7,814 matches
-
deoarece „odorul mamei” a vrut să se ducă la școală mai devreme decât alții, să fie mai cu moț. Și ca să scape de gura mea au vorbit părinții cu învățătorii să mă lase o săptămână-două până îmi trece capriciul și bieții oameni au acceptat. Dar după două luni au cerut ei părinților mei să mă lase în continuare confundând săracii inteligența cu obrăznicia și tupeul. După câtva timp am început și eu ca flăcăul din poveste care s-a însurat prea
Liceul Alexandru Lahovary. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
sfârșitul postului mare era sfârșit de tot. Ieșise pe prispă la soare (Paștele fiind măi în vară) să-și mai revină în puteri și a venit cocoșul lângă el și l-a mai pus naiba să înceapă să cucurigăcească, că bietul flăcău l-a dat cu mâna deoparte spunându-i: Ușșșșș!. Că te-nsoară și pe tine tata! Numai că eu nu aveam ce spune, că eu le cerusem să mă dea mai de vreme la școală, să fiu eu mai
Liceul Alexandru Lahovary. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
știu de ce ori de câte ori auzeam șueratul locomotivei înainte de barieră și mai ales când vedeam trenul trecând ca o vijelie cu vagoanele luminate ca în basme și șuierînd când trecea ca vântul Peste câțiva ani aveam să merg cu acest tren. Un biet tren de navetiști numai cu vagoane clasa treia, cu banchete din lemn și nedespărțit în compartimente. Dar de unde era să ștu eu cum arată un tren pe dinăuntru? Eu visam fără să știu că visez. Îmi imaginam fără să știu
Liceul Alexandru Lahovary. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
pe dinăuntru? Eu visam fără să știu că visez. Îmi imaginam fără să știu că îmi imaginez Și ca mine visau toți cei ce aveau posibilitatea să vadă un tren trecând ca vântul printre barierele lăsate cu manivela de un biet acar prin anii 1932-933. Pe atunci oamenii știau, sau puteau, aveau timp să și viseze. Astăzi viața este așa de trepidantă că nu mai ai timp să visezi. Când treceam de turnul Goleștilor, (am auzit multe fabulații asupra acestui turn
Liceul Alexandru Lahovary. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
trist, refuzul de a accepta realitatea, inevitabilul. Și mai supărătoare au fost lapsusurile, greșelile solistei, încheiate cu o scenă de comedie bufă: diva mâniată a sfâșiat partitura dirijorului, aruncând-o pe jos în aplauzele fericite ale publicului (!). Este adevărat că bietul dirijor nu a avut prezența de spirit să-i acopere erorile (sărise 11 măsuri, uitase orchestrația) dar tot atât de adevărat este că reflexele, rapiditatea în reacții fac parte neapărat din panoplia de calități a unui dirijor - mai ales de operă, deoarece
Un sfârșit și un început by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16847_a_18172]
-
se spună talk-show-uri, căci exprimările în limba română sunt specimene pe cale de dispariție în această țară (acum sunt încetățenite alte expresii, ca dealer, leasing, hostess, roaming, stand-by etc., etc., ce accentuează gradul de penibilitate a ceea ce a mai rămas din bietul popor român). Mulți oameni de presă, manipulatori profesioniști de opinie publică, care trâmbițează exact contrariul sub privirile apatice ale Consiliului Național al Audiovizualului, folosesc exact sistemul talk-show-ului pentru a-și finaliza operațiunile de "mânjire". În ultimul timp această practică s-
Pirații micului ecran by dr. Harald Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/16856_a_18181]
-
cînd un scriitor anunță că se va strădui să aducă și aportul lui. Și nu numai aportul fie al textelor pe care le plagiază, fie al negrilor ce-i scriu cărțile". Ca și: "pentru Nicolae Dan Fruntelată ce amenință pe biet "român săracu" sînt "noxele civilizației", războiul atomic. Ce ne facem, tovarăși, de cade o bombă atomică peste redacția Luceafărului unde eu, Nicolae Dan Fruntelată, dar mai ales pacifistul Mihai Ungheanu sau vecinii noștri de pagină și de civilizație - fabulistul cu
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
pentru iubire și compasiune și a unei enorme lăcomii în relația directă cu o lume bogată mereu, versatilă, cameleonică și, nu o dată, necruțătoare și ucigașă. Personajele picturii lui Chagall sînt, așadar, personajele amintitilor sale, iar acestea, la rîndul lor, sînt bietele figuri de ceară, umile, anonime și înfricoșate, ale unei istorii consumate la marginea lumii. Privită cu un ochi ciclopic și filtrată prin puterea lui de vibrație ieșită din comun, pictorul scoate această lume din accidental și din derizoriu, o reconstruiește
Spovedania unui înger by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16880_a_18205]
-
și acceptarea marelui Risc nu de-a crede de pomană cum ar zice unii, ci de-a te lăsa dominat și locuit de o inteligență mai presus de inteligența umană, față de care aceasta, cum spune apostolul, nu este decît o biată sminteală și socoteală de om nebun care-și închipuie că poate număra firele de nisip. Credința de aceea este paradoxală și misterioasă deoarece îl depășește și-l descumpănește permanent pe cel care o poartă, așa cum lichidul turnat într-un vas
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
vorbe de duh despre împricinați, avocați și judecători, pe care le striga în gura mare. Cu vremea, devenise o figură ultracunoscută și îndrăgită de lumea toată. Se povestește că într-o zi văzu, din fața coșului său cu mărunțișuri, că unui biet țăran i se scotea vaca la mezat pentru că nu-și plătise birul. Repede așternu pe jos o batistă cît un cearceaf, așeză pe ea doi sfanți, apelă și la portărel și începu să strige la trecători întru ajutorarea țăranului. Nu
Un înțelept by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16984_a_18309]
-
unui scrib. Se povestea că scotea de prin 1858, aproape anual, cîte o mică broșurică, într-un tiraj de zece mii de exemplare, în 8-16 pagini, cu aceleași pilde și ziceri altfel formulate, și că acestea se desfăceau bine laolaltă cu bietele sale mărfuri, excelent prezentate oral. Devenise foarte cunoscut și îndrăgit în București și în alte orașe (pe care le vizita în zilele de tîrg), pînă a i se atribui apelativul "vestitul în Țara Românească". Moses Gaster, care, firește, l-a
Un înțelept by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16984_a_18309]
-
conținător și conținut, întuneric și lumină. Dar o asemenea simplitate nu exclude deloc complexitatea. Opoziția aici/acolo este, într-adevăr articulată în jurul a două situații limită, în jurul pragurilor care sînt precum tăișul lamei între două extreme. La marginea pădurii locuiește bietul tăietor de lemne, tatăl lui Hänsel și Gretel. În liniștea nopții aud copiii pe părinți cum vorbesc lîngă foc despre părăsirea lor ("Degețel auzi tot ce spuseseră, fiindcă înțelegînd din pat că vorbeau despre treburile lor, el venise tiptil și
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
lui Abraham, Hecale, Filemon și Beaucis, al lui Hyrinus stau mărturie în acest sens. Găsim unele reminiscențe în povestirea fraților Grimm no 87, "Der arme und der Reiche", în care un cuplu de bătrîni săraci primește de la oaspetele necunoscut, un biet călător (de fapt, Dumnezeu) posibilitatea îndeplinirii a trei dorințe. Ei își doresc fericire și sănătate și să aibă pîine cîtă vreme vor trăi. Casa lor este transformată într-o casă frumoasă și nouă. De îndată ce bogătașul, care alungase pe necunoscut, vede
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
le acordă avertizîndu-l degeaba că ele i s-ar putea întoarce împotrivă. Și într-adevăr, acesta dorește ca nărăvașul lui cal să-și rupă gîtul, ca soția lui să rămînă țintuită locului iar cu a treia dorință o eliberează pe biata femeie. Grimm (III, 149) a menționat înrudirea acestei povești cu cea a lui Filemon. Și, în special, ospitalitatea plină de devotament a cuplului de bătrîni fără copii este exemplară. Exemplele sînt numeroase și atitudinea neospitalieră este pedepsită, fie individual, fie
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
personaj dificil cu atîta complexitate și rigoare, cu atîta măsură în cîntărirea evoluției scenice, cu atîta forță, cu atîta tumult. El este motorul spectacolului, sursa de energie care vibrează în ton, în felul în care-și strigă disperarea existenței unui biet cartofor, un fel de "Hopa-Mitică" al lumii în care se dă peste cap să trăiască. El este nebunul-bufon, fascinat de iluzia cărților de joc și a banilor, care rîde și plînge pe scenă știind că joacă rolul perdantului. Pur și
Krecinski se însoară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17006_a_18331]
-
stilistice ale prozatorului, ceea ce, poate, duce tot acolo - cu verdictul: "Rareori într-o operă literară moartea modernă a tragicului poate fi mai ușor urmărită ca în opera imaginarului călinescian." Judecățile de astăzi, păstrând aceleași înalte procente pentru Enigma Otiliei și Bietul Ioanide se pronunță mai direct față de Scrinul negru - vezi, bunăoară, punerile la punct ale lui Alexandru George, dintr-un recent articol publicat în Adevărul literar și artistic. Și nu numai. De altfel, în articolul antologat, Alexandru George recepționa critic opiniile
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
față de timpul său. Când îi ai ca prieteni apropiați pe un Marcel Duchamp, Erik Satie, Tristan Tzara, Fernand Léger și alți câțiva, care sunt printre spiritele cele mai ascuțite ale epocii, este vorba de cu totul altceva decât despre un biet "țăran de la Dunăre"... Să nu uităm că Brâncuși a făcut îndelungate studii în România, chiar dacă au fost oarecum neobișnuite, iar de unul singur a studiat numeroase cărți...Când ne uităm, în biblioteca lui Brâncuși, cam rămânem cu gura căscată: un
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
țăran de la Dunăre"... Să nu uităm că Brâncuși a făcut îndelungate studii în România, chiar dacă au fost oarecum neobișnuite, iar de unul singur a studiat numeroase cărți...Când ne uităm, în biblioteca lui Brâncuși, cam rămânem cu gura căscată: un biet "țăran" care citea latinește... Prin urmare, toate aceste lucruri trebuie puțin revizuite... Era un om în stare să se orienteze perfect în epoca lui, - îi avea alături, cum spuneam, pe un Duchamp, pe suprarealiști... Lucra în afara circuitelor cunoscute, însă cunoscându
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
e frumoasă? Dacă e frumoasă, nu mai e nevoie să spui că e frumoasă... Știți foarte bine că în această scumpă Românie sunt adorate statuile marilor bărbați, capetele, busturile, călăreții, sunt puse pe socluri gigantice, pe care stă câte-un biet om care te privește - însă marile socluri sunt acolo ca să-ți spună "atenție, e frumos, e important". Suprimă frumosul soclu, și nu mai rămâne decât un cap de biet om lipsit de interes, dacă nu e bine făcut. Brâncuși gândea
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
călăreții, sunt puse pe socluri gigantice, pe care stă câte-un biet om care te privește - însă marile socluri sunt acolo ca să-ți spună "atenție, e frumos, e important". Suprimă frumosul soclu, și nu mai rămâne decât un cap de biet om lipsit de interes, dacă nu e bine făcut. Brâncuși gândea dimpotrivă că, în primul rând, capul trebuia să fie o operă de artă desăvârșit făcută, indiferent de situația în care este pus. Este cazul capetelor Domnișoarei Pogany, foarte bine
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
o operă de artă, încât să așezi două opere una peste alta, și nu ceva foarte convențional, un soclu mare, cu pietre sculptate, cu basoreliefuri, făpturi în bronz, de marmură și tot bazarul artificial socotit frumos, tot așa cum în jurul unui biet tablouaș se pune o enormă ramă care-l strivește, crezându-se că asta îl face mai interesant. El a înțeles foarte bine acest lucru. A înțeles și că opera unui artist, a unei vieți era un lucru, și că se
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
jumătate a secolului XX, adică ansamblul de la Târgu-Jiu. E un proiect extrem de vast. Încercați să instalați sculptură de-a lungul unui oraș, în spațiul unui oraș deosebit de defavorizat. Există puține orașe în România care să fie atât de urâte ca bietul oraș în care au fost așezate aceste minunate sculpturi. Dar tocmai acest lucru e foarte bun. Ar fi fost mult mai puțin interesant ca ele să fi fost instalate în orașe ca, de exemplu, Sibiul. El ia un oraș, care
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
timpul nu e pierdut degeaba... Sper că are dreptate. Însă când observ că la expozițiile care se vor populare, precum cea dedicată recent lui Chardin, publicul discută despre pălăriile din tablouri care sunt sau nu la modă, mă gândesc la bietul coleg care a muncit, care a discutat cu rușii, cu americanii, cu brazilienii, ca să se pună de acord cu privire la împrumutarea unei pânze și... Cât despre criterii, cred că nu cel al rentabilității trebuie să primeze, nu trebuie să se cadă
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
recunoaștem că mulți duc dorul acelor puteri demiurgice, că nu puțini, în situația de azi, când nici un conducător politic nu saltă măcar cu un cap peste medie, nostalgia unui conducător unic și infailibil apare aproape ca o necesitate pentru o "biată" țărișoară ca a noastră. Și mai e ceva: în ce alte timpuri am visat mai mult, ne-am imaginat viața altfel decât era în realitate, dacă nu sub dictatură? Să visezi nu numai că ai găsit telemea de 18, bere
La vida es sueńo by Costache Olăreanu () [Corola-journal/Journalistic/17068_a_18393]
-
și el ar trebui să figureze în toate manualele de psihiatrie. Din aceste construcții aberante, în care aroganța se întîlnește cu veleitarismul, cel mai păgubit iese, pînă la urmă, modelul însuși care devine, peste noapte, dintr-un reper eroico-metafizic o biată caricatură, obiect al unui spectacol degradant și inutil. Prin aburii unei asemenea confuzii fără margini și fără capăt, au reușit, totuși, să se arate cîteva lucrări de artă monumentală care exprimă cu adevărat momentul actual și își transmit firesc mesajele
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]