1,904 matches
-
încununa regiunile friguroase, înălțimile înghețate ale eruditului nostru și, de astă dată ierte-ne lectorul că nu ne putem reținea indignarea, d-sa a săvârșit o crimă. Da, a comis un spergiur contra științei, violând cele mai sacrosancte tezaure ale clasicismului, conrupând adevăratul lor sens. {EminescuOpXII 31} Ce susține și ce combate Marcu Aureliu în cartea 1 a confesiunilor sale? Laudă pe profesorii casei sale, mulțămește strămoșului său că nu l-a lăsat să frecventeze școalele publice, pe cari le critică
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
pe care au fost clădite pîn' acum școalele nu numai ale noastre, ci ale întregei Europe apusene. D. Conta voiește să lovească temelia clasicității în întregul învățămînt secundar și mai voiește încă să introducă facultăți special destinate pentru femei. Înlocuirea clasicismului prin utilitarism și emanciparea universitară a femeilor, iacă cele două bătăi de inimă ale vieții organismului propus de d. Conta. Art. 141 din proiect zice: Se vor înființa treptat în fiecare capitală de district cel puțin câte un gimnaz de
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
meserii pe o scară întinsă, și astfel este tinerimei dat prilejul de a se dezvolta fie în ramura clasică, fie în ramura practică, dar în fiecare cu temei. Francezii, neavând școale reale, s-au văzut siliți la un compromis între clasicism și realism. Erau multe plângeri că bacalaureații francezi au prea puțină știință reală și {EminescuOpXII 67} prea multă știință curat clasică. Înainte de a introduce ca o nouă creațiune școalele reale, cari să corespundă pe deplin cerințelor exacte și să permită
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
au desființat cu desăvârșire. Ca oameni cu minte, vor să aștepte mai întîi experiența nouăi combinațiuni și apoi, cel puțin după 10 sau 20 de ani, să decidă dacă să rămână această împreunare sau să se introducă școli deosebite pentru clasicism și pentru realism, ca în Germania. Dar a prevedea, ca în proiectul d-lui Conta, școli reale deosebite (deși fără nici o organizare mai detaiată ) și gimnazii și liceea deosebite și a scoate totuși și din aceste gimnazii și licee partea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
consecință și să ne mărginim la consecințele prevăzute în proiectul d-lui Conta: care va fi rezultatul lor social? Aceste studente vor contribui oare la consolidarea vieței de familie? Sau vor întinde boala funcționarismului și la femei? Și, dacă lovim clasicismul și voim direcțiune practică la băieți, să nu o voim mai ales și la fete? Nu cumva am găsit prea multă activitate practică la fetele române, încît să fie trebuință de-a le abate spre o cultură teoretică la universitate
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
atât de suficient de juriști încît din acesta s-ar putea alege un corp stabil de judecători buni. Ceea ce am voit să se știe e că, în privirea instrucției de la noi, nu poate fi vorba nici de utilitarismul, nici de clasicismul direcției ei - căci ea n-a fost până acuma nici una, nici alta, ci un amestec nerumegat de elementele cele mai diverse, cele de mai de prisos adeseori. Noi nu avem dreptul de-a ne plânge de exemplu de relele urmări
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
poeților, a încurajat și sprijinit domeniul literaturii și arta în general. Epoca a fost însă cunoscută și printrun contrast ciudat: în timp ce artele și literele înfloreau, moravurile decădeau. Ovidius a alcătuit una dintre cele mai bogate și mai întinse opera ale clasicismului augustan: tragedii, elegii, scrisori de dragoste ale unor personaje legendare, Ars amandi, rețete cosmetice. Încântă și astăzi prin frumusețea versurilor în care a transpus legendele Greciei antice: Metamorfoze - 250 de legende. Trăind aproape de Capitoliu, în anturajul curții imperial, Ovidius era
Caleidoscop by Gicuţa Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93505]
-
conceptului de sentiment al naturii în opera literară, M. i-a consacrat o substanțială monografie, Sentimentul naturii în proza românească a secolului al XIX-lea (1978), punctele de referință fiind romanticii pașoptiști („o viziune unitară a naturii”), A.I. Odobescu („între clasicism și romatism”), Mihai Eminescu („magia naturii”), B. Delavrancea („picturalitatea naturii”), Calistrat Hogaș („evaziunea alpestră”) și Al. Macedonski (în special „cromatica”). Același aspect, conceput pe un plan extins, face și obiectul volumului Geografie literară. Orizonturi spirituale în proza românească (1980), în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287939_a_289268]
-
că astăzi s-a eradicat (sau a devenit "de seră"). În altă ordine de idei, credem că e mai util să semnalam aici două poziții mult mai edificatoare decât propriile noastre estimări. Edgar Papu afirma că originalitatea lui Caragiale în clasicismul românesc și universal constă nu în faptul că a reușit să realizeze o extraordinară sinteză între epopee (de ce nu tragedie?, n.n.) și comedie. lar Călinescu îl considera unicul "geometru" din literatura noastră (poate o poantă la adresa lui Ion Barbu). Iar argumentația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
crimă în virtutea pedepsei biblice, năpastă pentru năpastă? Cât privește morala, Caragiale avea perfectă dreptate să spună: "mofturi!" teatrul este o petrecere, că spectatorul asta caută, nu ajunge el la ceea ce e abisal în starea conflictuală. Se pune în discuție apoi clasicismul lui Caragiale care nu prea este, această viziune încheindu-și existența odată cu Alecsandri. Autorul Scrisorii pierdute nu face "concurență stării civile", cum afirmă G. Ibrăileanu, dimpotrivă pe Nenea Iancu trebuie să-l căutăm în adâncurile oceanului (în abis). El face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care tind să submineze poziția divinului. Alături de științe se dezvoltă artele. Adevărul este pus în slujba națiunilor. Există o preocupare permanentă pentru emanciparea mulțimilor prin știință de carte, pentru iluminarea popoarelor. Modernismul n-a pierdut orice legătura cu tradiționalismul și clasicismul, fiindcă amândouă paradigmele aveau un numitor comun: sacrul. Înfierbântat de succesele sale științifice, omul modern se simte tot mai strâmtorat de Ideea că divinul stăpânește lumea și-atunci, prin nihilismul lui Nietzsche, se proclamă moartea lui Dumnezeu. "Grație lui am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ei, îi spulberă de fapt, cu o simplă mișcare, bine și profund gândită, pe detractorii lui Eminescu, stabilind unul din reperele, totodată, de analiză ale transmodernismului, curent ce va trebui să poarte mai departe valorile modernismului românesc, ce vin din clasicism, și din romantism unele (momentul 1848 devenit model, unicul viabil pentru evoluția noastră ca națiune modernă și stat european), și din nou, cu Eminescu principal precursor: "omul deplin al culturii românești" (Const. Noica) din care toate vin și către care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cu punct de pornire filosofic în conceptul cartezian al rațiunii umane, dezvoltând o morală întruchipată în figura „generosului” care își domină pasiunile prin voință, precum și în aceea de honnête homme, în prelungirea curteanului renascentist al lui Baldassare Castiglione, autoarea situează clasicismul sub semnul echilibrului și al măsurii. Prin continua referire la epocă sub aspect politic, social, economic, al vieții de la Curte și din saloanele aristocratice, se reconstituie ritmul, uneori pitoresc, al vremurilor, proiectându-se, prin sondarea sensibilității, o interesantă perspectivă asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290510_a_291839]
-
spirit eminamente clasic, H. situându-se în descendența spirituală a lui G. Călinescu. De altfel, ideile maestrului, prezente la tot pasul, se constituie în pietre de temelie ale celor mai importante eseuri, cele dedicate lui Brâncuși și istoriei picturii românești. Clasicismul esențial al sculpturilor lui Brâncuși - spune autorul -, provenit din straturile adânci ale spiritualității noastre, este acela al Greciei antice, cu care ne înrudim într-un fel mai profund decât toate celelalte popoare europene. Măsura acestui echilibru organic este ilustrată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
EminescuOpIX 145} cărui pronunție greșită și exagerări scenice d. Manolescu le-a reprodus cu atâta succes în "Năbădăile dramatice". Într-adevăr ne bucurăm mult văzând un început de emancipare de nefasta influință franceză, cu toate ideile ei pe dos despre clasicism, cu mișcarea ei pe catalici, cu vorba afectată și pronunția falșă. Reîntoarcerea la natură și la pronunția firească și 'mbărbătată a limbei românești ni pare un succes foarte însemnat, oricât de nensemnat ar părea unor ochi mai puțin pătrunzători. Astfel
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
un album de Ingres, în căutarea ei. Căci portretul ei este, după umila și nepriceputa mea părere, unul din cele mai minunate din istoria picturii și, cu siguranță, cel mai frumos al lui Ingres. Jean Auguste Dominique Ingres, reprezentant al clasicismului francez și inițiator al romantismului și realismului, cel despre care Théophile Silvestre (cine-o mai fi fost și el) zicea că e „un chinez rătăcit pe străzile din Atena“, iar Baudelaire spunea că e pe placul „excentricilor, al blazaților, al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
după 1831, când din Comisia de inspecție a școlilor trei membri aveau formație greacă (Șuțu, Dendrino și Geanoglu Lesviodax), iar Nicola-Sava Piccolos, medicul personal al generalului Kiseleff și membru, la rândul său, în această comisie era un cunoscut admirator al clasicismului greco-latin71. Interesante sunt luările de poziție ale unui protejat al lui I. HeliadeRădulescu, prezentat cititorilor revistelor sale drept un elenist și un cărturar de marcă, Grigore Papadopol. Acesta captează atenția domnitorului Alexandru Ghica, care îi cere un studiu privind starea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pe patru mari direcții autonome, dar și integrative: lectura, gramatica, compunerea și noțiuni generale de stilistică. Referindu-se la statutul disciplinei limba română în învățământul secundar, Fl. Ilioasa consemnează că „în școala noastră de pe la jumătatea veacului al XIX-lea, cu clasicismul ei greco-latin atotstăpînitor, limba română nu exista ca obiect de sine stătător, ci se studia, aproape numai sub raport gramatical, ca materie auxiliară a limbii latine”, (1939: 7), și faptul că „în reforma învățământului secundar, dela 1898, cu liceul trifurcat
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
nu este mai puțin adevărat că pot fi depistate numeroase afinități cu opera rostandiană, de autorul lui Cyrano de Bergerac apropiindu-l caracterul compozit al creației poetice cuprinse în Diafane și Turnul de fildeș (1929); sonetele sale cultivă motive specifice clasicismului, îmbinări ostentativ galante de sorginte preromantică, reverii în spații proprii romantismului, sonorități dense, contururi delicate și rezolvări estetizante frecventate de parnasieni, imagistică intensă, definitorie pentru simboliști. Prin dominanta rațională, care elimină efuziunile, exuberanțele și improvizația, C. rămâne el însuși un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
după apariția Amintirilor din copilărie, pentru că „nu-și dădea seama că tocmai în țărănosul elev de la școala preparandală, pe care-l formase ca pe un fiu din popor bun să instruiască poporul, zăcea clasicul cel mai apropiat de propriul său clasicism”. În ultima parte a vieții sale, sfârșită prematur la cutremurul din 1977, B. a abordat probleme de teorie literară. Un studiu consacrat lui Sainte-Beuve (Ambiguitatea revelatoare a parfumului) e publicat ca prefață la un volum tradus din Sainte-Beuve, Portrete literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285870_a_287199]
-
în 1966, la revista „Argeș”, iar prima carte, Ferestre spre azur, îi apare în 1970. A mai colaborat la „Albina”, „Îndrumătorul cultural”, „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Luceafărul” ș.a. Consecvent convențională și lipsită de mari pretenții, poezia lui S. rimează marotele unui clasicism de manual. Atemporală încă din momentul publicării, ea oferă totuși, în succesiunea volumelor ce o compun, datele unei perfecționări în abilitatea de a versifica, fiind o lirică în care, din când în când, se potrivesc versuri frumoase. Șerban Cioculescu, prefațatorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
și răstălmăcite tendențios, erau invocate de turiferarii și sicofanții opresiunii, intoleranței și crimei, izbucnirea lui Ralea e nu numai de înțeles, dar capătă chiar sensul unui act protestatar. Ca și Paul Zarifopol, cu care avea multă afinitate, Ralea nu înțelegea clasicismul și nu-l frecventa. Nici Racine, nici tragicii greci nu încăpeau în sistemul lui de referințe. Dincolo de obligatorii mențiuni didactice, nici Piston, nici filosofia greacă în genere nu-l reținea. Aș fi ispitit să regret faptul acesta, dacă ar avea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fi ispitit să regret faptul acesta, dacă ar avea vreun rost să regreți că ceea ce îți place e așa cum e. Refuzul acesta venea din oroarea de poncifurile academice, de pedanterie și belferism și din reacția modernismului artistic care vedea în clasicism „le pain des professeurs”. De altfel Ralea avea congenital aceeași idiosincrazie contra miturilor și spiritului tragic grecesc pe care o aveau filosofii secolului al XVIII-lea, Fontenelle, Voltaire, Diderot. E o idiosincrazie de structură mai mult decât de formație. În
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
informații culturale, cronici. Colaborează cu poezie I. Oprișiu, Ovidiu Vassu, N. Massim (un poem în proza), Aurelian Borișanu. Ovidiu Vassu semnează și o proza scurtă, precum și un eseu despre Renaștere. Se acordă un spațiu amplu comentariilor critice: Radu Paul (Concepția clasicismului, Romantismul, Pesimismul metafizic al lui Eminescu), Albert Willner (cu trei eseuri, despre Dostoievski, Molière și I. Al. Brătescu-Voinești), Ștefan Iorga (Ideea națională în dramă românească), Al. Roșca și Salvator Cupcea, autori ai unui studiu caracterologic despre dramaturgia lui H. Ibsen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289237_a_290566]
-
Realitate și artă în Renaștere (1941) și, mai ales, Valoarea artei în Renaștere (1942). Concepția exegetului român era vizibil înrâurită de aceea a unor mari istorici ai artei italiene, îndeosebi de a lui Corrado Ricci, la rândul lui influențat de clasicismul școlii lui Cavalcaselle. Dar M. realiza o sinteză, adăugând orientarea fenomenologică a lui Roberto Pane și Lionello Venturi, discipoli ai școlii vieneze și ai lui Croce. Renașterea era privită ca un fenomen ce interesează deopotrivă istoria mentalităților, se insista asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]