3,939 matches
-
de pe tavanul apartamentului meu e o zugrăveală albă. Pe ușă e o înștiințare de la proprietar, prinsă în piuneze. În loc de zgomot e o liniște desăvârșită. Pe covor trosnesc bucățele de plastic, uși sparte și contraforți. Se aude bâzâitul filamentului din fiecare bec. Se aude cum îmi ticăie ceasul. În frigider, laptele s-a acrit. Atâta chin și suferință degeaba. Brânza e umflată și albastră de mucegai. Un hamburger s-a înnegrit în ambalajul de plastic. Ouăle par întregi, dar nu sunt, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de cristal, sunt cuprins de o caracatiță tremurătoare și zornăitoare. Tentaculele reci de sticlă și lumânările false. Brațele și picioarele mi se încâlcesc în ghirlandele și lanțurile de cristal. Pendulele prăfuite de cristal. Fuioarele de pânză și păienjenii morți. Un bec încins mă arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee de cristal. Căldura sutelor de beculețe. Mirosul de praf ars de pe toate aceste becuri încinse. Totul este orbitor, totul vibrează, iar noi plutim aici, în golul din centru. Plutim doar în lumină și-n căldură. Helen își șoptește cuvintele tăcute, și eu simt cum o apă caldă îmi umple inima. Cerceii lui Helen și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
unul peste altul pe genunchi și privește în gol, Mircea Emil doarme de-a binelea sub pălăriuța lui mototolită, Letiția s-a îndoit de mijloc sprijinindu-și coatele pe genunchii goi, iar studenta, nemulțumită că șoferul nu aprinde măcar un bec, să mai poată învăța, și-a băgat caietele în trăistuță, încercînd să moțăie și ea, stînjenită de Lazăr, singurul care se agită tot timpul, pufnind nervos. Nu te supăra, ce ai? îl întreabă. Draci, nu se vede? Ba da, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ți-am pus; cei de la C.A.P. n-au dat drumul la cazan; au zis că dă abia cînd se termină totul de strîns de pe cîmp, și cum sfecla e încă în pămînt... Lasă, cumpăr vodcă... răspunde Mihai, atent la becul roșu, să apuce să-și ia rămas bun, că i s-au terminat fisele. Alături, la ghișeul de informații, un ceferist răspunde mereu la telefon că toate trenurile merg normal. Aura scoate o plăcintă din geantă și începe s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cafelei instant, Carol visase că e o uriașă uzină chimică, la fel ca rafinăria ICI din apropierea casei părinților ei, din Dorset. Din vagin îi ieșeau o mulțime de țevi, dintre care unele deversau zăpadă carbonică, iar altele clipeau intermitent din becurile de avertizare protejate de o rețea din fire metalice. Capul îi era izolat undeva departe, pe niște reziduuri de țiței, iar fesierii ampli îi zăceau pe pasarela de beton. Omuleți cu căști galbene, conducând mici camioane galbene, se agitau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
M-am întins prin întunericul tăcut, călduț și catifelat și am atins mânerul. Eram pe punctul de a coborî, când un funcționar de la căile ferate se ivi jos, pe marginea liniei. Avea în mână o lampă de semnalizare, cu ambele becuri, cel roșu și cel verde, aprinse. Eu, să fiu în locul ’mneavoastră, domnule, nu aș coborî aici... Bărbatul avea un accent greoi din West Country și o figură cabalină. O aură de păr de culoarea ghimbirului îi încadra figura ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de înger pe care mi l-a dat CNSAS, ci să-l arunc în flacăra înaltă cât Comitetul Central a unui munte de dosare arzând. Non omnis moriartc " Non omnis moriar" Dacă privești minute în șir un filament incandescent de bec, nu auzi, sub goana electronilor, nici plescăitul peștilor în apele de la Porțile de Fier, nici ultimul țipăt al vietăților închise în cărbune de scurgerea erelor. Dacă opera răspândește o lumină albă, intensă și clară, ce importanță are că e clădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
scos limba; tortul o fi fost de fructe? de ciocolată? asta nu-mi aduc aminte. EPISODUL 2: ne aflăm în plină pauză mare, afară e frig, pe coridoare e frig, suntem în sala noastră de clasă de la etajul unu, cu becurile aprinse pentru că afară nu e doar frig, ci și înnorat, facem și noi ce putem fiecare pe limba lui, încât toți să producem larma recreațiilor, Alexandra Ștefănescu stă în banca ei la propriu, nu la figurat, fiindcă la figurat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane și draci încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pământ, singurul de a cărui existență nu te puteai îndoi, ca și cum Dumnezeu crease, mai întâi de toate, nu lumina, apele sau uscatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
spatele, să bănuiască măcar ce se întâmplă în bucătăria apartamentului 40, au apărut pe lume cei doi prieteni nedespărțiți, tovarășii de nădejde ai copilăriei mele, Știm și Ștam. Nu am chiuit de bucurie și nu am chiuit nici de groază, becul nu a pâlpâit ca neonul din baie, fereastra nu s-a dat în lături deschisă de vreo rafală de vânt, iar câinii de pe stradă nu au scos nici măcar un scâncet când, de acolo, dinăuntrul borcanului de muștar a răsunat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ceva în genul ăsta, mingea s-a oprit în vinclul porții (chiar s-a oprit, la propriu, a rămas înțepenită între bara de sprijin și plasă), cum se vede o dată la un sfert de secol. Cu capul lucind ca un bec, acel suporter mărunțel, în al cărui buletin de identitate, la rubrica locul nașterii, stătea scris Săcele, trebuie să fi arătat mai clăpăug și mai cătrănit ca niciodată. Pauză de fumat. Și, cum n-o să-mi aprind țigara sub ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lună și-n stele), nu ascultam teatru radiofonic pentru copii, dar era ca și cum am fi făcut-o. Când ieșeam de-acolo se întâmpla ca în unele duminici la prânz, la ieșirea din cinematografele de pe Bulevardul Republicii: lumina zilei ori a becului de pe hol ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. În lungile perioade în care tata era plecat pe șantiere (susținând că fără oameni ca el s-ar alege praful de țara asta), deschideam ușa camerei obscure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse din senin din vreun cotlon neștiut al bibliotecii sau poate să fi fost o simplă nălucire (lumina veiozei? chipul împietrit al lui Filip? un bec pâlpâind din ce în ce mai stins pe scara blocului?), țin minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un fotoliu roșu, îmi vedeam de undeva de la înălțimea tavanului doar creștetul capului, respiram, eram dintr-odată doi: unul sus, plutind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pas, o clipă, iar Matei mare îl va înșfăca de glugă și-l va târî spre geam, îl va șterge de pe fața pământului ca pe-un gândac mare și negru, Bau-Bau se zbătea deja fără scăpare, în strălucirea clară a becului nu mai părea chiar atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut, pentru că dintr-odată Matei se așezase lângă mine în lumina difuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
plecase la mare cu o cercetătoare creață, aflată la început de drum. 3. când multe, multe chipuri sunt aplecate asupra ta, când auzi voci îngrijorate și când simți răceala pardoselii întinsă în tot spatele, observi mai clar ca niciodată pâlpâielile becului din tavan. Nu știi cine sunt oamenii care te privesc, nu deslușești ce spun, nu înțelegi de ce ești lungit pe mozaicul înghețat, dar constați cu uluire că filamentul becului, la nivelul zecimilor de secundă, își schimbă culoarea. Pe fondul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pardoselii întinsă în tot spatele, observi mai clar ca niciodată pâlpâielile becului din tavan. Nu știi cine sunt oamenii care te privesc, nu deslușești ce spun, nu înțelegi de ce ești lungit pe mozaicul înghețat, dar constați cu uluire că filamentul becului, la nivelul zecimilor de secundă, își schimbă culoarea. Pe fondul acela de încântare, gata să le împărtășești și celorlalți descoperirea ta, intri într-o altă uluire. Brusc recunoști figuri, cuvintele capătă sens, pricepi că ai leșinat și că ești plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fondul acela de încântare, gata să le împărtășești și celorlalți descoperirea ta, intri într-o altă uluire. Brusc recunoști figuri, cuvintele capătă sens, pricepi că ai leșinat și că ești plin de sânge. Spaima lor e contagioasă, uiți de licăririle becului și te întorci grăbit în lumea reală. Cineva te curăță pe frunte și în păr cu o batistă umedă, altcineva te bandajează cu un fular peste ochiul drept, apoi acel tu generic, prin care curge povestea, devine eu, persoana a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
eu unul dintre locurile preferate, Însă tot ce se vedea din balconul lui erau zidurile din spate ale unor clădiri, aleea de dedesubt, și o sumedie de pubele care dădeau pe-afară. Și cerul, firește. Primăria Încetase să mai Înlocuiască becurile de la felinarele stradale și acestea se arseseră treptat, unul cîte unul, pînă cînd cartierul fusese cuprins de o asemenea beznă că puteam să stăm la noi pe balcon și să ne uităm la stele. Erau primele mele stele. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
piatră cenușie, cu ferestre gotice uriașe, ar fi arătat fix ca o biserică, dacă n-ar fi avut deasupra firma uriașă, ce ieșea În afară și acoperea jumătate de stradă și pe care numele THE OLD HOWARD era scris cu becuri. Sperasem mereu că Într-o zi le vor și aprinde, Însă asta nu s-a Întîmplat niciodată. Iar faptul că arăta ca o biserică avea o explicație simplă - ăsta fusese scopul În care Îl construiseră mileriții, o sectă religioasă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Era incredibil de tristă, avea acea tristețe plină de nostalgie, care te seacă la inimă, a unui vechi circ aflat În pragul falimentului. Întregul teatru era iluminat și pe marchiza cu lumini albe, În șirul cărora nu lipsea nici măcar un bec, se puteau citi cuvintele URMĂTOAREA MARE AFACERE și, dedesubtul lor, TOATE BILETELE LA JUMĂTATE DE PREȚ. Stăteau Înșirați la ghișeu, pe trei-patru rînduri, iar coada șerpuia dincolo de cîmpul de moloz. Și lumea continua să vină, cîte o persoană sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
că dumneata o să-i Îngădui, poate, să asculte... Poftim Înăuntru, zise Rowe deschizînd larg ușa În fața musafirului - primul care-i călca pragul. La ora asta, camera lui era foarte Întunecoasă: camuflajul din ferestre oprea ultimele raze de lumină, iar unicul bec electric fusese acoperit cu un abajur improvizat, de teama crăpăturilor din tavan. Golful Neapole se contopea cu tapetul de pe perete; puțina lumină iradiată de scala aparatului de radio avea efectul unei lămpițe aprinse În odaia unui copil - un copil care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aceea, ba tocmai de aceea“, stărui el, dar maică-sa Îi spuse, făcînd un semn cu mîna spre soția vicarului: „E doar un vis, dragul meu, un vis urît...“ ... Se trezi În lumina lugubră a stației de metrou - cineva Înfășurase becul Într-o eșarfă de mătase roșie, ca să-l camufleze. De-a lungul pereților stației se Înșirau, pe cîte două rînduri, trupurile celor veniți să caute adăpost. Afară, deasupra lor, avioanele păreau să se depărteze, huruind. Era o noapte relativ calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bombardate. Totul Îi vorbea despre realitatea vieții pe care-o cunoscuse. Chioșcurile de pe peron fuseseră Închise. De pe peron era imposibil să-i deosebești pe călătorii din tren: fiecare compartiment Își păstra taina. Chiar dacă storurile n-ar fi fost trase, lumina becurilor albastre era prea slabă pentru a dezvălui identitatea călătorilor. Rowe era Încredințat că Hilfe Își luase un bilet de clasa I: ca refugiat, trăia din Împrumuturi; și apoi, era prietenul și confidentul lui lady Dunwoody, așa că trebuia să călătorească „În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
care-și ia rămas-bun de la viață și de la bucuriile contemporanilor săi: nu-i era frică, regreta numai. Nu izbutise să bată recordul În materie de distrugeri. Numai cinci morți - un fleac pe lîngă ce făceau aviatorii! Hilfe ședea aici sub becul albastru, dar de fapt era departe: oriunde se ucidea, sufletul lui era prezent, printr-o obscură comuniune. — Dă-mi-l! spuse Rowe surprins de jovialitatea lui Hilfe. Ai fi zis că nu-și pierduse speranța - În ce anume? Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]