521 matches
-
populația scade la 53 de liude probabil datorită plecării "bejenarilor" cu contractul expirat spre satele vecine: Brăhășoaia (întemeiat la sfârșitul secolului al XVIII-lea), Mărășeni (abia reîntemeiat) sau Muntenești. În 1865, satul avea 27 de familii din care 21 de clăcași. La 1885, autorul "Dicționarului geografic al jud.Vaslui", Constantin Chiriță, a recenzat numai 25 de familii cu 135 de suflete. În anul 1966 avea 315 locuitori, iar în 1977 numai 251. La ultimul recensământ (2002)satul număra cu un locuitor
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
prezent, satul este arondat comunei Ștefan cel Mare. Până în 1865 moșia a aparținut unui număr mare de proprietari, iscându-se, uneori, și răsunătoare judecăți și procese pentru stăpânirea ei. În anul mai sus-citat au primit pământ și cei 21 de clăcași atestați cu acte de aici, pe o suprafață de 63 fălci(aproximativ 94 ha) pentru care au trebuit să plătească suma de 19.463 lei și 20 parale, "la cursul visteriei". Marea împroprietărire de 1921 a îndestulat pe toată lumea, dar
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
și astăzi numele de "Bârzeștii mănăstirii" sau "Bârzești-Barnovschi" și care "cotună" este locuită într-o mare proporție de urmașii acelor țigani robi.La aprox. 1,5 km.sud de Bârzești, foarte aproape de Tăcmănești, s-a înființat și un cătun cu clăcașii români ai mănăstirii, căruia i s-a dat numele de "Călugăreni", unde a fost construită și biserica. Cu timpul, s-a consacrat numele nou al satului, care se numește și astăzi Călugăreni. În timpul retragerii pentru refacere a armatei române din
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
în comuna Vlădești, 1902 în comuna Bogdănița, 1908 în comuna Orgoiești, Vaslui, 1925 formează o comună, cu satul Fundu Văii, 1929 comuna Orgoiești iar din 1950 comuna Lipovăț . Vecinii satului Căpușneni sunt Locuitorii satului, au lucrat pe moșia schitului ca, clăcași până la 14 august 1864 când, s-a desființat claca și au fost împropietăriți. Împropietărirea s-a făcut în funcție de numărul de vite astfel; 4 boi și o vacă - cinci fălci patruzeci de prăjini (cca. 8,3 ha), 2 boi și o
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
atestați ai diverselor trupuri de moșie de aici au fost: mănăstirea "Frumoasa" din Iași, serdarul Costachi Caracaș, aga Vasile Pogor, frații Frimu, marele vornic Constantin Vârnav, Nathalie și Gheorghe Vârnav și Titu Ioanid. La 1864 au fost împroprietăriți foarte puțini clăcași care au început să-și vândă repede pământul datorită lipsei banilor și al uneltelor necesare. Marea reformă agrară de la 1921 a adus bunăstarea fiecărei familii din sat. După 1950, pământurile au fost iarăși "strânse" formându-se întâi o "Intovărășire" și
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
arendă prin licitație celor interesați. Două grupuri de săteni fără pământ din satele Bahnari (22 km SE) și Muntenii de Sus (20 km E) au constituit „obști de arendare” beneficiind și de avantajul că și înaintașii lor lucraseră aici ca clăcași și au început să lucreze pământul. Decretul-Lege nr. 1550/02.07.1878 le-a acordat acestor două obști privilegiul împroprietăririi și al întemeierii noului sat tocmai datorită vechimii lor ca arendași și foști clăcași. La întemeiere, satul avea 30 de
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
și înaintașii lor lucraseră aici ca clăcași și au început să lucreze pământul. Decretul-Lege nr. 1550/02.07.1878 le-a acordat acestor două obști privilegiul împroprietăririi și al întemeierii noului sat tocmai datorită vechimii lor ca arendași și foști clăcași. La întemeiere, satul avea 30 de familii cu 176 de suflete. În 1970, la sud de fostul CAP, în jurul izvoarelor din dreapta DN 15 D Vaslui-Roman, s-au descoperit resturi ceramice de tip „Poienești” (sec. II-III), resturi de amfore romane, precum și
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
Urdești, din comuna învecinată cu același nume, au fost răpite de către proprietarul Urdeștilor, Necolai Greceanu și că în judecata ce a avut cu obștia răzeșilor, cumpărând documentele de la vechilii acestora, în urmă li s-a răpit toată moșia făcându-i clăcași. Această moșie a venit mai târziu în proprietatea domniței Natalia Ghica fiica fostului domn Grigore Alexandru Ghica până în anul 1883 când a vândut-o lui Neculai Juvara. Satul este așezat pe două dealuri numite Podișul si Dealul Viilor care au
Viișoara, Vaslui () [Corola-website/Science/301920_a_303249]
-
produs o viitură puternică. Puternica inundație din acea perioadă și apoi inundațiile repetate ce au urmat au făcut imposibilă locuirea și practicarea agriculturii în lunca Moldovei și a Șomuzului, boierii Cantacuzino - stăpânii moșiei Baia fiind nevoiți să strămute casele de clăcași din zona joasă a Băii pe culmele mai înalte ale dealului pe care este amplasat în prezent vatra satului. Satul nou format pe versantul sudic al dealului s-a numit Cotu-Băii. După anul 1800 satul se consolidează cu locuitorii veniți
Cotu Băii, Suceava () [Corola-website/Science/301945_a_303274]
-
Vâlcea, Muntenia, România. Este așezat la apus de satul Titești, pe șoseaua forestieră Cornet - Tărure. În preajma întemeierii statelor feudale (sec. al XIV-lea), deși era condus de vechea obște liberă a moșnenilor de aici, a fost transformat în sat de clăcași ai Mănăstirii Cozia, pe aproape jumătate din hotarul său. Tăranii (moșneni) dețineau terenul situat pe Valea Satuluim, înspre miazăzi, adică proprietățile cuprinse între "Ulița Popii" și "Ulița Priporului", cu locurile din jur. Proprietatea Mănăstirii Cozia se situa în partea dreaptă
Bratovești, Vâlcea () [Corola-website/Science/301990_a_303319]
-
în septembrie 1969, profesorii I. Nicolaescu și C.M. Zira, au elaborat două ipoteze: că localitatea ar fi fost “o ascunzătoare de vite mari în mijlocul ostrovului”, dar, mai probabil, o “redută rusă”. Mai târziu este confirmată existența sa ca ”sat de clăcași”. Comuna s-a numit anterior descoperirii vestigiilor geto-dace “Ulmi”, datorită pădurilor de ulmi existente în zonă și avea în compunere satele Fântâna Banului (de la întemeietorul legendar al satului, ciobanul Banu, care a săpat prima fântână, stabilindu-se în zonă), Fântânița
Comuna Cetate, Dolj () [Corola-website/Science/300393_a_301722]
-
murit omul i se spune "Omul al mort". Urmașul lui Dinu a fost Ion care la 1820 era prieten cu Tudor Vladimirescu. După Ion urmează Tache și apoi Scarlat Moscu care avea la Petrești moșie pe care o muncea cu clăcașii din satele Petrești și Rogojina. Se știe că "Valea Caselor" din Petrești au fost clăcași la Scarlat. La sfârșitul sec.XIX-lea Musculești era comună și cuprindea satele Dolcești, Frasinu, Hubari, Musculești și Valea Purcariului. Comuna avea 1260 locuitori iar
Comuna Bărbătești, Gorj () [Corola-website/Science/300454_a_301783]
-
la 1820 era prieten cu Tudor Vladimirescu. După Ion urmează Tache și apoi Scarlat Moscu care avea la Petrești moșie pe care o muncea cu clăcașii din satele Petrești și Rogojina. Se știe că "Valea Caselor" din Petrești au fost clăcași la Scarlat. La sfârșitul sec.XIX-lea Musculești era comună și cuprindea satele Dolcești, Frasinu, Hubari, Musculești și Valea Purcariului. Comuna avea 1260 locuitori iar la început purta numele de Dolcești, apoi și-a luat denumirea de Musculești după familia
Comuna Bărbătești, Gorj () [Corola-website/Science/300454_a_301783]
-
reiese că atunci erau vreo 300 de locuitori, pe când satul mânăstiresc Bistreț avea 217 familii și peste o mie de locuitori. Boureni avea 97 de familii iar Cioroiul 62, asta ca să amintim doar satele de moșneni, pentru că celelalte erau de clăcași, plasa Balta mai având 15 sate mânăstirești, 13 boierești, 2 ale spitalului Brâncovenesc și unul mixt. Pe atunci populația din zonele de câmpie, cu teren mai fertil, era mult mai rară, majoritatea locuitorilor preferând poienele din codrii nesfârșiți care acopereau
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
32% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,95%). Pentru 4,32% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Satul Țigănești s-a format după anul 1800 din familiile de clăcași ai mănăstirii care, învecinându-se cu lacul Țigănești, a preluat numele acestuia. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Țigănești", era arondată plășii Snagov din județul Ilfov, și era formată din satele Ciolpani, Lupăria-Sărăcineasca și Țigănești. În
Comuna Ciolpani, Ilfov () [Corola-website/Science/300493_a_301822]
-
a efectuat pregătirea școlară preuniversitară, dar este de presupus că a urmat atât studii de agricultură cât și de drept. A fost membru al Partidului Conservator în cadrul căruia a ridicat adesea în parlament situația țărănimii, fiind preocupat îndeosebi de emanciparea clăcașilor. În cadrul grupării politice a „conservatorilor” a crezut că va putea contribui la îndreptarea unor disfuncționalități din evoluția societății românești, mai ales a celor din mediul rural. A acceptat ca în Guvernul Lascăr Catargiu (4) să dețină portofoliul Ministerului de Justiție
Dimitrie C. Sturdza-Scheianu () [Corola-website/Science/307165_a_308494]
-
Conform tradiției locale, biserica de lemn este cel dintâi lăcaș de rugăciune din sat, anterior credincioșii mergând la mănăstirea Gura Motrului pentru hrana sufletească. Partea de jos a satului era în acel timp moșia mănăstirii, iar locuitorii de aici erau clăcași, în timp ce în partea de sus, în Răduțești, locuiau moșneni. Deși ridicată în partea de jos a satului, tradiția susține, totuși, că biserica a fost ridicată pe locul culei familiei Butoi, întemeietoarea satului. Conform pisaniei de peste ușa de la intrare în tinda
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
aspri. Tot în secolul al XVI-lea, sătul Vădăstrița este amintit că un hotar cu satul Vădastra. Satul a luat ființă în anul 1748 în urmă legii lui Constantin Mavrocordat prin care s-a desființat Șerbia. Este sat înființat din clăcașii de pe moșia mănăstirii Cozia, care stăpânea aceste pământuri. Moșia comunei este destul de întinsă, cuprinzând 3907 ha. Ea a aparținut mănăstirii Cozia până la secularizarea averilor mânăstirești de către Alexandru Ioan Cuza în anul 1864. Odată trecută pe seama statului,s-a făcut prima
Comuna Vădăstrița, Olt () [Corola-website/Science/302030_a_303359]
-
pentru minte, inimă și literatură" apare articolul "Poezie" (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influențat de ideile programatice ale lui V. Hugo. Apare volumul "Poezii nouă" (1847), cu problematică socială ("Muncitorul", "Sila", "Ocna", "Carnavalul", "Clăcașul") și de natură ("O dimineață pe Caraiman", "O dimineață pe malul lacului"). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-și radical tonalitatea și tematica poeziilor. Este unul dintre fruntașii revoluției
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
urmași, au lăsat domeniul fraților Ioan și Sandu Sturdza, cu care se înrudeau. La data de 19 aprilie 1699, frații Sturdza și-au împărțit între ei averile, moșia Miclăușeni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe moșie locuiau și munceau țărani clăcași și țigani vătrași robi, care și astăzi poartă nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, după cum scrie Costin Merișca, în lucrarea ""Castelul Miclăușeni în cultura română"" (Ed. "Cronica", Iași, 1996). Locuitorii satului Miclăușeni trăiau în bordeie sărăcăcioase
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
și ca Părinte ca să vă aducem bucurie și vindecarea rănilor de care ați pătimit până acuma: Noi dorim ca să primiți sosirea noastră în mijlocul vostru ca un semn de pace și de mângâiere."" Locuitorii acestui ținut s-au bucurat de împroprietărirea clăcașilor, fiind izgoniți călugării greci care-i exploatau. De asemenea, locuitorii acestei zone a Basarabiei au fost martori la instaurarea lui Carol I de Hohenzollern în fruntea României în 1866, precum și la proclamarea independenței în 1877. Odată cu reinstaurarea administrației moldovenești a
Cahul, Bolgrad și Ismail () [Corola-website/Science/311501_a_312830]
-
întrecută de Ploiești. Treptat, Gherghița a sărăcit, negustorii au început să se mute aiurea, însemnătatea sa a scăzut și, odată cu aceasta, și-a pierdut și protecția domnitorilor, care au dăruit-o în 1765, cu toată moșia ei, mitropoliei, locuitorii ajungând clăcași. Locul acestora l-a luat Ploieștiul, ajuns în secolul al XVIII-lea o așezare importantă, înscrisă și pe hărți. Dacă până la începutul secolului al XVIII-lea nu știm unde rezidau ispravnicii județului Prahova, de atunci încolo ei stăteau sigur aici
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
erau principalii furnizori de produse agricole pe piață, însă productivitatea acestor gospodării era scăzută: randamentul mediu la hectar era, de exemplu, de două ori mai mic decât în Franța. Creșterea producției se explică prin sporirea obligațiilor de muncă ale țăranilor clăcași. Munca salariată era practicată încă în proporții reduse. Noul stat, aflat la confluența Imperiilor Otoman, Austro-Ungar și Rus, cu vecini slavi pe trei părți, aspira la vest, în principal la Franța și Germania, pentru modelele sale culturale, educaționale și administrative
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
se micșorau din cauza diviziunii între urmași, iar o mare parte din aceste pămînturi cădeau în posesia negustorilor, fiindcă o parte din răzeși, din lipsă de finanțe, le vindeau și plecau pe pămînturile boierești, mănăstirești sau ale satului, făcîndu-se vecini sau clăcași. În 1861 terenurile agricole au sporit cu mult față de 1817. Răzeșii și negustorul Șișmanov stăpînește 757 desetine de pămînt, păduri, iazuri. În 1865 stăpîneau deja 870 desetine de pămînt. În anul 1870 numărul caselor și a populației s-a micșorat
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
cuprins 12 familii, au murit 41 oameni și 66 s-au îmbolnăvit. După datele statistice din Orhei (zemstva județească) în 1886 din raionul Adrianopol stăpîneau la Alcedar și la Mihuleni 310 desetine de pămînt și 315 desetine de pădure. Sătenii clăcași stăpîneau 800 desetine de pămînt, 6 mori de apă și una de cai. La 1876 datoriile constituiau 760 ruble. La 26.07.1894, ziarul „Бессарабский вестник” informează: „Roada este destul de bogată: grîul s-a strîns către 170-200 puduri de falce
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]