827 matches
-
practic la hiperrealitate 280 15.1.2.1. Teorema de incompletitudine 281 15.1.2.2. Experimentul Einstein-Podolsky-Rosen 282 15.1.2.3. Teorema lui Bell 283 15.1.2.4. Teoria bootstrap 283 15.1.3. Creierul liber și buimac 285 15.1.4. Curriculumul și cultura de masă... postmodernă 289 15.2. Panorama gândirii curriculare postmoderne 292 15.2.1. Expansiunea „imperială” 292 15.2.2. Cele zece „provincii curriculare” postmoderne 294 15.3. Viziuni, accente, poziții și simptome
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
hiperraționalitate, va reuși să confere o nouă terra ferma pentru întemeieri trainice în cultura euroatlantică. În orice caz, curriculumul ultramodern nu poate avea decât o fundamentare hiperrațională. 15.1.3. Creierul liber și buimactc " 15.1.3. Creierul liber și buimac" Am putea continua cu alte asemenea descoperiri cutremurătoare ale științei moderne: „relațiile de incertitudine” ale lui Heisenberg; teoria universurilor multiple a lui Everett; teoria sistemelor ergodice a lui Birchoff, von Newmann și Kolmogorov; cronotopologia și teoria ordinii din haos ale
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Sunt generațiile perioadei moderne, pregătite să-și consume viața prestând o profesie bine definită și necesară în societatea industrială. Nimic nu șochează mai mult mentalitatea acestui matur sau bătrân onest decât volatilizarea prestigiului - și chiar dispariția - profesiei sale. Creierul modern buimac nu poate să înțeleagă de ce și cum s-a eterizat lumea pentru care el fusese format și pe care o slujise cu mândrie și credință. Robul credincios al „erei coșului de fum” se pomenește brusc fără stăpânul său generos. Nu
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Versurile din placheta Primăvară pustie (1945) înregistrează neîmpăcarea legată de conștiința unui preaplin de vitalitate și trăire sufletească, resimțit ca povară: „Aș vrea să mă dezbar de harurile mele/ Ca de niște podoabe grele”. O efervescență lipsită de finalitate („sunt buimacă de tinerețe, de avânt”) susține și gândul morții: „Ia-mă, Doamne,/ Și așază-mă la loc de unde m-ai cules.” Așteptările spulberate („E beznă grea în lume, în suflet și în cer”), doliul, jalea pierderii unor ființe dragi intensifică dorința
PERETZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288758_a_290087]
-
îi apare în 1959. Textele de aici și alte schițe, povestiri și nuvele strânse în Somnul de la amiază (1960) și Dincolo de nisipuri (1962) sunt reluate în volumul Cantonul părăsit (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor). Li se adaugă proza scurtă din Vară buimacă (1967) și, împreună cu mai multe povestiri inedite, vor fi din nou tipărite în culegerile În văpaia lunii (1971) și Fântâna (1974). Și Pierdut în Balcania (1982) include schițe și nuvele noi. Seria romanelor lui N., care au prilejuit discuții aprinse
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
nu nega autenticitatea picturii de mediu, dar - se spunea - clasa muncitoare nu are nevoie de orice autenticitate. Adevărul este că de la început prozatorul narează întâmplări neobișnuite, stranii, multe comice până la absurd, fapte comise de inși într-o ureche, dezvăluie comportamente „buimace”, născociri ale unor minți ce funcționează anapoda, iar tot ce se petrece, în orice istorisire, e îmbibat de poezia Bărăganului, a bălților dunărene, a Deltei. O poezie de genul celei cuprinse în eposul sadovenian, dar pigmentată de țărănisme iuți, asemănătoare
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
o mai cultivă. EUGEN SIMION SCRIERI: Ningea în Bărăgan, București, 1959; Somnul de la amiază, București, 1960; Dincolo de nisipuri, București, 1962; Cantonul părăsit, București, 1964; Apostolii (în colaborare cu Vintilă Ornaru), București, 1966; Caii albi din orașul București, București, 1967; Vară buimacă, București, 1967; Îngerul a strigat, București, 1968; Echipa de zgomote, București, 1970; Casa care se leagănă, București, 1971; În văpaia lunii, pref. Nicolae Balotă, București, 1971; Cronici de carnaval, București, 1972; Fântâna, îngr. și pref. Ovidiu Ghidirmic, Craiova, 1974; Frumoșii
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
ultimele „insule” din memoria primordială imaculată. Tumultul eului e impersonalizat în alegoria barocă a unei antropologii mitice: „Omul trecea/ și insulele se mutau/ după mersul lui./ Păsările se zbăteau împotmolite/ în cercuri de aur/ și idolii ieșiți din peșteri/ clipeau buimaci/ în lumină/ și se clătinau între cer și pământ”; „Ciocneau la masa de piatră/ Noduroși uriași./ În bărbile lor/ stătea ghemuită fata laponă/ legănând urșii albi pe un picior/ încălzind boturi de ren cu o mână”. Izvorâtă din „ultima Thule
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
drăcesc, macabru: „Se umplu de răgușeală / clarinetele oaselor crude” și „Colombine carbonizate / între acoperișuri de aur și ceară / picură din streșini”; „Măștile / au invadat casele, / au inundat respirațiile, / săltau prin piețe / [...] pe scări de frânghie, / se cățărau spre turnul orașului, / buimace și triste, / gălăgioase și necruțătoare”. Teritoriul liric rămâne o vreme hotarul, „estuar deschis / între două limanuri”, „împărăție dintre două lumi”; una e proiecție imaginară a eului, land alb, cu ghețari plutitori fumegând în cascade de arșiță, cealaltă e un spațiu
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
de viață al celor bogați, ușuratic, imoral, egoist, iresponsabil, impulsionat de trăiri joase, cu manifestări sociale superficiale și ipocrite, lipsit de repere. Un aer greu, încărcat de cenușa patimilor omenești se lasă peste aceste ficțiuni, transformând totul într-o trăire buimacă. Singurul roman cu o tonalitate mai luminoasă este Vraja patimei (1936), unde protagoniștii ies întăriți din încercările prin care trec, iar dragostea aduce în final fericirea. Mai mult, se ivesc situații și personaje comice, realizate în special prin replică și
PALLADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
primăvara anului 1990, îi mâna pe tinerii anticomuniști în Piața Universității. În termenii lui Mircea Cărtărescu, violul Revoluției antitotalitare și-a consumat ultimul act. Prin urmare, omul recent n-a făcut nici măcar efortul de a se naște. El se târăște buimac printre vestigiile culturii tradiționale. Arhetipul antropologic al creștinismului medieval fusese sfântul: bipedul vertical, cu aripi de heruvim și nostalgii orbitoare, dar realizate. Arhetipul antropologic al postmodernității este larva fără memorie: un ins inițiat în mistica neputinței, în arta plictisului și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
între lumea „de odinioară” a personajului și prezentul agresiv al colectivității, precum în Rătăcire sau în Pană Trăsnea Sfântul. Mai gravă este ostilitatea unor personaje chiar față de viață, pe care se răzbună deoarece nu-i pot asimila lecțiile și rămân buimaci. Cele mai reușite dintre personaje sunt alcătuite din stereotipii. Cu alte cuvinte, este vorba de oameni slabi, care se ascund îndărătul unor „dragi nimicuri”, tabieturi cu meniri defensive. Au mici pasiuni revelatoare: repararea ceasurilor, cultivarea florilor, observarea gângăniilor. Caută să
BRATESCU-VOINESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
a se sustrage unei condamnări la o viață lipsită de sens și de frumusețe. Viețuirea în neștire duce cu ușurință la jaf sau la furii ucigașe, la moarte stupidă, la o permanentă degringoladă și plutire în derivă, într-o visare buimacă. Autorul percepe aceste existențe lipsite de orice inițiativă, voință sau libertate de alegere, ca pe niște jucării ale unui destin sumbru, absurd, căruia, copleșite, i se abandonează fără împotrivire. Pare viziunea unui om sfârșit, care nu mai poate sau nu
CANTONIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286078_a_287407]
-
întreg taifasul amuțise. ...Un omuleț cu nas roș ca pliscul de cocostârc, în straie verzi, fugea crăcănat către fundul podului. - Măi oameni buni ! își clămpăni gura căscată un moșneag. Bag samă, era Michiduță. - Nu, fără șagă ! Cu chipuri spâne și buimace, cei doi feciori ai lui Nechitoaie se uitau țintă la povestitor. Cu ton categoric, Costache Păiuș zise : - Și eu l-am văzut pe Cel cu Coarne așa cum e zugrăvit el la biserică, în pridvor. - Măi române ! se miră iar, închizând
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Desigur. ― Cum o cheamă? ― Desdemona. ― Desdemona Stephanides? ― Exact. Ca pe mine. Când se Întoarse cu vizele, Desdemona nu era singură. Pe geamantan, lângă ea, ședea un bărbat. ― A Încercat să se arunce În apă. L-am prins În ultimul moment. Buimac, Însângerat, cu un bandaj lucios Înfășurat pe o mână, bărbatul tot repeta: ― Nu știau să citească. Erau analfabeți! Lefty se uită dacă bărbatul sângera pe undeva, dar nu găsi nici o rană. Desfăcu bandajul bărbatului, care consta dintr-o panglică argintie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Înghiontiră pe burlaci: ― Priviți și luați aminte. Bunica mea, etalând un fler teatral Înrudit cu ipohondria ei, exprimă prin gesturi emoții complexe: surpriză, bucurie inițială, dubii, o umbră de refuz prudent și apoi, În aplauzele care deja Începuseră, o acceptare buimacă. Ceremonia se desfășură pe punte. În loc de rochie de mireasă, Desdemona purtă pe cap o broboadă de mătase Împrumutată. Căpitanul Kontoulis Îi Împrumută lui Lefty o cravată pătată de sos. ― Ține-ți haina Închisă la nasturi și n-o să observe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Ce se întâmpla? Trebuie să-mi dai hârtiile pe care ai scris până acum. Nu-ți fă griji, nu le va afla nimeni. Vor sta în posesia mea, mereu la dispoziția ta. Le voi completa. Da, da, zisei eu încă buimac. Mai dă-mi o zi. Le vei avea joi seara. Cum dorești. Hai să facem câțiva pași! Pornirăm pe holurile împodobite de elevi. Erau mai goale acum, chiar dacă tot îți venea greu să mergi. Părea să mă examineze, parcă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Era speriat, căci știa ceea ce trebuia să facă, dar nu îndrăznea. Acum știa că ceea ce i-am spus era adevărat! Guvernul a mușamalizat totul și acum dorea să scape și de ultimele mărturii ale morții lui Orande, noi, martorii. Era buimac și uitase cu totul de lumea înconjurătoare. Acum se uita numai la mine, ca și cum ceea ce se întâmpla acum era un vis sau o plăsmuire, un gând răzleț pe câmpul nemărginit al imaginației umane. Credea, probabil, că eu voi avea puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se părea umană și zise, desfăcându-și bucuros brațele ca și cum ar fi vrut să îmbrățișeze întreaga încăpere: Cadouri din partea Împăratului! Se referea la numeroasele cutii din jurul nostru, evident. Cu ce ocazie? Independența, evident, spuse făcându-mi cu ochiul. Mă uitam buimac la el. Care independență? Un petic de pământ, cât ocupa școala, nu poate fi declarat independent. Mai bine spus, întăriri, nu daruri. Și cu ce ocazie, totuși, Vladimir? Îmi adresă o privire prin care vroia să mă mustre că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
înspre iatacul principelui. De ce naiba o fi venit pe intrarea principală? se întreabă libertul. Putea doar să folosească pasajul privat dintre camera ei și cea a cezarului. În fața ușii, șovăie imperceptibil. — Deschide! ordonă scurt Livia. Înăuntru, clipește de câteva ori, buimacă la vederea grămezii de oameni adunați în jurul patului. — Ce vă buluciți așa? izbucnește mânioasă. Dați-vă la o parte! Lăsați omul să respire, că-l asfixiați stând claie peste grămadă pe el. Mulțimea de ajutoare face speriată câțiva pași înapoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-l înștiințeze pe împărat că Trio așteaptă în anticameră. Își îndreaptă privirea către principe. Îl vede pământiu la chip, privind țintă în față. — Trio Fulcinius are și el audiență în această dimineață, șoptește încet. Augustus clipește de câteva ori, buimac. Își recapătă stăpânirea de sine într-o clipă. — Dă-l naibii de Fulcinius, rostește în scârbă. Se reazămă de spătarul curb al catedrei. — Vorbeam despre cavalerii care servesc în finanțe... Cată mânios spre el: — Mi se pare ciudat că te
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
licențioase, tachinează vorbitorul. Face cu ochiul către sală. — Dintre cele pe care profesorii și părinții le interzic tinerilor. Râsete și hohote dezordonate se aprind peste tot, precum scân teile. Până și Agrippina se trezește din toropeală și, după ce se uită buimacă în jur, privește cu interes spre estradă. Vipsania s-a destins de-a binelea. Și-a făcut griji inutil. Comportamentul lui Maternus nu e chiar atât de prostesc. Acesta e plin de vervă. — Râd, glumesc, mă distrez și încerc să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să fugă de lume ca să fie singur cu el însuși. De aceea are uneori răbufniri atât de crude și violente. Cineva o apucă de fustă. — Hai odată! o zorește Agrippina. Se scoală în picioare. Încearcă să se dezmeticească. E încă buimacă. Hai, că mă piș pe mine! Limbajul grosolan are darul s-o trezească. Antonia se ridică și ea să meargă cu ele, în timp ce ceilalți își maschează cât pot mai bine stânjeneala. Agrippina e cunoscută pentru ieșirile și vulgaritățile ei necontrolate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se scoală năucit în șezut, cu toate fibrele corpului întinse la maximum. Își duce palmele asudate peste privirea împăienjenită, încercând să alunge vedenia. A fost doar un vis. Același vis pe care l-a retrăit de atâtea ori până acum. Buimac, caută un punct de sprijin în jur. Ce face Agrippina lângă el? Încetul cu încetul realizează că se află acasă. Răsuflă adânc. Ușurat într-un fel. Acum își amintește. S-a încheiat campania din Dalmația și ieri a fost omagiat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
clopoțelul așezat la îndemână pe speteaza patului. Ea doarme întotdeauna la perete, iar el, la margine. Imediat după ce se aude clinchetul de argint, perdeaua care separă încăperea pentru odihna de noapte de anticamera unde veghează cubicularul se agită ușor. Încă buimac, tânărul sare jos din patul înalt cu un salt elastic, igno rând scărița. Răceala mozaicului sub tălpile goale îl înviorează. Se simte întru câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine, răsună în urmă glasul sever al Agrippinei. E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]