900 matches
-
circulară, realitatea reflectându-se în creație așa cum i-a rămas pe retină copilului. Iată un exemplu revelator: Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zaplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga acarete pentru bucătărie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acasă [...]. La moment nu puteam scrie nici acasă [...].39 Chiar acum voi scrie și acasă [...].40 Pentru ce nu scriu acasă, știi tu41... Proza eminesciană înfățișează casa înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara42, iar lectorului i se propune nici mai mult nici mai puțin decât familiarizarea cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru 43. Ea nu se deosebește cu mult de imaginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
propune nici mai mult nici mai puțin decât familiarizarea cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru 43. Ea nu se deosebește cu mult de imaginea descrisă de George Călinescu: Fereștile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate 44... Era ceea ce-și dorea poetul Din străinătate, adică o casă tăcută, mitutică,/ În valea mea natală ce undula în flori 45. Sigur că, din perspectiva depărtării și după ce la Cernăuți a văzut case cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
intru în combinat și să merg pe stradă cu fruntea sus ăsta-i esențialul!... Din mijlocul peretelui de lîngă masa mea de scris, mama sfîntă și unică zeitate căreia mă închin! pare să se desprindă din fotografie: stă pe treptele cerdacului, mîndră și impunătoare, cu zîmbet cald pe buze și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dat în șură, or în pod în găvăună? De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi? Tot una: Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick, Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizînd duios la lună. Filozof de-aș fi? simțirea-mi ar fi vecinic la aman! In prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr Li arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
târg. O uliță strâmtă, cu case vechi și hârbuite a căror caturi de sus erau mai largi decât cele de jos, așa încît jumătatea catului de sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sus erau mai largi decât cele de jos, așa încît jumătatea catului de sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna răvarsă cîte-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele și orice tencuială căzuse de pe ele, încît părea o bucată din ruina unei cetățui. Obloanele erau mult mai largi decât ferestrele cele înguste, și la un cerdac ținut în aer de stâlpi de zid în patru muchi duceau dint-o lature niște scări nalte, care ajungeau la jumătatea întregei înălțimi a casei. Nici un copaci, nici un acaret pe lângă casă; ograda cea mare cu iarba ei uscată se-ntindea gălbuie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de numărătoare cărții?... trebui să-i vie... trebui să-i vie... Mie de ce mi-a venit? Pentru c-a trebuit să-mi vie!... Dan trecea iute printr-o parte de oraș în care locuia boierimea. Curțile albe ca argintul, cu cerdacuri și scări a căror scânduri curate și ceruite sclipeau în lună, [erau] pierdute în mijlocul unor pomete; pe marginea uliței, deasupra zaplazurilor, atârnau câte - o jumătate din ramurile arborilor grădinelor... șiruri de nuci cu frunze late, gutîi și cireși... pe ici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădine miros ș-o umbră adânc - viorie, ruptă de dungi de lumină albă care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. El ajunse acasă. El ședea într-o chiliuță din casele unui boieri mare. Încet, trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinele ieșite erau suspendate de stâlpi albi... trecu ca o umbră și, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu era să întreprindă un lucru estraordinar? - Întunericul îngreuiat cu miros de rășină a chiliei lui era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregei vegetații pe care o zugrumă cu încîlciturele ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos si roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
niște stânci de piatră... Soarele domnea pe cer și împlea sânul mării de lumină. La malul continental el văzu răsărind, din stânci pădurene și încleștate prin rădăcini de arbori, o monastire veche, prin a cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regular și încet călugărițe... O grădină unită de murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele mai până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se înțepenise între niște stânci... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin al cărei cerdac cu stâlpi îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării. El se desculță și, sărind de pe o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu, dădu de un izvor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbatice de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregei vegeții pe care o zugrumă cu încîlciturele ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. In zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, cu ferestrele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră.,. Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, [cu stâlpi ] îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte - un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zaplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga - acarete pentru bucătărie si
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitîndu-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În aceasta curte se născuse Iorgu. Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
casei boierești. De cele mai multe ori intra prin dos, pe la bucătărie, și de-acolo o lua pe scările de lemn care duceau direct spre odăile cele mari. Acum urcase prin față, pe treptele neregulate din lespede întărită cu piatră roșie, până în cerdac. Ușile erau zăvorâte, iar în pridvor, pe patul înălțat și împrejmuit cu balustradă de stejar, dormeau la rând toate slugile casei. Într-un colț, Mărineci cânta încetinel un cântec de iubire. Îl chemaseră fetele care țineau casa și care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
i-a umplut sufletul de bucurie și, ori de câte ori venea sărbătoarea aceasta, își amintea de ziua însorită și colorată pe care o trăise la conacul din Coteni, în anul 1460, înainte de a se numi Comoșteni, prin dania măicuție Nălbica. Pe balustrada cerdacului erau așezate coșuri albe, împodobite cu crengi de salcie și încărcate de ouă încondeiate. Toată ziua de vineri desenaseră cu ceară fiecare ou. Nu doar câteva femei care știau bine să țină condeiul, ci și băieții care vruseseră să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-se la cer ca un fum de pucioasă. Povestea a mers repede, din sat în sat, până la Târgoviște, și a adus aminte de timpul aprig al domniei lui Dracula. Apoi, la puține săptămâni, Dionisie a înfipt barda în grinda unui cerdac. Nu că ar fi avut vreo intenție, ci a lăsat-o puțin din mână, cât să se scarpine, și a uitat-o acolo. Într-o dimineață de mai, au văzut-o niște călugări, care știau precis că locul ei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mâncase înghețată și care acum se întorcea într-un alai de cinci fete, toate tinere, dar între care ea era regina grupului. Era fericit și amuzat totodată și stătea fără nici o grijă, când a ajuns în dreptul unei case albe, cu cerdac brâncovenesc, una nu prea mare, care mai este și astăzi și care pe atunci avea porți mari de fier, înzorzonate cu flori și pantere. Nu se uita în direcția aceea, dar a simțit cum vine spre el un fuior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în care s-a crezut în siguranță. Se simțea amenințat și prin cap îi treceau ace încinse, unul câte unul. În timp ce servitoarea schimba două vorbe cu vardistul care cine știe ce îndruga, alarmat că a uitat pentru ce venise, Zogru văzuse în cerdacul casei un bărbat negricos și atletic, cu sprâncenele împreunate și părul vâlvoiat. Era o apariție mai curând comică, mai ales văzută acum, ca imagine topită de timp, însă pentru Zogru fusese ca o lovitură de bici. Omul emana o teroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
liceul, și facultatea, la fără frecvență ori prin cursurile rapide organizate de comuniști special pentru victime ca Vencica. Așa că în 1959 Zogru a găsit-o membră în guvern, cu Pobedă neagră priponită în poarta cu pantere. Casa lui Achile, cu cerdacul ei brâncovenesc, fusese vopsită maro, ca să țină la murdărie. Zogru a plutit în curte pe deasupra măciuliilor de nalbă și, cum a văzut-o pe Vencica, a rămas înmărmurit. Nu și-a dat seama imediat cine este. Arăta ca o tovarășă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
documente erau strânse acolo, de fapt, un roman întreg, căci Josh scrisese un istoric detaliat al casei. Imediat sub fotografia care înfățișa clădirea, așa cum arată ea acum, cu tencuiala albă, crăpată și umflată ca o coajă de cartof copt, cu cerdacul străjuit de coloane înflorite și curtea năpădită de buruieni, urma un istoric, scris cu „Times“, la un rând: Imobilul din Calea Victoriei, 144 a fost construit cu aproximație la începutul secolului al XVI-lea, de când datează prima lui atestare, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]