1,129 matches
-
John!“ și duba porni În viteză. Polițiștii priviră În urma ei. Apoi mai schimbară cîteva cuvinte Între ei, rîseră, vorbiră despre planuri, bucurii și obligații viitoare, spuseră „Noapte bună!“ tuturor și plecară, doi În susul străzii, spre spuza de lumini de un cafeniu livid, și trei În josul străzii, unde locul era mai Întunecat, mai liniștit, mai pustiu și unde străluceau alternativ luminile verzi, galbene, roșii. Taximetristul cel glumeț, care-și oferise serviciile mortului de pe brancardă, se Întoarse iute spre colegii săi cu expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
singurătate atomică. Fiecare din ei este un grăunte de rugină umană ce se mișcă sub ochii cerului trist, plecat asupra lui, fiecare se rostogolește fără odihnă, pe Întinsul uriaș și sălbatic al pămîntului - o fărîmă de cenușiu murdar și de cafeniu mizer, agățată de barele de frînare ale unui marfar Încărcat. Este acel tăciune uman aruncat prin spațiu, gol, fără nume, fără rădăcini, iar tot ceea ce a fost cîndva particular și individual În voința lui este vărsat În golul uriaș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pietrișul terasamentului, un țipăt pierdut În vuietul roților mișcătoare, o Încolăcire de măruntaie pe barele manivelelor, o zvîrcolire scurtă și neînțeleasă de sînge și oase și creier pe grinzile de lemn sau doar o grămadă informă veche, soioasă, cenușie și cafenie prăbușită Într-o dimineață În fața unei uși dărăpănate, pe o stradă din oraș, sub șinele trenului suspendat, o grămadă de zdrențe și oase, rece și fără viață, ce urmează a fi ridicată de poliție, anonimă și uitată În moarte așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așteaptă să-i Înghită pe toți. Hamalii negri stau tolăniți pe sacii plini cu ovăz din preajma toboganului, supraveghetorii moțăie pe grămada de boabe sau, ghemuiți În cerc În spatele unui zid de saci, joacă pasionat zaruri. Între timp trupele Înaintează. Șirurile cafenii, Înfierbîntate merg, se opresc, se odihnesc, Își potrivesc mai bine pe umeri, cu gesturi obosite, ranițele grele, Își scot chipiele, Își șterg cu mînecile fețele roșii, aprinse, Înjură pe șoptite și apoi așteaptă cu răbdare să se urnească din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fruntea lor, dar un zîmbet abia schițat Îi flutură pe buze, iar ofițerașul cel aprins tot mai Înjură amarnic, Însă Înjurăturile sale au acum o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic pe dig, doar tăcerea și rareori cîte un sunet stins, o adiere răcoroasă, seara, valul unduitor al nopții ce se apropie să ascundă totul la pieptu-i mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe măsură ce te gîndești la orașul fermecat de care te apropii În goană, promisiunea fabuloasă și necunoscută a vieții ce-o vei afla acolo. În Europa, sentimentul de bucurie și plăcere este mai concret, atotprezent. Trenurile luxoase, mobilierul bogat, nuanțele de cafeniu Întunecat, albastru Închis, coloritul viu și Îngrijit al vagoanelor, mîncarea gustoasă și vinul amețitor și scînteietor, aspectul călătorilor care par a fi oameni de lume Înstăriți, cosmopoliți - toate Îți dau o bucurie senzuală intensă, sentimentul unei speranțe ce se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tribunal de provincie, și nu auziseră un robinet picurînd În Întuneric pe coridoarele lungi și Întunecate, măsurînd curgerea monotonă, precisă, a timpului, a timpului celui Întunecat? Oare Garfield, Hayes și Harrison nu studiaseră legile În birouri Încărcate de un miros cafeniu Întunecat? Nu trecuseră pe sub ferestrele lor cai ce stîrneau nori de praf tropotind pe străzi neîngrijite, cu cocioabe și clădiri cu fațade false? Nu auziseră glasurile oamenilor hoinărind În căldura zumzăitoare? Oare nu auziseră glasurile pline, firești, ușor stridente, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În farmecul acelui oraș misterios, strălucitor, Îndepărtat, măreț, vrăjit de timp, o să Întîlnim bărbați de seamă și femei frumoase și mii de plăceri mereu noi, mii de Întîmplări de basm! O să ne trezim În zori În camerele noastre de un cafeniu somptuos ca să auzim din nou tropotul copitelor și zgomotul roților pe străzile orașului, ca să simțim mirosul proaspăt, ușor putred al portului, cu colierul său de valuri strălucitoare, cu mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
femei Îi dădea cea mai intensă fericire pe care o trăise În viața lui. Le văzuse În toate nuanțele de lumină, În toate anotimpurile anului. Le văzuse În lumina aspră, golașă, cenușie, de iarnă ce scălda pămîntul uscat, Înghețat și cafeniu, și le văzuse În vraja verde și ademenitoare a lui april. Avea pentru aceste femei și pentru căsuța În care locuiau un sentiment asemănător celui pe care-l avem pentru copiii noștri, iar În timp imaginea lor ajunsese să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
orașului, începea deodată un curent înșelător încrucișat, ca și cum ar fi trecut un vas mare cu motor puternic, ori un remorcher. Dar nu se zărea nici o ambarcațiune cu motor, am depășit numai un șlep cu baza plată cu o pînză mare, cafenie, care se vedea a fi încărcat cu lăzi cu legume, și o pereche de iole. În ciuda valurilor, care veneau acum din dreapta, apoi din stînga și ne înghionteau încăpățînat, dezechilibrîndu-ne, am încercat să execut o bătaie fermă pentru a ne face
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
tot acel peisaj și acele urme de civilizație erau acolo special pentru noi, ca un fundal pentru elementele muncii noastre, așa cum noi, reciproc, transpiram mulțumind pentru privilegiul de a fi parte a acelui întreg. Noi doi într-o barcă îngustă, cafenie, pe apa sticloasă, care părea mai întîi neagră, apoi din nou albastră, luminați de un soare arzător, binecuvîntați de copacii care se aplecau deasupră-ne, încurajați de iarba șoptitoare și stufărișul fluierător, priviți stăruitor de vaci și de pescari, cu behăitul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
la tot ce se afla dincolo de fațada imaculată, la bucătării și toalete, la cabinele de duș și la oamenii prăbușiți care le foloseau, la mortar, la armătură, la magazii, la lemnul care începuse să se înmoaie la capete, la inelele cafenii și la mucegaiul verde de pe stucatură, la bărbați și la femei ca la niște sacoșe de intestine. Acest întreg turn de materiale perisabile ridicat pe țărm, care probabil își deversa gunoiul în rîu și a cărui fundație se odihnea în
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ci din pricina luminii. Pe podea era un covor roșu-aprins, scaunele erau tapițate cu stofă stacojie, tavanul jos era ornamentat cu spirale din ipsos roz, dar lămpile din pereți, ce răspîndesc o lumină verde și obscură, transformau culorile în nuanțe de cafeniu și făceau ca pielea clienților să pară cenușie, moartă. Intrarea se afla într-un colț al încăperii, iar colțul opus era ocupat de o tejghea curbată din crom și plastic, unde stătea un bărbat chel, gras și zîmbitor în spatele mînerelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o cameră îngustă ca un coridor, cu tavan înalt, cu o ușă la un capăt și o fereastră fără perdea la celălalt. Lîngă un perete se aflau un scaun, un pat de campanie și un garderob; tapetul și linoleumul erau cafenii, pe jos nu era nici un fel de covor, și doar un rucsac pus pe garderob indica faptul că acolo locuia cineva. Lanark își scoase dintr-o mișcare haina și paltonul, le agăță în cuierul din spatele ușii, apoi se întinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
stadion de fotbal. Mulțimi se revărsau pe podeaua circulară venind din tunelele de pe circumferință și dispăreau prin ușile pătrate dintre intrările în tunel. Printre asistentele și doctorii în alb, Lanark văzu și oameni în haine verzi de îngrijitor, în salopete cafenii și în costume de afaceri cenușii. Se uită în sus și se clătină amețit. Privea un stîlp imens perpendicular cu lumini aurii și portocalii lunecau încontinuu în sus pe pereți în inele care se micșorau, asemenea acelora ale unei ținte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
celălalt, și aici tunelul se bifurca și se micșora. Se bifurcă și micșoră de trei ori pînă intrară într-un unic tunel jos, numit OZENFANT. Draperia roșie și lucioasă din capăt se trase dezvelind o suprafață de pînză groasă și cafenie. Munro o trase în lături și pășiră într-un apartament mare, cu pereți înalți. Tapiserii lucrate în fir roșu, verde și auriu atîrnau de cornișe bogat ornamentate pînă la o pardoseală în tablă de șah, cu dale din marmură albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lift în colțul îndepărtat. Lanark trecu printre scaune și găsi un lift deschis într-un perete, între două arcade. Intră și spuse: — Camera de ardere unu. — Ce departament? — Al profesorului Ozenfant. Ușa se deschise spre o suprafață familiară de stofă cafenie. O dădu la o parte și pătrunse în studioul cu tavan înalt și tapiserii, așteptîndu-se să fie cufundat în întuneric. Era luminat ca înainte, iar în mijloc Lanark văzu din spate o figură familiară în pantaloni negri și vestă, aplecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vîrsta de cinci, cincisprezece sau zece ani? Lanark se întinse comod pe pat, iar oracolul, cu o voce de copil precoce, spuse că Duncan Thaw a desenat o linie albastră în partea de sus a unei hîrtii și o linie cafenie jos. A desenat un uriaș alergînd pe linia cafenie ținînd o prințesă pe care o răpise, dar pentru că n-a putut-o desena frumos pe prințesă, l-a pus pe uriaș să care un sac. Prințesa era în sac. Tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întinse comod pe pat, iar oracolul, cu o voce de copil precoce, spuse că Duncan Thaw a desenat o linie albastră în partea de sus a unei hîrtii și o linie cafenie jos. A desenat un uriaș alergînd pe linia cafenie ținînd o prințesă pe care o răpise, dar pentru că n-a putut-o desena frumos pe prințesă, l-a pus pe uriaș să care un sac. Prințesa era în sac. Tatăl lui... — Scuzați-mă, spuse Lanark. E un început foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la Galeria Națională din Edinburgh și, în final, găsi figura într-un tablou al trinității de Hugo Van der Goes. Era din secolul al XV-lea, cînd maeștrii flamanzi descoperiseră pictura în ulei și creaseră cele mai subtile tonuri de cafeniu, menținînd totodată strălucirea limpede a temperei. Dumnezeu stătea pe un tron grosolan de cristal, care plutea printre nori vulgari și turbulenți. Era îmbrăcat într-un veșmînt roșu, simplu, cu o căptușală verde și îl împiedica, ținîndu-l cu ambele mîini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simplu, cu o căptușală verde și îl împiedica, ținîndu-l cu ambele mîini de subsori, pe un Hristos suferind, slab, mort, aproape gol, să alunece de pe scaunul de lîngă el. Deasupra capetelor lor plutea un porumbel alb. Dumnezeu avea aceeași față cafenie, slabă și banală ca a fiului său și o privire profund îndurerată, dar fără o expresie de amărăciune sau învinovățire. în ciuda scaunului din aur, nici el și nici fiul lui nu păreau a fi oamenii care-o duc bine. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Blackhill, Riddrie, mlaștinile Campsie, povîrnișurile Cathkin și mulțimi venind din ambele părți, care se amestecau în jurul ecluzelor din mijloc. Pe o pînză de treizeci de metri pătrați a făcut și refăcut o rețea de linii de direcție albastre, cenușii și cafenii. într-o seară le contempla ursuz, cînd McAlpin intră și-i spuse: — Ce nu merge? Aș vrea ca formele astea să nu fie atît de agitate. Un peisaj văzut simultan de sus, jos, conținînd nordul, răsăritul și sudul nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încercă să-și vîre toate buricele degetelor în gură, apoi coborî și luă bucata cea mai mare de oglindă dintre rîndurile stranei și alergă în jur să surprindă un nou unghi al lucrării. încercase să realizeze o armonie de albastru, cafeniu și auriu, înviorate de scurte izbucniri de culori pure, dar acum nu vedea decît negru și cenușiu neîndemînatic întinse și roșu și verde țipător. încercase să pună corpurile în profunzimea unei lumini tandre, să-și împartă spațiul cu nori, dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nan Lanark deschise ochii și se uită gînditor prin salon. Fereastra era din nou acoperită de jaluzelele venețiene, și unul dintre paturile din colț era ascuns după paravane. Rima stătea lîngă el și mînca smochine dintr-o pungă de hîrtie cafenie. — A fost extrem de nemulțumitor. Pot respecta un om care se sinucide după a ce a ucis pe cineva îevident, trebuia să facă asta), dar nu un bărbat care se îneacă de dragul unei fantezii. De ce nu ne-a spus clar oracolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
e foame. Poți să bei o cafea fierbinte? Ai un termos în rucsac. — O, asta aș bea. își desfăcu rucsacul, vîrî mîna înăuntru și scoase, cu o privire dezgustată, termosul roșu care zăngăni ușor și din care se prelinseră picături cafenii. îl aruncă și începu să-și scuture nisipul din păr. — Probabil că l-ai lovit cînd ai căzut. Ar fi bine să-ți scoți și hrana, o să se strice din cauza umezelii. Nimic nu o putu convinge să se atingă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]