915 matches
-
înțepată, paralizată, deja incapabilă de orice rezistență. Totuși vie, cu memoria întreagă, gelatinoasă, numai bună să fie ingerată. La sfârșitul nopții, din această femeie care acum are fața contractată de plăcere (sau paralizată de suferință?) va mai rămâne doar o carapace uscată, legănîndu-se în plasa mea scânteietoare. Dar nu-mi place să mă ocup de aspectul tehnic al capturării și înjunghierii. Aceste aspecte presupun că le cunoști foarte bine din propria ta experiență, îți pot sugera ca acum, când ai ajuns
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brațul superior drept, cu potențial de complicații - internare 1 săptămînă), ies pe hol să caut secția Neuro. Nu trebuie s-o mai cauți, Îmi spune un tip internat tot la Dermato (are În vîrful capului ceva ce seamănă cu o carapace de țestoasă), ești foarte aproape, e-n continuare, aci, pe culoar cu noi. Fenomenal! Îl găsesc pe Rică la scrumiera de pe hol, Încon jurat de cîțiva bolundei care cască ciocul increduli: Rică le execută foarte abil scamatoria cu degetul arătător
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
are foarte multe uși și nu știu care e cea pe care am ieșit, aleg una la Întîmplare și apăs clanța, ușa se deschide și În partea cealaltă e un birou, la o masă stă un tip care are pe cap o carapace ce se deschide și din ea Încep să iasă niște omuleți albăstrui, uleioși, se urcă unii pe alții, le văd dinții minusculi și albăstrui, dacă ajung la mine, o să-mi mănînce și mie creierul, din tipul de la masă n-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-și ia viața. Suferința lui era continuu prezentă, ca o ocupație, ca o parte necesară a unei stranii „îndatoriri“ ce i se înfățișa mereu, cu tot mai multă forță și tot mai hidoasă. Influențele temperante, în măsura în care izbuteau să-i pătrundă carapacea, îi apăreau drept frivolități, pierdere de vreme. Zăcuse în brațele Dianei, blând ca un miel. Venise la picnicul familiei lui. Venise, desigur, ca să-i agaseze și pentru că toți se așteptaseră să nu vină, și pentru a-și dovedi lui însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acțiunii "legilor imitației". La fel și diversele instituții sociale, care sunt devorate de un tribalism galopant. Este momentul să recunoaștem toate acestea, dacă vrem să putem numi noua legătură socială în gestație. Pe scurt, închiderea în eul mărunt, constitutiv al carapacei moderne, și-a pierdut actualitatea. Într-un mod imaginat, visătorul etnolog C. Castaneda spune o frumoasă poveste în acest sens. "Vrăjitorii afirmă că suntem într-o bulă. Este o bulă în care suntem puși de la naștere. La început bula este
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
lumi cvasi-închise, în orice caz condamnate la semiobscuritate, dar o semiobscuritate a memoriei care, selectivă cum o știm, face în genere puțină lumină în intimitatea ființei noastre lăuntrice. Importantă rămâne aici, ca pretutindeni în aceste proze scurte ce acoperă sub carapacea lor de cuvinte o anumită nostalgie dureroasă, legătura dintre personajul de prim-plan (indiferent dacă acesta se numește, de pildă, Nestor sau Lucian ori poartă amprenta declarată a autenticului alter ego) și acela care se desprinde, obnubilat, dintr-un fundal
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ridică-n urmă ziduri de-ntuneric. Dar ia să vezi, peste doar câteva momente, cum anestezia își face efectul. Vă rog să mă credeți: dacă injectezi cu calm și bună-credință euritmiile, nu le rezistă nimeni, oricât de groase ar fi carapacea cinismului, rezistența blazării, sarcas mul provocator, nesimțirea și ignoranța auditoriului. E de ajuns să le citești liceenilor, cu pricepere și dăruire, din Levantul lui Cărtărescu, recent reeditat la Humanitas. De acord cu Lidia Bodea: mi-e groază să mă întreb
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
definitivă și mai putem îndrepta doar consecințele ei. Din fericire, pe talgerul defectelor mele Dumnezeu a așezat și unul care îmi e de un imens ajutor. E vorba de faptul că sunt capabil să-mi iau în serios naivitățile. Sub carapacea mea de ardelean sobru, se ascunde un vulnerabil care are nevoie de tot felul de refugii. Rău alcătuit, probabil, pentru viața reală, mi-am creat și una mincinoasă, în care mă simt în largul meu, fără să supăr pe nimeni
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
intermitente. Teroare permanentă... Și tot așa lumea e împinsă pe culmile disperării. După un timp care poate fi ani, decenii - istoria ne arată împinge cuțitul la os. Reacția este iminentă. Nimeni și nimic nu-i mai poate sta în cale. Carapacea supușeniei s- a pulverizat. O minune în circumstanță și spirit. O revoluție în cauză și efecte. Dorința schimbării e pe buzele tuturor. Dar revoluția a fost în Decembrie 1989? Într-o anume conjunctură, și pe tărâmul unor premise oculte, românilor
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
la micul dejun, eram arătat cu degetul și am auzit multe comentarii răutăcioase pe seama "sălbăticiei" mele. Nu-mi plăcea deloc că devenisem "vedetă", dar ce puteam face? Am înghițit cu noduri ceaiul și felia de pâine cu magiun, strîngîndu-mă în carapacea mea, după care am pornit spre liceu. Nu cunoșteam orașul și cred că barbarii, la Roma, au fost mai degajați decât mine. Mă speriam de câte ori trebuia să trec strada și auzeam frânele vreunei mașini scrâșnind. Nu apucasem să-mi formez
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
interior, unde chelnerii elastici de la „Murillo vă servește“, puțin În Întîrziere din pricina celei de a doua defecțiuni electrice, așezau ultimele platouri cu gustări. Cei nouă profesori erau niște artiști adevărați și Carlos, ca o broască țestoasă țîfnoasă, se retrase În carapacea lui de cum Îi văzu venind pe cei nouă șoferi mult mai norocoși decît el. Cei nouă profesori nici nu l-au băgat În seamă pe Carlos. Au sosit voioși și nici nu s-au uitat la el, probabil fiindcă sendvișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis și perversiune. Dra gostea, cu puternica ei componentă cul turală, tinde și ea să fie înlăturată în cele mai intense momente ale actului sexual, ca parte a carapacei cerebrale ce ne acoperă nudi tatea. În multe cupluri fantezia de personalizării partenerilor, a uitării legăturii dintre ei, intensifică plăcerea erotică. Cu toate acestea, ceva din această legătură psihică dintr-un cuplu adevărat, numită dragoste, ceva esențial și despre care
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mă întrebi ce sînt crustaceele, așa că o să-ți spun. Crustaceul nu este o simplă masă conștientă și acaparatoare, ca lipitoarea sau buretele. Are o formă specială. Dar această formă nu se susține printr-o coloană vertebrală, ci se datorează unei carapace nesimțitoare care conține fiara. Scorpionul, homarul și păduchele aparțin acestei clase. Apoi zîmbi uitîndu-se la whisky-ul din pahar. Lanark știa că fusese insultat, așa că se ridică în picioare și-i spuse pe un ton tăios: Mi-ați putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uluială sau nefericire profundă. — Pe Lanark îl plictisesc toate aspectele astea tehnice, spuse el. O să-i arăt mai mulți pacienți. Vorbi în microfon, și pe ecran apăru un cadru cu dragoni pe mese metalice. Unii aveau pielea lucioasă, unii aveau carapace asemenea țestoaselor, unii aveau solzi ca peștii și crocodilii. Majoritatea aveau ghimpi, spini sau țepușe, unii aveau coarne uriașe ca de cerb, dar toți erau monstruoși prin prezența unui detaliu, un picior uman sau o ureche, sau un sîn ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cum crezi că-i putem înțelege pe ceilalți? Doar hărțile și matematica sînt făcute pentru a fi înțelese, noi, sper, sîntem mai consistenți decît ele. Fii atent! începi să fii deștept. — Rima, care dintre noi a ieșit cînd a crăpat carapacea? Am gînduri mai vaste decît înainte, mi-e teamă de ele. Strînge-mă în brațe. — îmi plac bărbații masivi. Strînge-mă tu. El refuză orice fel de hrană în prima zi, pretextînd că mîncase prea mult în ziua precedentă. A două zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
intră. Urmă o explozie de rîsete și cineva strigă: — Și era cel mai nobil dintre romani! Se trezi în fața unor rînjete care mai de care, a unor priviri strivitoare și capete care hohoteau. Veselia se prăbuși ca un val peste carapacea lui de singurătate și gravitate. Am nasul verde sau ce? rînji el și se așeză lîngă studentul cu mustață blondă pe care îl urîse instictiv cîndva. — Nu, dar arătai ca Cezar care meditează cu capul lui Pompei în mînă. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ceva timp până când trăsăturile i se destinseră. —Sunteți doamna din America. De la casa Aweida. Expresia de îngrijorare reapăru. Ce faceți aici? Asta o obligă pe Maggie să se ridice și să se scuture de praf, să-și pună la bătaie carapacea protectoare pe care fusese silită să și-o creeze în acești ultimi ani. Nu spuse nimic, icnind doar din cauza durerii care o înțepa în șira spinării, izbucnind ca un foc de artificii, când se ridică în picioare: o scânteie argintie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o sută de metri, când Julio văzu sclipirea purpurie slabă, jos, în nisip, pulsând slab. — Asta e? — Asta e, spuse Manuel. Era o femelă cam de o sută de kilograme, și de un metru și un sfert lungime. Avea plăcile carapacei normale, cam cât o palmă de om. Maronie, cu dungi negre. Era pe jumătate îngropată în nisip, săpând o groapă în spate, cu aripioarele. — Începe și se oprește, zise Manuel. Și în clipa aceea începu din nou. O strălucire purpurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dungi negre. Era pe jumătate îngropată în nisip, săpând o groapă în spate, cu aripioarele. — Începe și se oprește, zise Manuel. Și în clipa aceea începu din nou. O strălucire purpurie care părea să fie emanată de anumite plăci ale carapacei. Unele plăci nu aveau acea strălucire și erau întunecate. Altele străluceau doar din când în când. Fiecare sclipire părea să dureze doar o secundă, crescând încet în intensitate și dispărând la fel. — Câte țestoase de genul ăsta ai văzut? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acea calitate a sclipirii era ciudat de familiară. Aproape ca a unui licurici. Sau ca o bacterie sclipitoare din valuri. Ceva ce mai văzuse înainte. — Da, jaguarii păstrează distanța. — Stai puțin, zise Julio. Ce e asta? întrebă el, arătând spre carapace, unde apăruse un model de plăci luminate și întunecate. — Se întâmplă doar uneori. Dar o vezi? — Da, o văd. — Arată ca un hexagon. — Nu știu ... — E ca un fel de simbol, nu ți se pare? Al unei corporații? — Da, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
corporații? — Da, poate. E posibil. — Dar la celelalte țestoase? Și la ele apare acest model? — Nu, fiecare este diferit. — Atunci, ar putea fi un model aleator, care seamănă, întâmplător, cu un hexagon. — Da, Julio, eu așa cred. Pentru că imaginea de pe carapace nu este chiar atât de bună, nu este simetrică ... Chiar în timp ce vorbea, imaginea dispăru. Țestoasa era din nou întunecată. — Poți fotografia modelul acela? — Am făcut-o deja. Este cu expunere în timp, fără bliț, așa că e destul de neclară. Dar l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
precum că acesta a modificat genetic țestoase din America Centrală, este acum pusă sub semnul întrebării. Am discutat cu Julio Manarez, din Costa Rica. (Manarez) Este adevărat că țestoasele din Atlantic au suferit o modificare genetică ce produce o culoare purpurie pe carapacele lor. Încă nu există o explicație a modului în care s-a întâmplat asta. Dar vârsta țestoaselor indică faptul că modificarea genetică s-a produs în urmă cu 5 - 10 ani. (CBS 5) La scurt timp după arestarea lui Sanger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
asta - acolo putea fi găsit, În cel mai frumos ambalaj. Dacă bărbatul ăsta nu găsise nici o femeie, cea mai probabilă explicație era că nu voia să Împartă „toate astea“ cu nimeni. Fermecător de deschis pe dinafară, Însă bine ascuns În carapacea lui, pe dinăuntru. „Dar cine sunt eu ca să-l acuz?“, se gândi Kitty. Oare ea era diferită? Prin câte sute sau mii de Întâlniri trecuse, de la doisprezece-treisprezece ani? De câte ori nu găsise un tip drăguț, care o plăcea, și nu fugise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de azi. Au inclus În catalog o declarație Înflăcărată a unui artist care a petrecut cincisprezece ani Într-o Închisoare. Viziunea noastră despre lume stă Într-un echilibru precar pe o căpățînă de varză, așa cum stă lumea indienilor americani pe carapacea unei broaște țestoase. Încercați să vă imaginați: un om care Încearcă să stea pe o căpățînă rostogolitoare de varză, ca un clovn de circ pe o minge, În timp ce Încearcă să prindă o torță arzînd la ceva mai mult de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]