1,903 matches
-
un parfum dulceag și ieftin. — Ai casă? întrebă el. — Bineînțeles că am. — Vrei să luăm un taxi? — Mda. Hai să fim eleganți. Făcu semn unui taxi care se apropia și, simțindu-se stăpîn pe situație, îl urmări cum trage la bordură. Se urcară în mașină, iar femeia îi dădu o adresă. El se lăsă pe spate, cu senzația că e iubit. — Vrei una rapidă? — Toată noaptea, te rog. Sînt cam obosit. O să te coste. — Cît? — O, zece lire, nu-i mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
reușeai să-l identifici. — Armata! strigă Jack cu zîmbet neasemuit de pofticios. Acum o să vedem acțiune. Ura! Ura! Ura! Alergă pe trotuar strigînd și făcînd semne unui taxi care se pusese în mișcare în șirul de mașini. Taxiul opri la bordură și Jack sări în el. Lanark îl urmări cum dă colțul, apoi stătu o vreme simțindu-se slăbit și stînjenit. Se gîndea la Alex, la Rima și la soldați. Nu mai văzuse soldați înarmați pe stradă. în final, se răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-mea a găsit-o undeva. înăuntru nu era nimic în afară de un dicționar științific și pașaportul cu numele tău. îi lipi o fîșie lungă din plastic pe buzunarul de la piept. Acum, dă-te jos. El se dădu jos și rămase pe bordură, încercînd un sentiment de confort în moliciunea familiară a mînerului servietei. Așteptă plecarea mașinii, dar Gay se dădu și ea jos. îl luă de braț și-l conduse spre o ușă dublă, singurul semn de civilizație în pustietatea acelui zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ce în ce lumina, doamna Gerda clătina din cap, defuncții își continuau plimbarea, treceau pe lângă noi ca într-un vis. În farmacie s-au aprins becuri puternice, albastre, i-am propus doamnei Gerda să vină afară, să ne așezăm pe bordura trotuarului, să discutăm discuții. Mă gândeam că o scurtă comuniune verbală i-ar face plăcere. „Vai, nu !“, s-a opus ea „ce-ah zice lumea, mai ales acum, când sunt căsătohită ?...“. M-am proptit cu palmele și cu fața în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
înecase de curând un rândaș care se dusese tocmai ca să ia gheață, așa că Hristea Livezeanu preferase să-l trimită pe al lor la Cișmigiu. La împodobirea mesei au lucrat până adineauri patru femei și-un fecior: farfuriile von Rosenthal aveau bordură aurie, trandafiri roz și frunze verzi aurii. Așa că tot restul a trebuit asortat pe aceste nuanțe - de asta s-a ocupat ea însăși. Trandafiri roz, comandați din timp și livrați la timp, alternau cu unii albi, boboci ușor desfăcuți, iar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Semănau între ei, se înțeleseseră bine, însă dintr-odată i se păru că-i privește de foarte sus, că ei sunt copii și că el pur și simplu îmbătrânise. Cum aveau să priceapă cât îl durea? Cum stătea răstignit pe bordura de cărămidă a digului, țâșni în picioare și le propuse: „Să ne mai jucăm doar o dată de-a prinselea, până vine căldura! Mă pun eu!“. Începu să alerge ca un zănatic, desfăcând în fuioare neclintirea uscată prin care trecea și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în ultimele decenii ale secolului IV; 3) dintr-o asemenea construcție funerară se crede că provine o masă monolită de calcar cu două picioare, descoperită spre sfârșitul secolului trecut în zona necropolei de pe terenul fostei gări din Constanța. Pe o bordură poartă o inscripție greacă pe două rânduri, cu următorul conținut: Fericitul Timotheus, din partea lui Dinias, având ca neofit numele Emanuel (sic). La mijlocul primului rând este reprezentat un pește; sub inscripție se pare că era redat monogramul lui Cristos, încadrat într-
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
la doctor. Povestea era neclară, dar Alex nu mai așteptase. Îi întinsese clientei o cutie de batiste din hârtie și o luase la fugă. Sărise într-un taxi și îi spusese tipului să nu oprească la semafoare. Ambulanța era lângă bordură, cu ușile deschise și un doctor în halat alb așteptând în spate. Lui Alex îi veni să urle. Nu mai simțise niciodată asta până atunci. Lumea devenise alb-verzuie. Îi era rău, de frică. Alergă pe lângă ambulanță și intră în curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ști în câteva minute. — Cât de departe este? — La zece minute. — Să mergem. Ia ăla cu tine, zise ea, făcând semn cu capul spre laptop. Eu îmi iau arma. Henry se uită pe fereastră. Trei mașini de poliție parcaseră lângă bordură și șase polițiști erau pe peluza din față. — Nu e chiar așa ușor. — Ba da. Eu am parcat după colț. — Au spus că vor să discute cu mine. Găsește o scuză. Te aștept în mașină. Le spuse că Dave avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din acelea care nu vrei să se mai termine vreodată, ca atunci cînd ar părea că timpul chiar poate să încremenească în fericire, au avut loc în peisaje paradoxal nesemnificative... cum ar fi o balustradă de ciment, o bancă, o bordură sau scara blocului ei... dar asta pentru că altceva are importanță. Iată un alt episod din peripețiile lui Romeo-Ulysse: de dimineață Romeo ia maxi-taxi ca să se ducă la ea. Plouă cu găleata și el își ia umbrela. Pe drum se oprește
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de neînțeles... Iluzia realității înlocuită de o nouă iluzie, mult mai neplăcută... unde e iubirea? unde e dreptatea? unde e lumina și infinitul?... În altă parte... * Și abia cu cîtva timp în urmă stăteam amîndoi pe marginea drumului, așezați pe bordura de ciment, unul lîngă altul, la fel de interesați de libertate, la fel de încălziți de soarele verii, la fel de confortabil împreună, în completă înțelegere, și priveam depărtările înverzite, praful șoselei și secundele orei care treceau lent pe lîngă noi... ca și cum nu așteptam nimic altceva
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
fel de fasoane, și i-o ținu dinainte. Fran, prea recunoscătoare pentru a mai observa altceva în afară de faptul că apăruse o soluție la problema ei, o folosi cum se cuvenea și apoi, imediat, își pierdu cunoștința Jack opri mașina lângă bordură și aruncă poșeta pe bancheta din spate. Apoi se uită lung la Fran, cu tandrețe și exasperare. — Așadar, preafrumoasă Francesca, ce naiba mă fac cu tine acum? Capitolul 8 O geană de lumină se strecură necruțătoare prin perdelele groase și licări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sărit la el. L-am bătut. După asta n-am avut ce face, peste câteva zile, m-am dus pe un câmp la furat. Cu un băiat, Pandele Dumitru și mortu’. C-acolo a intervenit scandal. Ăsta a luat o bordură din aia, piatră din aia cubică, și i-a dat două la creierul mic. Și l-a omorât. Acuma, dimineața, curios să văd și eu acolo care-i treaba... ne-am dus de dimineața, la ora 6 m-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
care veneau bine pe ciorapii noi de bumbac alb. Ceilalți își înfășurau picioarele în pânză moale. Doar el, spătarul și Mașcatu aveau ciorapi. Pantalonii, băgați în ciorapi, erau și ei albi și mătăsoși la pipăire. Peste ei cădea cămașa cu bordură din flori mici, cusute cu ață roșie, scurtă până sub genunchi și strânsă bine la mijloc cu un brâu roșu. Acesta nu era nou, dar arăta încă bine. Era țesut din lână subțirică și aspră. Dar cel mai mult i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat, inutil remedierii situației de față. Ca la un semn, se prăbuși într-un grandios impact cu asfaltul reavăn, rezemându-și capul palid de bordura trotuarului prăfuit de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce implorau îndurare, invizibila disperare ce
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
niște cremă pe mîini, să mănînc vreo cîteva Smarties, să-mi citesc horoscopul pe iVillage, să citesc și horoscopul lui Connor, să scriu de cîteva ori „Emma Corrigan, Director General“ pe blocnotesul meu, cu litere elegante, să adaug și o bordură cu floricele, să-i trimit un e-mail lui Connor, să aștept cîteva minute să văd dacă Îmi răspunde, să iau o gură de apă minerală, după care, Într-un final, să mă apuc să caut broșura aia pentru Artemis. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă uit În gol spre o reclamă auto, Întrebîndu-mă cum o fi fost budinca aia Häagen-Dazs și dacă merenguele era din ăla alb și țeapăn sau din celălalt, caramelizat, care ți se topește pur și simplu În gură, cînd lîngă bordură oprește silențios o mașină imensă argintie. Nu-mi vine să cred. — Te rog, spune Jack, ieșind din mașină. Lasă-mă să te conduc acasă. Nu, zic, fără să Întorc capul. — Dar nu poți rămîne aici, În ploaie. — Ba da, pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la modul puțin ciudat În care stă. Aș putea să mă urc și eu cu el În mașină și să... Nu. Nu. Derulează banda Înapoi. Imaginile astea nu au existat În mintea mea. CÎnd ajungem la șosea, văd că lîngă bordură ne așteaptă două mașini argintii. Sven e postat lîngă una dintre ele, și e evident că mașina cealaltă mă așteaptă pe mine. La naiba. Mă simt de parcă aș fi devenit brusc membră a familiei regale sau așa ceva. În clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mînioasă și... pur și simplu mi-a scăpat. Și a fost o mare greșeală. Dar... și tu ai greșit, și eu te-am iertat. Nici măcar nu se uită la mine. Nu-mi dă nici măcar o șansă. Mașina argintie oprește lîngă bordură și el deschide portiera. Mă străbate un atac de panică. — Jack, eu nu sînt așa, spun Înnebunită. Nu sînt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea mai mică intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nu fi creația lui”. Arhitectul care plasase aici o arcadă maură ornamentală, cu un joc de apă și de plante acvatice, avusese aceeași idee: „Trăiește În acest oraș. Dar ferește‑te să‑i aparții”. Rosamund, care ședea alături de mine pe bordura bazinului de piatră, nu se simțea izolată și neglijată când eu citeam. Lui Ravelstein Îi trebuise oarecare timp până să se obișnuiască a ne vedea, pe Rosamund și pe mine, ca soț și soție. Ceea ce era curios, pentru că el Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
te lase să‑ți iei soarta În mâna ta. Și‑l necăjea foarte tare dacă prietenii lui Îi ascundeau ceva - mai ales cei pe care‑i vedea zilnic. Ambulanța care‑l transporta pe Ravelstein de la spital a tras, Încet, la bordura trotuarului, iar Rosamund și cu mine ne‑am ridicat. Am Închis cartea pe care o citeam, scrisorile adresate de Keynes mamei lui În legătură cu Însărcinările care‑i reveneau În calitate de Împuternicit al ministrului de Finanțe din Anglia la Consiliul Economic Suprem. Brancarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
înțeles, pe urmă geamul a urcat și muzica și mașina au luat-o la dreapta dispărând în noapte. Mi-au lăsat doar un miros de parfum și un carton alb care a făcut trei tumbe din cauza inerției, oprindu-se lângă bordură. M-am uitat la stânga. M-am uitat la dreapta. Eram din nou singur. Cartonul îmi făcea cu ochiul din mijlocul străzii. L-am cules și m-am apropiat de un felinar. Era laminat, avea fotografia unei femei blonde și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
zise Vianello cu resemnare. — Păcat că au dărâmat barul Pullman; așa, cel puțin, ai fi putut bea un pahar Înainte să pleci. — N-am eu norocul ăsta. Trebuie să stau acolo unde oprește autobuzul numărul cinci. Ei vor opri la bordură și eu va trebui să urc. — Cum te vor recunoaște? Roși cumva Vianello? — Trebuie să am la bine un buchet de garoafe roșii. Auzindu-l, Brunetti nu se putu abține și izbucni În râs. — Garoafe roșii? Tu? Dumnezeule, sper să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a ferestrelor. Pietrele sclipeau datorită miilor de minerale fără nume. Pentru el, cel puțin. Hugo a admirat toate aceste lucruri în parte ca să nu se gândească la Alice în timp ce conducea. Când își amintise de gura lui în jurul sfârcului ei, lovise bordura de două ori. Și se temea să-și aducă aminte de chiloțeii ei cu broderie englezească în traficul aglomerat al navetiștilor. Măcar pentru binele mașinii lui, dacă nu și pentru altceva, intervenția câinelui fusese un dar ceresc. Nu știu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
superficial, nu le acordăm atenția cuvenită. Dobitoci... Merse către fereatră și dădu un colț al perdelei la o parte. Peste drum, bombardat de picături mari care se risipeau în toate direcțiile după ce loveau capota, un Land Rover negru staționa lângă bordură... 3 Bun, și dacă staționează o mașină peste drum de casa mea, într-o după amiază ploioasă parșivă în care te pătrunde umezeala și semeni al dracului de tare cu un burete, asta înseamnă neapărat că poate fi la volanul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]