588 matches
-
Însă nu-i luă mult timp ca să conștientizeze că acum totul este prea târziu, că păcatul se săvârșise deja și că nimic pe lume n-ar mai putea întoarce timpul înapoi, reparând, astfel, regretabila sa greșeală. Așa încât, acum doar se căznea să-și reclădească în minte imaginea din oglindă, spre a-și mai mângâia mâhnirea, spre a-și mai alina suferința pricinuită de trădarea de care se simțea vinovat, dar, Doamne, era în zadar! De parcă imaginile minții pot reda, într-adevăr
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
posedă puteri care le depășesc prea cu mult pe cele ale victimei sale. În acele puncte blazate din ochii săi, în spatele cărora stăteau ascunse forțele ce o decăzuseră atât, încă se mai întrezărea puterea cu care, până nu demult, se căznise singură să le țină piept, precum un minuscul Atlas(Personaj din mitologia greacă, ce este înfățișat purtând bolta cerească pe umerii săi. ) sub mirabila povară a boltei cerului întreg! În astfel de momente, care, spre nefericirea lui Victor și a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu odihna. Dacă, pentru cei mai mulți dintre oameni, somnul este un lucru atât de dulce și de iubit mereu, pentru Șerban devenise cel mai chinuitor lucru dintre toate și față de care ajunsese chiar să se și teamă! Oricât s-ar fi căznit dânsul să adoarmă noaptea, cu niciun chip nu reușea să-și învingă cumplita insomnie, care-l domina. Puțin câte puțin, el ajunsese să fie, în timpul nopții, singurul paznic al tavanului jalnic, la care se uita! Iar, atunci când, totuși, închizând ochii
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Victoria începu brusc a da din mâini. - Trebuie să mă așez..., murmură dânsa iarăși, dar foarte anevoie. Patul se afla la doi pași distanță de ei. Numaidecât, fără să mai aștepte sau fără să se pună cumva împotrivă, băiatul se căzni să-și ridice pe picioare mama, însă, nereușind cu niciun chip, cu toată forța lui o luă pe brațe și o depuse, cât putu el de lin, pe pat, potrivind-o atent să stea cu fața în sus. Ei bine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
diferită. Închise ochii. Nici o schimbare. Transformarea continua. Știa că trecuseră trei săptămâni; apoi o lună, apoi timpul scurs de la plecarea de pe Venus. Însă fotografia zonelor rămânea exactă la douăzeci de zecimale. Deschise ochii, se scutură și cu bună știință se căzni să-și recapete cunoștința lucrurilor ce-l înconjurau. A doua oară fu mai simplu; încă și mai bine, a treia oară. La a opta încercare, erau încă niște lipsuri dar, când îndreptă atenția asupra camerei, își dădu seama că faza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mâna pe distrugător. Nu încercă să modifice traseul. S-au putut întâmpla atâtea între timp, deși nava părea să fi rămas exact așa cum o lăsase. Creierul pipăia în căutarea curentului magnetic și nu găsi nimic anormal. Se destinse și se căzni să vadă ce urma să se întâmple. Dar pe singura imagine pe care o obținu, a postului, nu apărea nimeni. Aceasta îl conduse la o întrebare: "Unde să mă duc acum?" Să se întoarcă la nava de luptă? Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
am aflat vestea mai târziu de la Irina. - Și i-ai scris? - Trebuia? O! Acel "trebuia", care arăta perfect ce stearpă sufletește era! Crezuse de datoria ei să scrie întîi, dar printr-o interpretare ușor forțată putea să nu se mai căznească a doua oară (și ce caznă îți pricinuiesc scrisorile acestea când nu simți mare lucru!). Cum termenii primei scrisori erau vagi, mintea prietenului meu era destul de dezordonată acum ca să-și mai dea seama; avea mai târziu să profileze scrisoarea unică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mi-o pricinui vorba ei mă împiedica să mai dau vreo importanță faptului că întrebările erau, cel puțin pentru moment, înlăturate. Am mers pe singurul drum ce-mi sta la dispoziție: sarcasmul. - Tu cu un locotenent! Pentru asta m-am căznit să te învăț, să te fac neprețuită printre camaradele tale, să poți descifra ideile cele mai subtile?! Nu ți-ar fi milă de tine însăți? Un locotenent, care ar spune în loc de Racine, Racin! (Aluzie la o întîmplare anterioară de care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
printre câteva magazii și am ajuns la o cabană de pescari cu un etaj, locuința noastră. Într-una din cele două camere de jos locuiau fetele, cealaltă folosea drept bucătărie. În camera de sus trebuia să stau eu. Ioana se căznise mult timp să curețe și să împodobească pereții goi și scândurile putrede, căci încăperile folosiseră numai ca adăpost pentru sacii de făină. Și izbutise admirabil. La mine pusese covoare pe jos și pernele aduse de la Cavarna, iar într-un colț
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
căldare cu păcură caldă pe care o reîncălzea mereu. Urcat pe un scaun, cu un băț având la capăt legată o cârpă, și înmuind în căldare, am scris negru deasupra ușii cabinei noastre, spre mândria servitoarei: "VILLA HELENE". M-am căznit mai mult decât aș fi crezut, dar la urmă literele păreau etern împlîntate pe zid. Cit timp vor dura? N-am încercat oare această glumă neînsemnată numai să prelungesc importanța mea și după plecare? Căci - orgoliu pueril - am impresia că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă vindec. Trăisem prea multă vreme singur, trebuia să ascult de sfaturile ce mi se dau și să ies între oameni, oricât de prost aveam să mă simt. Mi-era teamă, căci nu puteam întreține o conversație, sau, dacă mă căzneam, vorbele ieșeau nenaturale, și oricâtă bunăvoință aș fi arătat, eram un om incomod. Această panică mi-a fost familiară întotdeauna, și, mai înainte și mai târziu, un amestec de timiditate, de neîncredere asupra importanței mele, și un cuvânt spus greșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
detaliu; pentru faptul numai că mu izbutisem să o fac fericită. Pentru un motiv însă remușcarea mea rămâne constantă, căci e o trăsătură a caracterului meu observată de atâtea ori zilnic, pe care nu o pot atenua, oricât m-aș căzni, și care, de altfel, nu e numai un prilej veșnic de neliniște pentru Ioana, dar mă împiedecă și pe mine să fiu fericit. Este un defect funest, căruia unii îi spun, ca să-i dea aparență suportabilă, luciditate. A asculta o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deghizată. Aici, ascuns în portul acesta, mi se pare c-am scăpat de curiozitatea celorlalți sau, în orice caz, nu mă interesează ce se vorbește la distanță, atâta vreme cât sunt sigur că n-am să aud nici o aluzie. Întotdeauna m-am căznit să înțeleg cum se explică frenezia pe care o au oamenii de a afla un secret și apoi de a-l transmite vecinului, când, de cele de mai multe ori, nici nu se trage vreun profit. Putem să-l numim
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nimic. (Nu sunt un om calm și greu de ghicit). Și atunci: câte nu poate să facă sau să fi făcut Ioana fără ca eu să fi știut ceva! Chiar dacă uneori apare atât de sinceră... De ce scriu această carte? De ce mă căznesc să refac atmosfera? Din manie de autor, care profită de experiențele lui intime ca să le dea în vileag și să aștepte laude? Din nostalgie după vremuri care se duc? Dar mai ales e un țipăt către oameni ca să mă consoleze
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fac tot felul de zgomote ciudate în pod, marea vâjâie, parcă ar fi un om care trage să moară, și toate ușile magaziilor se zbat la vânt. Ni se pare că se pregătesc dezastre și toate spiritele ne vizitează. Mă căznesc să fac o plăcere lui Viky și nu reușesc. Este prea bolnavă ca s-o mai intereseze ceva. I-am trimis un buchet de flori, mi-a mulțumit pentru ele, dar după scurt timp doamna Axente a trebuit să-l
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a-mi face vreun reproș. - Pentru că și Viky redevine ceea ce a fost. N-am văzut-o, dar aș putea paria, căci în toate cazurile se petrece la fel. Boala și apropierea morții n-au învățat-o nimic, natura s-a căznit cu dânsa dîndu-i o experiență absolut inutil. Să vezi că mâine o să reînceapă să surâdă ca de obicei. (Dar oare cu mine nu se petrece același lucru, indiferent dacă mă consider mai profund decât Viky? Se va schimba ceva, așa cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
știam că Selina îmi poate provoca asemenea dureri. E sentimentul disperării, când ești departe de casă. Am auzit că absența face ca dorința inimii să crească. Și cred că așa e. Cu siguranță că nu îmi place promiscuitatea. Mă tot căznesc să-mi amintesc ultimele cuvinte pe care i le-am spus sau pe care mi le-a spus ea în noaptea dinaintea plecării mele. E clar că n-au fost cuvinte interesante, memorabile. Și, când m-am trezit a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nici lui Julius Caesar, și de-a lungul anilor mulți o prădaseră. Din cauza izului jilav de aer închis, a urâțeniei camerelor aflate în penumbră, Împăratul se simțea tentat să se întoarcă la Roma - însă descoperi că, în fundul atriului, paznicii să căzneau să deschidă în cinstea lui un portal care stătea închis de ani de zile. În deschiderea lui apărură o terasă, o balustradă și, dincolo de ele, golul. Ieși, se apropie de balustradă. Printre copaci se zărea o prăpastie, iar pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
le da-i curs, nu care-cumva să faci pasul greșit în vreo răspântie fără de întoarcere! Nu spune niciodată că ceva este imposibil de realizat, ca să nu rămâi țintuit locului. Încearcă, cine nu riscă nu câștigă, nu-i așa?! Nu te căzni să fii asemenea cu cel de alături! Fii tu însuți, încaltea să pierzi ori să câștigi pe limba ta! De regulă copiile nu au valoare.... Va fi vai și-amar de neamul ai cărui fii nu vor vrea să mai
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
pe sus de messer Duccio, care alerga spre el. — Te-am găsit, În sfârșit! exclamă secretarul comunal, cu răsuflarea retezată de oboseală. Domnia ta niciodată nu poți fi găsit. De sub braț scosese o foaie mare, făcută sul, pe care se tot căznea să o desfășoare sub ochii lui Dante. — Poate pentru că mă ocup cu ceva, replică poetul cu răceală, fără să catadicsească a privi spre foaie. — Dar priorii nu ar trebui să se Îndepărteze de Palat, pe timpul mandatului... știi asta. — Așa spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capul cam mare, poate și din cauza globului de sticlă care-i acoperea scăfârlia în întregime, cu corpul slăbuț, îmbrăcat numai într-o flaneluță de platină argintie și cu niște pantalonași scurți de aluminiu, din care ieșeau două piciorușe ce se căzneau amarnic să învârtă pedalele tricicletei. Cu tot efortul vădit, datorită condițiilor specifice vieții în imponderabilitate, băiețelul mai mult sta decât înainta, așa că „Bourul” îl ajunse curând și se înscrise frânând pe o orbită paralelă cu tricicleta. Comandantul Felix S 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era liniște și seninătate. Se simțea odihnit. Dormise în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni nu-i făcuse nimic. Își ridică puțin capul de la pământ și se uită în dreapta, în stânga, înainte. Nu văzu nimic, decât lanul de grâu, decât cerul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclavul nu-l putu rosti. Străinul mai rosti un cuvânt. Auta se gândi că ar fi spus vorbele străine mai ușor din flaut de argint decât din gură. Rămase mut. Străinul mai rosti de câteva ori aceleași două cuvinte, până când, căznindu-se, le putu spune și Auta. După aceea arătă cu mâna sa subțire turnul și numaidecât mută cu greutate mâna spre cer și o coborî iarăși spre turn, apoi arătă spre sine. Sclavul rămase mai multe clipe nedumerit, apoi bănuiala
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rob. Aici, în turnul argintiu, afla multe taine și, chiar dacă nu le înțelegea pe toate, căpătase încredere în blânzii și înțelepții străini. Totuși, unele lucruri i se păreau așa de încurcate, încît în cele din urmă nici nu se mai căznea să le priceapă, dîndu-și seama de uriașa depărtare între mintea lui și mintea acestor oaspeți cerești. într-o zi, Auta fu întrebat de ei dacă nu vrea să-i însoțească într-o călătorie prin Atlantida. - Vrem să facem o călătorie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Hor, nu mai avea cum. Văzând ce se petrecea, Mai-Baka înțelese numaidecât că cei patru inși erau vânători de robi, și se prefăcu neputincios căzând cu fața la pământ și cu mâinile sub el. Doi îl legau pe Auta, alți doi se căzneau să-i tragă celuilalt mâinile de sub trup. Și când se așteptau mai puțin, Mai-Baka se întoarse fulgerător în genunchi și își împlîntă cuțitul în pântecele unuia din ei. Vânătorul de robi căzu cu sângele gâlgâind din mațe. O clipă ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]