1,717 matches
-
protecție după atâta amar de vreme în care fusese de-o semeție glaciară? Nu. Nu putea. Nu. Ba da. Ba da. Putea. S-a ridicat din pat și și-a strâns mai bine cămașa de noapte în jurul trupului. Când a ciocănit la ușa lui n-a primit nici un răspuns. Evident, el dormea. Probabil că nici măcar nu-și amintește că s-a întâmplat, cap sec cum e. Irina a deschis ușa. în acel moment, în Casa Fiului Răsare, Lee Kok Fook îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ud leoarcă. Mi-am dat deoparte părul de pe frunte și mi-am zis că acum e-acum. Dacă apărea domnul Aguilar, pregătit să-mi rupă picioarele și să-mi stîlcească fața, cu cît mai repede cu atît mai bine. Am ciocănit din nou și, În scurt timp, am auzit pași apropiindu-se de ușă. Vizorul se Întredeschise. O privire Întunecată și bănuitoare mă observa. — Cine-i? Am recunoscut glasul Ceciliei, una din fetele aflate În serviciul familiei Aguilar. — SÎnt Daniel Sempere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acesta nu umbla Înarmat, cel puțin nu Înainte de micul dejun. Înainte să bat la ușă, m-am oprit cîteva clipe să-mi recapăt suflul și să Încerc să Însăilez cîteva cuvinte, care n-au sosit. Prea puțin mai conta. Am ciocănit de trei ori cu putere. După cincisprezece secunde am repetat operațiunea, și tot așa, ignorînd sudoarea rece care Îmi acoperea fruntea și bătăile inimii. CÎnd ușa s-a deschis, Încă țineam ciocănelul În mînă. — Ce vrei? Ochii vechiului meu prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gonea pe un cal fără frâu, un altul se bălăbănea pe o vacă, altul pe un măgar; alții mișunau pe jos iuți și neastâmpărați, agățându-se de cozile și coarnele animalelor călărite de către semenii lor. Unii suflau în cornuri, alții ciocăneau în niște cupe, unii erau înarmați cu țăpoaie, alții cu furci. Unul dintre ei , care părea să fie căpetenia avea un pântec enorm și un cap mare și rotund, el călărea o broască șestoasă care o apuca când într-o
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Johnny, căutați-mă în altă parte! Stompanato și textierul ieșiră din separeu fără să crâcnească. Cohen zise: — Ai nevoie de ceva de lucru sau ceva lipeală, corect? — Nexam. — Howard se poartă frumos cu tine? — Minunat. Cohen se juca cu paharul, ciocănind în el cu pietricica de șase carate de pe degetul mic. Știu că ești trecut la datornici prin niște catastife. Ar trebui să lucrezi pentru mine, băiețică. Condiții de lux, profit lejer... — Îmi place să mă joc cu focu’. Îmi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
poți zice orice și tot stă la taclale - pentru că e 1 noaptea și el n-are unde să se ducă. — Și de asta te exciți așa de tare la ideea c-o s-o lucrăm pe De Haven? Considine zâmbi și ciocăni în sertarul de sus al biroului. — De ce pariez că există o sticlă acolo? Danny simți că roșește și el. Pentru că ești deștept? Mâna lui Mal continuă să ciocăne. — Nu, pentru că nervii tăi sunt la fel de încordați ca și ai mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
la ideea c-o s-o lucrăm pe De Haven? Considine zâmbi și ciocăni în sertarul de sus al biroului. — De ce pariez că există o sticlă acolo? Danny simți că roșește și el. Pentru că ești deștept? Mâna lui Mal continuă să ciocăne. — Nu, pentru că nervii tăi sunt la fel de încordați ca și ai mei și pentru că miroși întotdeauna a Lavoris. Ca de la un ofițer superior la boboc: polițiștii care miros a apă de gură sunt băutori. Și polițiștii băutori care își cunosc măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
am verificat biroul de la West Hollywood. Multe documente vechi, da’ zero hârtii despre 187 sau de la marele juriu. Ai fost atât de absorbit să-i fugărești pe Roșii, că, probabil, nici nu te-ai mai gândit la asta. Mal îl ciocăni pe Buzz cu creionul. — Ai dreptate, nu m-am gândit. Dar tu la ce te gândești? Puștiul e mort și-ngropat, era oricum în rahat până-n gât din cauza intrării prin efracție pe care o comisese și probabil că era terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pierd, sunt inconsolabilă, când câștig, mă bucur nebunește. Dar ce facem atunci când îi pierdem pe cei iubiți? Ne fabricăm alte jucării de alinare: eventual paradisul, de unde ei ne veghează mai departe, ori reîncarnarea lor într-o vrăbiuță care vine să ciocăne zilnic la geam, într-un fluturaș insis tent care, în plină iarnă, îți intră pe geam, sau în vreun pisicuț străin care cunoaște fiecare colț al casei. — Crezi că mântuirea prin faptele bune e tot o iluzie? — Dalai Lama a
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
n-a mai turburat pe mamă-sa bolnavă. Diplomația fusese împinsă prea departe. La pomenirea numelui funest, Lenora își rupse dantelele hainei de casă. Acum tăcerea iar spărgea alune. Era o imagină a lui Mini, când gânduri anevoie de spus ciocăneau timpul și spațiul, fără de vorbe. Noroc că intră Lina cu canotierul în mână și cu geanta ei mare. "Geanta de moașe!" glumea Nory - cu toate că era de antilopă fină, cu "fermoir de argint" și cu o monogramă impunătoare. "Moașă de lux
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Se aude un pocnet și masa se clatină din nou. — Repede! strigă Mabel. Mama este la capătul puterilor. Nu știu cât va mai putea ține portalul deschis. O să putem comunica folosind codul spiritului. O, spirite, spirite! Răspundeți întrebărilor noastre, vă rugăm fierbinte! Ciocăniți o dată dacă acceptați, de două ori dacă nu știți, și de trei ori dacă refuzați. Înțelegeți? Un singur ciocănit. — Vreți să vorbiți cu cineva din această încăpere? Un ciocănit. — Este mama voastră aici cu noi? Un ciocănit. Vocea Elspethei Macfarlane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pierd, sunt inconsolabilă, când câștig, mă bucur nebunește. Dar ce facem atunci când îi pierdem pe cei iubiți? Ne fabricăm alte jucării de alinare: eventual paradisul, de unde ei ne veghează mai departe, ori reîncarnarea lor într-o vrăbiuță care vine să ciocăne zilnic la geam, într-un fluturaș insis tent care, în plină iarnă, îți intră pe geam, sau în vreun pisicuț străin care cunoaște fiecare colț al casei. — Crezi că mântuirea prin faptele bune e tot o iluzie? — Dalai Lama a
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Shun într-o audiență în numele tânărului împărat. Mergem în sala în care sicriul lui Hsien Feng se odihnește în spatele unui panou. Cât așteptăm, Tung Chih se cațără pe sicriu și se întinde pe burtă. Îl privesc pe fiul meu cum ciocăne în sicriu. Îi șoptește tatălui său despre noul lui prieten, iepurele cu ochii roșii. Își invită tatăl să iasă și să-l vadă: — O să țin eu capacul ridicat pentru tine. — Explică de ce decretul către prințul Kung a fost trimis fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se înghesuiau să vadă de aproape sicriul acoperit cu flori, cu capacul așezat alături. Cu nelipsita lui geantă la șold, atîrnată de o curea încrucișată peste pieptul lui lat, bădia Nică opunea reguli meschine într-un moment a cărui măreție ciocănea în piepturi cu degete de gheață. A doua zi, același Nică adună căruțele și oamenii pe șantier. Canalul se transformă într-un furnicar. Adjunctului i-a apărut atunci viziunea unei așezări bine orînduite, cu parcuri, blocuri și alei asfaltate. Răscrucea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mesagerii din partea altor clanuri. Au sosit atât de mulți vizitatori? De ce n-ați venit să-mi spuneți? — Spuseserăți că doreați să vă odihniți pe ziua de azi și n-am vrut să vă deranjăm, stăpâne. Trasând cercuri cu degetele și ciocănindu-și genunchii, Nobuo îi privi cu un dezinteres înfumurat: — Mda, bine. Dar voi patru trebuie să luați masa de seară cu mine. Vom bea și puțin sake. Vasalii superiori se uitară unii la alții, părând cam jenați. Vă împiedică ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un colț - sticle de whisky și gin - părea să indice faptul că părintele putea să fie și neînsurat. Strângând încă la trupul ei firele de iederă, Eva traversă curtea și se apropie de ușă - adică, evident, de ușa bucătăriei - și ciocăni. Nu-i răspunse nimeni. Se duse până la fereastră și se uită înăuntru. Bucătăria era mare, vizibil neîngrijită și avea toate semnele caracteristice existenței unui burlac. Eva se întoarse la ușă și bătu iarăși, întrebându-se ce să facă acum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
sunt rare, n-ar avea de ce să se plângă chiriașul. Rare, dar uite că ultima a fost chiar ieri. Bătuse timid în ușă. Nici un răspuns. Totuși, Tolea era acasă. Se simțea că e acasă, dar nu vrea să deschidă. Mai ciocănise o dată, de două ori, apoi deschise precaut ușa. Domnul Tolea Voinov abia de își rotise capul. Îl recunoscu pe intrus, dar nu îl onoră cu vreun gest. Musafirul rămase în ușă, nesigur dacă să intre. Așteptarea nu dură decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rotind vârtejuri suave de neant în fața ușii deschizându-se brusc, printr-un oftat neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar sau xilofonul papucilor cu toc, ciocănind mozaicul. Vreun sunet care să aparțină distinct imaterialei făpturi? Nicidecum! Doar pașii sfioși ai lunganului pensionar, foșnetul prosoapelor pe care le schimba, bombănelile, peria și pieptănul și pensonul de bărbierit și clinchetul lamei căzând pe oglindă. Ceea ce nu însemna că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
răgușită, sufocată, mocnită. Să se întoarcă, să nu se întoarcă... cine știe ce se mai întâmpla în bizarul cuplu. Renunță la orice inițiative suplimentare, coborî grăbit în stradă. Duminica rămase închis în casă. Scosese telefonul din priză, nu răspunse când domnul Gafton ciocăni, sfios, în ușă, îngrijorat, probabil, că nu auzise nici o mișcare a vecinului. Tolea zăcea în pat: gândea. Mai curând furios, decât încântat de amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o clipă, din nou. Păi bine, zic. Atunci, eu o să... Mă ridic de pe canapea, fără ca ei să Întoarcă măcar capul. Ies În hol și iau cutia de carton pe care am adus-o cu mine. Apoi ies pe ușa laterală, ciocănesc În ușa de la clădirea anexă și o deschid precaută. — Bunicule ! Bunicul e tatăl mamei mele și stă cu noi de când s-a operat la inimă, acum zece ani. În vechea casă din Twickenham avea doar un dormitor, dar casa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Trag aer În piept adânc și mă ridic. N-am să-l las să mă dea afară. Pur și simplu, n-am să las să se Întâmple una ca asta. Traversez biroul și pornesc pe hol spre sala de ședințe, ciocănesc la ușă și o deschid. Jack Harper e așezat pe un scaun la masa de conferințe și scrie ceva Într-o agendă. În clipa În care intru, ridică privirea și gravitatea expresiei lui face să mi se pună un nod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
OK. Asta e, n-am ce face. Trag aer În piept adânc, mă ridic și pornesc spre etajul unsprezece. În fața ușii lui e un birou, dar nu văd nici urmă de vreo secretară, așa că mă duc direct la ușă și ciocănesc. — Intră. Deschid prudentă ușa. Încăperea e imensă, luminoasă și lambrisată, iar Jack stă la o masă circulară, Împreună cu alte șase persoane, așezate pe scaune. Șase oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată, Îmi dau brusc seama. Cu toții au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aparat de filmat. Dumnezeule ! Oare unde-o fi ? Poate am să... Îhm... să văd, poate e la ea În dormitor ! Pornesc pe hol, cu niște pași pe care Încerc să-i fac cât mai normali, ajung la ușa ei și ciocănesc ușor. Dinăuntru nu vine nici un răspuns. Bufniturile au Încetat. Rămân cu ochii la lemnul natur, ușor stresată. Chiar am de gând să fac asta ? Da. Trebuie neapărat să aflu. Apuc mânerul, deschid ușa - și scot un țipăt, Înspăimântată. Imaginea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la închidere, deși nu bea mai mult ca alții: cădea câte două trei ceasuri într-o somnolență, după care se scula și începea să măsoare, cu pași caraghioși de copil care învață mersul, sălița de la polițele cu sticle până-n prag, ciocănind sonor în tejghea cu paftaua inelului de pe degetul mâinii stângi. Ai văzut ce mi-a făcut Rasputin? întreba, dacă te prindea cu ochii pe el. Nikolai ajunsese așa după unsprezece ani de pușcărie în Transnistria, înnebunit de șocurile electrice, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să mă ascund. Cu inima bătându‑mi nebunește, mă scufund în scaun și încerc să mă ascund după Wall Street Journal. Dar e prea târziu. Kent m‑a văzut deja. Îi cade falca de uimire și vine repede la mașină. Ciocănește în geam, bolborosind ceva și gesticulând insistent. — Rebecca! Ai greșit direcția! strigă, în clipa în care las geamul în jos. Guggenheimul e în cealaltă direcție! — Serios? spun pe un ton șocat. O, Doamne! Cum s‑a întâmplat una ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]