763 matches
-
avea blindajul frontal de 100 mm grosime, blindajul frontal al turelei de 120 mm, față de blindajul frontal de 80 mm și blindajul frontal al turelei de 50 mm la Panzer IV. De asemenea, a avut blindajul lateral de 60 mm, blindajul turelei în părțile laterale era de 80 mm. Blindajul de deasupra turelei și a punții era de 25 mm. Tiger I a fost dezvoltat în jurul tunului Kwk 36 L/56, de 88mm. Acest tun era deosebit de precis și puternic, fiind
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
al turelei de 120 mm, față de blindajul frontal de 80 mm și blindajul frontal al turelei de 50 mm la Panzer IV. De asemenea, a avut blindajul lateral de 60 mm, blindajul turelei în părțile laterale era de 80 mm. Blindajul de deasupra turelei și a punții era de 25 mm. Tiger I a fost dezvoltat în jurul tunului Kwk 36 L/56, de 88mm. Acest tun era deosebit de precis și puternic, fiind capabil sa distrugă aproape orice tanc al aliaților de la
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
capabil sa distrugă aproape orice tanc al aliaților de la distante de 1200-1500m, în perioada 1942-1944. Muniția standard folosită în 1942-1943 era proiectilul PZ.Gr.39, cu greutate de 10.2 kg și cu următoarea capacitate de perforare a plăcilor de blindaj omogen: 500m - 110mm 1.000m - 99mm 1.500m - 91mm 2.000m - 83mm. Viteza inițială foarte mare (810 m/s), combinată cu calitatea foarte buna a producției proiectilelor PzGr39 determinau o balistică foarte bună a obuzului pe traiectorie, fapt dovedit și
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
producției proiectilelor PzGr39 determinau o balistică foarte bună a obuzului pe traiectorie, fapt dovedit și de păstrarea capacității de perforare la distante mari. Spre sfârșitul lui 1943, ca răspuns la noile modele de tancuri (ISU-152, Churchill MkVII, etc), care aveau blindajul frontal foarte groas (peste 100mm), armata germană a introdus un nou tip de proiectil - Pz.Gr.40. Acesta era construit în jurul unui miez de tungsten, care se comporta mai bine decât oțelul industrial în procesele de perforare a plăcilor de
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
frontal foarte groas (peste 100mm), armata germană a introdus un nou tip de proiectil - Pz.Gr.40. Acesta era construit în jurul unui miez de tungsten, care se comporta mai bine decât oțelul industrial în procesele de perforare a plăcilor de blindaj. Astfel, performanțele anti-tanc ale tunului KwK36/L56 au crescut: 500m - 156mm 1000m - 138mm 1500 - 123mm 2000m - 110mm Existau rapoarte din 1945, care atestă distrugerea a 6 tancuri JS-2 de la o distanță de 2000m, de către câteva tancuri Tiger. Tancul Tiger foarte
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
modificări minore, denumit "DW 2". Din prototipul "DW 2" nu a fost fabricat decât un șasiu. În același timp, Henschel a dezvoltat un succesor pentru tancul greu Neubaufahrzeug. Acesta trebuia să aibă o greutate de aproximativ 65 de tone, un blindaj frontal de 100 milimetri și 80 milimetri în lateral (similar tancului Tiger I de mai târziu) și un tun scurt de 7,5 cm. Proiectul a fost denumit "VK 6501" (VK era o abreviere a cuvântului "Vollkettenfahrzeug" - vehicul șenilat complet
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
unul a fost supus testelor, iar celălalte două au fost folosite la construirea vânătorului de tancuri greu Sturer Emil. Concomitent cu acest proiect, Henschel a dezvoltat prototipul "VK 3601" în urma cererii lui Hitler de a construi un vehicul cu un blindaj mai gros și un armament mai puternic. Acest proiect a fost precursorul tancului Tiger I. "VK 3601" trebuia să aibă o greutate de aproximativ 40 de tone, un blindaj cu o grosime de 100 milimetri în partea frontală, 80 milimetri
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
în urma cererii lui Hitler de a construi un vehicul cu un blindaj mai gros și un armament mai puternic. Acest proiect a fost precursorul tancului Tiger I. "VK 3601" trebuia să aibă o greutate de aproximativ 40 de tone, un blindaj cu o grosime de 100 milimetri în partea frontală, 80 milimetri în lateral și 60 de milimetri în părțile laterale ale șasiului. Tancul trebuia să fie echipat cu tunul de 7.5 cm L/24, tunul 7.5 cm L
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
tancul francez de cavalerie Somua S35, tancul greu francez Char B1 și tancurile britanice de sprijin al infanteriei Matilda I și Matilda II. Armata germană a observat superioritatea tancurilor inamice și a recunoscut importanța dezvoltării unor tancuri germane cu un blindaj mai gros și armament superior. Tacticile superioare ale Wehrmachtului au ajutat la obținerea victoriei, în ciuda superiorității calitative și numerice a tancurilor inamice. Hitler a observat la rândul său necesitatea dezvoltării unui tanc greu de străpungere a frontului, care să fie
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
aibă o greutate de 45 de tone și un tun de calibrul 88 cm. Data limită pentru fabricarea unor prototipuri a fost 20 aprilie 1942, ziua de naștere a lui Hitler. Spre deosebire de tancul Panther însă, designul tancului nu folosea avantajele blindajului înclinat, ci compensa prin grosimea efectivă a plăcilor de blindaj. Designul tancului era clasic, similar tancului mediu Panzer IV. Porsche și Henschel au trimis prototipurile la Rastenburg pentru a fi testate și comparate în fața lui Hitler. Designului propus de Henschel
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
de calibrul 88 cm. Data limită pentru fabricarea unor prototipuri a fost 20 aprilie 1942, ziua de naștere a lui Hitler. Spre deosebire de tancul Panther însă, designul tancului nu folosea avantajele blindajului înclinat, ci compensa prin grosimea efectivă a plăcilor de blindaj. Designul tancului era clasic, similar tancului mediu Panzer IV. Porsche și Henschel au trimis prototipurile la Rastenburg pentru a fi testate și comparate în fața lui Hitler. Designului propus de Henschel s-a dovedit a fi câștigătorul, din cauza problemelor prototipului propus
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
și a tancului mediu Panther. Toate cele trei tancuri au fost fabricate în paralel de la începutul anului 1944 până în august 1944 de către firma Henschel. La un unghi de 30°, un Tiger cu tunul de 88 mm era capabil să penetreze blindajul frontal al turelei de la un tanc American M4 Sherman la distanțe între 1.800-2.100 m, tancul britanic Tanc Churchill la distante între 1.100-1.700m, tancul Sovietic T-34 la distanțe între 800-1.400m, tancul sovietic IS-2 la distanțe
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Tanc Churchill la distante între 1.100-1.700m, tancul Sovietic T-34 la distanțe între 800-1.400m, tancul sovietic IS-2 la distanțe între 100-300m. Tancul T-34 nu putea penetra bindajul frontal al Tiger-ului de la nicio distanță, dar putea penetra blindajul lateral de la 500 m, T-34/85 putea penetra blindajul frontal de la o distanța între 200-500m. Cu cât distanța de luptă scădea, toate tunurile puteau penetra mai mult blindaj. Marea putere de penetrare al Tiger însemna că putea distruge mulți
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
T-34 la distanțe între 800-1.400m, tancul sovietic IS-2 la distanțe între 100-300m. Tancul T-34 nu putea penetra bindajul frontal al Tiger-ului de la nicio distanță, dar putea penetra blindajul lateral de la 500 m, T-34/85 putea penetra blindajul frontal de la o distanța între 200-500m. Cu cât distanța de luptă scădea, toate tunurile puteau penetra mai mult blindaj. Marea putere de penetrare al Tiger însemna că putea distruge mulți oponenți înainte ca aceștia să realizeze că erau atacați. În
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
penetra bindajul frontal al Tiger-ului de la nicio distanță, dar putea penetra blindajul lateral de la 500 m, T-34/85 putea penetra blindajul frontal de la o distanța între 200-500m. Cu cât distanța de luptă scădea, toate tunurile puteau penetra mai mult blindaj. Marea putere de penetrare al Tiger însemna că putea distruge mulți oponenți înainte ca aceștia să realizeze că erau atacați. În plus sistemele optice Germane erau de calitate superioară acest lucru crescând probabilitatea de a lovi ținta din primul foc
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
34 coaxială, iar cantitatea de proiectile a fost redusă de la 92 la 66 de lovituri. Sturmtiger a fost un tun de asalt greu, construit pe șasiul tancului Tiger I. În locul turelei era instalată o suprastructură de tip cazemată, cu un blindaj foarte gros. Greutatea vehiculului a ajuns astfel la 65 de tone. Unitatea de foc consta într-un lansator de grenade antisubmarin de calibrul 38 cm, cu un proiectil exploziv devastator, și o mitralieră MG 34. Doar 18 exemplare au fost
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Bergetiger" avea doar o suprastructură ușor blindată și o mitralieră MG 34. După Bătălia de la Stalingrad a existat un proiect de transformare a trei șasiuri Porche în vehicule blindate de demolare a clădirilor. Suprastructura trebuia să fie complet închisă, cu blindaj înclinat și un berbec în partea frontală a șasiului. Vehiculul urma să se izbească de coloanele de susținere ale clădirilor pentru a le demola. Au exist și alte proiecte precum fabricarea a două vehicule care să transporte muniția pentru tunul
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
sau construirea unui vehicul asemănător tunurilor de asalt Sturmgeschütz folosind tunul de calibrul 8,8 cm KwK 43 al tancului greu Tiger II.. Au existat planuri pentru îmbunătățirea modelului de serie. În vara anului 1942 a fost propusă creșterea grosimii blindajului la 120 de milimetri. În toamna anului 1943 a fost fabricat un prototip înarmat cu tunul KwK 43 folosit de Tiger II. Din cauza problemelor inițiale cu transmisia, un model a fost echipat cu o transmisie ZF automată cu 12 viteze
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
plaseze în porturile din China și din Orientul Îndepărtat cele mai vechi și mai încete nave. Chiar și în momentele cele mai dificile, Flota răsăriteană britanică era formată din nave de mare capacitate, dar care aveau viteză prea mică sau blindaje insuficient de puternice pentru a fi folosite pe teatrele de luptă mai dinamice din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Începând cu iunie 1940, italienii au testat dârzenia forțelor britanice și ale Commonwealthului de-a lungul frontierelor Sudanului și Kenyei și rutele de
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
după un algoritm complex, care anticipa cele mai probabile traiectorii ale proiectilelor inamice și le bloca corespunzător. Deși cea mai groasă porțiune a armurii nu depășea 320mm (în vreme ce alte nave contemporane aveau armuri de 380 sau chiar 400mm), plăcile de blindaj erau în general dispuse în sistem dublu, cu o armura secundară poziționata în spatele armurii principale. Astfel, anumite porțiuni ale navei erau protejate de până la 540mm de oțel. S-a pus accent deosebit pe calitatea materialelor utilizate. Astfel, plăcile de armura
Bismarck (navă de război) () [Corola-website/Science/313706_a_315035]
-
cea a cuirasatelor. Prima navă din această categorie, "HMS Invincible" (1907), a fost inițial denumită "crucișător cuirasat." Crucișătoarele de linie aveau în comun cu cuirasatele același armament greu și erau de obicei la fel de mari și de costisitoare ca acestea. Fie blindajul, fie puterea de foc, a fost sacrificată în favoarea unei viteze mai mari, posibilă datorită motoarelor puternice și a formei zvelte a navei. Primele crucișătoare de linie aveau un blindaj semnificativ mai subțire decât al cuirasatelor echivalente, dovedind că nu au
Crucișător de linie () [Corola-website/Science/314323_a_315652]
-
erau de obicei la fel de mari și de costisitoare ca acestea. Fie blindajul, fie puterea de foc, a fost sacrificată în favoarea unei viteze mai mari, posibilă datorită motoarelor puternice și a formei zvelte a navei. Primele crucișătoare de linie aveau un blindaj semnificativ mai subțire decât al cuirasatelor echivalente, dovedind că nu au fost create pentru a sta în fața gurilor de foc pe care le purtau. Astfel navele de acest tip puteau produce mai multe distrugeri decât puteau suporta ele însele.
Crucișător de linie () [Corola-website/Science/314323_a_315652]
-
upon Tyne și a intrat în serviciul Marinei Militare Române la 5 noiembrie 1888. Nava, construită din oțel, avea lungimea totală de 73,150 metri, un pescaj mediu de 3,683 metri pentru un deplasament de 1330 de tone, grosimea blindajului variind între 88 mm și 25,4 mm. Propulsia era realizată de două elice cu trei aripi și un pas de 2,971 metri mișcate de două mașini de 4.700 CP. Nava avea trei catarge cu vergi pentru vele
Crucișătorul Elisabeta () [Corola-website/Science/313325_a_314654]
-
echivalent latinesc în scrierile lui Sidonius Apollinarius care în anul 467 menționează navele "cursoria" într-o scrisoare către episcopul Tertullianus; altă mențiune apare în Corpus juris civilis al împăratului Iustinian. Începând cu secolul al IX-lea, dromonul se acoperă cu blindaje de piele și zale: în acest caz este numit în limba greacă populară "helandion" sau "egihelys": « țipar-țestoasă » sau « țipar-blindat ». Dromoanele aveau diferite forme și dimensiuni. Aveau între 30 și 60 metri lungime, și între 5 și 9 metri lățime. Echipajul
Dromon () [Corola-website/Science/313489_a_314818]
-
sau amfibii). Echipa condusă de el a construit două prototipuri la Fabrica Nr. 37 din Moscova: T-30A și T-30B. Acesta din urmă, modelul T-30B, avea la bază șasiul tancului T-40, însă era mai simplu de fabricat și avea un blindaj mai gros. Prototipul T-40S a fost acceptat de către Armata Roșie în urma invaziei germane,necesar fiind un număr cât mai mare de tancuri, astfel modelul T-40S a fost regândit ți asamblat fiind denumit oficial , iar producția a început în luna iulie
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]