3,254 matches
-
Ce vrei, să-ți vând eu pontul, mă, îi spuse într-o zi Alexe. Cu ce te-ai alege? Și apoi sunt sigur că vei găsi într-o zi ceea ce cauți. Nu se poate altfel. Da, da, aprobase Nina și clipise spre ea fericită. Să vă fac un ceai cu rom? întrebase Marga neutră. Carmina constatase că Alexe găsea adepți de-a dreptul fanatici în rândul femeilor. Să fi fost numai din pricina faptului că femeile sunt mai comode, mai slabe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce se întâmplase cu el, se plictisise, medita la ceva anume în toate acele ore de absență? Parcă intrase într-o eclipsă, zâmbea amuzat, le filtra pe cele trei femei de la înălțimea biroului, le trecea prin raza albăstrie a ochilor clipind pasiv. Dacă Nina ar fi încetat să vorbească, s-ar fi lăsat o tăcere apăsătoare, jenantă, nu-ți mai rămânea altceva de făcut decât să te ridici, să mormăi o scuză și s-o pornești către ușă. Carmina știa foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
totală, la panică, abia îndrăznind să respire, asista neputincioasă la acel măcel verbal, devastator. Într-un târziu, cu porii contractați, tremurând, murmură mai mult pentru ea. Nu se poate, nu se poate așa. După voi nimic nu rămâne întreg. Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior tremurat, Alexe se opri, poate din dorința de a-și lua un ultim avânt înainte de a porni să nimicească acel firișor nesemnificativ ce-i ședea în cale. Într-o clipă, Carmina înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pluș. Poze, poze, poze. Ridică brațele în sus, cu degetele depărtate, pe urmă lăsă mâinile moi în poală. Așa cum rămase un timp ea avea un aer bătrân și nefericit. Și totuși nu văd motivul real al îngrijorării dumneavoastră. O privi clipind des parcă neînțelegându-i vorbele. Carmina își zise că are un fel de a fi foarte convingător. Aproape ți-ar fi aproape imposibil să presupui că joacă teatru. Motiv real, nu nici vorbă, drăguță. Brațul i se agită în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întotdeauna de asemenea subiecte și-a luat scaunul și s-a apropiat de ecran. Din când în când exclama mirat de imprevizibilul naturii, memora cifre era încântat să afle atâtea taine, fără nici un chin, stând pe scaun în fața televizorului. Mama clipea nervos la fiecare observație exuberantă a lui, avea un aer absent, n-o prea interesau tainele naturii, de altfel nici nu prea credea sau nu înțelegea bine. În aproape 60 de ani de existență nu se petrecuse nici o minune, zi-noapte-iarnă-primăvara-vara-toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a spus că e bună de pus pe răni, el a încuviințat, da, e antiseptică, a rotit pețiolul între degete, a studiat cu atenție nervurile, s-a așezat pe scaun, s-a ridicat din nou, bătrânii nici nu îndrăzneau să clipească, ședeau stingheriți, parcă uitați de musafirul lor impacientat fără nici un motiv. Când a văzut-o pe Carmina, și-a îmbrăcat în grabă trenciul, fata i-a observat starea de nervozitate subită ce-i transfigurase chipul, și-a căutat din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bine crescut, elegant până la pedanță, care știe să se descurce în orice împrejurare, cu tact, cu prestanță, care are un nas ca de copoi atunci când e să discearnă valorile sociale și folosește, poate din comoditate, clișee, le folosește fără să clipească, zâmbitor și amabil, cu fruntea sus, NU, NU, acum este un biet individ, răpus de somn, un pumn de reflexe amorțite, încă tensionate de spasmele amorului, de recenta eliberare a substanțelor organice, un om al cărui sistem nervos începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe cap și rostea, miluiește Doamne, pe roabele tale Carmina și Elena și le iartă greșelile lor cele de voie și cele fără de voie, izbăvește sufletul lor, amin. Le primea ouăle în palmele lui stafidite, uscate, asemănătoare cu două scoici, clipea des, împăcat, le urmărea cum ies din biserică tăcute, intimidate, ca două oițe, știa că afară o să aibă sentimentul că aerul e altfel, și soarele e altfel și bolta cerului altfel, că nu se mai simt ca într-un spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e un om echilibrat, nu se mai știe tânăr și nu-i plac excesele de nici un fel, se va arăta dezlănțuită, pe jumătate disperată, violentă, gata să smulgă prin forță ceea ce nu i se dădea de bună voie? Carmina zâmbi clipind. Ce viziune, ce viziune! Interpretând altfel surâsul gazdei, Fana confirmă: Da, m-am hotărât să fac un copil, poate chiar doi până la urmă. Nici Dimitrie nu are nimic împotrivă. Iar eu vreau să fiu mamă, abia aștept. În timp ce căuta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Până aici, te rog! V-am făcut pe plac la toți. Și ție, și Larisei, și altora, Carmina e singurul meu moft. E o oază. N-am să permit nimănui să se amestece, să se atingă de ea, ai înțeles? Clipi către ea de câteva ori. Părea foarte hotărât. Stătea cu cotul pe volan, pe jumătate întors spre Sidonia. Pe urmă privi plafonul mașinii. Părea să zică: Tot ce era de spus a fost spus. Mâna Sidoniei șovăi. Da, în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am avut vreme să mă uit bine în jur... Își ținea sprâncenele în sus, voia să împiedice, cu orice preț, să-și formeze acea mimică devenită la ea reflex, de a-și îngropa ochii sub ridurile dispuse ca niște raze, clipea des, aproape că-i dădeau lacrimile. Și totuși trebuia să reziste, tristețea se poate exprima și verbal, nu era nevoie să-și adecveze figura, o făcea în suficiente ocazii și avea mult succes, auditoriului i se strângea sufletul, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le stingea pe rând. Carmina îl privi clipind nedumerită. Ce tot spunea omul acesta? Cam prea greu de înghițit gălușca, mă, îi spuse după ce slobozi primul fum. Deci îmi este bine, spuse ea rar, consternată, prea bine chiar.. Alexe parcă luase foc în interior. Din gura lui fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
văzut cu bluza asta, îi spuse Ovidiu în timp ce coborau scările, cu un ton de reproș, prevestitor de furtună. Bătrânica de la etajul întâi se afla la postul de veghe. Părea o statuetă așa cum stătea în cadrul ferestrei, fără să miște sau să clipească. Desigur, îi era greu să înțeleagă ce se petrecea în apartamentul de deasupra ei. Era ceva care depășea firescul. Îi urmări cum se apropie amândoi de mașină, cum se instalează tăcuți pe banchetă. Bărbatul porni motorul. Privea cu încăpățânare înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vrei să vezi că pot, pot, urâțenia ta ți-o trimit înapoi și buze strânse și ascuțit-întins, eu am altceva pentru tine, uite, și ochiul se luminează cu aceeași intensitate și se dilată și îl văd cum moare, cum cedează clipind, întorcând capul în zâmbet moale, șmecher, țuguiat la față, nu-i prea convine, sunt obosit azi, n-am dormit, mi-e somn, ce-i cu mine azi, și-i spun, aștept acum să văd ce se mai poate întâmpla și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
care, nu faceți decât să falsificați sensul unei conversații, o preveni Adrian. Părțile anoste, cele ezitante, repetițiile, tăcerile. Până-n prezent n-am avut parte de tăceri. — Va veni și vremea lor, spuse Adrian, privind-o lung în ochi, fără să clipească. — Treacă de la mine, zise Fanny după o jumătate de minut de tăcere. Aici recunosc c-aveți dreptate. Interviul nu reprezintă o consemnare exactă a realității, ci o selecție. O interpretare. — E un joc, aruncă Adrian. — Un joc? Un joc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cu ape repezi, zbuciumate, plopii copaci unduitori și subțirifoșnind, tânguiesc un cântec de jale și cărările neumblate, devenite un suflet al tăcerii sau al absenței. Acolo, parcă, te zăresc ușor la geam pe tine, în căsuța noastră. Aud parcă flacăra clipind în vatră din cauza puținelor lemne. Iubita mea mamă, ce mai fac surorile mele pe care le iubesc atât de mult? Au învățat să toarcă cum trebuie? Mi le imaginez parcă stând alături de tine pe lavița de la gura sobei, torcând. Anisiei
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
câștiga mai mult decât traducându-le filme idioate... Și ce te Împiedică? Întrebă Marta neliniștită. Mi-ar trebui un spațiu comercial, ca să zic așa. Îl știi cumva? Da. Spune-l. Cabana din grădină. E a ta, zise Marta fără să clipească. Adăugă: Pentru o chirie bună, bineînțeles... Zâmbi. Flavius-Tiberius rămase În scaun. Știa că ea va dispărea Înainte ca el să-i mulțumească. 25. Ecce pater! O descoperire târzie și nefolositoare. Ramolismentul bătrânului punea capăt unei frumoase tradiții de soldați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îi propuse pe loc postul permanent de manechin la atelierul ei din Piața Carolina, plus pe acela sezonier de vânzător ambulant de vată de zahăr pe patru străzi: Calvin, Dacia, V. Lucaciu și dr. Teofil Dragoș. Coriolan primi fără să clipească ambele slujbe, chit că despre cea dintâi nu știa mai nimic. Asta pentru Început, zise Andrei. Între timp vom căuta ceva mai bun. Ceva mai bun avea să Însemne plasator cu posibilități de avansare la cinematograful „Municipal”. Un post care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ale „Bosniei”. Să mă fi Îmbătat cu adevărat? se Întreba el privind pentru a treia oară În acea zi vila doamnei Ster. Bucuria care Îi Încălzise sufletul toată după-amiaza se risipise odată cu achitarea notei de plată. A plătit fără să clipească și a lăsat și un bacșiș cum doar clienții cu dare de mână Își permit. Avusese un motiv anume de fericire, dar care? Nu trăsese Încă lozul cel mare. Juca rar și, În cel mai bun caz, nimerea unul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu ești singurul, observă ironic Petru. Da’ numai că eu am fost fericit astăzi. Am fost! Mă Înțelegeți? Și? Nu mai sunt. Vedeți cum arăt. Vei fi din nou fericit mâine. Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tot io patronu' ? Io am fost dezident Încă de atunci, șopti Brândușă. Să mă dezleg de un trecut glorios? Havelul comerțului nostru, gânguri clientul-perspicace cu ochii umezi de emoție. Cam așa ceva, recunoscu Brândușă fără pic de emfază și fără să clipească, chit că nu auzise niciodată de Havel. Mărturisirea aceasta de o excepțională Însemnătate a fost urmată de o tăcere apăsătoare, atât de apăsătoare, susține clientul-perspicace, Încât obiectele din jur au Început să-și modifice forma, În sensul că s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
aproape văduvă, căci ei trăiau ca soț și soție fără să fie căsătoriți. Uneori, Îl Întreba: Cori dragă, să mă culc cu cutare? Nici nu știi ce mult ține la mine! El o privea În ochi și zicea fără să clipească: culcă-te. Ea Îi sărea de gât și striga fericită: am știut că mă iubești! El aștepta să rămână singur ca să bea un șnaps sau să vomite. Cu cât iubiții Martei se Înmulțeau, cu atât creșteau și șansele sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o formă inedită de sinucidere, cineva Începu să o scuture de zăpadă. Era un bărbat cu fular roșu și ochelari rotunzi de sârmă. I se păru cunoscut, Îl mai văzuse undeva: Tu ce dracu’ cauți aici? Întrebă ea fără să clipească. Vând antene parabolice, răspunse el prompt, fără să-și Întrerupă munca de deszăpezire. Și eu care credeam că ești de la Salvamont, zise Iolanda. Distins, capabil fără Îndoială de gesturi galante, eroice chiar, la nevoie, dar mizând parcă excesiv pe efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
detalii legate de deplasare. Cânta Patricia Kaas: Kenedy Rose, urmau În ordine Une dernière semaine à New-York și... Patricia cânta Patou blues când intrară În „Bosnia”. Privit noaptea de pe Dealul Crucii, cartierul semăna cu un uriaș ou negru. În mijlocul său clipea rar un ochi galben de pisică. 18. Ideea unui Revelion cu vânzare i se părea năstrușnică și promitea un spectacol pe care nu voia În nici un chip să-l piardă: era vorba bineînțeles de vânzarea unor tablouri, dar s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tot el le tăia pentru foc. Întâi cu fierăstrăul, apoi cu securea. Doamna Ster o prezentase tuturor drept nepoată. De ce faceți asta, doamnă? Ca să am și eu o nepoată și să nu mă creadă lesbiană, zise doamna Ster fără să clipească. Credeți că știu ce Înseamnă cuvântul ăsta? Cuvântul nu, dar relația cu siguranță, după câte casete erotice văd la instalațiile lor video În fiecare seară. De ce crezi că e așa mare Înghesuială la spovedanii? Au râs amândouă Închipuindu-și femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]