1,166 matches
-
dicționar, RL, 1995, 33; Gheorghe Grigurcu, Seriozitatea lucrului monumental, RL, 1995, 34; Florin Mihăilescu, Dincoace și dincolo de limite, ST, 1995, 7-8; Carmen Matei Mușat, Jurnalul unui martor, LCF, 1995, 45; Lovinescu, Unde scurte, V, 30-34; Papahagi, Interpretări, 85-88; Geo Șerban, Blazonul Zaciu, LCF, 1996, 23; Diana Adamek, Transilvania și verile cu polen, TR, 1996, 31-32; Alex. Ștefănescu, Literatura în vreme de ciumă, RL, 1996, 33; Dan C. Mihăilescu, Ardealul hipersenzitiv, „22”, 1996, 349, 350; Ioan Moldovan, Noii ani orwellieni, F, 1996
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
lirice grave, care reușește să pătrundă și să releve sensul adânc al existenței, în versuri ce tulbură prin dramatismul viziunii și prin accentele tragice ale expresiei. Ca romancier, M. este prezent încă din 1971 prin Ringul, revenind în 1984 cu Blazonul și în 1995 cu încă un titlu, Caii de la bicicletă. Dacă primele două puteau să pară doar capriciile unui poet ce se supune de bunăvoie rigorilor autoimpuse ale obiectivării, dorind să dovedească și alte predispoziții decât cele lirice, ultimul roman
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
Val zglobiu, București, 1971; Circul, Iași, 1971; Școala jucăriilor, București, 1972; Vârsta cunoașterii II, București, 1974; Pământul din statui, București, 1975; Planeta copilăriei, București, 1977; Memoria tăcerii, București, 1978; Stemă de țară, Iași, 1978; Cel mai mare spectacol, București, 1984; Blazonul, Cluj-Napoca, 1984; Caii de la bicicletă, București, 1995; Arlechiniada, București, 1997; Singur, între două milenii, București, 2003. Ediții: Petru Comarnescu, Pagini de jurnal, I-III, pref. Dan Grigorescu, București, 2003 (în colaborare cu Traian Filip și Mircea Filip). Repere bibliografice: Lucian
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
Mazilescu, „Vârsta cunoașterii II”, RL, 1975, 21; Emil Manu, Memoria poeziei, AST, 1978, 8; Ion Arieșeanu, Adrian Munțiu, O, 1981, 2; Dim. Rachici, „Cel mai mare spectacol”, RL, 1985, 22; Marian Odangiu, Metamorfozele romanului istoric, O, 1985, 26; Haralambie Țugui, „Blazonul”, CL, 1987, 9; Liviu Grăsoiu, Poetul în umbra romancierului, LCF, 1996, 21; Dicț. scriit. rom., III, 322-323. D.Gr.
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
poetica și compune două albume de versuri. Frédéric Mistral vede în mica autoare o viitoare scriitoare de geniu. Integrându-se, prin căsătoria cu contele Mathieu de Noailles (1897), unei străvechi familii franceze, vă întreține un salon reputat prin aristocratismul de blazon și valori, dar și prin nonconformismul opiniilor și verva scăparătoare a amfitrioanei. Avea să cultive, ca un crez moral manifest, prietenia literară; bogate afinități au legat-o de Marcel Proust; își scriu aproape zilnic între 1901 și 1919, prozatorul îi
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
sfiit să privească toată viața spre acea lume occidentală, nouă și nu prea agreată la noi” (N. Iorga), un aristocrat care și-a înălțat la Fierești o reședință în cel mai autentic stil al Renașterii și și-a compus un blazon cu o heraldică destul de alambicată. Urmărind crearea premiselor necesare înfăptuirii unei puternice alianțe antiotomane și consolidării autonomiei Țării Românești, scopuri majore ale programului politic al lui Matei Basarab, el face călătorii - la Viena, la Cracovia, în Transilvania la Gheorghe Rákóczy
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
parcă”, nici chingile formei fixe (sonetul) nu întunecă înfiorarea, uneori muzicalizată simbolist, în fața timpului („În umbră-Umbră - el stă viu” - Pendula veche de stejar), temă ce-i domină versurile. Încă amintindu-i pe Heredia și pe Al. Macedonski în hieratismul de blazon al versurilor, poetul este totuși interesant prin eleganța cu care își transcrie himerele. În teatru, adaptând Pâinea păcatului a provensalului Théodore Aubadel, ce-și avea izvorul într-o superstiție, și nuvela fantastică Sărmanul Dionis a lui Eminescu, O. reface aceeași
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
Evoluția scrisului feminin în România, pref. Ion Pillat, București, 1935 (în colaborare cu Ecaterina Săndulescu). Traduceri: Al. Vlahuță, La Roumanie pittoresque, București, 1903; Mihai Eminescu, Quelques poésies, București, 1910; Shakespeare, Regele Lear, București, 1911; Robert Browning, Mildred (O pată pe blazon), București, [1912]; Rabindranath Tagore, Grădinarul, București, 1913; Maria, Regina României, Visătorul de vise, București, 1914, Ilderim. Poveste în umbră și lumină, București, 1915, Patru anotimpuri din viața unui om, București, 1915, Povestea vieții mele, I-III, București, 1934-1936; Elisabeth Barrett
MILLER-VERGHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
și cerul păreau niște vele umflate, gigantice. întreaga lume gonea, mînată de vînt. Soarele nevăzut, ascuns de însăși lumina puternică a dimineții, se ghicea doar după intensitatea razelor lui, strînse ca niște baionete într-un mănunchi. Peste tot străluceau parcă blazoanele unor regi și regine din Babilon. Marea era ca un creuzet cu aur topit, din care lumina și căldura țîșneau bolborosind. Ahab stătea deoparte, cufundat de multă vreme într-o tăcere vrăjită; de cîte ori corabia își vîra bompresul în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
linie moartă la Academie ori la Institut, a lui Cezar Petrescu și Al. Philippide - camuflați în traduceri, a lui Tudor Arghezi, răstignit public și apoi izolat la Mărțișor. Trebuiau, „la aniversară” și aceste nume. Monumentului ori momentului îi trebuia și blazon, iar chipului oficial, de fațadă, bunătate și iertare. Dar planurile erau mai mărețe; nu numai acești scriitori trebuiau să aibă șansa dezgropării. După nouă ani - Zaharia Stancu, unul dintre cei mai severi procurori ai culturii și literaturii noastre între 1944-1949
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
dar ungur sau evreu, persoana respectivă nu se mai califica. Mircea Mihăieș: Deci etnia bătea orice. Vladimir Tismăneanu: Iar etnia era definită aproape rasist. Unii amici nu știu că sunt de origine evreu: nu Îmi port evreitatea ca pe un blazon, după cum nu o neg, ci mi-o asum cu toate implicațiile pe care le-ar avea pentru un intelectual critic secular, cum mă definesc. Nu sunt religios, ci superstițios! - sunt două lucruri diferite. Am Întâlnit În discuții cu amici de-
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
grație, Pitești, 2003; Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic, Cluj-Napoca, 2003. Ediții, antologii: Constantin Fântâneru, Interior, pref. edit., Cluj-Napoca, 1981; Racz Gyözö, Rațiune și frumos, București, 1984; Experiența externă, Iași, 2001. Repere bibliografice: Tania Radu, Un critic cu blazon, LAI, 1995, 27; Ioana Pârvulescu, Grădinile suspendate ale literaturii, RL, 1995, 35; Monica Spiridon, Eseul bine temperat, R, 1995, 9-10; Sorin Tomuța, Foiletoane ex cathedra, O, 1997, 5; Horea Poenar, Xenogramele unui critic clujean, TR, 1997, 36-37; Paul Cernat, În
BORBÉLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285815_a_287144]
-
Pe fundalul de carton erau desenate un vas cu aburi, două coșuri de fum imense și un fragment de punte, cu balustrada aferentă. O pasarelă se Întinde spre celălalt centru de interes al scenei: un cazan gri imens, cu un blazon pe care scrie: CREUZETUL ȘCOLII DE ENGLEZĂ FORD. Începe o melodie din folclorul european. Deodată pe pasarelă apare o siluetă. Îmbrăcat cu un costum balcanic format din vestă, pantaloni bufanți și cizme Înalte de piele, emigrantul Își duce avutul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lui că însărcinarea sa n-avea nici o legătură cu toate acestea, fiindcă el trebuia să trimită scrisorile Stăpânului către mai marii Nuevei España. Nu prea reuși să doarmă din cauza valurilor tumultuoase și a inimii zbuciumate. În dimineața plecării, flamurile cu blazon înșiruite de-a lungul golfului fâlfâiau în bătaia brizei. Înainte de a se urca în bărci, solii îl salutară respectuos pe seniorul Shiraishi care venise de la Shiogama pe un vas de război împreună cu alți doi oameni de seamă. Așezat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din pricină că văzuse prea multe și acest lucru era ca și cum n-ar fi văzut nimic? Să fi fost din pricină că poate cunoscuse prea multe și acest lucru era ca și cum n-ar fi cunoscut nimic? — Slujbași! strigă cineva. Un vas purtând flamuri cu blazon se apropia de ei din umbra golfului. Dintre flamuri îi privea un slujbaș mic de statură. În urmă veneau două luntre cu vâslași. Slujbașul își duse mâna streașină la ochi și îi privi unul câte unul pe japonezi. Aceștia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lucrurile de care în după-amiaza furtunii mi-am zis că nu mă pot despărți cu nici un chip) am pășit pe marginea joncii. În clipa aceea din umbra promotoriului de la răsărit se ivi pe neașteptate un vas. Pe flamură avea pictat blazonul seniorului acestor locuri, iar înăuntru se zăreau doi slujbași cu privirile ațintite înspre noi. Cunoșteau dinainte mișcările noastre. Mi-am aruncat repede în apă bocceluța cu Sfântul Breviar, cu pâinea și vinul pe care nu trebuiau să le găsească. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era vorba de o veste bună. Două zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată lună și dispărură într-o încăpere separată ca să-și schimbe hainele. Ajutat de Riku, samuraiul se schimbă și el în hainele sale cu blazon, apoi se așeză cuviincios la capătul rogojinii și așteptă. Slujbașii se așezară pe locurile de onoare. Unul dintre ei zise încet: „Poruncă de la Sfatul Bătrânilor” și începu să citească o scrisoare cu hotărârile Sfatului Bătrânilor. — Hasekura Rokuemon a trecut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru religie din Nagasaki, iar acum este întemnițat împreună cu alți preoți la Ōmura. Am auzit că încă nu s-a lepădat de credința creștină. După ce slujbașii plecară, samuraiul se așeză și rămase mult timp așa, îmbrăcat în hainele sale cu blazon. Încăperea peste care se lăsa înserarea era rece, căci nu se făcuse focul. Samuraiul își aduse aminte de cuvintele slujbașului și se gândi că străinul acela trufaș și mândru din cale afară n-avea să se lepede de credința lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
începu să se lumineze puțin câte puțin. Sosise dimineața osândei. Zori de zi. Era senin, dar vântul sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul de la judecătorie care le pusese întrebări. Unul dintre ei se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă să-i șoptească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
doi paji negri, costumați în livrele cu fir de aur și peruci cu păr alb buclat, care așteptau docili și nemișcați de o parte și de alta a ușii, ca două personaje sculptate în piatră care păzesc intrarea și susțin blazonul castelelor. Fuseseră cumpărați de Dimitrios de undeva din Etiopia. Totul era regizat festiv, ca la operetă și mahalagiii dădeau buzna veseli în stradă, îngrămădindu se să nu piardă acest spectacol gratuit de carnaval. Doar în privirea grecului se putea citi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână armurată strângând o sabie, pe care se încolăcea un șarpe cu o floare de crin în gură. Familia era sub semnul planetei Marte și sub blestemul zodiei Fecioarei. Pe o panglică heraldică de piatră scria: AUDACES FORTUNA
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
castelului, unde, sub privirile severe ale strămoșilor, îi punea o mantie pe umeri, îl trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare, între două ștergare de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
delfin și gulerul, de celuloid cu care a fost înmormântat gornistul toate găsite la deshumare, după șapte ani de la deces. Pe partea interioară a capacului era prinsă în piuneze o factură de la "Antrepriza de Pompe Funebre", cu antet și un blazon figurând o ancoră și o inimă cu aripioare, încadrate de doi îngerași. Chitanța era o "Notă provizorie pentru furnizarea următoarelor obiecte la înmormântarea defunctului". Urma înșiruirea recuzitei și a tuturor serviciilor pe care le putea asigura antrepriza, iar în dreptul fiecărui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
doi paji negri, costumați în livrele cu fir de aur și peruci cu păr alb buclat, care așteptau docili și nemișcați de o parte și de alta a ușii, ca două personaje sculptate în piatră care păzesc intrarea și susțin blazonul castelelor. Fuseseră cumpărați de Dimitrios de undeva din Etiopia. Totul era regizat festiv, ca la operetă și mahalagiii dădeau buzna veseli în stradă, îngrămădindu se să nu piardă acest spectacol gratuit de carnaval. Doar în privirea grecului se putea citi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână armurată strângând o sabie, pe care se încolăcea un șarpe cu o floare de crin în gură. Familia era sub semnul planetei Marte și sub blestemul zodiei Fecioarei. Pe o panglică heraldică de piatră scria: AUDACES FORTUNA
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]