493 matches
-
tot timpul să pândesc lansetele, în speranța că voi avea o trăsătură de pește mai de doamne-ajută. Tovarășii mei, din cauza frigului, se retrăgeau noaptea în corturi și trăgeau la aghioase. Pe timp de noapte aveam la îndemână două lămpi cu carbid care luminau destul de bine. Câteodată, câte o picătură de apă căzută din cer îmi stingea una, dar o aprindeam imediat. Lanterne nu aveam, nu mai țin minte de ce n-am luat cu noi, probabil că ne bazam foarte mult pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
destul de bine. Câteodată, câte o picătură de apă căzută din cer îmi stingea una, dar o aprindeam imediat. Lanterne nu aveam, nu mai țin minte de ce n-am luat cu noi, probabil că ne bazam foarte mult pe lămpile cu carbid. Și uite așa trecea vremea. În a cincea zi a început din nou să plouă și să bată vântul. Cu tot efortul nostru, focul nu a mai putut fi salvat și s-a stins. Era cel mai mare necaz, căci
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și noaptea, cu vânt și stropi de ploaie rece. Aveam pe mine o șubă antivânt și impermiabilă, închisă până la gât. Pe cap pusesem capișonul. Nu-mi era frig, dar mă simțeam încotoșmănat și greoi în mișcări. Cele două lămpi de carbid ardeau, mai sfârâind când vântul sufla mai tare. Dar o pală de vânt mi-a stins una. Am încercat s-o reaprind dar n-am izbutit, se înfundase becul (becul este o biluță de metal înfiletat în țevușoara lămpii, care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Dar o pală de vânt mi-a stins una. Am încercat s-o reaprind dar n-am izbutit, se înfundase becul (becul este o biluță de metal înfiletat în țevușoara lămpii, care are un orificiu prin care vine gazul de la carbid). Imediat vântul mi-a stins-o și pe cealaltă. Și era un întuneric dens, să-l tai cu cuțitul, căci luna nu a apărut deloc cât am stat noi pe insulă. Nici aceasta nu s-a lăsat aprinsă. Rămăsesem pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
scule de pescuit rudimentare, dar eram fericit, fără aparat de ras și radio, cu o barbă de vreo opt zile, bronzat, coșit de țânțari și cu ochii sclipitori de tihnă. Mi se terminase bateriile de la lanternă, mi se terminase și carbidul de la lampă, dar mă obișnuisem să văd totul prin întuneric, și vag, la lumina pâlpâindă a focului aproape stins. Era totul normal, cum nu se mai poate mai frumos. Deodată, într-o seară, dispre canalul din stânga, a apărut o lotcă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dată în brânză“ sau niște persoane „sută la sută fete“. Fiind „adult cu tichet“, „adună vampe simple“, se duce la fotograf, film, cofetărie și într-un bar unde cântă un „tenor brizat“. În hol sunt „chestiuni bronzate“ și „păpuși de carbid“. În tavernă stă cu un „idol cultivat“ sau „c-o misă de categorie“ și are „grom la masă“. În timp ce cântă „demimondena“ și difuzează „hoparleoru“, mănâncă (servit de un „frac cu șervet la gât“) prăjituri, chifle, baclavale, „icre mate“ și bea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
sub mal, ținut de picioare de mine, pentru a-l trage afară cam după un minut cu câte un pește în fiecare mână și unul în gură. Era pește din abundență în râurile noastre, nepoluate și nebraconate cu curent electric, carbid, clor și, acum mai nou, cu ecranul. M-am experimentat și eu la prinsul cu mâna, după ce mi-a dat tata câteva lecții despre tehnica gâdilatului pe burta peștelui cu degetele, până ajungeai la cap, apoi, băgându-le în branhii
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de munte, ce au generat in timp diverse moduri de pescuit ilegal, dar de mică amploare, în comparație cu braconajul actual. Pescuitul de noapte este și astăzi plin de suspans, peștele, atras ca vrăjit de lumina unei făclii, a unei lămpi de carbid sau a unei lanterne, era lovit în spinare cu o furculiță gigant, având coada de doi metri, denumită ostie. De multe ori, peștii cei mai mari, răniți pe spate, scăpau doar cu o cicatrice până la viitoarea confruntare. Un alt gen
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
la sfârșitul cărora plecam toți, cu mic cu mare spre casă, cu lumânările aprinse. În Săptămâna Mare, majoritatea băieților eram preocupați cu pregătirea „sacalușelor”, pe care le încărcam cu praf de pușcă sau pucioasă, și a „blehuțelor” cu vapori de carbid sub presiune, ce pocneau cu zgomote infernale, în special în timpul nopții de Înviere, anunțând Nașterea Domnului Iisus Hristos. De la zece până la 14 ani, am fost direct angrenat în desfășurarea serviciilor religioase, de bunicul Ioan, pălimarul, pe care-l ajutam la
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
În vara anului 1989, discutând cu un bun prieten, colonelul Gheorghe Goran - aflat în acea perioadă la comanda Securității Municipiului București -, în contextul audierii unor suspecți în cazul „Petarda” (difuzarea masivă de manifeste cu ajutorul unor dispozitive „explozive” pe bază de carbid), i-am pus o întrebare care se voia inteligentă, dar care, aveam să-mi dau imediat seama, suna idiot: „Dar situația operativă se află sub control, nu-i așa?”. La care șeful securității bucureștene a râs (n-am priceput de ce
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
dinamometru pe fața mică și pe fața mare. Când forța de frecare este mai mare? De ce? R: Este identică deoarece forța de frecare nu depinde de mărimea suprafeței de frecare. 4. Gheața arde? R: Da, dacă strecurăm în ea puțin carbid. 5. În condiții de imponderabilitate, o lumânare sau un chibrit arde câtva timp cu o flacără slabă de formă sferică. Cum explicați fenomenul? R: Un timp scurt, chibritul va arde datorită mișcării de agitație termică a moleculelor care persistă și
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Istrate Sebastian, Mocanu Paula () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107376]
-
mai ușoare sau mai grave, se deplasa spre o țintă necunoscută. Adeseori făcea opriri nesfârșite, alteori unele foarte scurte. Între timp, afară se întuneca. De mai multe ori s-a schimbat linia. Vagonul era luminat numai de o lampă cu carbid. Eram întinși pe paie care miroseau a mucegai și a urină. Lângă mine, un vânător de munte bandajat la cap citea la lumina slabă a lanternei sale o carte pioasă. În timpul ăsta își mișca buzele. În dreapta, unul împușcat a tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la strigătele răniților nu ne însoțea. Glasuri și gemete, indiferent dacă trenul mergea sau staționa. Tăcere bruscă după ultimul geamăt. Vecinul din stânga se ruga în șoaptă. Unul care-și pierduse mințile și-a smuls în lumina palidă a lămpașului cu carbid bandajele de pe el, a sărit în sus, a căzut, ca să sară din nou, să cadă iar, să rămână în sfârșit întins. În dreapta mea nu mai era nici o mișcare. Noaptea nu voia să se sfârșească; pentru mine, ea a durat până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fost înscris de către Burbach-Kali AG fără nici un fel de probleme în registrul matricol ca băiat la cuple. Locul meu de muncă, mina Siegfried I, se găsea în apropierea satului Großgiesen în districtul Sarstedt. Acolo mi-au fost repartizate lampa cu carbid și încălțările specifice din lemn. Locul meu de dormit era priciul de sus al unui pat supraetajat dintr-o baracă, spațiu cu care eram obișnuit de ani întregi. Cam între Hildesheim și Hanovra, acolo se afla satul, într-o zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
comandă, își găseau piețe de desfacere în întreaga lume. Și, pentru că omul este considerat a fi fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Dumnezeu putea fi considerat prima sperietoare de ciori. Când era pană de curent, doar lămpile cu carbid dădeau lumină și ne ajutau să avem umbre uriașe, care bântuiau peste pereții înalți ai galeriilor. Din galerii proaspăt deschise, din scocuri oscilante amuțite, din adâncurile de sub tavanele galeriilor, îi vedeai venind: mineri, havatori, meșterul genist, șeful de sector, băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să huruie și locomotivele electrice să zumzăie. În puțul de extracție se auzea zgomotul elevatorului. Îndată înceta și cearta cu diverse coloraturi dialectale, după care plecau cu toții tăcuți sau înghițindu-și ultimele cuvinte la treaba lor: în lumina lămpilor cu carbid ce se balansau de colo-colo, deveneau din ce în ce mai mici. Pentru mine, care nu făceam decât să ascult, să prind la întâmplare cuvinte și replici, dar încolo rămâneam pasiv și mut, de parcă mi s-ar fi încleștat fălcile, perioadele fără curent erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
învață niciodată din istorie. ăștia vor întotdeauna totul sau nimic. Iar pe social-democrați îi urăsc, pentru că, la nevoie, noi ne mulțumim și cu jumătate...“ Nu vreau să spun acum că învățământul în materie de concepții politice la lumina lămpașelor cu carbid m-ar fi orientat în vreun fel, că m-ar fi ajutat să-mi formulez primele păreri politice după război și că ele ar fi aprins vreo luminiță lămuritoare, dar băiatului de la cuple a început să-i treacă prin cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
interior? E de bănuit că va fi fost o neîntreruptă și difuză căutare de sens, din care băiatul de la cuple se salva în timpul mai multor pauze forțate stând deoparte în timp ce ortacii se certau și tocind, la lumina lămpii sale de carbid, legile și vocabulele imuabile ale unei limbi moarte și redevenind astfel, totuși, elev. Situația asta absurdă s-a păstrat cu atâta claritate, încât și astăzi mă mai aud conjugând verbe. Nu încape nici o îndoială: băiatul acela de la cuple care, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva oaselor. Undeva în urmă se auzeau copite de cai, bătând ritmic pe caldarâmul uliței. în curând apărură din întuneric farurile cu lămpi cu carbid ale unei birje de lux, ținută probabil de un muscal, din aceia scopiți, refugiați de prigoana ortodoxiei ruse. Ești liber, birjar? Liber sunt, batiușka Filip, ca pasărea cerului, răspunse birjarul cu un puternic accent rusesc. De unde naiba mă cunoști, maladeț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să-ți iei nevasta, îți iei nevasta. Dacă nevasta vrea să se ducă singură, să se ducă singură. Deci e problema numai de încredere. Eu? De la țevi cu cornete pân’ la invizibile și leapșa prin șantiere și toate astea. Cu carbid, cu prăștii și spartul geamurilor, bătutul mingii în școli... Eu pot să zic că părinții mei au stat la baza influenței mele, care m-a adus pe mine la vârsta de 23 de ani să fac această faptă. Fiindcă, acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
duc să sun la ușă, spune, strângându-și capotul pe ea. Se-ntoarce. - Domn’ profesor, și la dumneavoastră s-a întins mucegaiul în baie? Toată lumea se plânge... Și doar aerisesc în fiecare zi... - Mai sunt niște pete... Fum gros de carbid. La intrare, chiar în dreptul ușii, câteva străchini și pungi cu lături pentru javrele aciuate. Oamenii muncii gustă și ei ceva și fluieră din rărunchi după studente. Unele-s indignate și grăbesc pasul, câteva chirăie și mai adastă pe-acolo. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pipi, și a doua oară pentru că mie mi s-a-ntors stomacul pe dos, era să și vomit, dar am ajuns, în fine, la șantier, Szabi știa o trecere prin gardul de scânduri, pentru că mai fusese o dată să ia tuburi Bergmann și carbid, mi-a și spus să nu-mi fie frică, în baraca paznicului de multă vreme nu mai stă nimeni, nu ne-a fost greu să găsim șanțul, fiindcă pe unul dintre taluzuri se țuguia o movilă de pământ, Szabi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ca să nu fac zgomot, sertarul de jos și l-am așezat pe covor, în spatele sertarului îmi dosisem lucrurile despre care nu voiam să știe mama, decorația pe care o primisem de la bunicu’, cutia de conserve în care făceam să explodeze carbid, praștia, tomahawkul, toți soldații mei de plumb, cartușele golite de gloanțe, care încă mai miroseau a praf de pușcă, și armura învelită într-o cârpă, pe asta am scos-o repede, așa cum era, cu tot cu cârpă, apoi am pus la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
barăci: cinci dolari pe lună. Vara avea umbră de la un prun. Prin gardul de sârmă vedea cum crește cucuruzul, cum se coc holdele, cum se Împerechează câinii. Vedea cu ochii lui de porc În care ardeau două lămpașe mici de carbid, maci și albăstrele, salvii și ciulini, stoluri de grauri și de ciori. Auzea cum behăie oile, cum mug vacile, cum fornăie caii, cum miorlăie mâțele. Și noi În jurul lui, pe rând, cu găleata de lături, mergeam doi kilometri pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
des călătorii pentru a-și vizita rudele din Anglia, și avea amintiri frumoase ale unei copilării idilice. Dar Louis-Mathurin, care era un inventator și antreprenor ale cărui planuri nu dădeau niciodată roade, Își irosise curând averea. Construirea unei lămpi cu carbid care să poată fi patentată se dovedi a fi o Încercare cu deosebire costisitoare și neproductivă. Își strămută afacerile la Londra, lăsându-și familia În Franța pe perioade Îndelungate, dar nici aici nu avu mai mult noroc. — Maman a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]