2,818 matches
-
București, 1955; Al. I. Amzulescu, G. Ghiță, Doine, cântece, strigături, București, 1955; Tiberiu Brediceanu, 170 melodii populare românești din Maramureș, București, 1957; Const. Zamfir, Victoria Dosios, Elisabeta Moldoveanu-Nestor, 132 cântece și jocuri din Năsăud, București, 1958; Al. I. Amzulescu, Paula Carp, Cântece și jocuri din Muscel, București, 1964; Folclor din Transilvania, I-IV, București, 1962-1969; Folclor din Oltenia și Muntenia, I-V, București, 1967-1970; Tiberiu Brediceanu, Melodii populare românești din Banat. Din colecția „810 melodii populare românești din Banat”, îngr. și
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
oameni". Strămutarea de pe un mal al Dunării pe altul se făcea nestingherit, de la nord la sud și înapoi. În privința atitudinii populației locale (autohtone), din nordul Dunării față de Imperiu, nu există nici un dubiu că cei rămași singuri, între coborârea dacilor liberi (carpii) și "straja gotică" (Iorga), se considerau tot ai Imperiului, romani ca oricare alții, ai acestui stat. În același timp, cronicarii vremii, Salvian (secolul V) ș.a. recunosc că dorința generală a populației (a plebei) era să trăiască sub barbari, la care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
greutatea Romei (a Imperiului) în sudul Dunării, iar Constantin va continua această orientare. În 294, Dioclețian vine pe Dunăre până la Durostorum, iar în 303, se află din nou aici. Galeriu (305-311), succesorul său în Răsărit, luptă la Dunăre cu germanii, carpii și sarmații, iar un panegiric din vremea lui Constantin Chlor, stăpân al Apusului, vorbește despre restabilirea dominației romane în Dacia (Dacia restituta). De-a lungul Dunării moesice, la localitățile vechi se adaugă altele noi.6 Însă pentru noi prezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Constantin Chlor, stăpân al Apusului, vorbește despre restabilirea dominației romane în Dacia (Dacia restituta). De-a lungul Dunării moesice, la localitățile vechi se adaugă altele noi.6 Însă pentru noi prezintă un interes aparte vechiul substrat al populației: astfel, carpii nu pot fi decât provinciali amestecați cu barbari (sarmați, mai concret). O altă categorie de provinciali rămași în Dacia, deținători de terenuri, se cer trecuți peste Dunăre, în sud, să încheie o înțelegere cu împărații pentru acordarea de noi pământuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecuți peste Dunăre, în sud, să încheie o înțelegere cu împărații pentru acordarea de noi pământuri. Situația la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea, era aceasta: germanii aparținând diferitelor triburi se luptau între ei, anihilându-se unii pe alții, carpii și sarmații, supuși unor lovituri grele din partea romanilor, erau ca și distruși. În felul acesta, se lărgește și se asigură locul (spațiul) pentru populația romanică autohtonă. La începutul secolului al IV-lea, sub împăratul Constantin, se săvârșește "o mare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se instalează dacii liberi veniți din regiunile extra-carpatice și părțile apusene ale Daciei. Comunitățile de daci liberi s-au așezat, în mod pașnic, pe teritoriul fost roman. În istoriografia românească, înainte de 1989, s-a susținut că dacii liberi, în speță, carpii din Moldova, au fost colonizați de romani și au întemeiat așezări proprii în provincia Dacia, la sfârșitul secolului al II-lea sau mijlocul secolului al III-lea, ceea ce este o eroare. De fapt, este vorba despre populația dacică din interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cea mai importantă descoperire, dovadă a prezenței unei comunități de populație carpică în Transilvania, este cea de la Șopteriu (jud. Bistrița-Năsăud), la frontiera nordică a Daciei romane. Aici s-au aflat 25 de morminte de incinerație, parte dintr-un cimitir aparținând carpilor veniți din Moldova în Transilvania. La Cipău-Valea Mureșului s-au aflat daci liberi veniți din vest, urnele și monedele datează de la începutul secolului al IV-lea. La sud de Carpați, la Chilia, în apropiere de Olt, s-au descoperit așezarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Muntenia. În partea de mijloc și în sud-estul Transilvaniei se constată o îmbinare a patru elemente de cultură: dacică locală, romană provincială, daco-carpică extracarpatică și gotică. Pe baza urmelor descoperite, se poate afirma cu certitudine prezența dacilor liberi și a carpilor în fosta provincie romană, în a doua jumătate a secolului al III-lea și în secolul al IV-lea. Dacii liberi și carpii așezați pe teritoriul Daciei romane, după 275, perpetuau vechile lor credințe și tradiții, ei nu erau încă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extracarpatică și gotică. Pe baza urmelor descoperite, se poate afirma cu certitudine prezența dacilor liberi și a carpilor în fosta provincie romană, în a doua jumătate a secolului al III-lea și în secolul al IV-lea. Dacii liberi și carpii așezați pe teritoriul Daciei romane, după 275, perpetuau vechile lor credințe și tradiții, ei nu erau încă creștinați și romanizați, și la fel erau și dacii rămași în ținuturile vestice și extra-carpatice. Carpii și dacii liberi au contribuit prin integrare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al IV-lea. Dacii liberi și carpii așezați pe teritoriul Daciei romane, după 275, perpetuau vechile lor credințe și tradiții, ei nu erau încă creștinați și romanizați, și la fel erau și dacii rămași în ținuturile vestice și extra-carpatice. Carpii și dacii liberi au contribuit prin integrare și asimilare treptată la consolidarea populației daco-romane locale și la compensarea (parțială) a pierderilor demografice ale Daciei, în urma retragerii romane din 275. O parte a cuvintelor traco-dacice transmise până azi în limba română
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul secolului al IV-lea, se va resimți curând și la Dunăre. Statul roman păstrase în nordul Dunării de Jos câteva capete de pod, puncte de sprijin, unde instalase garnizoane militare. Dioclețian întărește orașele Ratiaria, Transmarisca și Durostorum, atacă pozițiile carpilor din Moldova și îi colonizează în Moesia. În secolul al IV-lea, Dacia nord-dunăreană era stăpânită tot de autohtoni, care de secole se aflau sub influența romană. Constantin cel Mare (306-337) nu se mulțumește cu întărirea liniei Dunării, ci urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub numele de Scythia sau Scythia Minor, cu capitala la Tomis. Provincie de graniță a Imperiului, ca și Dacia până la 275, Dobrogea Scythia era confruntată, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, cu atacurile bastarnilor, carpilor și sarmaților. Împăratul Galerius a luptat de mai multe ori cu carpii la Dunărea de Jos, luându-și numele de Carpicus Maximus. Limesul danubian a fost întărit prin cetăți și forturi, precum cel de la Durostorum, din Moesia Secunda. Și la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de graniță a Imperiului, ca și Dacia până la 275, Dobrogea Scythia era confruntată, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, cu atacurile bastarnilor, carpilor și sarmaților. Împăratul Galerius a luptat de mai multe ori cu carpii la Dunărea de Jos, luându-și numele de Carpicus Maximus. Limesul danubian a fost întărit prin cetăți și forturi, precum cel de la Durostorum, din Moesia Secunda. Și la Tomis a fost refăcut zidul de incintă al cetății, apoi au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a urmărit întărirea apărării provinciei prin noi construcții la Noviodunum, Histria și Tomis. Scythia avea o poziție geo-strategică deosebită făcând parte din hinterlandul ce asigura securitatea noii capitale, Constantinopol. Zona Dunării de Jos a fost supusă în continuare atacurilor externe, carpii și goții au atacat în sudul Dunării, în Tracia și Sciția Mică (Dobrogea), în anii 315-316, 318-319. În anii 331-332, goții și taifalii au străbătut Sciția Mică și amenințau Tracia. Constantin a colonizat la Dunărea de Jos, în Tracia, Sciția
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost înfrânți. O nouă invazie a avut loc în 248, când goții erau însoțiți de carpi, taifali și hasdingi. Ei traversează Dobrogea, pradă regiunile din preajma orașelor Marcianopolis și Odessos, și ajung până în Tracia. În 250, în același timp cu atacul carpilor în provincia Dacia și Moesia Superioară, goții trec Dunărea și atacă Philipopolis, Novae și Nicopolis. În anul următor, 251, goții, rămași pe teritoriul Imperiului, s-au retras spre nord, iar împăratul Decius (249-251) i-a urmărit, dar este înfrânt grav
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se afla, în 278, în zona Dunării de Jos, luptând cu ei și cu aliații lor, sarmații, vandalii, gepizii și burgunzii. 12 Invaziile gotice (242-278), în provinciile răsăritene și sudice ale Imperiului, la care s-au asociat și alte populații, carpii, sarmații, heruli, vandali, au creat mari probleme statului roman. În contextul acestor atacuri distrugătoare, din a doua jumătate a secolului al III-lea, s-a produs replierea frontierei romane pe linia Dunării (275), retragerea armatei și administrației romane din Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
338, de a nu pătrunde pe teritoriul fostei provincii, așa se explică poate și pătrunderea mai târzie și limitată în Transilvania. În perioada tetrarhiei (285-305), goții au reluat atacurile împotriva Imperiului pe uscat, dar sunt înfrânți sistematic. În aceeași vreme, carpii își intensifică din nou atacurile (acțiunile) împotriva romanilor, uneori împreună cu goții și sarmații, dar și ei sunt înfrânți și colonizați în parte pe teritoriul roman. Secolul IV aduce chiar din primii ani schimbări esențiale în ceea ce privește situația etno-demografică a regiunilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de pătrunderea dacilor liberi pe teritoriul fostei provincii, împinși de migratorii vremelnici (goți). Ei au pătruns în masă în fosta provincie, practic, a avut loc un proces de reocupare a Daciei romane, vatra autohtonilor, de către dacii din nord-vestul țării și carpii din Moldova. Valuri de daci liberi s-au așezat în regiunile rurale ale Daciei, unde au întâlnit pe dacii romanizați, în rândurile cărora s-au integrat. Se poate spune că tocmai populația rurală din Dacia post-aureliană, alcătuită din daco-romani și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
CULTURA, publicație apărută la București, lunar, din ianuarie până în iulie 1911 și, ca serie a doua, din mai 1937 până în august 1940, sub îngrijirea lui Horia Carp (care la un moment dat figurează ca director). Revistă ilustrată „pentru literatura și arta renașterii evreiești”, C. are un profil enciclopedic și se consideră „o tribună” de dezbatere, „tribună de cercetare și de muncă culturală constructivă”. La reapariție, într-un
CULTURA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286578_a_287907]
-
literatura română, Eminescu ș.a. Literatura din C. se menține într-un minorat artistic structural, întrucât e minată de tezism. Cu unele variații de tonalitate, rar și de valoare, versurile lui C. Mille, N. Beldiceanu, I. Păun-Pincio, Gheorghe din Moldova, O. Carp, Artur Stavri, D. Anghel (debut) ș.a. se mișcă între confesiunea sentimentală și vibrația protestatară; deziluzie și elan, dezgust și indignare se articulează patetic, schema antinomiilor tranșante, violente fiind de altfel extrem de uzitată. Și înrâurirea lui Eminescu, poet pentru care aici
CONTEMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
arăta a fi cu precădere directoare și categorică. Se apela rar la explicație și analiză, numai în cazurile de strictă necesitate. De obicei se evitau elogiile, preferându-se de cele mai multe ori exemplele negative. Așa a procedat, de pildă, P. P. Carp cu piesa Răzvan Vodă (intitulată ulterior Răzvan și Vidra) a lui B. P. Hasdeu (1867), cu fabulele lui Gh. Sion (1869) sau cu un poem al lui Ronetti-Roman (1878). Concomitent cu acțiunea de înlăturare a mediocrităților și a tot ceea ce
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
articole teoretice, semnate mai întâi de T. Maiorescu, apoi de elevii acestuia, M. Dragomirescu, P. P. Negulescu ș.a. În această a doua etapă se remarcă îndeosebi D. Evolceanu, precum și N. Petrașcu și M. Dragomirescu, adepți, ca înaintea lor P. P. Carp, ai criticii normative. Deși accentul cădea asupra literaturii contemporane, C.l. a încercat să valorifice și creația deceniilor anterioare, prin studii despre C. Conachi, Al. Hrisoverghi, Daniil Scavinschi sau C. Negruzzi ori publicând o bogată corespondență emanând de la V. Alecsandri, M.
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
februarie 1904 subtitlul este „Supliment gratuit al ziarului «Adevărul»”, dată după care publicația devine de sine stătătoare, ca o revistă politico-literară cu caracter umoristico-satiric. Pe prima pagină se reproduce caricatura oamenilor politici mai importanți (D. A. Sturdza, Al. Marghiloman, P. P. Carp), printre rubricile revistei figurând: „Simpatiile noastre”, „Cronica melodramatică”, „Provincia are cuvântul”. Colaborează cu versuri D. Teleor, Cincinat Pavelescu, G. Caïr, Const. C. Brăescu, C. Cosco. De remarcat este faptul că publicația adăpostește debutul lui G. Topîrceanu, care semnează Top câteva
BELGIA ORIENTULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285685_a_287014]
-
București, obține licența în 1907 și doctoratul în 1911. Din 1910, semnează D. Barnosche (Barnoschi)-Vasiliu, oficial numindu-se Dumitru V. Barnoschi abia din 1939. În anii din preajma războiului se apropie de Partidul Conservator și de fruntașul acestuia, P. P. Carp. În timpul ocupației germane, este prefect al județului Prahova. În 1920, primește recomandarea de profesor la Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți, dar numirea nu i-a fost ratificată, sub pretextul colaboraționismului cu ocupantul străin. Rămâne în continuare avocat în
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
adoratoare [= preoteasă] a zeilor munților”, o „femeie foarte superstițioasă” (Lactantius, De mortibus persecutorum, XI, 1), cunos- cută sub numele romanizat Romula, originară din regiunile „de dincolo de Dunăre” (ibidem, IX, 2) (208, pp. 61, 65). în urma deselor și puternicelor invazii ale carpilor, Romula se vede nevoită să se stabilească la sud de Dunăre, se pare în localitatea Serdica (lângă Sofia de azi). Emigrarea se produce probabil în jurul anului 245 e.n., când este atestat cel mai puternic atac al carpilor împotriva Daciei. În jurul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]