1,112 matches
-
încadrează în contextul vizionarului Lăzăroiu. Curat genial, coane Fănică! Ce m-aș face eu fără bunii mei prieteni, care toată ziua, bună ziua, stau ciocan cu sfaturile pe mine, ca nu cumva, Doamne ferește, băgăreț în multe chestii cum m-a făcut biata mama, într-un moment de neatenție să fac deodată fleoșc, cu mucii-n fasole și să mă avânt pe miriște fără busolă. Nu mai departe decât ieri un asemenea prieten, mă sfătuia părintește, că ar trebui să stau liniștit în
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
căreia îi făcusem curte odinioară. Până la București ne-am întrecut în glume, în complimente, în aluzii sentimentale, în înțelegeri subtile și complice, iar eu păream (mi s-a spus mai pe urmă) extrem de nervos, dar extrem de fericit de succesul meu. Biata Vana nu știa ce să mai creadă... Abia a doua zi Vana mi-a dat deslușirile (căci am adormit acasă imediat). - De la hotel i-am trimes o carte de vizită. A venit imediat sin-gură. A venit la mine și m-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ales nu semăna deloc cu aceea pe care mi-o descrisese Vana. Se întîmplase ceva între timp, poate câteva argumente venite bine. Care, niciodată nu voi ști... Și atunci am țipat în ajutor, ca cineva în fața unui pericol. A sosit biata Vana, care veghea prin apropiere. - Vana, nu vrea să rămână cu mine! Țipătul meu sună strident, și Vana nu pricepea transformarea Irinei. Am început să plâng nenorocit într-un colț al camerei. Știu însă că și în clipele acele groaznice
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Îi era greu acum să se gândească ca la o făptură reală la tânăra care fusese soția lui. De aproape treizeci de ani privise formele schimbătoare ale unei lumi profund schilodite, privise știința poticnindu-se orbește în loc, oprită de moartea bietelor, nenorocitelor făpturi umane care abia învățaseră atât de multe și se scufundau apoi în mormânt, luând cu sine și cunoștințele lor. Sângele lui Lesley Craig, repartizat cum trebuie, ar fi rezolvat toate acestea. Știa ce trebuie făcut, ce putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
a grăbit să replice doamna Silsburn. E ultima persoană care săă — Vreau să spun că nu e genul de persoană care să afirme ceva fără să știe ce vorbește. Și niciodată, niciodată n-ar fi făcut o asemenea afirmație dacă biata Muriel - știți - n-ar fi fost atât de disperată și așa mai departe. Zău așa, ar fi trebuit s-o vedeți pe sărmana copilă, a adăugat ea, clătinând posomorât din cap. Aici ar trebui să intercalez un paragraf care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Încât, În loc s-o bată, o dezbrăca la piele și, Înarmat cu o pană de gâscă, o gâdila la subțiori, scrijelindu-i pe piele, cu litere slavone frumos aduse din condei, ca În vechile pisanii, rugăciuni amestecate cu măscări, până biata Evlampia, țărâna să-i fie ușoară, se-nvinețea de atâta râs, gata-gata să-și dea obștescul sfârșit. Văzând că-și pierde cunoștința, Pancratie Îi stropea fața Înălbită cu apă Îndoită cu oțet, strecurându-i totodată printre buzele care cereau Îndurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca și cum m-aș naște pe mine Însămi și, odată cu mine, lumea În care sunt... Nu cumva Într-adevăr am rămas grea sau e vorba de o scamatorie?“, conchise ea. „Bine, bine, cu mine a avut ce a avut, dar pe biata Evlampia de ce-a nenorocit-o? Că doar nu vrei să spui - gândi ea - că și ea a visat cai verzi pe pereți? Ia uite-o cum arată...“ Parcă ghicindu-i gândurile, Evlavia Își răsuci gâtul, aruncându-i o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de transport rapide, nici pomeneală. În schimb lume multă, foarte multă care dorea un taximetru. În momentul când totuși, mai apărea câte un asemenea mijloc de transport rapid, mașina era luată cu asalt de către solicitanți Încât te minunai cum de biata nu era dezmembrată pe loc...!! Covârșit de acest dezolant spectacol, privea cu mâhnire la oamenii, locuitori ai acestei moderne Metropole, ce se călcau În picioare, se Înjurau, uneori chiar se loveau...!! O fracțiune de secundă, imaginația sa călători către Însorita
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o broboadă...!” „Foarte bine a-ți procedat. Cine adună la tinerețe...!” „Exact. Dar o percheziție domiciliară a lucrătorilor miliției, a confiscat totul. Aur și alte obiecte electronice de fabricație străină În valoare de peste un milion lei...!! „Cum așa...?” „Da, da...! Biata de ea, a fost chemată zilnic la miliție fiind obligată să dea declarații peste alte declarații, amenințând-o cu Închisoarea pentru deținere de obiecte prețioase peste limita impusă de dictatorul Suprem Nicolae Ceaușescu. Imediat am lăsat totul baltă alergând la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îi fusese domeniul. Preda la Hunter College - preda pentru femei. Fete șarmante, cam idioate, absurde, după cum obișnuia să spună. Din când În când, câte o inteligență feminină puternică, dar foarte mânioasă, care se plângea foarte mult, prea multă ideologie sexuală, bietele de ele. În drum spre Cincinnati pentru o conferință la un oarece colegiu ebraic, se prăbușise cu avionul. Sammler băgă de seamă că văduva lui tindea acum să-l Întruchipeze. Devenise ea teoreticianul politic. Vorbea În numele lui, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de fascinant de aparte. Aici, în mijlocul gagiilor ostili din nordul Londrei, ea găsise un tânăr bărbat care îi căuta compania și care asculta cu gura căscată ce-i conferenția ea despre Marii Artiști. Care profera vorbe de duh despre draperii. Biata Sheba îl privea pe Connolly cu același amuzament și plăcere cu care ai privi o maimuță care iese din pădure și cere un gin tonic. Connolly înțelegea toate astea, presupun. Nu vreau să spun că el ar fi fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Sheba, arătând spre picioarele mele. Eși rănită... M-am uitat în jos și, fără să mă înșel câtuși de puțin, am văzut că-mi șiroia sângele pe glezna stângă; aproape îmi intrase în piele bareta de la porcăria aia de sanda. — Biata de tine, a zis Sheba. Sunt noi? Stai să mă duc să-ți aduc un plasture... Nu, nu, nu te deranja... Nu te prosti, durează o secundă. S-a făcut nevăzută. Richard îmi zâmbea, jenat. — Voi femeile și tocurile voastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fără să spună nimic. Pe parcursul acestui mic discurs nebunesc, eu am stat pe ghimpi ca nu cumva Sheba să spună ceva care ar fi putut s-o jignească pe sora mea. Dar n-ar fi trebuit să-mi fac griji. Biata Marjorie nu avea nici cea mai mică idee ce voia să spună Sheba. Mă întorc acum, nu fără repulsie, la evenimentele din decembrie 1997. Pentru mine, perioada aceasta contituie partea cea mai dureroasă a poveștii pe care o scriu - asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sacoșele... Portia se simte foarte rău, am zis eu, arătând spre cușcă. Sheba s-a uitat și ea. — O, draga mea. Săraca Portia. Vii de la veterinar? — Da. Suferă prea mult. Nu pot să mai suport, și am început să plâng. — Biata de tine, Barbara, a zis Sheba. Ce îngrozitor. S-a ridicat și a venit lângă mine și s-a ghemuit în fața mea. — O să fie bine, a zis, mângâindu-mă pe genunchi. După un minut, s-a ridicat și a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sâmbăta întâlnirii se apropia, eu deveneam din ce în ce mai agitată și probabil că mi-aș fi petrecut dimineața respectivă făcând unul din compoturile mele, dacă nu aș fi fost scutită de o asemenea prostie trebuind să mă grăbesc cu Portia la veterinar. Biata de ea își petrecuse întreaga noapte vomitând peste tot în sufragerie. Dimineața, se retrăsese pe canapea, unde se întinsese scâncind în cel mai jalnic mod cu putință. Am sunat pe robotul veterinarului la 7 dimineața și am cerut o consultație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
După ce am ieșit din apartamentul lui Bangs am stat în stradă, încercând să mă adun. Voiam să mă duc acasă - să mă îngrop în pături, să nu mă mai gândesc la ce făcusem. Dar apoi mi-am amintit de Portia. Biata Portia! M-am dus să-mi iau mașina și am condus spre veterinar periculos de repede. — Mă tem că nu e bine, a zis veterinarul, cum am intrat în cabinet. Radiațiile nu și-au făcut efectul cum am sperat. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ea. Ne-am holbat una la alta și pentru o clipă am crezut că avea să mă atace. Apoi, destul de brusc, s-a așezat - sau mai degrabă s-a prăbușit - pe podea. — Ce-o să se aleagă de mine, Barbara? — O, biata de tine, Sheba, am zis. Am îngenuncheat și am luat-o în brațe. Părul i se aduna în smocuri pe fața udă. — Ieși afară, a murmurat, cu jumătate de gurră. — Sheba, te rog, am zis, hai, ridică-te. A mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
intrarea de la fete. Nu deslușeam ce-și vorbesc, dar Petruș pășea nervos ca un cocoș, gesticulând excesiv și ea îi striga isterică. La un moment dat el se întoarse și o lovi peste față. Șocul fusese atât de mare pentru biata Creață Lîncât picioarele i se muiaseră și dădu să cadă. El o prinse de după umeri și o ridică pe brațe. Zbiera disperat la cei din jur să i se aducă apă. Am sărit ca un arc care fusese prea întins
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ni s-a făcut puțin frică. Între timp s-a dus și mama ta. Ne trece scutul generațional. Dar ți-e dat să fii și tată de fată și tată de băiat. Logica extraordinară a vieții în care, așa cum spunea biata bunica: „Dragul mere înăinte, nu mere înăpoi”. Promisiunile noastre că ne vom găsi timp să așezăm poveștile una cu alta în măcar o săptămână de libertate într-unul din satele transilvane, cele cu care încep și se termină istoriile e-mailate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
minte limpede am (asta e de la lipsa stresului!!!), nu mă ține nici o gheară în piept. Ieri m-a dus Cristina la tuns. E bine că nu mă vede mai nimeni. Așa prost nu am mai fost tunsă niciodată. Unde-i biata Sofi, coafeza mea, să se ia cu mâinile de cap, dar și să moară de mândrie mioritică? sâmbătă, 18 octombrie Cred că scriu doar o expresie a Cristinei, care mă distrează foarte mult: „That’s it, bre. That’s it
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
domnule doctor, trupul îl simt eu că se face bine și am să ies la slujbă nu târzie vreme. Am în mine altceva. Atunci a oftat de lângă icoane nana Floarea, murmurând mai mult cătră sine: — Ah! durerea lui e pentru biata Ana, fie-iertată... S-a făcut tăcere. S-a auzit ornicul, tic-toc-tic, grăbindu-se zadarnic. Cei trei prietini s-au uitat unul la altul. Ieronim Dragu și-a pus un deget la tâmplă, apoi a scos din buzunarul blăniții cartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l cunoaștem. —Vai, domnilor iubiții mei, nu râdeți de mine, se rușină nana Floarea. Octavian al meu n-are împlinite două luni vârstă și-l hrănește o nevastă din Laz, care mi l-a primit și căreia îi plătesc laptele. Biata Ana, atâta ne-a lăsat. Fată fără zestre - s-a plătit cu un prunc voinic; i-am pus nume împărătesc. Îi mulțămesc pentru ce ne-a lăsat, ca și cum ne-ar fi dăruit un răsad. Frumoasă a fost, nu pot zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veniți mai aproape. Ca să vedeți ce văd eu. Văd Clarins. Văd Clinique. Văd Lancôme. Văd până și afuristul de Revlon. Dar nu văd... Cine era? Ar fi putut fi oricare dintre noi. Dar cine ar fi trebuit să fie? —...Visage. Biata Wendell. Ne-am plecat cu toții privirile, stânjeniți, dar, oh, atât de ușurați că nu era vorba de noi. — Vrei să-mi vorbești despre asta, Wendell? a întrebat Ariella. Despre cea mai scumpă campanie pe care am organizat-o vreodată? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe oricine altcineva. Și avea dreptate: îmi era de fapt mai greu, nu mai ușor, să mă întâlnesc cu oamenii. Cea mai grea provocare era legată de fața mea; să păstrez o expresie „normală“ era de-a dreptul extenuant. Iar biata Jacqui era așa de hotărâtă să mă înveselească încât, de fiecare dată când ne vedeam, era înarmată cu un arsenal de povestiri nostime de la ea de la lucru. Eram vlăguită de cât trebuia să zâmbesc și să spun: —Vai, ce haios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
n-o facă. E mai bine pentru noi dacă lucrăm din umbră. O să duc cele mai bune poze la slujbă duminica viitoare și o să-i întreb pe oameni dacă o recunosc pe femeie sau pe Zoe. Domnul să fie cu biata Zoe, nu e vina ei, câinii nu au simțul binelui și al răului. Dar ființele umane au o conștiință, asta ne deosebește de animale. Deși Helen spune că diferența e că animalele nu pot purta tocuri. Oricum, trebuie să recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]