5,311 matches
-
înnodat rugăciuni. Zâmbea cât să descrețească măști de duminică: Ochii închiși, dragilor, ochii închiși... Pentru voi, soarele se exfoliază din fotografii, pentru mine, lumina este o prostituată ieftină. Desfă-ți pântecele, mamă! Toamna bobul de grâu blestemă spicul, nu rădăcinile. Bobul de grâu, sub brazdă, a încolțit cruce, a crescut cruce și s-a copt cruce. Rădăcinile bobului de grâu, dacă nu cresc în cer, niciodată nu vor domoli foamea, cum nici apa izvorului nu este apă și nu este sete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se exfoliază din fotografii, pentru mine, lumina este o prostituată ieftină. Desfă-ți pântecele, mamă! Toamna bobul de grâu blestemă spicul, nu rădăcinile. Bobul de grâu, sub brazdă, a încolțit cruce, a crescut cruce și s-a copt cruce. Rădăcinile bobului de grâu, dacă nu cresc în cer, niciodată nu vor domoli foamea, cum nici apa izvorului nu este apă și nu este sete de apă, dacă nu din ochii lui Dumnezeu izvorăște. Rădăcinile lui Petru, tot mai adânci în iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
furtuni în paharul cu apă. Nori de cenușă încețoșează felinarele, particule din memoria ploii prind crustă pe suflet; naufragii de gânduri cu pânzele rupte invadează absența. Uneori, se face senin, atât de senin încât, legat la ochi, exfoliezi soarele din bobul de grâu și îl restitui cerului. La 15 ani, conștiința învață prima lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-ți sunt de ajuns trei pietre: cu prima poți strivi zborul, cu a doua poți strivi cântecul, cu a treia poți strivi viața; o pasăre nu moare niciodată în cer. Smulge din rădăcinile salciei râul, din inimă izvorul, de pe frunză bobul de rouă și vei vedea că setea nu este secetă, ci trecere. Seva lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între ei. Durerea nu se divide niciodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am omorât nici măcar o muscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am omorât nici măcar o muscă. Este un copil, Doamne, un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am omorât nici măcar o muscă. Este un copil, Doamne, un copil nevinovat, of, fata tati! Cum a ajuns sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu patimă. Cine privește sfântul în ochi își ia porția de albastru și pentru lumea cealaltă. Ești un om bun, în curând vei înțelege spusele mele, în curând vei avea suflet destul cât să știi a scoate apa din vin, bobul din neghină, scânteia din cenușă. Nu este păcat să iubești omul mai mult decât pe Dumnezeu Tatăl atâta timp cât Dumnezeu Tatăl este în om. Mâine vei iubi omul din Dumnezeu, apoi Dumnezeul din Dumnezeu; omul din om în cer se învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile 6-, doi ochi pe față, doi pe dos, andreaua înțepa degetele, pe genunchi se șiroia agheasmă mare. Sub epitrahil, degetele arhimandritului deșirau rugăciune din fiecare bob de metanie; rugăciunea minții limpezea curgerea; sângele, râu adormit, își caută cu ochii închiși vadul; sub epitrahil, Petru, tot mai puțin cu fiecare incertitudine mărturisită, ochii două oceane pline de nerostire. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu mult milostive, îți mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Eu, posibil, într-o conștiință iresponsabilă de înger. Despre ce dragoste îmi vorbești, părinte Petru? Dorul, o clipire de pleoapă, de fluture, de frunză. Bate vântul a uitare în cer, pe pământ, în sânge. Mâine voi răspunde "prezent" într-un bob de nisip. Te rog, lasă-mă să repet memoria stâncii, memoria mării, memoria înecaților. Genia, părinte sunt pentru înstrăinare, zilnic înstrăinarea îmi trece pragul. Coboară înstrăinarea pe cărare din vârful muntelui, se închină, aprinde o lumânare, scrie acatiste și pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
O descoperisem acolo pe mama Floare dintr-o mulțime de 25 de milioane de imigranți intrați prin această poartă a Americii Între 1900 și 1920. Pe lîngă admirația față de meticulozitatea americană (jos pălăria pentru cine se gîndise să-i numere bob cu bob și să nu-i lase pradă uitării pe toți cei ce meșteriseră Într-un fel sau altul la făurirea Statelor Unite!), trăiam bucuria că Îndrăzneala Floarei de a lua În piept aproape singură Mediterana și Atlanticul nu rămăsese fără
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
acolo pe mama Floare dintr-o mulțime de 25 de milioane de imigranți intrați prin această poartă a Americii Între 1900 și 1920. Pe lîngă admirația față de meticulozitatea americană (jos pălăria pentru cine se gîndise să-i numere bob cu bob și să nu-i lase pradă uitării pe toți cei ce meșteriseră Într-un fel sau altul la făurirea Statelor Unite!), trăiam bucuria că Îndrăzneala Floarei de a lua În piept aproape singură Mediterana și Atlanticul nu rămăsese fără urme În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
strigi Însă, Floare ba le zărea, ba le simțea prin preajmă. Le vedea noaptea În chip de luminițe chinuite, șovăitoare, lunecînd prin aer la Înălțimea ochilor omului, osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor atîta cît să-și vadă drumul și să atingă țărîna cu tălpile lor de ceață. Într-o asemenea urmă de strigă călcase Floare după cea de a doua Întoarcere a ei din America. Își amintea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rugându-se și iertându-i pe toți. S-a uitat la mine. Ca și când nu mă vedea. Vedea altceva. Într-un târziu, mi-a spus să-i aduc grâu de pe câmpul unde cursese sângele lui Louis. Grâul are chipul lui Iisus. Bobul de grâu are chipul Lui Iisus pe el. Înseamnă că are și chipul fiului nostru. Al tuturor celor douăzeci și șase. Și răsărise udat de sânge. Sângele și trupul Lui e hrana noastră. Iar din sângele lor crește credința. "Maimuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei preotului : "omul Lui Dumnezeu". M-am uitat la ea. Mai purta încă urma sângelui. Se închegase acolo, pe șnur și cruce. Lemnul luase din sângele lui. Când am dat s-o scot de pe șnur, a căzut ceva. Cât un bob de grâu. Înnegrit de vreme. Dar lăcașul unde era ascuns fusese poleit în aur. Și acolo, înlăuntru, se putea încă citi, scrijelit neîndemânatic, INRI. Fiindcă în oglinda rotundă ca un ochi de aur, fusese păstrat lemnul și sângele Altei Cruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
O puzderie de Întrebări Îi torturau mintea. “Oare Dumnezeu mă poate ocroti măcar În ziua asta? În ceasul acesta de maximă tensiune, pe fondul fericirii de a fi tată? Ceasul când Maria Îmi va dărui acea minune a <Creațieiă? Acel bob de iubire și duioșie numită copil? Numai că acum nu pot avea liniștea necesară. Tocmai astăzi trebuie să am această Întrevedere cu securistul, care nu este altceva decât una dintre creațiile <bolșăviciloră - cum le spune tata Toader?” “Dumnezeu nu are
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lehuză, la Întrebarea din ochii lui Gruia. În acea clipă, a intrat o moașă. ― Unde este domnul doctor Suiedeal? - a Întrebat-o Gruia. ― Chiar acum o consultă pe doamna Maria. ― Cum pot să stau de vorbă cu el? ― Numai un bob zăbavă - l-a asigurat moașa, dispărând dincolo de ușa sălii de pansamente. În clipa următoare, a ieșit medicul. La Întrebarea din privirile lui Gruia, i-a răspuns calm: ― Nu e nimic grav, domnule doctor. A avut o stare de subfebrilitate astă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la telefon. S-a Înțeles? ― Am Înțeles, tov... După un sfert de ceas, directorul a intrat În cabinet. ― Domnule director, v-a căutat colonelul Zdup la telefon și... știți cum țipă el. A ordonat să-l sunați imediat ce veniți. ― Un bob zăbavă. Să-mi trag sufletul. Până una alta, fă-mi legătura cu domnul profesor Hliboceanu. ― Imediat, domnule director. După câteva momente, a sunat telefonul. A răspuns directorul. ― Tovarășe director, aveți legătura cu tovarășul profesor - i-a comunicat centralista. ― Alo. Bună ziua
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la dreapta, pentru a ajunge la pod. E pe aproape, fiindcă nivelul șoselei se ridică treptat”... Am pornit pe lângă șosea, pentru că „pi șușă” - cum Îi spune fratele meu Toader, era pericol. Și oamenii de la divizie au avut dreptate: „Numai un bob zăbavă, să vedem cum stau lucrurile cu podul. Până atunci, odihniți-vă. Pe urmă, vom pleca spre gară și... - a ordonat Toader”... Nu și-a terminat omul vorba, că, din stânga noastră, s-au auzit glasuri. „Înapoi și adăpostirea!” - a șoptit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
locul lui. ― Apoi, când să ți-o mai spun și pe aiasta? ― Uite, mâine luăm o trăsură și plecăm hai-hui. Pe drum, am să-ți ascult povestea... Acum, Însă, hai să-l lăsăm pe Nicu să se ducă acasă. Un bob zăbavă - i-a rugat Nicu și a ieșit pe hol. Nenea Mitru ședea pe un scaun, nu departe de cabinetul lui. I-a făcut semn să se apropie: ― Poftiți, domnule profesor. ― Te rog să aduci o birjă, ca să ne ducă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
tine! Mi-a adus cea mai bună birjă și caii cei mai frumoși, fără să-i fi cerut acest lucru. Parcă mi-a ghicit intențiile.” - gândea profesorul despre nenea Mitru... Când au ajuns la poarta casei sale, a coborât. ― Un bob zăbavă, fraților. Mă Întorc Îndată - i-a rugat profesorul. A alergat În casă. ― Lia, am o mare rugăminte la tine. Îmbracă-te și hai cu mine. La poartă ne așteaptă o birjă. ― Dar ce s-a Întâmplat? E noapte... Unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
comisiei. Gândul de veghe, care ședea ca pe ghimpi așteptând sfârșitul examenului, l-a luat pe Gruia pe sus: „Bravo, cumetre! Ai făcut-o și pe asta! Acum vreau să-ți văd fruntea senină și pasul liniștit, domnule lector!...” „Un bob zăbavă, vecine. Să așteptăm cuvântul final al comisiei. Nu zi hop până n-ai sărit șanțul. Și dezlegarea o vor da nu doar oamenii puși să judece calitatea răspunsurilor mele”, ci și cei cu „organul” - a reușit să glumească Gruia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o tocăniță de hribi, este o cămăruță aidoma unei chilii. Un pat îngust, un raft pe care se odihnesc vreo câteva cărți vechi legate în piele, o firidă în care este agățată o icoană sub care pâlpâie flacăra cât un bob de mazăre a unei candele și o măsuță rotundă și mică, ce pare o jucărie. Cămăruța nu are nici o fereastră, iar lampa cu petrol este pitită în firidă. Intrată în această minusculă cameră, Dora își dă seama cât este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
grețoase, dar i-am dat ascultare copilului meu care părea a se juca de-a mama cu mine. Am mestecat cu greutate câțiva dumicați din pâinea uscată care mi-a adus în gură un gust dulce și bun, gustul neprețuitului bob de grâu. Dar pe loc dinții s-au simțit prizonierii pastei clisoase și m-a cuprins teama că mă înec, că mă înăbuș. Atunci Minodora a apropiat de buzele mele un vas cu apă din care am băut cu sațietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]