598 matches
-
lumen, transparentă. Mircea Eliade a sesizat ambivalența insulei eminesciene, deopotrivă "cea mai desăvârșită viziune paradiziacă din literatura românească", împlinire a clipei de iubire a perechii Ieronim și Cezara, dar și tărâm al morții 173. Totuși, el înclină să accepte interpretarea călinesciană în spiritul metafizicii romantice, ca recuperare a paradisului pierdut. Dar nu e vorba doar de atât, căci ambivalența dată de statutul de "insulă în insulă", ne trimite nu la monismul metafizicii tradiționale, ci la arheitate, care transcende dualismul spirit-materie174, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
unde dacă tema e previzibilă încă din titlu, concluzia neașteptată - „în trinomul Eminescu-Creangă-Caragiale, ultimul este cel ce revelă, de fapt, fiorul religios cel mai profund și înfiorat” - arată încă o dată disponibilitățile imaginative ale autorului, comparabile doar cu acelea din studiul călinescian Domina bona, „model” în care V. pare să se „oglindească” adesea. SCRIERI: Spectacol interior, Cluj-Napoca, 1977; Radu Stanca. Poezie și teatru, București, 1978; Modelul și oglinda, București, 1982; Adolfo Bioy Casares, Madrid, 1990; Ibsen și „teatrul invizibil”, București, 1995; Cioran
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
poezie din paginile romanului. Cartea, remarcabilă prin unitatea și concentrarea acțiunii ce oscilează între idealitate și grotesc, s-a bucurat de o receptare critică extrem de favorabilă atât la apariție, cât și după. Cronica entuziastă a lui Virgil Ierunca din săptămânalul călinescian „Lumea” a dus de altfel la interzicerea publicației de către cenzura comunistă. Articole substanțiale au și Pompiliu Constantinescu (o cronică radiofonică), Dan Petrașincu, Al. Piru și Mihnea Marmeliuc, iar mai târziu I. Negoițescu, Gabriel Dimisianu ș.a. Vântul și pulberea poate fi
VILLARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290574_a_291903]
-
factură balzaciană. În redactarea eseului, vei urmări: • Definirea conceptului roman;(1 p.) • Precizarea a patru trăsături ale realismului balzacian;(1 p.) • Ilustrarea celor patru trăsături;(2 p.) • Exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care se reflectă balzacianismul în textul călinescian. (1 p.) SUBIECTUL AL II-LEA (3 puncte) Ilustrează, prin trei trăsături, stilul funcțional în care este redactat textul următor: Teorema lui Pitagora afirmă că în orice triunghi dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. Dacă se notează
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
posibile care vin din direcția dinspre interpretare. Sigur că asemenea încercări se pot face și aci am căutat să întregesc viziunea care vine asupra cercetării laturii acesteia teoretice la Eminescu, teoria spațiului poetic mai ales, cu rădăcini în tradițiile cercetării călinesciene și a generației care a urmat. Astfel de preocupări le au tinerii mei colegi și foștii mei doctoranzi, între care cel mai apropiat exemplu este Ștefan Munteanu, a cărui lucrare Eminescu și India mi s-a părut excelentă, scriind pentru
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
pagini), s-a lansat recitalul liric „Poetul în Cetate”. În alți trei ani, cenaclul s-a extins la profilul literar artistic. Aceste trepte pregătitoare au făcut posibile inaugurarea, în 1969, a unui colocviu de anvergură, dialogul cultural anual „Zilele Culturii Călinesciene” și permanentizarea lui în cele patruzeci de ediții de până azi. Între timp, instituționalizarea a continuat cu etapele Societate Culturală (1972) și Fundație Națională (1991). Am întâlnit, în aproape cinci decenii, multe tipuri de criză, înclusiv de natură politică, precum
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
întâi prin editarea revistei Jurnalul literar, apoi prin alcătuirea și tipărirea culegerilor cu același generic, iar din 1992 și ca editor atestat, în fruntea Editurii „Aristarc”, pe care ați inițiat-o și o conduceți. Alături de ediția anastatică a celebrei Istorii călinesciane, care sunt celelalte izbânzi ale acesteia? Am publicat câteva zeci de titluri, încercând să încurajez nume din zonă și cărți despre această zonă, cu poeme, proză, eseuri, memorialistică, studii științifice, dicționare, monografii. O carte de succes, în premieră absolută: Umbre
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
posibile care vin din direcția dinspre interpretare. Sigur că asemenea încercări se pot face și aci am căutat să întregesc viziunea care vine asupra cercetării laturii acesteia teoretice la Eminescu, teoria spațiului poetic mai ales, cu rădăcini în tradițiile cercetării călinesciene și a generației care a urmat. Astfel de preocupări le au tinerii mei colegi și foștii mei doctoranzi, între care cel mai apropiat exemplu este Ștefan Munteanu, a cărui lucrare Eminescu și India mi s-a părut excelentă, scriind pentru
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
pagini), s-a lansat recitalul liric „Poetul în Cetate”. În alți trei ani, cenaclul s-a extins la profilul literar artistic. Aceste trepte pregătitoare au făcut posibile inaugurarea, în 1969, a unui colocviu de anvergură, dialogul cultural anual „Zilele Culturii Călinesciene” și permanentizarea lui în cele patruzeci de ediții de până azi. Între timp, instituționalizarea a continuat cu etapele Societate Culturală (1972) și Fundație Națională (1991). Am întâlnit, în aproape cinci decenii, multe tipuri de criză, înclusiv de natură politică, precum
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
întâi prin editarea revistei Jurnalul literar, apoi prin alcătuirea și tipărirea culegerilor cu același generic, iar din 1992 și ca editor atestat, în fruntea Editurii „Aristarc”, pe care ați inițiat-o și o conduceți. Alături de ediția anastatică a celebrei Istorii călinesciane, care sunt celelalte izbânzi ale acesteia? Am publicat câteva zeci de titluri, încercând să încurajez nume din zonă și cărți despre această zonă, cu poeme, proză, eseuri, memorialistică, studii științifice, dicționare, monografii. O carte de succes, în premieră absolută: Umbre
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
este un scriitor genial, dar care nu apare din goluri, ci dintr-o continuitate fecundă a spiritului critic românesc. Accentuarea unor erori sau gesturi oportuniste ale „bietului Ioanide” a avut drept consecință un veritabil scandal, alimentat îndeosebi de închinătorii cultului călinescian. Campania violentă dusă dinspre tabăra lui Eugen Barbu a asigurat autoarei cea mai bună apărare în fața rezervelor pe care demersul său le formulează. Acută dialectic, lucrarea produce totuși mistificație prin manipularea de citate și de contexte. Presiunea politicului asupra culturalului
VRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290650_a_291979]
-
și ai momentului, harnici cronicari, membri ai juriilor premiilor literare, redactori influenți la importantele reviste literare, dascăli universitari - Balotă, Negoițescu, Doinaș, care făcea și cronică literară!, Matei Călinescu, Lucian Raicu, Eugen Simion, mai tânărul, dar nu rareori exigentul În spiritul călinescian Nicolae Manolescu, Adrian Marino, cronicar ocazional, Mircea Martin -, care continuau unele semne Încurajatoare date de un Șerban Cioculescu, care mi-a lansat primul roman, Francisca, la care se adăugau, ezitant, spiritele vii, interesante, ale „marxizanților de primă oră” și care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
valorile clasice. "România literară", nr. 24, 14 iunie 1984 Ioan HOLBAN Comparatismul, între echivalare și diferențiere Am remarcat cu un alt prilej faptul că eminescologia se află, în prezent, în pragul unei noi sinteze care ar putea depăși marginea exegezei călinesciene; iar premizele acestei perspective integratoare se poate spune că s-au cristalizat în ultimii cincisprezece ani, când a apărut o sumă de studii care au abordat, deocamdată secvențial, opera eminesciană din unghiul unei metodologii moderne: acum și ultimele apariții probează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
după coduri străine, coexistente cu cele dintâi. Cosmologia poetică a lui Eminescu, "Transilvania", nr. 6, iunie 1984 (fragment) Edgar PAPU Apoi, într-o admirabilă lucrare, și mai recentă, din 1984, Eminescu Dialectica stilului, Theodor Codreanu interpretează, pe bună dreptate, judecata călinesciană (cu privire la preocupările științifice ale poetului, n.n.) ca rezultat al unei atitudini vetuste am spune noi, de secol al XIX-lea, secolul diviziunii muncii când se interpunea, în gândirea vremii aceleia, un perete etanș între metoda științifică și fantezia artistică. Interesul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
carte plină de patos, de polemică amar îndurerată, dar și de erudiție istoricși critic literară, profund convingătoare. Mărturisesc că până la această lectură (deși mă ocup de opera poetului în viziune comparatistă de peste 30 de ani) am acceptat și eu varianta călinesciană despre anii 1883-89, dându-i însă coloritul acela de amurg trist și blând al ultimilor ani din viața lui Hölderlin. Ceea ce adună ca date, chipul în care le corelează și le interpretează, cu rigoare și minuțiozitate, dau cercetărilor și aserțiunilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
2000) nu reprezintă decât un titlu nou la bibliografia și așa destul de bogată a scriitorului Theodor Codreanu. Apărut la sfârșitul anului jubiliar 2000, acesta ambiționează să fie, în același timp, sinteză și oglindă a eminescologiei, de la începuturile sale (corespunzând exegezei călinesciene din 1934-1936) și până astăzi. Pe de altă parte, urmărind cu atenție amplificarea în timp a problemelor eminescologiei, Theodor Codreanu încearcă să le cuprindă și să le găsească un răspuns avizat în prima secțiune a cărții cea care dă, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
destinul unui popor. În cazul de față este vorba, firește, despre Eminescu. În continuarea acestei idei vine firesc cea de a doua secțiune a volumului, intitulată Eminescologia. Abandonând tonul polemic, Theodor Codreanu ia în discuție majoritatea exegezelor (începând cu cea călinesciană) care, de-a lungul timpului, au adus într-adevăr un punct de vedere nou, esențial în mai buna cunoaștere a poetului-arheu. Autorul constată o maturitate exegetică, avându-i printre exponenți (de fapt: adevărați piloni) pe Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, D.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
răspundea ca element ilustrator ismelor, încă poate fi interpretat în cheia unora mai noi, oferă contra-argumentul cel mai clar la teza simplității, a decadentismului. Ismele noi din lirica plumbului anulează ismele vechi, iar bacovianismul le șterge pe toate, în virtutea mecanismului călinescian care descrie modul în care creația își susține cauza: "Opera critică cea mai desăvârșită și mai plină de urmări este marea creație însăși. Ea surprinde prin noutatea ei, reface concepția despre lume și implicit judecă literatura veche." Dacă este așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scriitorul integral" (Mihail Diaconescu ) Nu m-ar surprinde defel știrea, dacă într-o bună zi aș afla că Theodor Codreanu, profesor la Huși, a editat să zicem o Istorie a literaturii române în 12 sau 24 volume, eclipsând monumentala megaistorie călinesciană. Aș ști / aș avea siguranța, totodată, că aceste 12 sau 24 volume constituie altceva decât Călinescu. Afirm aceste lucruri, după ce am citit câteva cărți semnate de Th. Codreanu și, recent, Complexul Bacovia ("Litera Internațional", 2003). Acum câțiva ani, Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vedere autori canonici, dacă e să folosim un termen la modă, Mihai Eminescu și George Bacovia. E de apreciat efortul autorului de a escalada piscurile universului literar românesc punându-le, cum se va vedea, într-o relație directă, în viziune călinesciană. Surprinde demersul dialectic în abordarea fenomenului pus în discuție, ipotezele avansate și nu în ultimul rând, argumentele care susțin construcția în sine. Cartea începe cu stabilirea unei relații directe dintre eminescianism și caragialism, din perspectiva unei antiteze pozitive, iar demonstrația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în hohote". "Limba Română", nr. 1-3, ianuarie-martie 2005 Teodor PRACSIU Theodor Codreanu Poet și simbol Indiscutabil, Theodor Codreanu are vocația construcției critice. A început cu Eminescu, piatra de încercare pentru orice exeget tânăr (Eminescu Dialectica stilului, 1984), în spiritul sugestiilor călinesciene, convertite în demers programatic și în principiu ordonator. A adâncit investigația în Modelul ontologic eminescian (1992), pentru ca peste câțiva ani să articuleze un best-seller iconoclast, chiar eretic prin "grila" demitizantă aplicată lui Maiorescu, volum cu impact cert la public, Dubla
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poezia lui Vieru, punându-le în comparație cu motivele altor poeți contemporani. În fine, linia directoare care traversează lirica viereană, conturată de criticul Th. Codreanu, este structurată tematic pe mai multe paliere, semn că hermeneutul român operează în zona criticii după principiile călinesciene, unind în discursul său atât funcția majoră a motivelor poetice, stilul, cât și funcția estetică a limbajului. În acest sens, pe culoarul structural axial deschis de către critic întâlnim interpretările făcute pe tema copilăriei (focarul energiilor primare, izvorul adamic, cu lacrima
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de felul struțocămilei cantemiriene". De aici, probabil, deformarea conceptului de estetică "în sensul parodicului și jocului postmoderniste, încât fatalitatea apariției struțocămilei literare n-a dispărut". Așa se explica, după cum conchide Th. Codreanu, încercarea de "împăcare" a istoriei literare de tip călinescian cu "istoria canonică" a lui Harold Bloom. Din toate aceste motive autorul se simte obligat să precizeze că eseul său "are o miză precisă: responsabilitatea în fața literaturii române". Așadar Istoria "canonică" trebuie înțeleasă și percepută drept o replică la convingerile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vedea în Ion Barbu un balcanic inadaptat, ignorând canonismul de factură modernă a poetului, continuând cu viziunea critică a lui Tudor Vianu care îl percepe pe poet ca pe un ermetic de talia lui Mallarmé și Valéry, trecând, inevitabil, prin călinesciana Istorie a literaturii române, dar mai ales prin exegeza lui Marin Mincu, cea mai apropiată de altfel de adevărul lirismului barbian și ajungând până la mai recentele viziuni ale lui Eugen Simion, Basarab Nicolescu, Ioana Em. Petrescu, Mircea Coloșenco ori Nicolae
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alții. Avem, prin urmare, o punere în discuție a lucrărilor unor critici care s-au exprimat în timpul vieții lui Barbu, dintre care singurul nerepudiat a fost Al. Paleologu (față de ceilalți reacția fiind imediată și fără menajamente; de pildă, la decizia călinesciană de a-l situa în proximitatea avangardei, poetul a răspuns vânzând a doua zi Istoria literaturii române... pe care tocmai o achiziționase), în raport cu critica postumă, plecând de la remarcabilul eseu al lui Basarab Nicolescu, Cosmologia "Jocului secund", criticată de "vechiul marxist
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]