2,324 matches
-
ochișorii vicleni sub genele albe Îmi oferă cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea valurile bălții albe spinarea mea valurile mării moarte părul roșu al Wandei Îmi curge din răni părul negru al Annei Îmi crește pe pubis unde ți-e pășunea oierule pe căpitan Întrebați-l boierule șapte văi și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vicleni sub genele albe Îmi oferă cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea valurile bălții albe spinarea mea valurile mării moarte părul roșu al Wandei Îmi curge din răni părul negru al Annei Îmi crește pe pubis unde ți-e pășunea oierule pe căpitan Întrebați-l boierule șapte văi și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dracului? țaici intră din nou În planul real În acțiunea propriu-zisă) Și Ned și J.G. nemaiputîndu-se ține pe picioare de rîs. — Blestemăție, zic, să știi că e lată. Noroc că vizitiul Întorsese capul mîrțoagei În partea ailaltă și-i dăduse bice. Stai așa, cetățene, zice Joe. Oprește-te. Decît să se oprească și-a făcut odată vînt și a asvîrlit-o: țpe cine, mîrțoaga?! să vedem mai departe) Mulțumesc lui Dumnezeu că avea soarele În ochi altminteri i-ar fi spart capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cerebrală care să includă În ea tot universul cum te-ai gîndi de pildă că faci amor cu cearșaful cu clanța ușii cu locomotiva cu turnul de televiziune În sfîrșit cu tot ce există) Vizitiul i-a salvat viața dînd bice cît a putut - asta-i sigur cum e sigur că Dumnezeu l-a făcut pe Moise al lor. Ce? O, Isuse, chiar așa. Și ălălalt cu Înjurăturile după el. — L-am omorît, zice, s-au ce i-am făcut? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
premonitorie. Noi care ne puneam fracuri și mănuși glacé cînd intram În arenă - nu eram gladiatorii, nu eram leii, nici sfinții, nici martirii. Noi eram oniricii, eram clovnii, fără săbii și scuturi, electrizați sub reflectoare de comenzi scurte tăioase, de bice urcînd rumegușul În trîmbe În jurul siluetelor noastre dansante ca eșarfele palide ale Isadorei. Noi n-am avut știre de nici o speranță de viață la naștere. Timpul nostru a fost scurt ca un hohot de rîs Într-o cameră de gazare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
șterg rujul femeilor de pe porți ei toți, chipuri alungite triste chipuri de oi curgînd În bălți vîscoase de ciment Miron Daniel Virgil Marius Leonid și deodată masca aceea vulgară pătată de muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se șterge la frunte eu n-am nici pe dracu parcă săraca maică-mea m-ar fi fătat În avion nu Într-un pat de campanie cu tăblii de fier și taică-miu mai mult beat decît treaz și cu biciul după ușă te-ai născut negru În cerul gurii zicea maica-mare da tot l-am mușcat pe dascăl de mînă cînd a ridicat joarda să dea că mă săturasem să tot Încasez În locul lui fii-su că blegi au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
niște ființe eterne și fața celui iubit ca pe un peisaj mișcător. Peisaj în care părul legănat de vânt devenise mai rar, ochii ca apa de mare secaseră puțin și piatra frumoasă a gurii se tocise de atâtea lovituri de bici. Acum peisajul forma o hartă neobișnuită - un palimpsest în care oricine putea studia scrierea secretă a vieții. Vechea imagine a chipului ca o carte deschisă în care se putea citi ce era scris fusese o imagine obsedantă pentru mine. Pretindeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
monedele de argint nefolosite și le-am zornăit în buzunar, am revăzut buzele ei și i-am auzit glasul dulce care-mi spunea: „Le-am strâns mult timp, se spune că aduc noroc“. Amintirea glasului ei a fost ca un bici pentru inima mea ticăloasă, un bici care m-a pus pe fugă, pe fugă în urma fetei, prin zăpada adâncă. Alergam cu disperarea celui care vrea să prindă trenul ce tocmai pleacă din gară, fugeam cu deznădejdea celui care are presimțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
am zornăit în buzunar, am revăzut buzele ei și i-am auzit glasul dulce care-mi spunea: „Le-am strâns mult timp, se spune că aduc noroc“. Amintirea glasului ei a fost ca un bici pentru inima mea ticăloasă, un bici care m-a pus pe fugă, pe fugă în urma fetei, prin zăpada adâncă. Alergam cu disperarea celui care vrea să prindă trenul ce tocmai pleacă din gară, fugeam cu deznădejdea celui care are presimțirea că fuge degeaba, că tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
colțuri cu niște flori de cuie de aramă rotunde, puțin tocite, flori pe care albumul se sprijinea ca pe niște rotițe; pe coperta de deasupra se putea vedea imaginea în culori plesnite a unei troici în galop, cu vizitiul ridicând biciul și cu nori deasupra tălpilor saniei. Deschisesem albumul și-i răsfoiam foile cu margini aurite, făcute dintr-un carton atât de gros încât, când le întorceam, pocneau ca niște tăblițe de lemn, când Mik îmi făcu semn plin de vioiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ne-am hotărât să ne luăm calabalâcul și să plecăm de aici. Cineva ne-a pus gând rău. Ne oprim la poliție și reclamăm acolo. Se întoarse apoi spre țiganul care ținea frâiele și îl îndemnă la drum: Dă-i bice, măi Bâzdoacă, nu mai avem ce face aici! Lui Toma nu-i scăpă tonul peiorativ al starostelui când pronunțase cuvântul "anchetă", dar nu comentă nimic. Rămăsese pe loc, privind în tăcere la convoiul ce trecea pe lângă el la vale nemai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise pînă atunci doar o singură dată, la ieșirea din Arad, acolo unde macadamul se pierdea Într-un drum de țară. De fapt, adevărul era că de două ori, prima oară În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tîrgovețului arădean Rosenberg se deschisese doar cu cîteva clipe Înainte, dar cumpărătorul nostru, sau poate posibilul cumpărător, intrase primul În prăvălie În acea după-amiază. Lăsă, așadar, pușca (zicem noi că nu fără părere de rău) și luă În mînă un bici care se afla Într-un colț cu Încă cinci-șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă zdravăn și Începu să-l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătîndu-și elasticitatea. Apoi se plesni de două-trei ori peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și Începu să-l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătîndu-și elasticitatea. Apoi se plesni de două-trei ori peste carîmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței cînd tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ori peste carîmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței cînd tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, cînd din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de zăbală, iar celălalt Îți Împlîntă țevile puștii În piept, luînd el cîrma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr-o pușcă de vînătoare, oricum la fel de răsunătoare pe strada pustie care dilată ecoul. A doua și ultima oară cumpărătorul folosise biciul cînd trecuse de pe macadamul arădean pe un drum bolovănos. Abia atunci fusese proba adevărată, nu mai lovise În gol. Ridicase o dată mîna deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care aparențele nu Înșală, și În ciuda oboselii evidente, dădea impresia unui om mulțumit de sine, nu din pricina biciului cumpărat (era un fleac), ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care aparențele nu Înșală, și În ciuda oboselii evidente, dădea impresia unui om mulțumit de sine, nu din pricina biciului cumpărat (era un fleac), ci fără Îndoială și a treburilor bine făcute. Fiindcă (vezi Doamne!) era și asta o Împlinire, să-ți Înscrii fiicele la gimnazium, printre copiii „de familie bună“, cum se zice. Fără Îndoială că fusese nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Brener (pentru că așa se numea), săltînd În șareta sa ori de cîte ori roțile o dădeau pe arătură. PÎnă la Seghedin mai era Încă mult, cel puțin două-trei ore, el Însă nu se zorea. Nu se mai folosea deloc de bici și slăbise și hățurile. Caii știau drumul pentru că trăgeau deseori la șareta asta (așa să-i spunem) pe direcția Arad-Seghedin și invers, fiindcă domnul Brener făcea drumul ăsta măcar o dată pe lună pentru negoț, fie la Arad, fie la Mako
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ei nu se afla nimeni și nici un fel de drum - un drum de țară noroios străbătut de o șaretă. Pe locul din față stătea tatăl ei. Își scosese chiar o țigară din buzunar de care-și apropie flăcăruia chibritului, lăsînd biciul În poală. Acum arunca chibritul printr-un arc Înalt, În noroi. După care strînse brusc hățurile. Acum avu În fața ochilor grozăvia... În șaretă săriră doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și strînse oglinjoara placată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Un portret făcut țăranului clăcaș, din perioada 1742-1828, lasă să se întrevadă situația de degradare morală și fizică a locuitorului satelor: „Călcat și smerit în fiecare zi, obișnuit să fie lungit la pământ spre a-și simți carnea sfâșiată cu biciul din porunca celui de pe urmă dregător...pieri întru-însul simțul dreptății omenești ÎDeprins să-și vad dreptatea, oricât de mare și netăgăduită, totdeauna nesocotită, față de samavolnicia sau de trecerea celui mare, el deveni bănuitor, neîncrezător și prefăcut. Iar când evreii veniți
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
liceu, îmbrăcat în verde, cu o pușcă în mână. Iacobeanu oprește caii și zice ăluia să-i facă plinul, după care, luându-l în râsă cum se cade îi spune: „Ai să stai aici pânăă te îngălbenești?”, apoi a dat bici cailor. Altă dată, prin 1946, tot la Bacău, și tot cu tatăl meu, a trebuit să-și oprească căruța cu cai, pentru că era organizată o manifestație de către partidul comunist. Sigur că mulți habar nu aveau ce se strig și împotriva
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fiecărui țăran de a obține un rod bogat care să-i răsplătească munca. În fiecare sat erau meșteri urători (recitatori), așa cum era Vasile Lungu sau unul zisă Ghiță a Moașei, care își potriveau urătura cu trasul „buhaiului” și cu pocniturile bicelor. Pe lângă echipele de urători care mergeau obișnuit cu „plugușorul”, cei mai mari organizau alte obiceiuri de mascați pe lângă personaje luate din realitatea socială românească: Banda Jianului (Lunca), care exprimă fascinația poporului de rând față de haiduci cărora li s-a atribuit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]