2,351 matches
-
jumătate dintre funcționarii Comunei erau, mai mult sau mai puțin fățiș, În serviciul lor. Iar cei care nu erau, se temeau de ei. — Își permit să mă lase să aștept. Aș pune să fie spânzurați cu toții, dacă ar exista un călău. Izbutise să fie primit doar folosindu-se de autoritatea lui, Însă anticamera devenea umilitoare. Într-o jumătate de ceas, văzuse negustori corpolenți, oameni trudnici și alți indivizi de nimic trecând Înaintea lui. Simțea cum Îi sporește ura față de mârlanii aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să facă? Să dea fuga la Palat și să denunțe urzeala ghibelinilor? Să revină cu soldații, să Înconjoare Paradisul, să o arunce pe Antilia În lanțuri, să Îi smulgă cu focul o mărturisire, iar apoi să o dea pe mâna călăului ca să o decapiteze, așa cum făcuseră cu Corradino? Să Împiedice o curvă să urce pe tron? Scutură din cap. Femeia aceea era doar o dansatoare venită de peste mare. Era imposibil ca o regină să ajungă să se prostitueze. Cecco delira, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
intelectului. Nu, nu de asta. Asasinul Îl provocase. Așezase În balanța sorții debitul și creditul. Îi pusese mâna În fața ochilor, sigur că el nu ar fi avut cum să vadă. Acea provocare trebuia câștigată prin folosirea rațiunii, nu prin fiarele călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul avea să Îl ardă cu privirea lui Înghețată de batjocură, dacă ar fi trebuit să admită că nu cunoștea motivul răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele vinovatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi știut să reziste și la durerea cea mai intensă. Poate, cu excepția unui singur lucru, Își zise el fixând-o pe Antilia, care continua să Își invoce zeii În spatele iubitului ei. Își Închipui tortura acelui trup sfâșiat de fiarele călăului. Însă nici el nu ar fi putut suporta așa ceva. Alungă acel gând cu furie, În timp ce curiozitatea Îl biruia din nou. Voia să câștige timp. Arătă din nou spre foi. — Cum ai ajuns În posesia lor? Pe lume, Platon a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Începutul lumii și riscă să ne Însoțească până la sfârșitul ei. Și când te gândești că totul este infinit mai simplu decât pare. Îngrozitor de simplu... Fizionomia emaciată a tipului cocheta consternant cu melancolia: trăia, probabil, clipa mistică a tristeții pe care călăul o concede victimei Înainte de execuție. Simțeam că mă sufoc. Aerul Încăperii se lichefiase sub presiunea amenințării, când explicite, când doar presimțite, ce guverna Încă de la Început strania Întrevedere. Derapajul melancolic al cheliosului mă Înspăimânta acum mai tare decât treaba cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a amplificat: nu, se pare că de câteva zile Toshiro Fujimori a dispărut fără urmă, nimeni nu știe nimic de soarta lui - ce se Întâmplă, la ce s-a ajuns? Cer să se facă liniște și punctez cu calmul unui călău profesionist: - În fața dumneavoastră este o persoană care știe exact ce s-a petrecut cu Toshiro Fujimori și unde se află el În acest moment. Nu-i așa, Zoran? I-am spus pe nume, omițând provocator termenul obișnuit „domnul...”. Scontam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
obligat să facă mereu alte ocoluri în căutarea celor mai bune trecători între stânci și dune, riscând în orice moment să greșească drumul și văzându-și limitată speranța de a se salva doar cu ajutorul micii busole. „Mereu spre nord-est“... spusese călăul său, dar Maurizio Belli știa din experiență că în imensitatea Saharei, „nord-est“ putea fi un loc la fel de pierdut și de gol ca oricare alt punct cardinal. Acolo, la trei sau patru zile de drum anevoios, se presupune că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
căzu cu fața în jos, fără să-și dea seama măcar de ce fusese ucis. Numărul unu, un flegmatic sud-african pe nume Sam Muller, care asistase la scenă fără să scoată un cuvânt, se întoarse și-i aruncă o privire rece călăului: — De ce-ai făcut-o? — Și ce-ai fi vrut să fac? veni calm răspunsul. Să-l fi lăsat aici să se prăjească la soarele ăsta de la amiază? Oricum ar fi murit, și l-am scutit de suferință. — Dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care nu se despărțea niciodată, și apucă mâna dreaptă a prizonierului, ce scoase un profund geamăt de groază. — Nu! aproape că urlă. Nu, te rog! Iartă-mă! Iartă-mă, te implor! Eram foarte obosit și n-am știut ce fac. Călăul său așteptă până când celălalt închise instinctiv ochii ca să nu vadă ce-o să i se întâmple și, chiar în clipa aceea, îi făcu doar o tăietură adâncă pe mână. — Au fost prea multe suferințe... - spuse. Singurul lucru pe care-l doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
interioare și definitorii Îți rămîn cu desăvîrșire interzise? Cine ar fi putut s-o vindece pe studenta de la germană de coșmarul din care se trezea În fiecare noapte fix la două și jumătate cu aceeași frază pe buze: „Să vină călăul să-mi pună capul pe butuc și să mi-l reteze cu satîrul“, dacă nu ar fi descoperit ea Însăși În pod o carte veche avînd pe copertă chipul contesei de Montespan și În spatele ei omul cu mască roșie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de pe scaune se fac că nu o văd... fețe indiferente, absente, acoperind o frică ce se zbate ca o maimuță turbată În cușcă, oameni urmăriți alergînd Înlăuntrul lor besmetici, lovindu-se de gratiile coastelor, sîngerînd acolo și urlînd Înfundat, fiecare călău e victima altui călău și aceeași mască mortuară pe toate chipurile de parcă ne-am afla În plin carnaval, un carnaval straniu ca un pustiu cu dune egale, uniforme, așteptînd simunul Într-o Încremenire aparentă și dedesubt doar oase albe, desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că nu o văd... fețe indiferente, absente, acoperind o frică ce se zbate ca o maimuță turbată În cușcă, oameni urmăriți alergînd Înlăuntrul lor besmetici, lovindu-se de gratiile coastelor, sîngerînd acolo și urlînd Înfundat, fiecare călău e victima altui călău și aceeași mască mortuară pe toate chipurile de parcă ne-am afla În plin carnaval, un carnaval straniu ca un pustiu cu dune egale, uniforme, așteptînd simunul Într-o Încremenire aparentă și dedesubt doar oase albe, desprinse din legăturile unui mecanism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se rezervase prin protocolul caritabil, nu va cere un pahar de apă, cu toate că-l ardeau măruntaiele, ci o țigară, așa cum pe vremuri unul din strămoșii săi ceruse cîteva fire de tutun pe care, după ce le amestecase, le scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcîie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvîntul meu de onoare, nu-i tremura mîna mai mult decît Îmi tremură mie, cînd țin paharul ăsta. Cin! Cin!“) În lumina răsăritului, soarele cădea pieziș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o nuntă imperială.) Se Îndreptă iute, aproape sfidător, dorind să strige mulțimii Întărîtate că un Esterhazy nu putea muri chiar oricum, că nu putea fi executat ca un tîlhar de drumul mare. Astfel va sta și sub spînzurătoare. Chiar cînd călăul Îi va lua băncuța de sub picioare, tot mai aștepta o minune. Trupul i se Învîrti În ștreang, iar ochii Îi ieșiră din orbite de parcă vedea ceva cumplit și nemaiîntîlnit. „Domnilor, m-am aflat la cîțiva pași de el“ va povesti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vedea ceva cumplit și nemaiîntîlnit. „Domnilor, m-am aflat la cîțiva pași de el“ va povesti la popota ofițerilor chiar În aceeași seară același ulan cu mustăți zbîrlite. „CÎnd i-au pus ștreangul de gît, se uita calm la mîinile călăului, de parcă Îi lega o eșarfă de brocart... Vă dau cuvîntul meu de onoare, domnilor!“ Ar fi posibile două concluzii. Ori tînărul aristocrat a murit brav și demn, fiind conștient de sfîrșitul său, cu capul sus, ori a fost o scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
punem acest avânt pe seama tinereții anticomunistului Ion Corniță, numai că, după evenimentele din 1989, un alt reprezentant al rezistenței anticomuniste și al foștilor deținuți politici, l-am numit pe Ticu Dumitrescu, rostea aceeași sentință, de unde se vede că spiritul de călău al lui Stalin, Hitler, Pol-Pot și Pinochet era viu în capetele înfierbântate de ură și de neputință. Ion Corniță și-a luat revanșa, a ajunsă prin Parlamentul post decembrist, însă nu l-am văzut să fi făcut mare lucru acolo
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai bun decît fusese propriul său tată. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, pumnii săi Întîlneau din nou carnea moale a Sophiei și, cu timpul, Fortuny simți că, dacă nu o putea poseda În calitate de soț, avea s-o facă În calitate de călău. În felul acesta, pe nesimțite, soții Fortuny lăsară anii să treacă, Înăbușindu-și inimile și sufletele, pînă În clipa cînd, de atîta tăcere, uitară cuvintele care le-ar fi putut exprima adevăratele sentimente și se preschimbară În niște străini ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cum nu se poate Închipui mai mult. Lăsând la o parte faptul că erau cu toții străini și, pe cât se pare, doar În trecere prin Florența. Era sigur că forma crimei oglindea mintea vinovatului. Întotdeauna victima pare să Își cheme propriul călău, alegând dintre cei care Îi sunt mai asemănători. Violentul Își găsește moartea În brutalitatea unui act intențional, iar spiritul Îndrăgostit se extenuează În lascivitate și În incontinență. Așadar, pe cine căutase sculptorul ca să Îi pună capăt zilelor? Guido Bigarelli, maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio dal Pozzo se clătina Îndoit de durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și mi-am făcut o idee cam cine ar putea fi. Cred că vrei să asiști la prinderea lui. De cum... Dante ridică mâna cu hotărâre. - Ceea ce am văzut la Stinche Îmi e de ajuns ca să vă sugerez prudență, dumitale și călăilor dumitale. Florența e un pământ al libertății, unde orice om, fie că s-a născut aici sau a venit dinafară, are dreptul să nu fie Întemnițat fără dovezi sigure ale vinovăției. Așadar e nevoie de ceva mai mult, ca să arunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el buimăcit. Dante recunoscuse balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu cine te cerți, Cecco? - Călăul acela de bătrânul... Taică-meu. E vina lui că am ajuns În halul ăsta... Blestematul! Glasul lui Cecco devenise și mai strident de frică. - Dacă mă Întorc Întreg la Siena, Îi fac vânt pe scări, mă jur. O să-mi dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl cunoscuse, după Carol cel Mare. Era drept să i se aplice unei ființe privilegiate de proiectul lui Dumnezeu niște reguli născute pentru a ține laolaltă o mână de negustori și de țărani? Era drept să se dea pe mâna călăului un om În care stăteau speranțele de reinstaurare a imperiului, cea mai măreață construcție a spiritului omenesc, oglinda pe pământ a ordinii divine? Și dacă Cronica avea dreptate și Arrigo era cu adevărat un impostor? N-ar fi putut deviau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dădu Înapoi. Bonatti ridică arma până când se Încrucișă cu raza. Părea un Înger cu o spadă de foc. - Cunoști arma asta, messer Alighieri? murmură bătrânul cu un glas dintr-o dată calm. Lucrată la Damasc și călită În sângele prizonierilor, pentru călăul califului. Un om care fusese un tâlhar, În prima parte a vieții, mutilat de securea gâdelui. Pentru el, artizanii au făurit această mână, spre a-și putea Îndeplini misiunea. Își apropiase cele două vârfuri de față și le privea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fetiță, fără nici un cuvânt, fără urmă de înduioșare. Ce contează! Pentru toți acești inși stupizi, chiar dacă era detestat, el rămânea judecătorul: cel care vă poate trimite, cu o mică semnătură, să reflectați între patru pereți. Cel ce urzește planuri cu călăul. Un fel de bau-bau pentru adulți. Oamenii se priviră. Mulțimea începu să se împrăștie, încet, apoi foarte repede, ca și cum ar fi fost cuprinsă brusc de o durere de stomac. Nu rămaseră decât vreo zece indivizi, înfipți în piață ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
plăcere, tocmai în și prin această evitare. Zeii? Moartea? Frica? Boala? Suferința? Angoasa? Sunt tot atâtea variațiuni pe tema unei negativități care trebuie nimicită. Locul acestor afecțiuni nefaste? Trupul. Prilejul de mântuire? Trupul. Măsura suferinței? Trupul. Cea a plăcerii? Trupul. Călăul și victima, mântuitorul și vinovatul? Trupul. El și nimic altceva - un trup redus la componentele lui atomice. -11- O prudență utilitaristă și pragmatică. în perspectiva terapeutică care-i este proprie, ca filosof-medic, Epicur - și, în această privință, propun să urmăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]