1,108 matches
-
Socola (2); spitalul 9 (2); tare (2); trăsnit (2); țăcănit (2); visător (2); zdravăn (2); zurliu (2); adevăr; adolescent; aerian; afecțiune; aiurea; aiurit; de alb; alienat; altfel; an; animal; animale; anormalitate; armăsar; ateu; băiat; bărbat; bețiv; bilet; boala; bolnav psihic; bufon; calitate; cu capul; la cap; caracteristică; carte; casă de nebuni; cască; cauză; cărți; căscat; certificat; după cineva; codru; coleg; colegul; complet; comportament; copil; Costești; Cotiujeni; cretin; criminal; criză; cumplit; cumsecade; cunoscut; curajos; dependent; dereglări; dezechilibru; dezinvolt; deliu; distractiv; distrat; dobitoc
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
domeniu în care spontaneitatea vitală, iluzia, minunile simple ale îndemânării sau ale stângăciei își amestecau farmecele pentru spectatorul obosit de monotonia sarcinilor vieții serioase”. În ce privește celălalt aspect al fenomenului, relevat de criticul citat, și anume identificarea poetului (artistului) cu condiția bufonului, saltimbancului sau clovnului, ca „mod deturnat și parodic de a pune problema artei” sau ca „epifanie derizorie a artei și a artistului în societatea modernă”, el nu va fi esențial la Voronca (deși nu va lipsi cu totul), poetul român
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lor de interacțiune, unde reperele sînt ilizibile, iar opțiunile imposibile. El rămîne un rege fără regat, părăsit de apropiați, trădat de fiicele moștenitoare și de supuși. "Nimicul" inaugural al Cordeliei se răsfrînge asupra sa precum un destin de tragedie antică. Bufonul regal singurul care îl mai urmează pe monarh în peregrinările sale morbide îi spune, la un moment dat, stupefiat, eroului: "Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1, 1183). În transferul puterii dinspre realitate către reprezentare, protagonistul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și de supuși. "Nimicul" inaugural al Cordeliei se răsfrînge asupra sa precum un destin de tragedie antică. Bufonul regal singurul care îl mai urmează pe monarh în peregrinările sale morbide îi spune, la un moment dat, stupefiat, eroului: "Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1, 1183). În transferul puterii dinspre realitate către reprezentare, protagonistul nu și-a pierdut numai autoritatea de vîrf al piramidei, ci însăși identitatea. E aici, fără dubiu, și o provocare (hybris) a limitei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Și-a trimis toți servitorii la distracție, astfel încît nici un martor nedorit să nu apară intempestiv. Castelul propriu îi stă la dispoziție pentru ce urmează să facă. Merge toată seara pe urma nefericitului Fortunado care, îmbrăcat ("mascat") în costum de Bufon, se amuză la Carnaval, neștiind ce îl așteaptă. Ieșindu-i în cale întîmplă-tor, cum ar veni, Montresor îl salută și îl anunță că se grăbește să-l prindă pe Luchesi un mare degustător de vinuri pentru a-l ruga să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Auzindu-l (în asociație cu descrierea balzonului), Fortunado ar fi trebuit să se îngrijoreze, mai ales la rostirea ușor lugubră a dușmanului Montresor: "Nemo me impune lacessit!", adică "Nimeni nu mă insultă fără a fi apoi pedepsit!". Neimportant pentru bietul Bufon care intenționează să meargă mai departe și să guste din rîvnitul vin de Amontillado! Sesizîndu-i obtuzitatea, Montresor își permite chiar să se joace puțin cu focul. Îi cere lui Fortunado să renunțe la efort, întrucît locul e prea umed (o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o sticlă de De Grâve, pe care o golește dintr-o răsuflare. O aruncă ulterior în sus cu un gest neobișnuit, neînțeles de Montresor. Distrat de ignoranța rivalului, Fortunado îl întreabă: "N-ai priceput?" La răspunsul negativ al lui Montresor, Bufonul subliniază un element neașteptat: Atunci e clar că nu faci parte din frăție." Nedumerirea criminalului se află într-un crescendo intens, așa încît victima adaugă noi explicații: Înseamnă că nu ești mason." "Ba da", strigă Montresor bănuim noi cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cel ironic, în circumstanțele de mai sus, e același Montresor, iar nu sărmanul Fortunado. Cu cinism, călăul îi arată victimei aici arma anunțatei crime, însăși mistria misterioasă. Defazat, Fortunado nu înțelege nimic și își confirmă o dată în plus statutul de "Bufon". "Glumești", îi aruncă el peste umăr lui Montresor, continuîndu-și călătoria printre oseminte pentru găsirea balercii de Amontillado. Criminalul șoptește, la finalul acestui dialog, niște cuvinte, s-ar crede, fără însemnătate, pentru că Fortunado nu le mai bagă în seamă. Nu le
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai îndepărtat al catacombelor, acolo unde, în interiorul unui zid, Montresor pretinde că s-ar găsi mult-căutatul recipient bahic. Fortu-nado introduce, lacom, mîna în nișa indicată, iar Montresor îl "prinde" de cealaltă cu un lanț (ce iese din zid) dinainte pregătit. Bufonul beat este, finalmente, captiv și pare crucificat pe perete. Liniștit, Montresor îl zidește de viu, utilizîndu-și destoinic mistria. Scena execuției rămîne enigmatică. Victima e tăcută, nu pare să protesteze ori să se agite în vreun fel. Ebrietatea își spune cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui Dumnezeu!" Vom medita mai tîrziu asupra lor! Să mai remarcăm acum faptul că naratorul stabilește o interesantă acoladă temporală între derularea evenimentelor și povestirea lor! Afirmă că, vreme de cincizeci de ani, nimeni nu a stricat liniștea odihnei osemintelor Bufonului. A făcut, cu alte cuvinte, crima perfectă (nu s-ar fi descoperit vreodată ceva, dacă nu relata el însuși oroarea). Concluzia textului vine de la sine: "In pace requiescat!" Un ultim gînd pios al criminalului însuși? pentru nefericita sa victimă. Crima
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
perfectă, dar care a fost, pînă la urmă, motivația ei? Iată un mister fundamental al acestui text, asupra căruia nici Poe, nici obscurul lui narator nu par dispuși să ne lumineze. De ce îl urăște Montresor atît de mult pe un ... "Bufon" mai degrabă hilar în manifestările sale, încît să pună la cale complicatul mecanism al unui asasinat impecabil? La ce se referă straniile "injurii" contrabalansate grav! de o așa-zisă "insultă", menționate la început? Greu de spus. Avem o vagă licărire
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în răspăr cu învățăturile creștine, cel puțin din perspectiva prezumtiv dogmatică a lui Montresor. E un "păgîn" în logica religioasă tradițională a Europei, iar naratorul nu devine astfel decît vocea unei multitudini de credincioși ultragiați de ocultismul "malefic" al amintitului Bufon. Vreau să-l înțelegem bine pe Montresor! El e pregătit de crimă și chiar o săvîrșește, paradoxal, tocmai, din credința sa fierbinte. Confruntat cu replica "Pentru dragos-tea lui Dumnezeu!", răspunde, cu serenitate, "Da, pentru dragostea lui Dumnezeu!" A ucis orcît
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
două unghiuri măcar în prezumție radical opuse: catolic-practicant și ocult-ritualic. Montresor acționează simbolic, de lăsata secului, la vremea Carnavalului, mai exact, înaintea Postului Mare, atunci cînd omul Bisericii își "curăță" existența, eliminînd toate componentele ei aducătoare de viciu și cădere. Bufonul Fortunado este o asemenea "toxină", un "deșeu" spiritual al societății, care trebuie eradicat. Catolicul Montresor îl elimină deci, dar nu în nume propriu (recunoaște că l-a suportat mereu pe Bufon cu "injuriile" lui!), ci în cel suprem, al Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
eliminînd toate componentele ei aducătoare de viciu și cădere. Bufonul Fortunado este o asemenea "toxină", un "deșeu" spiritual al societății, care trebuie eradicat. Catolicul Montresor îl elimină deci, dar nu în nume propriu (recunoaște că l-a suportat mereu pe Bufon cu "injuriile" lui!), ci în cel suprem, al Bisericii înseși. Enigma se lămurește astfel parțial, iar spovedania eliptică a naratorului se umple de semnificație. Dar se opresc lucrurile aici? În nici un caz! vom striga, deznădăjduiți de atîta mister. Observam că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
găsesc Montresor și Fortunado pe parcursul absurdului dialog. Mai precis, căpitanul Morgan susține că un francmason cu un oarecare grad de inițiere, dacă dorește să verifice apartenența la frăție a cuiva, trebuie să ridice mîinile deasupra capului. Este exact ceea ce face Bufonul după ce golește sticla de De Grâve ridică mîinile în sus cu o mișcare pe care Montresor pretinde că nu o înțelege. Deconcertat de tăcerea rivalului său, Fortunado îl întreabă direct dacă este ori nu mason. Știm cu toții reacția "nătîngă" a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Dumnezeu ca să-l parafrazăm pe însuși naratorul confesiv -, ce altceva răspunde Montresor, în propoziția lui șoptită, dacă nu exact acest lucru? "Așa să fie!" (cu varianta englezească "Be it so!") rostește el, rîzînd, probabil, cu cinism de simplitatea intelectuală a Bufonului. Montresor este un francmason, după toate aparențele de rang foarte înalt, disimulat doar pentru inducerea în eroare a cititorului naiv și a preotului credul în catolic fervent. El are, fără nici un dubiu, misiunea să-l lichideze pe caraghiosul "frate" Fortunado
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Deși mai discretă ca prezență până aproape de final, figura lui Manasse e, în felul ei, impunătoare, dramaturgul încercând să îi sugereze măreția printr-un patos ca al vechilor profeți. Un personaj pitoresc, guraliv și impertinent, cam fricos și bețiv, uneori bufon, alteori cinic, însă minte ascuțită, manevrând abil pilde și vorbe cu două înțelesuri, glumind întruna, când cu haz amar, când mai facil, este Zelig Șor, misitul, comentator pătrunzător al dramei ce se petrece în casa Cohanovici. Atras de forța piesei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
de la prozaismul calin al lui Petre Stoica, dar mai ales de la redundanța fugoasă, studiată, a lui Mircea Ivănescu, toți poeți evoluați în răspăr cu tonul general al liricii, generația anilor ‘80 a învățat mult: notația cotidianului în registru prozaic și bufon, histrionismul, patosul sarcastic, beligeranța ludică și arlechiniada. Presărând multă ironie, fantezism și libertate a asociației (...) poeții aceștia au combinat în egală măsură sarcasmul cu ingenuitatea, descriptivismul cu ironia, rafinamentul cu anecdoticul.” Că generația ‘80 își are maeștrii autohtoni în poeții
Posteritatea lui Leonid Dimov by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2603_a_3928]
-
modelul. Maestrul pe care fiecare mare artist îl pastișează involuntar la începuturile sale artistice. Paradoxal, cumva, este că astăzi discipolul este mult mai celebru decât maestrul. Prin urmare, ca să revenim la subiect, nu doar „notația cotidianului în registru prozaic și bufon, histrionismul, patosul sarcastic, beligeranța ludică și arlechiniada”, nu doar „ironia, fantezismul și libertatea asociației” (despre care vorbea Radu G. Țeposu) stau mărturie pentru relația optzeciștilor cu Dimov, ci chiar elementele concrete ale alcătuirii poetice, identificabile unul câte unul. Moștenirea lui
Posteritatea lui Leonid Dimov by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2603_a_3928]
-
luni pe an în Austria și Elveția, iar cu banii câștigați îmi permiteam să trăiesc restul anului la Timișoara“. În 1991, Ron s-a căsătorit. Desigur, cu o timișoreancă. Pe nume Carla, soția lui Ron locuiește acum în Viena. Un bufon modern Substratul evenimentului „Gig Zero“ este o mai veche idee a lui Ron Stockinger, disimulată în supranumele Trixter (trickster, o combinație de clovn și magician, în engleză). Ron propune tinerilor, în general, un nou tip de comportament, bazat pe onestitate
Agenda2005-03-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283289_a_284618]
-
secretelor altora. El îi privește pe oameni conform credințelor acestora. Trixter este un gentleman. Are șarm, își folosește inteligența pentru a-și demostra opiniile și a ieși din încurcături, îi descrie pe oameni exact așa cum sunt ei“. Ca pe vremea bufonilor de la curtea regilor, cărora nu le era teamă să „scuipe“ suveranilor adevărul în față, indiferent cât de crud ar fi fost acest adevăr. Acest personaj este inspirat din piesele de teatru medieval și din mituri urbane. Un trixter le arată
Agenda2005-03-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283289_a_284618]
-
monoton, nu-i place să se repete. Din acest motiv, un trixter e întotdeauna în căutare de nou. Pentru că un trixter e un artist. Iubește frumosul și numai asta vrea să vadă în jurul său. Pare un joc copilăresc, dar acest bufon modern e verosimil în zilele noastre. Dovadă e Blue Trixter sau Ron Stockinger. Desfpșurător Artizan al întregului eveniment, Ron Stockinger (alias Blue Trixter) ne-a mărturisit că, în măsura în care va fi posibil, va organiza astfel de evenimente lunar, dar de o
Agenda2005-03-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283289_a_284618]
-
Moara de pulbere“ de D.R. Popescu, regia Ioan Ieremia l 1992 - Edoardo, în „Delict în Insula caprelor“ de Ugo Betti, regia Dan Alecsandrescu l 1995 - Tata, în „Proștii sub clar de lună“ de Teodor Mazilu, regia Ioan Ieremia l 1996 - Bufonul, în „Regele Lear“ de William Shakespeare, regia Ioan Ieremia l 1996 - Majordomul, în „Bine, mamă, da’ ăștia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu’-ntâi“ de Matei Vișniec, regia Ioan Ieremia l 1998 - Carol Mateescu, în „Eternitate locală
Agenda2004-13-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282223_a_283552]
-
viață, alunecînd pe sensurile lui ,a gîdila". Căci, într-adevăr, ce tălmăcire mai potrivită (pe care n-ai găsi-o într-o cronică ,de bine") a ,sufletului copilărit" decît gîdilatul, mîngîiere ghidușă? De aici pînă la îndeletnicirea știută a oricărui bufon regal, causeur și moară de glume, e-abia o întorsură de frază. Virgil Ierunca pare să lucreze mai bine portretele în oglindă. De-o parte e modelul, la mijloc vremurile, strîmbe și împingînd la strîmbătate și de partea cealaltă iese
Busola și penseta by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11317_a_12642]
-
știau să formeze tineri balerini, să educe corpul și spiritul, să facă o selecție și să mizeze pe talent. Din 1965 a fost prim balerin al Operei din București. Aparițiile sale pe această scenă sînt remarcabile. Don Jose din Carmen, Bufonul și Rotbart din Lacul lebedelor, Basil din Don Quijote, Mercutio din Romeo și Julieta. Probabil că mulți dintre cititorii noștri își amintesc toate acestea. Coregrafiile semnate de Ioan Tugearu au născut, cele mai multe, montări de cotitură pentru limbajul dansului, dar și pentru
Despre Ioan Tugearu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8684_a_10009]