799 matches
-
care erau foarte puțin obișnuiți și hipnotizați de tăcerea ce domnea acolo mergeau înainte cu armele pregătite și aruncând în permanență în jur priviri temătoare. Singurele zgomote ce se auzeau erau pașii înăbușiți ai cailor pe covorul de frunze moarte, clinchetul pieselor de harnașament, scârțâitul roților de car pe drum. Pe neașteptate, cei din față își opriră caii și, cu mâinile întinse, își îndemnară tovarășii să facă același lucru. Ciulind urechile, Balamber auzi ecoul unui zgomot depărtat. Imediat îl ajunse Mandzuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care duce spre Arroyo Pass, la zece mile spre sud de Mountainside. Un mare număr de avioane au trecut pe deasupra din zori. Dacă nu le-ați văzut, înseamnă că se mențin în afara zonei de vizibilitate a fermei. Asta-i tot. Clinchetul slab se repetă. Se așternu tăcerea. Anrella o întrerupse cu o voce încordată. - Lesley, cred că trebuie să revenim la realitate. Șocul lua proporții. Nu era vorba numai de copil, își spuse Craig. Era prea neclar, deși se surprinsese vizualizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
lumina soarelui, filtrîndu-și azurul printre genele lungi... Ochii ei albaștri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!... Abandonarea extatică a unei femei cu privirile albastre... În locul licăririi ironice, aiurare!... O schimbare în lumea din afară m-a deșteptat din semi-halucinația tulburătoare. Clinchetele zurgălăilor deveniseră mai tari, mai metalice, mai apropiate - mai categorice: intrasem în Humulești. Badea Vasile opri la prima crâșmă ca să-și odihnească, zicea el, caii. Crâșmarul, mic, pipernicit, creț, stătea pe prispă, în vestă, cu picioarele goale în papuci, silabisind
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
străduiesc din răsputeri să nu disec acest exemplu, oricât de încântător l-aș găsi, dar socotesc necesar să adaug - întorcându-mă momentan la jocul cu bile de pe trotuar - că, după ce Seymour însuși lansa o bilă, era numai zâmbet când auzea clinchetul de sticlă lovind sticla, dar s-ar fi spus că nu știa niciodată a cui bilă era cea câștigătoare. Și, invariabil, altcineva trebuia să ridice de pe jos bila pe care o câștigase și să i-o înmâneze. Slavă Domnului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
nivel mental — Aiurea, Margotte, nu vorbi prostii. Nu te băga la nivelul mental. Îl farmeci. Te găsește exotică. Nu te angaja În discuții lungi. Lasă-l pe el să vorbească. Dar Margotte continuă să vorbească. Băgă iarăși fise. Se auziră clinchete și dăngănit. Nu Închise. Nici nu ascultă. Analizele suplimentare pentru Elya le interpretă ca fiind o tactică a doctorilor. Își apărau prestigiul dând impresia că Într-adevăr fac ceva. Dar Elya Însuși era doctor. Trăise apelând la asemenea gesturi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
moment în șoaptă. Apoi am auzit-o pe Sheba zicând, șuierând exasperată: — Doamne, Richard, mă lași să mă înțeleg cu omul ăsta? Richard s-a întors înapoi, repede, în sufragerie și a început să strângă farfuriile cu multe zgomote și clinchete. Nu s-a uitat la mine. După un minut sau așa ceva, Sheba a închis telefonul și a venit și ea. — Nenorocita de școală, a zis — Cum a rămas? a întrebat Richard. — Vor să ne ducem mâine s-o luăm. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fi trebuit să fie luată ca atare, dar la fel trebuia să fie pusă problema și-n cazul refuzului lui Mike. Se părea că amândoi se pronunțaseră prea devreme. Jina a făcut un pas înapoi. Din cabană s-a auzit clinchet de vase, un alt hohot de râs, apoi o umbră a trecut prin fața ferestrei, după care a făcut cale întoarsă. Cineva s-a uitat afară, înspre grădină, iar Jina a simțit c-o ia cu frig. S-a gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
gîtul. Și-ar fi dat ochii peste cap și sîngele, de un roșu aprins, i-ar fi țîșnit pe gură și pe urechi. Bineînțeles că nu mai eram aici dacă s-ar fi Întîmplat una ca asta... Se auzi un clinchet dincolo de draperie... Nu era sunet de porțelan, ci mai degrabă de pahar... N-avea cum să servească băutură rece la vremea aceasta a anului... sau intenționa să mă servească cu o băutură alcoolică?... Nu, nu cred... Dar scena care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
avea de gînd să Învinuiască pe cineva pentru rea intenție, apoi numai el putea cădea sub acuzația ei... Ce-i cu zgomotul ăla? Se pare că venea din apropierea bucătăriei, chiar de dincolo de draperie... Printre zgomotele acelea Înăbușite se auzea și clinchetul ușor al recipientelor din sticlă... acel sunet ciudat de frecare a aerului cu lichidul. PÎnă acum n-am realizat că berea poate scoate sunete atît de jalnice. — Sper că bei o sticlă de bere. Nu de aceea venisem pînă aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vreo zece metri... Amintirea nopții mai zăbovea doar la gurile deschise ale unor clădiri și la intrările scărilor rulante. Un băiat pe bicicletă tocmai distribuise ultimele sticle cu lapte și trecea pe pantă-n jos, pe lîngă mașină. Se auzea clinchetul sticlelor goale din sacoșă. Din fericire, nu mai era nimeni prin preajmă. Am luat-o la fugă pe scări, urcam cîte două trepte o dată și am sunat la soneria albă de la ușa vopsită În alb, cu bordură de un verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
meu eu, de mine Însumi. Nemaiputînd să-mi țin răsuflarea, am expirat. Trecînd pe lîngă bărbatul cu umbrelă care mă depășise, o fată tînără Îmbrăcată cu o jachetă verde, lungă, porni pe pantă-n jos cu pași sprinteni, Însoțită de clinchetul monedelor din portofelul pe care-l ținea strîns În mînă. Cineva tot dispărea dincolo de orașul nevăzut și apoi apărea iar, ca Într-un măiestrit număr de prestidigitație. M-am oprit sub pretextul că vreau să fumez o țigară. Am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Dar nu a fost doar sex de calitate. Simțeam că îl cunosc. Simțeam că mă iubea. Am adormit cuibăriți unul în brațele celuilalt, cu brațul lui strâns în jurul abdomenului meu și mâna mea lipită de șoldul lui. M-a trezit clinchetul unei cești lângă urechea mea. —Cafea, a zis. E timpul să te trezești. M-am smuls cu greu din somnul meu dulce și am încercat să mă ridic în capul oaselor. — Ești deja îmbrăcat, am spus, surprinsă. —Mda. Îmi evita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cele trei tovarășe din lift se schimbau din hainele lor obișnuite în chestii înzorzonate și cu franjuri. Nu, caut Biserica pentru Comunicarea cu Spiritele. Ei, asta da replică menită să creeze o pauză în conversație. Întreaga încăpere a răsunat de clinchete discordante când toată lumea s-a întors brusc să se uite la mine. —Nu-i aici, a zis prima doamnă. Probabil că e mai încolo. Sub privirile fetelor filigranate, m-am retras. Pe hol, m-am uitat la numărul de pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nerăbdare. Când au apărut trei bărbați în cizme de cauciuc și cu impermeabile roșii purtând găleți de pește, s-a declanșat un adevărat val de isterie. —Iată-i, iată-i! Oamenii s-au înghesuit înspre bariere; în aer au răsunat clinchetele a sute de camere foto și părinții își ridicau copiii ca să vadă mai bine. Uite unul, uite unul! O făptură uriașă, cu pielea strălucitoare, de un negru-cenușiu, a țâșnit furtunos din apă, întinzându-se după pește, apoi a plonjat înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
toți banii pe care-i aveam la mine, un pumn de dirhami și de maravediși; am văzut-o dănțuind și râzând și legănându-și șoldurile, izbind apăsat cu piciorul în podeaua camerei mele, jucându-și în palme monedele al căror clinchet se amesteca cu acela al joljol-ului, clopoțelul impus evreicelor. Era și timpul ca Salma să rămână însărcinată, căci Providența făcuse ca Warda să fie deja, deși ascunsese cu grijă treaba asta de teamă să n-aibă necazuri. Când se descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Mare din Granada fără a fi huiduiți, maltratați, snopiți în bătaie, ba uneori tăindu-li-se chiar beregata.“ Mintea ei vagabonda atunci departe de ceremonia aceea a cicumciziei care se desfășura la câțiva pași de ea, departe de glasurile și clinchetele cupelor care-i ajungeau la urechi ciudat de înăbușite, ca prin vis. Se pomeni repetând: „Blestemata aia de Paradă!“ Și oftă, pe jumătate ațipită. * * * — Silma, surioară, tot mai visezi cu ochii deschiși? Vocea seacă a lui Khâli o transformă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
frânse și, pentru a nu-și trăda emoția, se smulse de lângă Salma și se făcu nevăzut. Înlemnită, ea nu încercă să-l rețină. Nici măcar nu băgă de seamă că se îndepărtase. Nici un zgomot, nici o zvon de voci, nici un râset, nici un clinchet de cupe nu-i mai ajungea la urechi dinspre patio. Nici o dâră de lumină. Sărbătoarea se stinsese. ANUL AMULETELOR 895 de la hegira (25 noiembrie 1489 13 noiembrie 1490) În anul acela, din pricina unui zâmbet, unchiul meu din partea mamei luă calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sora mea Mariam în brațele maică-sii, mergând și una și cealaltă încet spre a nu aluneca pe zăpada înghețată. Am trecut prin vechea Casba, podul Cadiului, cartierul Mauror, Granada evreilor, poarta Olarilor, fără să întâlnim nici măcar un trecător; doar clinchetele metalice ale unor ustensile de bucătărie ne mai aminteau, când și când, că nu ne aflam într-o tăbără părăsită, bântuită de fantome, ci într-un oraș, unde ființe cu trup omenesc încă mai simțeau nevoia să facă zgomot mânuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a situației, am izbucnit într-un sănătos hohot de râs, pe care tata mi l-a înghețat pe buze dintr-o singură ridicare de sprânceană. Răufăcătorul zbiera: Sări mai sus! Warda sări în sus cât putu mai bine și un clinchet ușor de monezi se făcu atunci auzit. — Dă-mi-le pe toate! Băgând mâna pe sub rochie, ea dădu la iveală o modestă pungă pe care o aruncă pe jos, cu un gest disprețuitor. Banditul o ridică fără să se formalizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în fața noastră. Răufăcătorii abia avură vreme să încalece pe cai, luând-o la sănătoasa cât putură de repede în partea opusă. Eram salvați, mama nu fusese nevoită să facă ce i se ceruse. Dacă aș fi făcut-o, nu un clinchet s-ar fi auzit, ci o adevărată salvă de zornăieli, căci tatăl tău îmi dăduse să port sute de dinari, îngrămădiți în zece pungi pântecoase, pe care le agățasem în jurul șoldurilor, convinsă fiind că nici un bărbat n-ar cuteza să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
afirm din capul locului autoritatea de bărbat. Am călcat așadar apăsat peste piciorul soției mele, care era apărat, e drept, de un pantof de protecție din lemn, apoi ușa s-a închis. Afară, strigăte, râsete, unele foarte aproape, dar și clinchet de oale, primul ospăț de nuntă trebuind să fie pregătit în timp ce se consuma căsătoria. Înveșmântată în roșu și auriu, Fatima se afla în fața mea, lividă în pofida sulimanurilor, nemișcată, înlemnită, surprinzătoare, străduindu-se să surâdă, cu niște ochi atât de jalnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acasă. Da, inima mea e acasă.“ Își rotea șoldurile în cercuri perfecte. Aventurându-se din încăpere spre locul unde petrecerea începuse deja, prinse curaj datorită mirosurilor de biryani și kebab, fu încurajat de sclipirea hainelor elegante și a bijuteriilor, de clinchetul farfuriilor și al castroanelor pentru spălat pe mâini, de râsetele oaspeților care intrau în cort și de dulciurile apetisante care se prăjeau în ulei limpede chiar afară. Un covor roșu se întindea de la intrarea în cortul nupțial până la fântâna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din care o parte i se revărsă peste spătarul scaunului. Scârț... scârț... scârț, după cum se legăna balansoarul, înainte și-napoi, și un alt sunet, mai subtil, un clinchet ușor pe care Vultur-în-Zbor nu și-l explică. Ajunse lângă balansoar și rămase în picioare alături de omul pe care venise să-l vadă de atât de departe. Grimus tricota. Asemănători și totuși diferiți. Da, chipurile lor semănau: nasul acvilin, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
eu, pentru ea, sunt un ins oarecare al unor dimineți când crede că-i prezic ceva din ziua ce va urma... Azi-noapte a fost cutremur. M-am trezit buimac, ușor speriat din somn. Tocurile ușilor scârțâiau, din bucătărie se auzeau clinchet de pahare și zgomotul unor linguri lovite. Am adormit târziu, nu din temere, ci din cauza somnului stricat. M-am gândit doar - cu ușoară intenție de a rememora - la cutremurul din ’77. Vorbeam la telefon cu Ea când a început. Spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]