KorAP: Find »[drukola/base=blestema & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...103 >

2,555 matches

Corola-blog/BlogPost/383188_a_384517

M-aș întreba, când tu,te crezi frumoasă putând fi admirată de oricine, dacă devii o vanitoasă și amăgești iubirea pusă-n tine ?! Un gând răsare-n minte și mă tem... Necunoscută azi,mâine știută, poți fi iubire mare,sau blestem când e moment al vieții,de derută Rămâne a elucida misterul : Enigmă,vis,ori numai o plăcere ce consfințește o clipă efemerul... Dar viața,poate altceva nu cere Referință Bibliografică: Un chip / Dorel Dănoiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.

UN CHIP de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383188_a_384517]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

joc de toți, simțeam că așa o să faci. Ești puternic, te sprijină tot Cerul. Să fii slab și să suporți cazna fără vreo speranță, iată eroismul! Jertfa. Înălțimea! Uită-te la cei doi tâlhari răstigniți alături, mistificatorule! Ascultă-i! Te blestemă și-ți spun doar vorbe de ocară. Pe fața lor, în afara furiei, vei zări căința. Ei suferă cu adevărat și te urăsc pentru spatele tău mai mult decât pe judecători sau pe soldații ăștia, care i-au ridicat pe cruce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
din casă, ți-ai alungat prietenii(!Ă, iubita(?Ă; cu rujul ei ai desenat - după fuga sa precipitată - un dublu K, pe un perete întreg: medicul-Castelan a fotografiat asta pentru studiul său despre demență. Admiți totul: ai scris, exasperat, literele blestemate pe somații, pe zid, pe notele de plată. Ai desenat șarpele și pasărea, dar astea nu sunt motive de internare cu forța. „În roman, ai umplut - din rațiuni de siguranță - un lazaret!”: te faci că nu auzi spusele pseudo-Castelanului. „Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

să ne gândim la cât costă doftoriile spițerilor ăstora blestemați... Dante ridică fruntea ca ars, făcând un pas spre secretar, care dădu Înapoi intimidat. Pe dată, Își aminti și el că priorul aparținea și el Artei spițerilor. Își mușcă limba blestemându-se singur, În timp ce Încerca să găsească un remediu la ceea ce spusese. Dar poetul se gândea la altceva. — Teofilo? Vrei să spui Teofilo Sprovieri, cu prăvălie la fântâna Morții? El e unul din membrii Studium-ului? Dintr-o dată, Îi revenise În minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Înghiontească În mișcarea ei frenetică. Acea referire la mozaicar trebuie că fusese o Întâmplare. Ori poate că unul dintre polițai povestise ce văzuse În biserică, iar zvonul se Împrăștiase. Ridică din umeri și purcese grabnic la drum spre mânăstire. Se blestema În sinea lui pentru că plecase urechea la una din multele disperate care se dădeau drept magiciene și fermecătoare. Florența era plină de ele, cum pline de ele erau și bolgiile infernului. Soarta pentru un bănuț... La naiba! În sfârșit, izbuti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
veșmintele Antiliei. Strânse tare din pleoape, pentru a șterge străfulgerările de lumină Înghețată care Îi Împungeau creierul, În timp ce greața i se domolea. În cele din urmă, se ridică precaut. Trebuia să iasă și să Își recapete controlul de sine. Se blestema pentru că fusese atât de neprevăzător: un prior al Comunei Florenței ar fi trebuit să se comporte cu mai multă sobrietate, fără să se lase În voia chefuirii. Speră ca ai săi colegi să nu afle niciodată de acea aventură. Petrecu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
din partea cealaltă Lapo Salterello, care se ridicase În picioare. Parcă poporul Florenței nu mai e și al dumitale, după cum vorbești despre el! Ca și când dumneata nu ai fi fiu de negustori și de schimbători de valută, ca să nu zic mai rău! — Blestemat nemernic! Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul lui Lapo. Simți o mână care Îl reținea, În timp ce restul se interpuneau. Abia izbuti să Îl atingă razant, Înainte să Îi scape cu un țipăt sugrumat. — Zgârii ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
exilio, Înșelați de o sugestie mârșavă. Apărătorii au fost trădați. Și eu am fost peste mare. Înainte să... părăsesc marinăria, am condus, de mai multe ori, grupuri de pelerini pe drumul spre Ierusalim. Adesea, la bord, se comenta și se blestema tocmai căderea Damiettei. Cinci erau actorii acestei tragedii care erau chemați În cauză: francezii, lombarzii, teutonii și genovezii. Și apoi Ordinul Templului. Și mereu se ajungea la o dispută legată de care dintre aceștia era cel mai răspunzător pentru cădere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu o bogată vestă de mătase. Avea niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să recite o rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă invocare a Fecioarei Maria. „Blestemat! De trei ori blestemat! se gândi priorul. Vreau vești despre mortul de la San Giuda. Ce ai descoperit la examinarea trupului său? zise el apoi. Medicul șef Își recăpătase aerul de superioritate. — Nimic. E mort. Părea sincer surprins. Ce-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mai ce? — Nimic. Erau semne de lovituri la cap, dar nici o rană. Nici un semn criminal, afară de... — Afară de ce? — O rană superficială pe piept, produsă cu un vârf. Un fel de zgârietură, un soi de desen... — Arată-mi. Repede! Dante se blestemă pentru că nu efectuase el Însuși examinarea trupului, În noaptea când fusese descoperit. — Acum e În subterană, lângă incurabili... Medicul șef Își Încrețise nasul contrariat. — E o simplă zgârietură... — Orice poate fi important. Să mergem. Priorul dăduse ușa de perete și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Înconjurat de porticuri, fusese lăsat deschis pentru cetățeni cu prilejul zilei de audiențe și dădea pe dinafară de bărbați și femei care se Înghesuiau așteptând cine știe ce. Poetul Își făcu loc Înghiontind Înspre trepte, Încercând să Își salveze veșmintele și să blestemând rânduielile justiției care Îi interziceau să alunge și să risipească toată gloata aceea. Trecu printr-un salt de prima treaptă, Înțesată de cârpele mizerabile pe care vânzătorii Își expuneau mărfurile. După ce Își recăpătă echilibrul, Începu să urce anevoie, atent să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Iar expresia lui Îngrijorată nu dezmințea această senzație. I se păru că deslușește din nou această presimțire neplăcută. — Ce s-a mai Întâmplat? Când te văd, nu știu niciodată dacă să mă bucur pentru solicitudinea dumitale sau dacă să nu blestem dinainte motivele care mi te aduc. — E ceva ce ar fi mai bine să știi... cel puțin domnia ta. — De ce? Pentru că sunt poet? — Nu. Arta poeziei nu are de-a face. Dar poate că... Mă rog, e ceva grav. — Vorbește. — Azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și să o zbughească spre moara plutitoare de pe partea dinspre Ponte di Carraia, păstrându-și un mic avantaj asupra urmăritorilor care o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să se repună pe picioare, În timp ce sergentul burtos se ivise dinspre taluzul podului, căutându-l cu ochișorii săi porcini, taman la vreme ca să primească În față blestemele. Își chirci buzele scârbit, descoperindu-și dinții galbeni și strâmbi. Străinul acela ne blestemă! Ne deoache! Puneți mâna pe necromant! Oamenii se opriseră din râs și acum se cruceau frenetic În numele lui Hristos. Apoi, după ce Își Înșfăcară din nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dreptul pieptului arătându-i palmele și se opri, dându-i parcă de Înțeles că era Încă momentul cuvintelor. Priorul acceptă răgazul tacit ce i se oferea. La rândul său, făcu un pas Înapoi, adoptând o atitudine relaxată. În realitate, se blestema singur pentru că se lăsase copleșit de elanul cunoașterii, ducându-se acolo dezarmat și neînsoțit. Nimeni nu știa unde se afla, nimeni nu Îi putea veni În ajutor. Unica armă pe care o avea era daga păstrată În buzunarul secret, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

acuzați de blasfemie, dar atitudinea lor nu diferă cu nimic de aceea postgeneză a Dumnezeului creștin. Ba chiar are o finalitate mai neutră decât a Lui. Cel de Sus l-a azvârlit pe om În lume la supărare, la nervi, blestemându-i și pedepsindu-i astfel pe Adam și pe Eva. Pământenii originari n-au fost animați de resentimente și de impulsuri punitive la adresa noastră. Și nici nu ne cer recunoștință, iubire și devoțiune! Nu ne cer nimic altceva decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
trezit hodoronc-tronc autorul de romane polițiste dintr-Însul! Adică, de ce să notăm noi clar și frumos numărul de cont și parola alături, când putem complica totul cu un pic de mister rebusist!? Așa, pentru culoare locală... Păi, să nu-ți blestemi zilele și arborele genealogic Împodobit cu asemenea specimene detestabile? Văzută din afară, supărarea Evelinei avea În ea ceva comic, dar probabil doar văzută din afară. Ce era În sufletul ei, numai cu comicul nu avea tangență. Să speri cu atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Cu o sută de ani și mai bine înainte de publicarea celebrei opere a lui Giambattista Vico (Scienza nova, 1725î, Broanteș al nostru, observând mișcarea corsi e ricorsi a salbei de pe pieptul Cosettei, se simțea cuprins de mari elanuri romantice și blestema în gând tiparele clasice, slavone. Ceva-ceva observase și țigăncușa, deoarece, în momentul când îi puse eroului nostru farfuria. în față, se sprijini ușor cu mâna de umărul lui. „O, timp, oprește-te-o țâră!” murmură Broanteș în gând. Episodul 53

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Sunt vistiernicul Ximachi, de n-ați auzit cumva de mine. Metodiu trase aer mult în piept și începu: — Mărite vistiernice Ximachi! Dintre toate părțile trupului pe care Domnul Dumnezeu mi le-a îngăduit să le am, cel mai mult îmi blestem urechile. Aceste zgârciuri cernite ce de-atâtea ori le purtăm fără nici un folos! Căci iată, degeaba mă-nvrednicesc să le port, cum se cuvine, de o parte și de alta a capului, dacă în găoacea lor n-a intrat niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în cursul acelor năcăjite zile de când umblau să fie repuși în drepturi. Cu osebire Barzovie-Vodă, ca un om căruia fosta domnie nu-i sporise numai cutele necazului pe frunte, ci și inelele de osânză în jurul mijlocului, icnea din toți rărunchii, blestemând în gând bătălia de la Kulikovo (1380î unde tătarii, în loc să se alieze cu rușii spre a-i bate mai târziu pe turci, au fost înfrânți de cneazul Dimitri, siliți fiind astfel să se alieze cu otomanii și să se infiltreze împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
din vârful unghiei, cu o rapiditate și o precizie înspăimântătoare la un om așa bătrân, le trimitea drept în fața ciupită de vărsat a lui Husain Ramza-pașa, ce-și rotea turbat ochii în jur, încercând să-l descopere pe tâlhar și blestemând încă o dată acest popor ludic care cu cât era îngenuncheat mai tare, cu atâta se veselea mai mult: nu mai departe decât la începutul ospățului, așezându-se pe scaun, simțise cu un șaselea simț că se așezase pe-o pioneză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

altceva decât să se ghemuiască într-un ungher, neajutorată și neputincioasă. Nu plângea, pentru că maică-sa o învățase că o adevărată targui nu plânge. Nu implora, pentru că generații de sânge imohag curgeau prin venele sale. Nu făcea decât să-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un alt tunet. Se repezi spre ieșirea marelui cort din păr de cămilă și se trezi din nou în fața cerului albastru, pe care era cu neputință să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
uluitoarele mașini pe care erau în stare să le fabrice temuții europeni, dar înțelegea că, dacă nu s-ar fi comportat așa cum se comportase, tatăl său s-ar fi răsucit în mormânt și generații întregi de străbuni l-ar fi blestemat că nu știuse să apere onoarea neamului Kel-Talgimus, cel mai glorios dintre popoare. Faptul că prin naștere aparținem Poporului Vălului ne deosebește, în bine și în rău, de restul lumii, îi spusese mama sa cu mulți ani în urmă, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
puțin de trei metri distanță, era, probabil, singura ființă vie pe o rază de câțiva kilometri, dar nu era un tovarăș de drum, nici măcar nu-ți alina cât de cât groaznica senzație de singurătate care te copleșea în acel loc blestemat de zei. Începea să apună soarele, iar lumina ce cădea pieziș lăsa să se distingă cu mai multă claritate contururile sălbaticului peisaj înconjurător. În fața ochilor săi, munții se transformaseră în insulițe de forme și mărimi foarte diferite, ca niște semețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
își duse pușca la ochi, își ajustă luneta și trase repede douăsprezece împușcături. Cel puțin cinci gloanțe nimeriră ținta, perforând tabla groasă de oțel și făcând ca șuvoaie groase de apă să țâșnească în toate direcțiile. Cei șapte oameni țipau, blestemau, alergau și trăgeau cu armele. Nu erau deciși ce să facă: să încerce să-l lichideze pe agresor sau să caute să ajungă la butoi ca să împiedice scurgerea prețiosului lichid - dar Gacel Sayah nici măcar nu-i luă în seamă, atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]