990 matches
-
și necesare, fericire a apropierii de Dumnezeu, și asceză, și ataraxie, creștină, la Erasmus, și înțelepciunea, la Montaigne, și lumea din umbră, și sexualitate, și lumea de apoi medieval, plăcere în acord cu natura, aritmetica plăcerilor, și asceză, binele suveran, carnală, călăuza virtuților, căutată, celestă, creștină, a lui Dumnezeu, și durere, și edificarea sinelui, eternă, evitarea durerii, evitarea neplăcerii, de a exista, finalitatea existenței, ierarhie, infinită, și libertate, în lumea de dincolo, și mântuire, un mijloc, moderată, și nebunie, și neplăcere
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de grup) și umilință, care este un beneficiu ideal opus (Barnard, 2003, pp. 171-172). Se înțelege că aderenții trebuie să îndeplinească unele criterii în acord cu doctrinele organizației la care aspiră, nefiind acceptați, de exemplu, nici „cei nemântuiți, nici creștinii carnali care umblă prin lume, indiferent cât de talentați... sunt” (Jackson, 1999, p. 104). 7. Marketingul religios Orice mișcare religioasă este atentă la creșterea sau scăderea ratei de simpatizanți și aderenți, corelativ cu urmărirea situației organizațiilor religioase concurente. Hill constată că
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
artei într-un regim dictatorial sau libertatea interioară și libertatea politică. Romanul Zilele și jocul (1977) prezintă personaje cu apariții episodice, care reapar în scenă sub alte măști, păstrându-și însă fișa de bază, ca ființe devitalizate, animate de pulsiuni carnale, cu un proiect jucat în falsa alternativă moralitate slabă - imoralitate mediocră. Volumul Anii de ucenicie ai lui August Prostul (1979; Premiul Asociației Scriitorilor din București) e constituit din două secțiuni, prima cuprinzând eseuri sau recenzii empatice despre Geo Bogza, Marin
MANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
e mai curând „logodnică de-a pururi, soție niciodată”, ca în poezia lui Tudor Arghezi. Că partenera lui Ulise nu e Penelopa, spune direct poetul - femeia care ocupă scena în poezia lui e Miriamida, inspiratoare a unei iubiri mai degrabă carnale decât spirituale, antipodul Penelopei ca simbol al fidelității în iubire. Ultimul grupaj de poeme, Cântece de mântuire, e cel care schimbă registrul poetic. Cântecele „de mântuire” sunt mai degrabă tradiționaliste și nostalgice decât optzeciste. „Mântuirea” o caută acum poetul nu
IZBASESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
spre ce tip de subiect se deplasase de-acum în mod preferențial polemica episcopului din Hippona: spre vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident și mai concret al acestuia este acela al dorințelor carnale pentru că nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții creștine. În această ultimă polemică dusă de Augustin, se accentuează aspectele cele mai întunecate și triste ale gândirii sale ce relevă fără încetare omniprezența concupiscenței, josnicia omului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
însă de o uniune kath’hypostasin, conform căreia „nu a existat întâi un om obișnuit născut din Sfânta Fecioară și apoi Logosul a coborât să sălășluiască în el, ci, unit încă din pântecele matern, acesta a fost supus unei nașteri carnale, făcând din nașterea cărnii sale propria naștere” (Epist. 4, 4). Totodată, Chiril i-a trimis împăratului un tratat Despre adevărata credință și, în același timp, alte două au ajuns în mâinile surorilor mai mici ale lui Teodosius al II-lea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sanatoriu - își trăiește aventurile erotice și experiențele matrimoniale, oscilând între iubirea „narcotică” pentru Vivian (personaj care, prin origine, cum remarca sarcastic Al. Piru, împletește aporturile mai multor naționalități, de la cea franceză și spaniolă până la cea anglo-norvegiană și italo-creolă) și atracția carnală pentru „nevrotica”, planturoasa Olga Slugariu. Cuplările sexuale domină spațiul epic. Dacă în prima relație insatisfacția din planul fizic face din iubire, prin compensație, o perfectă comuniune de spirit, în cea de-a doua împlinirea erotică este mereu anulată de diferențele
GURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
cărui titlu arată deja spre ce tip de subiect se deplasase de-acum polemica episcopului de Hippona: spre vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident și mai concret al acestuia îl constituie dorințele carnale, deoarece nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții creștine. în această ultimă polemică a sa, Augustin accentuează aspectele cele mai întunecate și triste ale gîndirii sale, subliniind continuu omniprezența concupiscenței, josnicia omului, incapabil să dorească
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însă de o uniune kath’hypostasin, conform căreia „nu a existat întîi un om obișnuit născut din Sfînta Fecioară, și apoi Logosul a coborît să sălășluiască în el, ci, unit încă din pîntecele matern, acesta a fost supus unei nașteri carnale, făcînd din nașterea cărnii sale propria naștere” (Epist. 4, 4). De asemenea, Chiril i-a trimis împăratului un tratat Despre adevărata credință și altele două surorilor mai mici ale lui Theodosius al II-lea, Arcadia și Marina, și, respectiv, surorii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în tratarea cinematografică, în ritmul secvențial și culoarea comportamentală. Proza scurtă, ca și romanele lui Ș. urmăresc tribulațiile erotice ale adolescenței, cu băieți puri, poetici, situați fatalmente în situații de impas familial ori, mai ales, între două iubiri, între ispita carnală și „prototipul angelic”. Protagoniști sunt profesori de filosofie ale căror familii mor la cutremurul din 1977 și care devin etaloane ale perfecțiunii moral-didactice, tinere profesoare (precum Andreea din romanul Tandrețe, 1986), ziariști ca Valeriu Dobreanu din Dragoste și moarte (1994
SOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289807_a_291136]
-
de sine, cât și la Înțelegerea rostului propriei sale existențe În lume Împreună cu ceilalți. Faptul de „a fi”, deși pare că desemnează În mod deplin că persoana este, la o analiză mai atentă constatăm că ea există atât ca trup carnal (biologică, cât și ca subiect pur (sufletescă. Deși ele sunt părți constitutive ale persoanei, care condiționează faptul de „a fi” al acesteia, modalitatea În care „este” fiecare diferă: biologicul/somatic și psihologicul/sufletesc. Faptul de „a fi biologic” reprezintă viața
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Faptul de a fi unic se justifică printr-un ethos, acea ființă morală care atribuie Persoanei o valoare individuală, făcând prin aceasta ca ea să aibă caracter de unicitate. A viețui reprezintă faptul de „a trăi” al Persoanei, prin trupul carnal; a exista reprezintă faptul de „a fi ca subiect sufletesc pur”. Acest fapt Îmi este revelat de conștiința de sine. Viața se află sub semnul principiului vital, care reprezintă factorul cauzal al „bios”-ului (C. von Monakow și R. Mourgue
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței autoreflexive, prezența este obiectiv-concretă În lume prin trupul carnal, dar, În egală măsură, ea este și subiectivă În sine prin viața sufletească interioară. Cele două tipuri de prezență ale persoanei sunt diferite. Prezența fizică În lume are calitatea unei realități fizice, pe când prezența interioară, În sine, are semnificația unei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acum și aici, fiind prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat. Trebuie ca acest eveniment să fie reprezentat În câmpul conștiinței mele ca o dublă trăire, obiectiv-externă, În lume, prin trupul carnal, și subiectiv-afectivă, În interioritatea mea sufletească. Orice prezență fiind o Întâlnire, În sensul de „a-fi-Împreună-cu”, presupune, așa cum am spus câteva etape, și anume; aă Așteptarea unei Întâlniri cu un loc, un obiect, o persoană. Este o etapă de pregătire care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morale. Ea este unul dintre cele mai importante și specializate segmente ale „schemei corporale” cu funcții simbolice extrem de nuanțate și variate. Mâna este un organ complex, cu atributele fiziologice, dar și psihologice, morale, sociale, culturale, religioase etc. Deși aparține trupului carnal, mâna reprezintă o prelungire cu anumite semnificații sau „roluri” funcționale ale acestuia. Ea nu este numai „un organ carnal-somatic de aprehensiune”, ci reprezintă și un organ de execuție al aparatului psihic al persoanei. Mâna este „organul efector”, de „acțiune”, al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cea care gesticulează etc. Trebuie să extindem calitățile și funcțiile psihomorale ale mâinii la trup În totalitatea sa. Trupul are o semnificație psihologică extrem de importantă. El este structura spațială, somatică, a sufletului. Dreapta și stânga sunt structuri orientate ale spațialității carnale. Se poate vorbi, În sensul acesta, de caracteristici spațiale ale trupului, și anume: aă spațialitatea unei persoane este legată esențialmente de trupul acesteia; bă incarnarea individului sau somatizarea acestuia reprezintă modul fundamental prin care persoana se exteriorizează pe sine Însăși
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pe o valoare. Prin comuniune, persoana umană se valorifică, iar valorizarea mea este posibilă numai prin iubirea pentru celălalt, pentru că și celălalt, la rândul, său mă iubește. Aceste aspecte scot În evidență o dimensiune superioară a iubirii, care transcende plăcerea carnală, este o valoare sufletească și spirituală. Iubirea aproapelui este un sentiment profund, care mă leagă spiritual de acesta. Eu nu pot fi singur, am nevoie de celălalt, după cum și el are nevoie de mine. Aceasta Îmi dă siguranță și echilibru
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
-i spună adâncul tâlc al spumii; Ce rost avu venirea? Și-acum ce rost plecarea? Acest dublu traumatism psihomoral al persoanei, cu care Începe și cu care se termină viața, compensat prin dubla natură a persoanei umane, reprezentată prin trupul carnal material și perisabil, și sufletul imaterial și neperisabil. Ideea de dublu, deși o realitate incontestabilă, a generat mitul nemuririi sufletului. Moartea nu mai reprezintă un pericol, o aneantizare a ființei. Ea este un act de separație a sufletului de trup
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
concentrează tema morții În grija pentru viață și sentimentul de angoasă. Viața devine, În felul acesta, „o boală mortală” (S. Kierkegaardă. Un ultim aspect referitor la atitudinea omului față de moarte este cel de ordin medical. Medicina transferă atenția asupra trupului carnal, făcând din acesta câmpul acțiunilor practice, având ca obiectiv combaterea morții (transplantul sau grefele de organeă, „prelungirea vieții” (tratamente geriatriceă, producerea vieții (clonareaă etc. Dincolo Însă de toate aceste atitudini, care reprezintă „comentarii asupra morții”, nu avem Încă nici explicații
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acte care nu pot fi nici influențate și nici Înțelese. Problema esențială este reprezentată de destin. Se Încheie aici, În lumea realității fizice externe, existența persoanei umane, sau ea continuă și dincolo de moartea individului? Este sufletul la fel de perisabil ca trupul carnal? În filosofia creștină a persoanei, D. Stăniloae afirmă că realitatea lumii externe nu poate fi singura realitate posibilă și că dincolo de ea, și În paralel, trebuie să mai existe o lume pe care nu o putem percepe, dar pe care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
la bază aspirația de depășire a bătrâneții, a morții, de menținere a vigorii fizice și mentale, de conservare cât mai mult timp a omului în fața perspectivei perisabilului. d) Bioetica se constituie ca un domeniu medico-psihologic, o etică a copului (trupul carnal), a fiziologiei, vizând menținerea și continuarea vieții chiar atunci când aceasta este grav amenințată, prin intermediul unor „grefe” sau „transplante de organe”. Începută de S. Voronoff, continuată de A. Carell și utilizată de Filatov, ea devine practică curentă în chirurgia modernă. În
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
prin congelare a organismului este o practică medicală care își are sursa în cele de mai sus. Deși pretinde a fi rezultatul unor cercetări științifice, ea este de fapt expresia sublimată a dorinței de prezervare a vieții prin conservarea trupului carnal, condiție și simbol ale „nemuririi”. În manieră modernă, sprijinită științific, ea poate fi asimilată practicilor mumificării antice, având, în ambele cazuri, aceeași semnificație psihanalitică, de depășire a morții fizice. Toate cele mai sus discutate sunt rezultatul unor utopii care exprimă
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
avea comedia Bujoreștii. Acțiunea e restrânsă la împrejurările în care un ins dominat de instincte își împușcă, din greșeală, fratele. În schimb, spectacolul Teatrului Național din București cu piesa Comedia inimii va fi fluierat. Aici tema e pendularea între erosul carnal și cel sufletesc, temă tratată mai mult retoric decât teatral. Doar sub beneficiu de inventar poate fi înregistrată producția dramaturgului după întâiul război mondial. Nevestele domnului Pleșu reia parțial, în alt fel, tema din Bujoreștii, transformând un grefier nu tocmai
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
expun o experiență lirică singulară, care face dovada unui talent orchestrat în vederea interpretării marilor teme, fără ca poetul să se încadreze în programul confraților săi din „generația în blugi”. Tema centrală este dragostea, „mai puțin epidermică și pronunțat idealizată; nu senzuală, carnală, ci purificată la flacăra unui rug de jertfă” (Traian T. Coșovei), mai ales fiindcă, dincolo de femeia iubită, e vizată o feminitate care nu aparține contingentului, ci ține de cosmic și primordial, trăsături preluate în manieră avangardistă și mult accentuate în
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
tău/ și al lor” (Poem cu pasăre măiastră, din Cred în tine ca în Dumnezeu). Ambiguitatea temporală, în sensul plutirii peste timp, într-un amestec al trecutului și al viitorului, recursul la logica proteică a basmului, laitmotivele care susțin cenzurarea carnalului (culoarea albastru, argintul etc.), trimiterea constantă la divinitate, ca personaj alături de cuplul celor doi îndrăgostiți, sunt trăsături definitorii ale acestei lirici. Începând cu anii 1997-1998, Ț. îmbrățișează poezia suprarealistă, în care crede că își regăsește timbrul propriu. În masiva carte
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]