837 matches
-
trecuseră anii, se aflau în minutul rostirii acelor cuvinte decisive pentru amândouă: trece timpul, ne vom obișnui să ne vedem ca două pupeze bătrâne, să cârâim pe unul și pe altul și să nu ne alegem cu nimic din asta, Carmina gândise așa, voise să spună acele vorbe din răzvrătire, era prea multă platitudine în prietenia lor! Dar nu îndrăznise, se lăsase învinsă de un alt torent de vorbe și toate întâmplările ce-au urmat erau rezultatul dilatării unei clipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
timpul să mă pregătesc de plecare, acum, acum vine trenul. Se despărțiră în hol fără prea multe cuvinte. Fana îi ocolea privirea de parcă ar fi fost cu ceva vinovată. Își trase pe deget mănușile, își luă poșeta. Era foarte elegantă. Carmina o petrecu cu privirea, cobora scările cu precauție, se ținea de balustradă. Pe când Fana ocolea palierul, Carmina își aminti că peste o lună prietena ei o să rămână însărcinată, era caraghios să-și amintească de așa ceva, ca și cum ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cuvinte. Fana îi ocolea privirea de parcă ar fi fost cu ceva vinovată. Își trase pe deget mănușile, își luă poșeta. Era foarte elegantă. Carmina o petrecu cu privirea, cobora scările cu precauție, se ținea de balustradă. Pe când Fana ocolea palierul, Carmina își aminti că peste o lună prietena ei o să rămână însărcinată, era caraghios să-și amintească de așa ceva, ca și cum ar fi fost un fapt fără doar și poate real, dar mai caraghios era că o stăpânea un sentiment de invidie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
marea clipă de coeziune dintre cei doi parteneri, moment pe care ea și Ovidiu îl ocoliseră ani la rândul și se crezuseră superiori pentru că reușiseră să înșele natura. Fana plecase și lăsase într-adevăr acolo balastul. Până târziu în noapte Carmina medită la lăcusta care se ascundea sub două fire de iarbă, la fluturii orbi, la femeia suferindă, căreia i se ridicase rochia lăsând să se vadă dantela furoului nou, se gândi la înstrăinarea Fanei, resimțită odată cu lăsarea întunericului, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nou, se gândi la înstrăinarea Fanei, resimțită odată cu lăsarea întunericului, la un "acasă" în sens abstract. Dar era mai comod așa, să nu mai gândești nimic despre tine, absolut nimic, să te gândești doar la altul. Târziu, când să adoarmă, Carmina își aduse aminte că Fana nu pomenise nici o vorbă despre fratele ei, ca și cum nici n-ar fi existat, ocolise cu prudență orice remarcă, poate de data asta n-o făcuse din calcul, poate, de fapt, n-o interesa, venise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să creadă, atâtea zile de absență, de tăcere erau neverosimile. E drept, plecarea lui Ovidiu se petrecuse după o serie de neînțelegeri, o hârâială de joasă frecvență, care irita fără să doară. Într-o zi el dăduse mai multe telefoane, Carmina nu se obosise să tragă cu urechea, bănuia c-o face din plictiseală. Spre seară își făcuse în pripă valiza, una micuță, îndemânatică, folosită atunci când pleca în delegații. A ieșit trântind ușa. Puțin mai târziu l-a auzit cum pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cadrilat, roșu cu alb, a așezat două farfurii, în alta a adus peștele. Mămăliga era făcută mai demult, și-a tăiat o felie și, preocupată, să poată alege spinarea peștelui cu tot șirul de ace, n-a mai ridicat spre Carmina ochii. Începu să mestece grăbită, îi plăcea mult peștele, gustul lui îi invada gura întreagă, o scălda în salivă, de obicei mânca singură în bucătărie, voia să mestece în legea ei fără să o deranjeze cineva cu privirea. Oferindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și așa, după aia n-o să te mai sâcâie nici imaginația, o să-ți devină indiferent. Ia și mănâncă, ascultă-mă pe mine, toate au un început și un sfârșit. Sidonia luă un alt pește. Atunci o privi cu atenție pe Carmina. Era așa de schimbată, de palidă și ea care nici nu se controlase, turnase gaz peste foc. Te rog, mănâncă un pește, bea un pahar de vin. Te asigur că nu s-a sfârșit lumea. Aș vrea să cunosc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
delicată, de-a lungul spinării peștelui, îl despică, își mai tăie o bucată de mămăligă, Doamne, Dumnezeului, ce pace o apuca! M-am cam săturat s-o moșesc pe fetișoara asta, își spuse mai apoi, fără să mai privească spre Carmina, n-am văzut-o niciodată mulțumită, nici măcar în timpul petrecerii ce a urmat căsătoriei, și atunci era crispată, la pândă, gata să dispară dacă-și imagina că este amenințată de vreun pericol. I se urăște omului și de o poamă dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carminei, nici două pahare nu fac rău, se încurajă, mai ciupi din spinarea unui pește, ca să-și dreagă gustul, pe urmă porni cu farfuriile în mână spre chiuvetă, târând papucii. Fără să vrea neapărat, privi pe fereastră. O văzu pe Carmina traversând, mergea încet, abătută, când ajunse pe celălalt trotuar, un bărbat o privi cu foarte multă insistență, îi spuse și câteva vorbe, tânăra nu-l luă în seamă și el o petrecu cu privirea țintuit locului. Eh, vorbi tare Sidonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zile bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
l-au făcut să se situeze undeva deasupra și discuția pe care o urni în acea seară avea să fie dominată de siguranța lui... Acum nu mai lucra la financiar. După multe tergiversări, conducerea unității hotărâse s-o transfere pe Carmina la biblioteca uzinei. Avusese și Ovidiu contribuția lui. Câteva telefoane și totul se aranjase, cu atâtea nenumărate relații. Femeia ședea în fața ferestrei și privea în curtea uzinei, aleile de ciment, panourile cu diverse citate, straturile de pansele intens colorate. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de ciment, panourile cu diverse citate, straturile de pansele intens colorate. La mesele de lectură două tinere răsfoiau presa literară și sporovoiau încetișor despre semnatarii articolelor, spunându-le pe nume ca și cum le erau cel puțin veri primari. Atunci, dintr-odată, Carmina a sesizat cum sângele i se înfierbântă brusc și pornește înspumat către capilare. Își simțea toată carnea înfierbântată, săgetată, electrizată. Se lăsă să cadă moale pe scaun. Astăzi vine, își zise în gând, astăzi vine. Înfiorată de neliniști, se cutremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de care să se agațe dar nimic, nimic nu era destul de important ca să-i capteze atenția. Simțea cum o ia valul. La masa de lectură cele două tinere răsfoiau revistele, prea pline de lumea lor ca să mai observe și altceva. Carmina simți cum o mână fierbinte, lunecoasă i se răsucește prin abdomen, răscolind intestinele în căutarea unui organ anume, cum, în sfârșit îl găsește, prinde și strânge mica mandarină fibroasă, înlănțuită de ligamente, strânge, strânge aproape că-i taie respirația, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
derularea unui CD durează patruzeci de minute, acum vine, acum vine. Îl aude cum întoarce cheia în broască, aleargă în întâmpinarea lui, aproape se lovesc unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea. Sărut mâna, Carmina, rostește el protocolar și-i sărută de câteva ori degetele reci, subțirele. Ți-i frig? Întreabă și-i ia mâinile între palmele sale. Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai mâinile înghețate vreau să spun. Să fii singură aici și să nu aibă nimeni grijă de tine. Clătină din cap îngrijorat. Sunt obosit, Carmina, aș vrea o cafea. Ea își eliberează mâinile din strânsoare, merge la bucătărie plutind, ar vrea să aibă puteri magice, să electrizeze băutura amăruie. Revine în cameră cu tava și cele două cești. El, în fotoliu îi pare din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să te am nu se poate, știam că e de "bon ton" să mergi la teatru, să-ți etalezi rochia sau coafura care te avantajează, Larisa se topește după asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie piesa și-și pierde acolo, pe masa de lucru neuronii, părul, vederea, o parte din suflet, habar nu are că odată isprăvit chinul, la reprezentarea piesei sale, vin persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o la dracu pe Larisa. Nu mă interesezi decât tu. Îl urmărea cum se plimba furios prin odaie, de parcă era hipnotizată, aproape că îi era teamă când îl vedea cu pupilele mărite, cu buzele întredeschise. Înțelege, au trecut atâtea zile, Carmina. Vreau să știu ce-ai făcut tu în timpul acesta, vreau să știu totul, trebuie! Nimicuri, nimicuri, nimicuri, rosti agasată femeia. Sâmbătă am știut că nu vii, duminică la fel, sfânta, sfânta familie nu permite aceasta. Luni te-am așteptat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
miros plăcut de apă. Era noapte. Astă seară n-aș fi reușit să mai plec, spuse bărbatul fără să o privească. Așteaptă un pic aici. Se îndreptă către han, avea mersul unui om obosit, nici măcar nu se pieptănase, el, pedantul... Carmina observă că un colț al gulerului de la cămașă stă răsucit peste haină. Ovidiu pășea pe pietrișul care-i scrâșnea sub tălpi, parcă nu mai era el. Intră în raza puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de sârmă forjată. În jurul luminii foiau țânțari și fluturi de noapte, se mișcau mici, zglobii, nepăsători în fața bărbatului ce șovăi înainte să apese pe butonul soneriei. Câtă pace, își spuse Carmina, cât timp stopat, ireal. Ovidiu dispăruse în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la primul etaj, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și a apă. Urcară trei trepte sub formă de semicerc. Acum erau sub cupola de lumină, punctată de gâze de noapte, împingeau ușa grea din stejar. În hol îi aștepta un bărbat scund și voinic, cu fața umflată de somn, Carmina își spuse că, desigur, omul acela avea probleme serioase cu rinichii, un început de chelie se arăta în creștetul capului, ca o insuliță rozie. Bărbatul urcă împreună cu ei scările de lemn care scârțâiau prelung în tăcerea nopții, avansară de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
draperii groase, tot albastre, două paturi, două scaune, o masă acoperită cu mătase albastră. Imediat lângă intrare o ușă care ducea, desigur la baie. Bărbatul se retrase din prag mormăind. O să vă aduc ceva de mâncare. Ovidiu o conduse pe Carmina de-a lungul camerei, deschise ușa de la balcon, o trase afară. Femeia avu pentru o clipă sentimentul că el cunoaște bine locul, că mai fusese pe acolo, exact în camera albastră. Ceva din comportarea lui îi stârni bănuiala. Balconul dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un cuțit, o lămâie, câteva felioare de costiță, ridichi de lună și bere. O cină pe cinste, se entuziasmă Ovidiu la vederea bucatelor. Chiar îmi era foame. Reveniră acasă a doua zi, spre seară. Intrară în apartament braț la braț. Carmina se gândea din când în când la serviciu, ce va spune oare, nu-și scuzase absența nici măcar cu un telefon. Dar toate i se păreau așa de îndepărtate, parcă trecuse un veac! Acum sunt liniștit, îi spuse Ovidiu, astăzi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de domeniul absurdului. Continuară să se tachineze, să-și spună cuvinte amare. Un joc instaurat între ei care îl înnebunea. Hărțuiala făcea parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa de fiecare dată învinsă de-o voluptate halucinantă ce dispărea odată cu plecarea bărbatului, fiind înlocuită de-o stare de pace și relaxare totală, când mușchii și neuronii se destindeau, ca după o încordarea supremă, încununată cu succes. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]