9,952 matches
-
călători, vârându-le pe sub ochi o cutie de tablă În care zornăie câțiva bănuți, pe cei trei copilași care Îngenuchează mormăind o rugăciune În care cuvintele au luat-o razna, și pe adolescentul care și-a atârnat de gât un carton pe care stă scris cu litere de tipar: ,,Fievă milă de un orfan. ,, Un cor pestriț, pe multe voci care se Înalță spre urechile călătorilor enervant, și În același timp impresionant. Mâinile apucă banul cu o dexteritate extraordinară, uimindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de el, ci de picturile lui. M-a Învățat În câteva scurte ședințe, să ating cu pensula culorile, să le Înmoi În substanța care le aduna Într-o pastă ce se fluidiza, și să le Întind pe mici bucăți de carton, grunduit. Imi aduc aminte că am pictat Într-o zi, o floarea soarelui de care am râs amândoi cu poftă. -Ce mai poți picta? Îl Întrebam, dornică să văd cât mai multe forme. Mi-a răspuns cu seriozitate: Luna, murdăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
darnici, au o mare compasiune față de cerșetori și, În momentul În care cineva apropiat lor trece În lumea drepților, nu se mai uită la o bucată de pâine și nici la un amărât de bănuț. Lumânăreasa i-a adus niște cartoane pe care să doarmă, o pătură uzată, un chibrit și câteva lumânări. E o femeie inimoasă, greu Încercată de viață. În cimitir odihnesc trei membri ai familiei ei, și asta o face să fie și mai sensibilă la suferințele celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am calculat bineă și Închei cartea. Sunt Într-o stare de exaltare pe care n-am mai trăit-o de mult; niciodată, vă spun cu mâna pe suflet, nu m-am simțit atât de fericit. Antoniu stă În șezut, pe cartonul Încălzit de trupul lui și cu spatele acoperit de pătura uzată. Paginile albe ale caietului primesc unul câte unul cuvintele frumos caligrafiate. Ca să se dezmorțească, iese afară, pentru pauze scurte, În liniștea cimitirului și se plimbă printre morminte, ca printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
așa afirmau, și totuși, niște limbi veninoase spuneau că, de fapt, era unul pornografic. După părerea Dorei, un ditamai animalul de doctor ghidase spectatorii prin istoria masculinității, trecând de la un tablou la altul În timp ce pe perete niște planșe mari de carton explicau diferitele roluri adoptate de bărbați de-a lungul anilor. Era zeul, titanul, luptătorul, tatăl, fiul și fratele; dar și țăranul, muncitorul, profesorul, șomerul, amantul, artistul. Scenele care făceau preziceri referitoare la „bărbatul viitorului“o interesaseră În mod special, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trăsături șterse și o mină circumspectă, coborî scările. L-am recunoscut vag după poza de grup. Avea un păr blond Închis, tuns scurt și era Îmbrăcat impecabil. Totuși, avea ceva rigid și prea corect, de parcă ar fi fost decupat din carton. Observându-ne, Își Întoarse palmele În afară și grăbi pașii. Dora Îl Întâmpină În capul scărilor, rotindu-se cu el pe podeaua de marmură. Fiind Îmbrăcată În pantaloni și cu jacheta din Berchtesgaden, câteva secunde era să nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și plictisitoare. Și deja la vârsta de șapte sau opt ani, știam că sertarul ascuns din masa de scris (ceea ce nu era cine știe ce secret, toată lumea observa lacul scorojit) conținea scrisori Îngălbenite primite de la taică-miu și fotografii sepia, montate pe carton. Dar Într-o zi, curiozitatea mi-a fost stârnită de jurnalul soră-mii. — Agnes e cu cinci ani mai mare ca mine și obișnuia să-și ascundă jurnalul sub pernă. Când a devenit suspicioasă, a schimbat ascunzătoarea. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Pe rafturile din colț se aflau canistrele de metal, care conțineau bobinele cu jurnalul de actualități și filmul de joi. Filmul care rula părea ajuns cam la jumătate, pentru că pe taburetul pe care stau de obicei zăcea o cutie de carton goală, una desfăcută și Încă una sigilată. Am golit scrumiera, am pus paharele la loc și am confiscat o cutie de chibrituri uitată de un fumător necunoscut. Din când În când Otto ajunge la cinema Înaintea de mama lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toate astea, în decursul anilor a reușit să adune suficiente plachete, diplome și medalii pentru merite deosebite în muncă, cât să acopere cu ele un perete întreg din holul lung, fără ferestre, unde țineam vesela de Paști în cutii de carton, și unde vara zăceau covoarele noastre „orientale“ mumificate în învelitorile lor groase din carton gudronat. Dacă era în stare să stoarcă apă din piatră seacă, nu era normal să fie răsplătit de Companie cu vreunul din miracolele ei? Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pentru merite deosebite în muncă, cât să acopere cu ele un perete întreg din holul lung, fără ferestre, unde țineam vesela de Paști în cutii de carton, și unde vara zăceau covoarele noastre „orientale“ mumificate în învelitorile lor groase din carton gudronat. Dacă era în stare să stoarcă apă din piatră seacă, nu era normal să fie răsplătit de Companie cu vreunul din miracolele ei? Nu era normal ca „Președintele“, aflat în „Sediul central“, să prindă de veste ce formidabil e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sus cu două degete. Din lateral încă nici nu-i așa de rău, însă în față, acolo unde aveam buza de sus, nu se mai află decât dinții și gingia. Grozav goi! Parcă-s Bugs Bunny! Decupez câteva bucăți din cartoanele băgate în cămășile aduse de la spălătorie și mi le lipesc cu scotch, restaurând astfel, în profil, frumoasa arcuire în sus a năsucului pe care o afișasem în toată copilăria mea... dar care acum s-a dus! De fapt, pare-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bine o găină vie. Domnișoara Warren Încercă să se strecoare spunând „Permis de jurnalist“. Colectorul de bilete se Întoare spre ea suspicios. Putea să-l vadă? -Mi-am lăsat poșeta În tren, spuse domnișoara Warren. El colectă ultimul bilet și bătuci cartoanele, formând un teanc egal, În jurul căruia trecu fără grabă un inel elastic. Doamna, Îi explică el cu o politețe Îndărătnică, Îi spusese când ieșise pe peron că e posesoarea unui permis. Îi fluturase un cartonaș și trecuse pe lângă el Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și transformându-i În siluete de carton. Myatt se aplecă de pe locul lui de lângă șofer și explică: — Evită Subotica și trece peste linii la un pasaj pentru vite. Trebuie să vă țineți bine. Copacii dispărură și mașina se năpusti brusc, mugind, În josul dealului, printre câmpurile goale, acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi banda adezivă de pe pachet, iar înăuntru dau de o cutie pătrată de carton, lucioasă și fină, cu muchiile învelite în pâslă, cu colțurile rotunjite și strivite. Ridic capacul și descopăr ceva ce seamănă cu niște straturi de forme dure, ascuțite și complicate, unghiuri minuscule, curbe, colțuri și vârfuri. Le așez deoparte, pe podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
învelite în pâslă, cu colțurile rotunjite și strivite. Ridic capacul și descopăr ceva ce seamănă cu niște straturi de forme dure, ascuțite și complicate, unghiuri minuscule, curbe, colțuri și vârfuri. Le așez deoparte, pe podeaua băii, în întuneric. Cutia de carton o pun înapoi în pungile de hârtie. Printre formele dure și complicate sunt și două foi de hârtie velină. Foile astea le pun și pe ele în pungi. Pungile le mototolesc, le răsucesc și le fac cocoloș. Toate acestea le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe față, care beau apă din niște sticluțe albastre și-și lungesc gâtul în direcția din care vin eu. De-a lungul bordurii se aliniază camioane mari și rulote, între care plutește mirosul generatoarelor diesel. Peste tot zac pahare de carton pline pe jumătate cu cafea. Număr în continuare - 378, 379, 380; sar peste baricada din capătul celălalt și-mi continui drumul. 412 de pași sunt până în redacția de știri. În lift suntem deja mult prea înghesuiți. La etajul cinci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Probabil că Oliphant cade pe podea sau alunecă din scaun. Iată că problemele mele cuagresivitatea ca un butoi de pulbere, explodează din nou. Nu contează câți oameni mor, căci nimic nu se schimbă. Nash are în față o farfurie de carton goală, în care nu au mai rămas decât niște ghemotoace de hârtie cerată și niște dâre galbene de salată de cartofi; răsucește în palme un șervețel, din care face o funie lungă și groasă și, privindu-mă peste lumânare, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
uită cum focul pe care-l ține în mână îi scapă de sub control. Simt căldura pe buze și fumul în ochi. Barmanul strigă: — Alo! Ia potoliți-vă acolo! Și Nash apropie șervețelul în făcări de hârtia cerată și farfuria de carton de pe masă. Și-l apuc de încheietură, de manșeta halatului mânjită cu muștar și de pielea flască și moale, și-i spun bine, zic, potolește-te, bine? Îi zic că trebuie să-mi promită că n-o să spună niciodată. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ras. Dintr-o parte, sânii par să se ițească, încercând să atingă lumea cu sfârcurile roz. Din spate, șalele i se despart în două fese tari, și eu continui să număr: 4, 5, 6... Stridie aduce o cutie albă de carton. O femeie pe nume Caprifoi, care poartă doar o basma albă, vorbește despre viețile anterioare. Și Helen zice: — Dar nu vi se pare că reîncarnarea este doar o altă formă de amânare? Când mâncăm? întreb. Și Mona zice: — Doamne, parc-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de pe consolă, zicând: — Toți ăștia de-aici - le-ai face un bine dacă i-ai omorî. Bea jumătate și-mi dă mie restul. Tămâia miroase a iasomie și toată încăperea miroase a tămâie. Stridie vine în mijlocul camerei, ținând cutia de carton deasupra capului, și zice: — Ia stați așa, cine a adus voma asta? E salata mea de fasole. Și Mona zice: — Haide, Stridie, te rog! Și, ținând cutia de mânerul ei de sârmă, abia prins cu două degete, Stridie zice: — „Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înseamnă ceva care nu are carne. Acu’ hai, ciripiți! Care a adus asta? Părul de sub brațul său ridicat e portocaliu deschis. La fel e și în partea cealaltă, jos. E doar salată de fasole, zic. — Cu? zice Stridie și scutură cartonul. Cu nimic. În cameră este atâta liniște, că se aude de alături bătălia de la Gettysburg. Din apartamentul de sus se aude un depresiv care cântă la chitară o melodie folk. Un actor țipă, un leu rage și din văzduh șuieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un costum maroniu, dar de maroniul ciocolatei. E mai degrabă maroniul acela al unei trufe de ciocolată cu cremă de alune așezate pe o perniță de satin într-un hotel de lux. Jos, la picioarele Monei, e o cutie de carton. În cutie, deasupra, e ceva roșu, o carte. Ceaslovul. Traversez parcarea, și ea strigă: — Helen nu e aici. Pe stația de interceptare spunea ceva de un bar de pe Third Avenue unde murise toată lumea și pe mine mă arestaseră, zice Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
încet, merge la bar și lovește furios cu degetul într-un buton al interfonului: Marie, mai vin cafelele? întreabă pe un ton neobișnuit de calm, față de nervozitatea gestului. Imediat se aude vocea menajerei. Săteanu trage de sub bar o cutie de carton, prinde cu degetele gîtul unei sticle, similară cu cea golită, și revine la fotoliu. Ce faci, descînți paharul acela? Nu obișnuiesc să... Hă-hă-hă! Auzi: un Vlădeanu care să nu... rîde sonor Săteanu, cu un gîlgîit plăcut auzului, care aduce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de salut. Mi-era teamă că nu mai vii; te așteptam. Fata pornește înainte, spre capătul magaziei, printre stivele cu lăzi și saci, urmată de Mihai. Ia loc o clipă, te rog! Se pierde după o piramidă din lăzi de carton, întorcîndu-se cu un ibric plin cu cafea și cu două cești din porțelan chinezesc, foarte frumos lucrate, asemeni celor din serviciul Mariei Săteanu. Așezat în scaun, ca un oaspete de onoare, Mihai o învăluie cu privirea, sorbind-o. Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
magazin, ce naiba! îl aude Mihai pe Dunăreanu certînd-o pe Cristina, în timp ce el, cufundat în scaun, se preocupă de căciula ținută pe brațe, cu capul plecat mult, îndesîndu-și bărbia în fularul de la gît. În celălalt capăt al magaziei, printre lăzile de carton, se aud vocile celor veniți în inspecție, apoi, odată cu închiderea unei uși, totul se cufundă în tăcere. Peste cîteva minute, ușa se aude iarăși. La naiba! șoptește furioasă Cristina, roșie toată, tremurîndu-i vizibil mîinile. Cum se strică un pic vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]