1,020 matches
-
epava în care m-am transformat? spune el în fiecare noapte înainte de a se culca. — Mâine-dimineață cocoșul va cânta din nou și razele soarelui vor face lucrurile mai ușoare, îl ajut eu să se bage în așternut. — Nu mai suport cântatul cocoșului. De fapt, nu l-am mai auzit de ceva vreme. Aud sunetele trupului meu care se stinge. Aud cum îmi trosnește gâtul când îl întorc și îmi simt degetele de la mâini și de la picioare ca și cum ar fi lemn. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
păstrăm aparențele. Atâta timp cât împăratul e în viață, el trebuie să participe la audiențe. Sar peste mese și somn, ca să citesc documentele și să-i ofer rezumatul lor. Vreau să fiu gâtul, inma și plămânii săi. Vreau să audă din nou cântatul cocoșului și să simtă căldura soarelui. Când sunt cu Majestatea Sa, și se întâmplă ca el să fie odihnit, îi pun întrebări. Îl întreb despre originea opiului. Mie îmi pare că declinul dinastiei Ch’ing a început odată cu importul acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mama sa. Surprins, îl întrebă: — Încă nu v-ați scos hainele de pe drum, stăpâne? — A, Miyoshi. De ce nu stai jos? Aș dori, dar n-ar fi bine să faceți mai întâi o baie? — Da, ai dreptate. Condu-mă, Nene. Auzind cântatul cocoșului, Hideyoshi se miră. Stătuse de vorbă toată noaptea și nu dormise decât puțin. În zorii zilei, își puse un kimono și o pălărie ceremonială și se duse să se roage în capela castelului. Apoi, mâncă turte de orez și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atunci când tata și-a anunțat intenția de a pleca la bar, iar eu n-am izbucnit în triluri, situația s-a cam deteriorat. Tata m-a întrebat, fixându-mă cu ochi suferinzi de vită înjunghiată: —La New York oamenii nu cântă? Cântatul nu e destul de grandios pentru ei? M-am repezit către bucătărie. —Dumnezeule! m-am plâns mamei. Aici e mai rău decât la Cloisters. Sunt mai mulți nebuni pe metru pătrat. Dar mama m-a rugat să fiu mai înțelegătoare. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
vreau ca Lucy să-i mai asculte tembelismele. Dar, la ora aia, David era deja convertit și nici n-a vrut să mă asculte. Două sau trei luni după aia, reverendul Bob hotărăște că din slujbele de duminică trebuie eliminat cântatul. E o jignire pentru urechile Domnului, zice, iar de acum va trebui să-l slăvim în tăcere. Pentru mine, asta a fost ultima picătură. I-am spus lui David că eu și Lucy părăsim biserica. El n-avea decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mei, iar ea apare arătând de milioane, în timp ce mama se dă peste cap mulțumindu-i că ne-a onorat cu prezența. Apoi se așază la masă de parcă ar fi oaspetele de onoare, bea repede șampania și pleacă înainte să înceapă cântatul la pian și să fie nevoie să se spele vasele. Doamne, de Crăciunul ăsta cred că o să fac grevă. Vorbesc serios. Dacă aș fi bogată, mi-aș rezerva o lună la un hotel de cinci stele din Barbados și aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mătură. E speriată de firea mea. Crede că voi fi ucisă precum tinerii revoluționari ale căror capete atârnă pe catargele de steag de pe poarta orașului. Au fost măcelăriți de autorități. Mama mă dojenește aspru, mă face mu-yu, un instrument de cântat al călugărilor, făcut să fie lovit tot timpul. Dar nu pot fi dată pe brazdă. Întotdeauna ea este cea care, după aceea, după ce a obosit de atâta dat în mine, izbucnește în hohote de plâns. Se face pe ea însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cabinei. Acolo, în picioare, învăluit în acea aură aeriană a poeților în cătarea unui vers pierdut și înconjurat de mireasma florilor care umpleau chicineta, aștepta un tânăr, același tânăr care uitase să mai bată din palme după ce terminase ea de cântat. Iar cele două nestemate negre o mistuiau acum, ca și atunci, cu aceeași ardoare. Și el urcă spre ea coborând sau coborî urcând. Era traseul celui mai hotărât bărbat. Era însuși Orfeu. Impresia o tulbură. Privea fascinată spre hainele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
casă, prin colinda-din-casă - și Vestea aceea vesteà, printre brazi și cerbi și săgetători, vestea cu Copilul. Pentru Măneni, Pomul școlii era serbare-școlară, adusă de „Români”, din Regatul lor, așa că se duceau (când se duceau), doar ca să scape de amendă, iar cântatul pe mai multe voci, cu tot felul de intrări, răspunsuri și celelalte drăcovenii era o... șagă - ca la școală, unde ești pus să Înveți tot felul de lucruri care nu-ți slujesc În viață; și mai ales „nu-s de pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Dar n-am cu ce. — Se intitulează N-am nimic, m-a anunțat Midori. Erau îngrozitoare și versurile, și melodia. În timp ce ascultam cântecul acela jalnic, mă gândeam cum va sări casa în aer dacă se aprinde și benzinăria. Obosit\ de cântat, Midori puse chitara la o parte și se rezemă de umărul meu, ca o pisică la soare. Ți-a plăcut cântecul meu? m-a întrebat ea. — Unic, original și foarte potrivit personalității tale, am răspuns eu, alegându-mi cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe o încăpere mică, intimă. Reiko a mai interpretat o melodie scurtă de Bach, ceva dintr-o suită. Cu ochii pe flacăra lumânării, sorbind vin și ascultând Bach-ul lui Reiko, am simțit cum mă relaxez, treptat. După ce a terminat de cântat Bach, Naoko a rugat-o să cânte un cântec de-al formației Beatles. — E momentul să cânt la cerere, spuse Reiko, făcându-mi cu ochiul. În fiecare zi îmi cere să-i cânt Beatles, de parcă aș fi sclava ei. În ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
luat o înghițitură de vin. — Watanabe, tu cu câte fete te-ai culcat? a întrebat Naoko cu voce joasă, de parcă atunci i-ar fi venit în minte întrebarea. — Opt sau nouă, am răspuns eu cinstit. Reiko s-a oprit din cântat și a pus chitara pe genunchi. — Bine, dar n-ai împlinit nici douăzeci de ani! Ce fel de viață destrăbălată duci, mă rog? Naoko m-a privit cu ochii ei limpezi, fără să scoată un cuvânt. I-am povestit lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
care le scotea chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și a privit cerul, dusă pe gânduri. — Pot să te întreb ceva? — Da, te rog, răspunse Reiko. Tocmai mă gândeam cât îmi e de foame. Nu ai de gând să te duci să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu un măr al lui Adam pronunțat, pe care-l știam pentru că lucra la cenzură, și lîngă alte două persoane pe care nu le cunoșteam. Masa era În centru, puțin spre dreapta cum intrai. Nu te puteai Înțelege de atîta cîntat, așa că am cerut un gin cu Angostura, pe care l-am dat peste cap ca să-mi scot frigul din oase. Chiar că era aglomerație și toată lumea era veselă - poate că oamenii erau puțin prea veseli de la lichiorul catalan pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să tacă. Neștiind cum o cheamă și nici la ce apartament stă, a format niște cocoloașe de zăpadă și a dat în fereastra apartamentului de unde se- auzea muzica. — Ce vrei mă? l-a întrebat Prințesa deschizând furioasă fereastra. — Termină cu cântatul, că deranjezi lumea, nebuno. — Nebunule! Caramba!a închis fereastra continuând să cânte. Studentul s-a înfuriat și din nou a aruncat cu bulgări în fereastră. — Tu ai auzit să încetezi, că de vin la tine bucăți te fac. În timpul acesta
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mâna cu toți și vrea să se așeze dar ceva îi îndeamnă pe oaspeți să cânte din nou „Mulți ani trăiască” privind-o cu nesaț și fete și băieți pe Teofana care le făcuse o impresie plăcută. După ce termină de cântat se sărută între ei. Cezar abia aștepta momentul s-o sărute pe Teofana cu pasiunea lui pe care și-o manifestase de fiecare dată, dar fata îi șoptește: „Să mă săruți decent. Te rog foarte mult, Cezar”. Îi ascultă cerința
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
știe Avocatul. Unii ar mușca, scârbele, dar n-au cu ce! le strigă Îngerul, încurajator. S-aveți grijă! Cei mușcați de moarte, vor ajunge la fel! Însă, totul se va termina și se va risipi, după cel de-al treilea cântat al cocoșilor! Înaintați! Înaintați, fără frică! Mergeți către rift! Cu frică, fără frică, ce mai contează? Ai priceput, domnu' Dan? E de belea! E chiar ca-n filmu' ăla panoramic... Mormântu' Împăratului-Bișon! Putem să ne zombim și noi! îi spune
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
alergând ca niște picioare nervoase de țânțar pe clapele reci. Cu acele mâini monstruoase, Emil Popescu executa concerte întregi din Beethoven și Ceaikovski, fără să le fi ascultat vreodată, reinventîndu-le într-o stare de continuă halucinație. Când se întrerupea din cântat, degetele care-i ajungeau până la genunchi păreau să-l doară insuportabil, așa că după numai doi ani arhitectul își părăsise serviciul, rămânând practic dezlegat de orice legături cu viața socială obișnuită. Cânta acum fără întrerupere, zi și noapte. La rubricile de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a pielii, oh, și trupurile lipite, crescând din aceeași coapsă. Soarele dispăruse, odată cu linia care ar fi despărțit net pe zid lumina de umbră, și inima mi-o auzeam bătând, mărunt și neliniștit, ca de frică. Răgușit și depărtat, un cântat de cocoș, creanga atârnând în fereastră cu bobițele ei crude, ascunse sub frunze - rămăsese doar teama. Mi s-a părut că aud departe un zdroncănit de trăsură. Pentru că putea chiar să fie târziu, m-am ridicat și mi-am inspectat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
asocia cu altcineva în proprietatea comună asupra lumii: o mișcare salvatoare, care pentru el era foarte ușoară, în timp ce pentru alții (George, de pildă), ar fi fost extrem de dificilă. Problema de imediată urgență, însă, era să-l oprească pe Emma din cântat. Vocea necultivată a lui Tom fusese puternică. Vocea cultivată a lui Emma era rezonantă, pătrunzătoare și extrem de stranie, un sunet aproape nepământean. La Casa Gărzilor Călare se deschiseseră ferestrele. Câțiva trecători traversaseră drumul dinspre clădirea Vechii Amiralități. Alții, care ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de cricket mai puternic și s-o trimită mai departe decât oricare alt coleg. Fusese însă nevoit să renunțe la jocuri din cauza unei miopii progresive. În ultima vreme, renunțase și la șah. Următorul lucru la care avea să renunțe era cântatul. Emma nu încerca vreo modestie timidă în legătură cu talentele sale. Știa că e, într-un sens academic, foarte inteligent. Nu avea nevoie să-i spună profesorul că va absolvi facultatea cu merite deosebite. Și că, după aceea, va deveni un istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
talent. Dar plăcerea pe care i-o provocau triumfurile lui vocale la școală i se părea de-a dreptul sinistră, de necomparat cu satisfacția pură obținută prin munca academică. În orice caz, acum pur și simplu nu avea timp pentru cântat. Ori de câte ori îi era posibil, își ținea talentul în taină, și era furios pe el însuși că se îmbătase (ceea ce i se întâmpla rar, dar zdravăn) și că se dăduse de gol față de Tom McCaffrey, pe care, ulterior, îl pusese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să pună cu severitate la îndoială valoarea și viitorul talentului său. Nu era vorba că se săturase de cântat. Continua să se simtă transportat de bucuria fizică a acestui exercițiu, iar senzația de putere pe care i-o inspira, dăinuise. Cântatul, creația sunetului printr-un exercițiu disciplinat al minții și al trupului, este poate punctul în care se întâlnesc cel mai fericit carnea și spiritul. Au loc un travaliu și apoi o zămislire ce preced ivirea sunetului pur pe lume. Strigătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
obliga întotdeauna oamenii să asculte un zgomot atât de răsunător și de neobișnuit. — Dragul meu Scarlett-Taylor, ce manieră de a-ți descrie excepționala voce! Emma se gândi: „Acum e momentul să-i spun că am de gând să renunț la cântat“. Dar privind în ochii cenușii, blânzi, neîncrezători ai domnului Hanway, i se păru cu neputință să articuleze cuvintele. Mai cu seamă că atingerea degetelor domnului Hanway pe clapele pianului (era un excelent pianist) făcu să vibreze o coardă profundă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că-l așteaptă pe Emma asemenea soartă? Să fi fost bunicul lui, pe care abia de și-l putea aminti, un alcoolic? Să fi fost o chestiune de ereditate? Și acum trebuia să-i spună domnului Hanway că renunță la cântat și că nu va mai veni pe la el. Sfârșitul lecțiilor lui de canto va fi și sfârșitul relațiilor cu domnul Hanway. Unica legătură dintre ei, unicul plan comun era muzica. Și era necesar să nu-l mai vadă niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]