547 matches
-
ușii. La bar erau doar câțiva gradați. Separeurile vărgate erau goale. Madeleine stătea singură și sorbea dintr-un pahar. La câteva scaune mai încolo doi soldați își îndreptau uniforma, pregătindu-se s-o abordeze. Se năpustiră asupra ei aproape concomitent. Bodega era prea goală pentru a continua filajul. M-am retras la mașină. Madeleine ieși după aproximativ o oră cu un locotenent în uniformă kaki de vară. Conform vechiului ei modus operandi, urcară în Packard și dădură colțul spre motelul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
înhățat. Privindu-l, m-am gândit că porcăria de soartă care ne joacă atâtea feste întrece uneori măsura. Ca să mă încălzesc puțin sau ca să uit de ploaie, de femeia mutilată și de nebunul dus cu forța, am intrat într-o bodegă împuțită de lângă gară, unde m-am îmbătat și m-am emoționat aflând povestea unei fetișcane care strângea paharele murdare și le spăla. Se mișca fără să vadă și fără să audă, făcându-și treaba în mod mecanic. Vecinul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși. Golul luminos dinlăuntrul meu crăpase și pătrundeau în el ape tulburi din trecut. Ieși afară! i-am strigat bătrânului cu canarul, iar el, îngrozit și surprins de reacția mea brutală, s-a grăbit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vis ești ca o frunză pe o apă curgătoare... așa că supune-te visului, Daniel Petric. El e stăpânul tău inexplicabil...” Vocea a șuierat deodată mai tare, am auzit urletul unei locomotive, am țipat, am fugit și am nimerit într-o bodegă unde, singur în toată încăperea, Dinu stătea la o masă cu o sticlă aproape plină dinainte. Era beat. „În sfârșit, bine că te-ai decis să vii, a zis. Te aștept de mult. Altfel mă mâncau șoarecii aici”. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în coridor. O vreme i-am mai auzit pașii. Apoi am așteptat. Ce? Nu știu. Dar pe măsură ce tăcerea devenea mai apăsătoare, îmi pierdeam curajul. Eram din ce în ce mai demoralizat. Mi-am amintit din nou gesturile mecanice ale fetei care spăla paharele la bodega de lângă gară și vorbele bețivului cu care stătusem la masă: „Viața e mai necruțătoare decât justiția, ea nu iartă”. Viața? Îi cerusem prea mult sau îi dădusem prea puțin? Ce-mi reproșa? Încercam să găsesc un răspuns la această întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la cea mai adâncă mlaștină cu caralii te arunc... 89 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI În realitate, nu erau nesfârșit de multe palate. Ba, dacă erai cât de cât cinstit, trebuia să recunoști că, dimpotrivă, Podul Mogoșoaiei duhnea de bodegi. În ceafa fiecărui pălățel, în cârca oricărei bibloteci, fie ea academică sau universitară, atârna și își bălăbănea fundul murdar cel puțin cîte-un sac de bodegi. Dar nu niște bodegi tăioase, adulte, grosolane. Ci niște bodeguțe simpatice, neajutorate, peltice, în visteriile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dacă erai cât de cât cinstit, trebuia să recunoști că, dimpotrivă, Podul Mogoșoaiei duhnea de bodegi. În ceafa fiecărui pălățel, în cârca oricărei bibloteci, fie ea academică sau universitară, atârna și își bălăbănea fundul murdar cel puțin cîte-un sac de bodegi. Dar nu niște bodegi tăioase, adulte, grosolane. Ci niște bodeguțe simpatice, neajutorate, peltice, în visteriile cărora adevărații cetățeni fini își vărsau, cotidian, adevăratele pensii alimentare. Și în stranele cărora, pătrunzând și miluind în jurul tău, tovarășii de pahar, cu piciorul, trezeai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cât cinstit, trebuia să recunoști că, dimpotrivă, Podul Mogoșoaiei duhnea de bodegi. În ceafa fiecărui pălățel, în cârca oricărei bibloteci, fie ea academică sau universitară, atârna și își bălăbănea fundul murdar cel puțin cîte-un sac de bodegi. Dar nu niște bodegi tăioase, adulte, grosolane. Ci niște bodeguțe simpatice, neajutorate, peltice, în visteriile cărora adevărații cetățeni fini își vărsau, cotidian, adevăratele pensii alimentare. Și în stranele cărora, pătrunzând și miluind în jurul tău, tovarășii de pahar, cu piciorul, trezeai nu proteste, ci admirația
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ești o figură, Kate. Și-acum, aud o voce, vocea unei femei responsabile și lucide, spunându-i clientului său pe un ton destul de categoric că În nici un caz nu-și dorește să Încerce cocteilul Come Fly With Me Într-o bodegă de pe marginea șoselei. Replica lui vine imediat pe deasupra plasei: —Nici o problemă. Fac un Bewitched, Bothered and Bewildered excelent. Îmi vine În minte un vers din cântecul respectiv 1 și-l cânt. —„La orizontală, el e cel mai bun.“ Abelhammer fluieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
zburdînd pe trotuar și pulverizînd parfumul În direcția pisicilor vagaboande. Supraveghe procesul de fardare a unei trotuariste la Galleria Don Carlos, exeminîndu-i dermatograful cu seriozitatea unui specialist În cosmetică, apoi trecu pe lîngă ea și intră În cea mai apropiată bodegă, de unde se servi cu două sticle de coniac Fundador, pe care le plasă la picioarele unor băutori de vin care moțăiau pe aleea de alături. Cu Îndemînare de scamator, făcu nevăzută, chiar de sub nasul directorului de magazin, o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lui Traian", magazin de mărunțișuri și pielărie. Peste drum se țineau șelarii, pălărierii și croitorii. Dorobanțul, pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu, ținea asortiment de dame, aranjat mirese, voaluri și centuri, jartiere de elastic. "Prima" si mosorele; lângă el era bodega "La ocaua lui Cuza", care avea orchestră de balalaici și 110 bufet bine asortat, apoi intrai în gura gării. Împrejurul pieței de piatră erau hotelurile răpănoase cu ferestrele mâncate de ploi: "Hotel Nord", "Hotel Tranzit", "Modern" și câteva magazine de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nord", "Hotel Tranzit", "Modern" și câteva magazine de mercerie. În fața ieșirii te îmbiau ușile câtorva birturi: "La dorul vinului" și "La dreptate", magazin de coloniale și delicatese, serviciu prompt și conștiincios, vinuri, pelin de mai, bere la orice oră. Între bodegi, parcă despărțindu-le, ca să nu fie prea aproape una de alta, erau alte prăvălii: "La balon" a unuia Marin Bălună, pălărier care călca cravate, manșete artistice și gulere de domni, " La briciul vesel" sau "La minut", cum scria pe a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ciozvârtele de case nu se lăsau duse de ghearele macaralelor puse să schilodească duhul Timpului, chiar și în acele duminici de liniște, de rugă și, pentru unii ca mine, de ducere în nimicul din fața unei sticle de bere într-o bodegă mohorâtă. Îmi beam berile cu gândul pierdut în neputința împăcării că, iată, și eu sunt martor tăcut al unui timp criminal, martor neputincios. Eu însumi eram, fără să o știu, o bisericuță abia începută în zidire, fără catapeteasmă, fără icoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de toate ale mele. Aș vrea să-i mai trag un șut nenorocului și pentru că mi i-a adus în față iarăși pe cei doi orbi, pe care-i privesc neputincios, fascinat doar de neobișnuita lor prezență. Așa cum altădată, în bodega de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a închis, tot mă primește. Acu’ la șapte avem repetiție. Cânt la tobe în formația de jazz a ambasadei. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
M-am pornit de câteva ori spre G., am ajuns chiar până la autogară, la Obor, dar mai departe de ghișeul de bilete nu am putut să trec. Soseam mereu mai devreme, grijuliu să nu pierd autobuzul, și, cum erau două bodegi și o cramă chiar lângă autogară, ca într-un blestem, ca o pedeapsă batjocoritoare, ca pietre grele ale încercărilor prin care tot treceam, ca semne clare ale neputințelor mele, pecinginea destinului și șutul metafizic, când ieșeam în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai revenise. „Zău“, am dat să-l înduplec, „hai să găsim buletinul cu adresa la care v-așteaptă coana Puica și plecați acasă“. A ridicat din umeri. A cerut doar să-i aprind o țigară. Nu mai aveam. Cumpărase de la bodegă un cartuș de beteuri, dar le avea în diplomat. L-am întrebat dacă pot scoate un pachet de acolo. Am dat să-i deschid servieta, proptită între burțile noastre. Ținea plasa cu albitură și geanta mea, studiind concentrat cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede la prima crâșmă. De obicei, sunt cel puțin trei la colțul străzii, îl mai așteaptă o terasă lângă școală, un bufet „la varice“ în coasta bisericii, alte două bodegi „de apartament“ peste drum de secția de poliție și un restaurant, chiar în prelungirea policlinicii cu plată, unde cântă de la ora zece a dimineții maestrul Ineluș a lu’ Lingoare. La poarta șantierului, frații lu’ Pișcot, cu sora lor Zanzibaria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
străinătate. Abia mai târziu, veniți în țară, i-am văzut răspândiți pe la diferite publicații, analiști și moderatori. Cred că specialistul acela era din aripa proamericană. L-am mai văzut o singură dată, prin primăvara lui 1990. Din întâmplare, în aceeași bodegă unde îmi beam votca „academică“. Am dat să-l ignor. A venit el la mine. A mai făcut cinste cu o votcă mare și m-a întrebat ce mai fac. Nu făceam nimic. L-am întrebat și eu ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
găsim noi, dacă se-ntâmplă.“ A mai comandat o votcă pentru mine și lui o cafea. „Studiați temeinic“, a zâmbit, arătând cu respect spre pahar. Nu i-am răspuns. Ce să-i spun? Îmi plăcea fără rețineri votca. Îmi plăcea bodega aceea. În ultimul an de studenție o frecventasem asiduu. Mi-o recomandase un fost coleg de liceu, Goran, student la Arte Plastice. Mă întâlneam cu el acolo și cu alți de-ai lui plănuind revoluționarea modului de reflectare a realității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vărul N. Și Atleta, nepoata unui secretar de la secția economică a organizației de partid a Capitalei, promitea să facă rost de-o finanțare de la C.C. al U.T.C. Am dat să-i povestesc lui Argeșanu despre legăturile mele tradiționale cu bodega aceea, apoi am renunțat. Nu voiam să-l complexez. La despărțire, surâde compătimitor. „Vă păstrez o amintire plăcută. Au fost interesante discuțiile cu dumneavoastră.“ (Îi explicasem, între altele, în plimbările noastre, unde se află Biblioteca.) „Am regretat că nu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bibliotecii cu puterea din atâtea și atâtea vieți închise în paginile acestea colbuite de ziare, cărți, manuscrise îmi e sprijin în aceste momente. Puterea iubirii cu care sunt ocrotit și puterile Bibliotecii îmi sunt dreptul meu de a trăi. Visez bodegi. Probabil am scăpat. Așa îmi place, cel puțin, să cred. Și aș vrea să fie astfel. Cu o speranță amestecată cu frică, rușine, cu mult dezgust de mine însumi. Pare simplu totul, acum, dar știu că nu este deloc așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am coșmaruri, halucinații, să fiu în stare de orice pentru un strop de băutură. Visez, e drept, câteodată dolofane sticle de whisky, printre care mă plimb țanțoș, alegând câte una ca și cum aș rupe minunate flori din cine știe ce mirifică grădină. Visez bodegi - culmea, nici una dintre cele pe care le frecventam! - în care lâncezesc fără nici un gând, fără nici o dorință. Doar cu carafe de vin aburite în față și cu figuri necunoscute în preajmă. Și multe alte astfel de vise. Ceea ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu. Beat, am bătut împleticit pasul de paradă. Am împărțit marile idealisme ale nimicniciilor mele în dărnicii spontane prin crâșmele și bodegile multilateralei, fără să fi tânjit vreodată după marile ei restaurante. Când am intrat odată într-unul dintre acestea, de frică, am băut doar suc de roșii diluat cu apă de la chiuvetă. A trebuit să mă dezintoxic apoi la „Caneaua spartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vagonului și simțeam cum în mine începe să se perinde, cuvânt cu cuvânt, frază cu frază, povestirea lui de demult. Vechiul text țâșnea din mine cu o limpezime stranie. Am coborât la a doua stație. Știam că acolo era o bodegă mai specială, pentru „intelectuali cu pretenții“, după cum scria pe șervețelele de masă și pe suporturile pentru halbele de bere, comandă pentru firmă, local ținut de Karanphilou, fostul Ghiță Caranfil, cândva șăibar la „Tractorul“ din Brașov, mai apoi adus la școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]