1,118 matches
-
sociale ce desemnează o instituție de auto-guvernare a românilor în Transilvania medievală. Începuturile "stării românilor" nu se cunosc, totuși, ea nu poate fi anterioară secolului al XII-lea. În cadrul lui populația românească din Transilvania era condusă de propria aristocrație ("Voievod, Cneaz"), ce avea dreptul la exercitarea unei jurisdicții proprii în baza unui propriu sistem legal de natură preponderant cutumiară (Jus Valachicum). În fața amenințărilor externe (Tătari, Cumani și alți invadatori străini) "Starea românilor" era chemată împreună cu celelalte "Stări transilvane" ("Universisque nobilibus Ungarorum
Universitas Valachorum () [Corola-website/Science/306418_a_307747]
-
din Turda din 1366 a avut și consecințe economico-sociale asupra dizolvării “starii românilor” (Universitas Valachorum) din Transilvania, introducând condiționarea apartenenței la nobilime de posesia unui certificat regal de donație ce confirma proprietatea funciară. În mod tradițional, elita românească (juzi sau cnezi: "iudices , knezes") ce guverna în baza unui drept preponderant cutumiar ("ius valachicum", cu varianta sa feudală "ius keneziale"), nu poseda documente de proprietate scrise și nici nu a putut să-și procure certificatele regale de donație introduse după 1366. Aceasta
Universitas Valachorum () [Corola-website/Science/306418_a_307747]
-
ortodoxă românească s-a subțiat numeric după 1366, nemaiputându-și trimite reprezentanții în adunările stărilor. O parte a nobilimii româneși, pentru a-și putea menține statutul, s-a convertit la catolicism fiind treptat absorbită de către nobilimea ungară. Acele familii de cnezi, juzi și voievozi care nu s-au convertit și nici nu au putut obține documente scrise de proprietate au decăzut gradual în rândul țăranilor sau chiar al șerbilor. Ultima pagină din istoria lui "Universitas Valachorum" s-a scris în 1437
Universitas Valachorum () [Corola-website/Science/306418_a_307747]
-
A. Lapedatu și I. Lupaș susțin că Brețcu a fost un vechi cnezat românesc pomenit în diplomă regelui Sigismund din anul 1426. Conform analizei diplomei din anul 1426 făcută de Lisseanu, "Brețcu" a fost un cnezat românesc condus de "Ioan Cneazul (chinezul în originalul tradus de Lisseanu) zis Ungurul și Radul fiul lui Tăcu din Brețcu". Aceștia se prezintă înaintea regelui Sigismund și-l roagă să confirme privilegiile și libertățile comunei lor. Regele Sigismund admite că satul româneasc Brețcu să fie
Comuna Brețcu, Covasna () [Corola-website/Science/310383_a_311712]
-
Diploma Cavalerilor Ioaniți, acordată acestora de regele Ungariei Béla al IV-lea, oferă prețioase știri despre existența voievodatelor și cnezatelor românești conduse de voievozii Litovoi și Seneslau și de cnejii Ioan și Farcaș, precum și despre dezvoltarea economică a Țării Românești, ai cărei locuitori se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor și pescuitul. Tot din rezultă că din timpuri străvechi se cunoștea tehnica amenajărilor funciare (diguri, iazuri de mare amploare). Cavalerilor Ioaniți
Diploma Ioaniților () [Corola-website/Science/309604_a_310933]
-
excelență a genului epic - de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: "Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului" etc.) - 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: "Baladă studențească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul și călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor" etc.) - 3. dramaticul eroic (adică
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui" etc.). Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine - pe plan tematic - o narațiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie "Un cneaz valah la porțile Sibiului", atât de vrăjit de coralul fecioarelor cetății, încât nu simte cum un dușman îl înjunghie; în alt poem ascultă un cântec misterios de orgă, transpus la 1707; într-o baladă studențească își bănuiește sfârșitul cântând moartea
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
în regiune, devenind proprietara moșiilor de pe aproape întreaga vale a Bistriței. Boierii din familia Cantacuzino au râvnit și moșiile dăruite Schitului Hangu de domnitorii Moldovei. În anul 1791 Matei Cantacuzino a plecat în Rusia cu întreaga familie obținând titlul de cneaz și înalte distincții imperiale. Moșiile au fost administrate de arendași care au încălcat frecvent domeniile schitului. Mănăstirea Hangu începe un lung șir de procese cu boierii Cantacuzini pe care i-a acuzat că au încălcat unele moșii pe care le
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
Mănăstirea Hangu începe un lung șir de procese cu boierii Cantacuzini pe care i-a acuzat că au încălcat unele moșii pe care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului Gheorghe Cantacuzino (1786-1857), fiul lui Matei, stăpânirea unor moșii ce aparțineau schitului. Biserica schitului a fost refăcută pe la 1820, prin grija egumenului Iosif și cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi, acest lucru fiind atestat de pisania din pridvorul bisericii. Pereții au
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
oblige pe călugări să părăsească așezământul monahal, beneficiind de sprijinul ocupanților ruși și ale căror armate au staționat lungi perioade pe teritoriul Principatelor Române. Ei au construit o curte boierească în incinta mănăstirii și un palat cunoscut astăzi ca Palatul Cnejilor. Călugării s-au mutat în 1840 la Schitișor, în jurul unei bisericuțe de lemn, la aproximativ 2 km nord-vest de ctitoria lui Gheorghe Coci. În anii '40 ai secolului al XIX-lea, Cantacuzinii au dorit să transforme curtea boierească de la Hangu
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
de unde au fost deportați în Rusia. Membrii familiei Sturza nu au locuit în castel, lăsându-l în părăsire. Părăsit de călugări, fostul schit a ajuns în uitare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. După acel moment, Palatul Cnejilor a început să se ruineze. Biserica a fost însă utilizată ca biserică de mir de către localnicii satului Ceahlău. Ansamblul fostului schit Hangu a fost declarat monument istoric în anul 1955. Biserica a fost restaurată în 1958, lucrările efectuate atunci reușind
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
rolul de locuință. Ele protejau latura de est unde se afla poarta de intrare în incintă. Mai târziu a fost înălțat și un turn dreptunghiular în colțul de nord-vest, cu rol de locuință. El datează probabil din perioada în care cnejii Cantacuzini au transformat mănăstirea în palat și au realizat importante adăugiri. Această ipoteză decurge din analiza atentă a structurii construcției, a materialelor folosite și mai ales a racordurilor între turnuri și zidul de incintă. Turnul din colțul sud-vestic lipsește astăzi
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
curiozitate”". Aceasta se află "„într-o întunecată adâncătură”". Locuitorii din satul Hangu"„mărginit de doi munți între care curge Bistrița”" (denumiți și hangani) sunt considerați cinstiți, liniștiți și domoli la vorbă, aceasta datorându-se faptului că se află pe moșiile cneazului Cantacuzino. La Hangu s-au refugiat pentru o scurtă perioadă o parte dintre participanții la Revoluția de la 1848 din Moldova, printre care frații Vasile și Iancu Alecsandri, Leon Cantacuzino, Alexandru Cantacuzino, Alecu Russo. Ei sperau "„să ridice plăieșii și să
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
al XIX-lea), stăreția (secolul al XIX-lea), clopotnița de lemn (1830-1835) și cea de zid (secolul al XX-lea); și (secolele al XVII-lea-al XIX-lea) din satul Ceahlău, cuprinzând ruinele bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” (1639), ruinele palatului cnejilor (secolele al XVII-lea-al XVIII-lea) și zidul de incintă (1676).
Comuna Ceahlău, Neamț () [Corola-website/Science/301626_a_302955]
-
pe care se află orașul Uricani făcea parte din voievodatul lui Litovoi ("terra Lytua") care cuprinde ținutul Gorjului, Valea Jiului și Țara Hațegului. Un document ce datează din 18 aprilie 1461, menționează, printr-un decret al voievodului Ardealului, că Murzina (Marginea), cneaz de Densuș, își vinde moșiile, printre care și Sylotena (Valea Vacii), un teritoriu de 10 km situat în proporție de 90% pe raza orașului Uricani, în lunca Mailatului. Un alt document datând din anul 1493, emis de curtea regelui Vladislav
Uricani () [Corola-website/Science/297055_a_298384]
-
(c. 978, Kiev -20 Februarie 1054, Kiev) (În limbile slavice estice: Ярослав Мудрый ; nume creștin: "Gheorghe"; În nordica veche: "Jarizleifr") a domnit de trei ori ca Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, unind temporar cele două principate. În timpul îndelungatei sale stăpâniri Rusia Kieveană a atins apogeul înfloririi culturale și al puterii militare. Nu se cunosc prea multe despre primii ani de viață ai lui Iaroslav. Era doar unul
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
și al puterii militare. Nu se cunosc prea multe despre primii ani de viață ai lui Iaroslav. Era doar unul din numeroșii fii ai lui Vladimir cel Mare. Una dintre ipoteze este că ar fi fost al doilea copil al cneazului cu Rogneda de Polotsk. Vârsta lui însă, conform Cronicii Primare coroborată și cu examenul scheletului din 1930 îl arată a fi printre ultimii copii ai lui Vladimir. O altă posibilitate este o legătură extraconjugală a lui Vladimir, după divorțul de
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
lui Sviatopolk ce reușise să ia domnia după moartea lui Vladimir și beneficia de sprijinul militar al socrului său Ducele Poloniei Boleslav I. Alți frați - (Svyatoslav, Boris și Gleb) - au fost asasinați în această perioadă. Cronica Primară îl acuză pe cneazul Sviatopolk de plănuirea asasinatelor în timp ce Saga despre Eymund este de regulă interpretată ca o povestire a uciderii lui Boris de către varegii aflați în serviciul lui Iaroslav. Iaroslav a repurtat o victorie asupra lui Sviatopolk în prima lor bătălie din 1016
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
noi furnizate de socrul său Boleslav, Sviatopolk a recucerit Kievul și l-a înpins pe Iaroslav înapoi în Novgorod. În 1019, victoria decisivă și râvnitul tron al Kievului i-au revenit lui Iaroslav. Una dintre primele sale acțiuni ca Mare Cneaz a fost răsplatirea locuitorilor Novgorodului care îl slujiseră cu atâta credință. Le-a acordat acestora numeroase libertăți și privilegii care au constituit baza Republicii Novgorodului. Iaroslav a fost dintre principii Kievului unul dintre cei mai iubiți la Novgorod, și o
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
viață în închisoare, Nestor dar și istoricii ruși de mai târziu il văd pe acesta ca un model de virtute și îl supranumesc "cel Înțelept". Domnia lui Iaroslav a primit o lovitură în 1024 când Mstislav, și el fiu al cneazului Vladimir, care stăpânea o regiune întinsă de-a lungul Caucazului de nord și al Mării Negre l-a atacat și a ieșit victorios. Iaroslav a fost nevoit sa accepte un partaj al Rusiei Kieveane, Mstislav luând în stăpânire ținuturile de pe malul
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
un document care apare în lucrarea „Geografia medievală a Ungariei de Sud” a lui Millekes Bodog, sub numele de "Zyluas". În acest document, se atestă că în anul 1406, Istvan Himfy, proprietar al "Bozos"-ului (Buziaș) se judecă cu Iacob, cneaz de "Zyluas". Atestat din nou în 1650 cu numele de "Zilagy". Inițial au existat mai multe cătune mici, răsfirate datorită frecventelor incursiuni turcești. În tradiția satului s-a păstrat legenda care spune că preotul Zilagi sau Silagi, venit din Ardeal
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
Deși constructiv se aseamănă cu poarta secuiască, poarta maramureșeană nu trebuie confundată cu aceasta. Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștilor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent fragmentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor. Așa se explică
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]
-
viață în orașul silezian Bunzlau. Trupul i-a fost repatriat, fiind înmormântat în noua catedrală a Sfintei Fecioare din Kazan din Sankt Petersburg. Kutuzov a fost înaintat la gradul de feldmareșal și i-a fost decernat titlul onorific "Luminăția Sa Cneazul Smolenski" (Светлейший князь Смоленский) - pentru înfrângerea armatelor franceze în retragere de la Smolensk în noiembrie 1812. De asemenea a fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa I.
Mihail Kutuzov () [Corola-website/Science/306321_a_307650]
-
este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Manasia, comuna Manasia. Biserică parohiala „Înălțarea Domnului” a fost construită din cărămidă între anii 1838-1842. Ctitorul bisericii este principele sârb Efrem Obrenovici (1790-1856), fratele mai mic al cneazului Milos, întemeietor al dinastiei Obrenovici care a condus Șerbia aproape un secol (1815-1903). În naosul bisericii în partea dreaptă se află mormântul ctitorului bisericii acoperit cu o placă de marmură vișinie cu următoarea inscripție în limbile sârbă și română: „Aici
Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia () [Corola-website/Science/334910_a_336239]
-
Velikii Novgorod. Istoricii susțin că acest text este mai degrabă o colecție a mai multor texte deja existente contemporane. Cartea s-a răspândit practic imediat printre boierii și negustorii novgorodeni. Pe la mijlocul secolului XVI „Domostroi”-ul a fost rescris de către confesorul cneazului Ivan cel Groaznic - protoiereul Silvestru, pentru a-l face mai accesibil cneazului pe atunci încă tânăr. Acest fapt i-a făcut pe mulți istorici să-l considere anume pe protoiereul Silvestru autor al acestui text. Redactarea nouă a „Domostroi”-ului
Domostroi () [Corola-website/Science/335849_a_337178]