560 matches
-
polon, tronul polonez să fie ocupat de regele Ungariei, Ludovic. Acordul a fost aplicat în 1370, când Ludovic al Ungariei a devenit și rege al Poloniei. Miza cea mare era drumul comercial dintre Marea Baltică și Marea Neagră, care avea traseu prin cnezatul Haliciulu. Drumurile comerciale aduceau o serie de venituri regatelor care le controlau prin sistemul de vămi. Conflictele asupra Haliciului s-au extins și asupra teritoriului Moldovei, unde s-au confruntat Ungaria și Hoardă de Aur.Ungaria dorea să controleze cel
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
românească preferă însă denumirea de "Principatele Române" (care include și Transilvania), din patru motive: Înaintea constituirii regiunilor tradiționale, au existat țări unde astăzi se află România, numite de istorici "Romaniile populare" și de cronicarii "valahii", unele constituite sub formă de cnezate, altele simple comunități rurale, cum sunt de exemplu țările Crasnei, Lăpușului, Gurghiului, Moților, Amlașului, Făgărașului, Bârsei (în Transilvania), Gilortului, Jaleșului, Lotrului, Argeșului, Muscelului (în Valahia), Vrancei, Neamțului, Dornei, Strășinețului, Onutului, Sorocăi, Iașilor, Bârladului, Codrului, Ciubărciului (în Țărа Moldovei), la care
Principatele Române () [Corola-website/Science/305906_a_307235]
-
întreagă, netăiată”). Cuvântul "copeică" a fost împrumutat din rusă: "копе́йка", citit [kapе́ika]. Acesta derivă din cuvântul "копьё" (pronunțat [kapió], în română „suliță”. Primele monede cu valoarea a unei sutimi de rublă, care au fost bătute în Cnezatul Moscovei după cucerirea Novgorodului în 1478, aveau imprimate pe o față stema moscovită, „Sfântul Gheorghe ucigând balaurul cu "o suliță"”. Copeicile rusești din zilele noastre folosesc și ele această simbolistică. La sfârșitul Primului Război Mondial, rubla imperială rusă fusese devalorizată deja de
Rublă sovietică () [Corola-website/Science/303453_a_304782]
-
era format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În estul și centrul Europei, triburile slave creștinate și alfabetizate de Chiril și Metodiu, se vor stabili spre sec. VII-IX, ce vor pune bazele statelor slave ca Țaratul Bulgar sau principate și cnezate ca Novgorod și Kiev (create de vikingi),și ulterior, Cnezatul Moscovei. La începutul mileniului II, lumea veche era împărțită în două religii: Creștinismul și Islamul. Creștinismul avea să fie împărțit în Marea Schismă din 1054 în două ramuri: Catolicismul în
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
și centrul Europei, triburile slave creștinate și alfabetizate de Chiril și Metodiu, se vor stabili spre sec. VII-IX, ce vor pune bazele statelor slave ca Țaratul Bulgar sau principate și cnezate ca Novgorod și Kiev (create de vikingi),și ulterior, Cnezatul Moscovei. La începutul mileniului II, lumea veche era împărțită în două religii: Creștinismul și Islamul. Creștinismul avea să fie împărțit în Marea Schismă din 1054 în două ramuri: Catolicismul în vest condus de Papalitatea de la Roma și Ortodoxismul în est
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
a fost parte a Mării invazii mongole în Europa care a avut loc în secolul al XIII-lea, sub conducerea lui Subutai. Succesor al lui Ginghis Han, Bătu Han a început cucerirea Rusiei, ocupând în scurt timp cnezatele Moscovei, Kievului și Novgorodului. De la Kiev armata mongola s-a împărțit în trei grupuri. Cel central a pătruns în Ungaria și, după ce a zdrobit pe malul râului Sajo armata maghiară, a ajuns până în Dalmatia. Grupul sudic după ce a străbătut Moldova
Invazia mongolă în Ungaria și în spațiul românesc () [Corola-website/Science/314859_a_316188]
-
creat două mitropolii: una a Rusiei Mari și alta a Rusiei Mici. Regele Cazimir al III-lea al Poloniei era numit „rege al Lehiei și Rusiei Mici”. Istoricul ucrainean Mihailo Grușevski susține că „Rusia Mică” a fost numele folosit pentru Cnezatul Galiției-Volînia, nume care a încetat să mai fie folosit după dezintegrarea statului. Clericii ortodocși din cadrul Rzeczpospolita Obojga Narodów (Uniunea celor Două Națiuni) foloseau termenul „Rusia Mică” pentru desemnarea teritoriilor locuite de majoritatea ortodoxă din ținuturile răsăritene ale statului. Termenul a
Rusia Mică () [Corola-website/Science/318960_a_320289]
-
voievodul și de a fi judecați după "dreptul valah" ("ius valachicum") până după anul 1383, de când datează ultima atestare documentară în această privință. În primele secole ale mileniului II, Voievodatul Maramureșului a fost condus de voievozi locali și organizat în "cnezate de vale". Din secolul al XIV-lea, presiunea regilor Ungariei de a instaura și aici feudalismul după model occidental s-a intensificat prin înnobilarea conducătorilor locali, cărora le-au fost înlocuite titlurile autohtone cu echivalentul din ierarhia aristocrată occidentală. În timp ce
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
introducerii sistemului feudal ungar în Maramureș, a trecut munții împreună cu oștenii săi și l-a alungat pe Balc, urmașul lui Dragoș și a impus independența voievodatului Moldova față de Ungaria. Evenimentul a marcat și trecerea de la organizarea tradițională, de voievodat și cnezate, la cea feudală, odată cu înstăpânirea urmașilor lui Dragoș Vodă, care au primit titluri nobiliare și domenii atât în Maramureș, cât și în regiunile vecine din Ungaria medievală. Ei au cumulat titlurile cneziale cu cele nobiliare vestice, iar Balc a fost
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
importantă, de 13% in ultimul veac. Apoi stagnează până în secolul XVIII cand va începe din nou să crească, ajungând în secolul XX la 350.000 de locuitori, cam 3.000 - 4.000 pentru un sat. Începând din secolul XIII în cnezatele de câmpie cu sol fertil din Valea Tisei se fac colonizări cu maghiari și sași, care vor dezvolta așezări cu caracter urban și cetăți de apărare ca acelea de la Visc (1299) și Hust (1329). Aceste așezări vor rămâne însă destul de
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
au colectat diferite obiecte, mai ales cioburi de vase. De asemenea, în preajma Orheiului sunt 18 movile funerare construite de triburile popoarelor nomade. În secolele VII-VIII aici se găsesc artefacte din cultura Dridu, apoi în secolele IX-XII apar mici formațiuni statale (cnezate denumite "Sklavinii" sau "Vlăsii", în funcție de predominanța slavă sau romanică) dintre care cele mai apropiate de cursul mijlociu al Nistrului intră în zona de infuență a Rusiei Kievene, ulterior a cnezatului Galiției. În 1223 hoardele tătare trec Nistrul, călăresc în sus
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
cultura Dridu, apoi în secolele IX-XII apar mici formațiuni statale (cnezate denumite "Sklavinii" sau "Vlăsii", în funcție de predominanța slavă sau romanică) dintre care cele mai apropiate de cursul mijlociu al Nistrului intră în zona de infuență a Rusiei Kievene, ulterior a cnezatului Galiției. În 1223 hoardele tătare trec Nistrul, călăresc în sus pe Răut jefuind satele sau stânele întâlnite, și, dînd de această vale prielnică de la cotitura rîului își dau seama, ca toți predecesorii lor, de avantajele pe care le prezintă acest
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
sec. VI-IX e.n., au apărut 3 sate, fapt confirmat de urmele de bordeie, vase de argilă date din anii 500-700 e.n. Ulterior sunt atestați aici Bolohovenii, o populație de obîrșie parțial slavă (Tiverții) și parțial romanică (Bолохи), aliată a cnezatului Galiției-Volîniei. După întemeierea Țării Moldovei, pe locul cetății a existat, în vecinătatea așezării civile, o fortificație inițial din lemn, atestată în sec. XV și menită să apere vadul Nistrului de năvălirile tătarilor. În cursul de mijloc al Nistrului este situat
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
februarie 2003 și în Republica Moldova (. ul își trage denumirea de la "jude" (din cuvântul latinesc "judicium") și era specific Țării Românești. Județele sunt creații domnești, juzii fiind numiți de voievozi. Prin înființarea acestora, domnii au urmărit înlăturarea oricărei autonomii politice a cnezatelor. Județele sunt conduse în prezent de un prefect, care este reprezentantul guvernului. Existența județelor este atestată documentar în Țara Românească încă din 1385 primul atestat fiind județul Jaleș într-un hrisov al domnitorului Dan I. Inițial, în secolele XV-XVI, acestea
Județ () [Corola-website/Science/296601_a_297930]
-
secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii, cumanii , uzii și alanii în secolele X - XII și tătarii în secolul XIII. În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud de Carpați. Mai apoi, în contextul cristalizării relațiilor feudale, ca urmare a creării unor condiții interne și externe favorabile (slăbirea presiunii ungare și diminuarea dominației tătarilor) iau ființă la sud și est de Carpați statele feudale de sine
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
în Europa sau/și Asia), populația băștinasă, vorbitoare de limbă română, reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia, ș.a. citate în cronicile cavalerilor Teutonici ca fiind cnezate vasale ale Haliciului și ale Volîniei. După ocuparea cetăților Cetatea Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, Tighina și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția
Republica Moldova () [Corola-website/Science/296551_a_297880]
-
romană din 271, cu toată influența nefastă a năvălirilor popoarelor migratoare, pe teritoriul acestui județ s-a semnalat comunități puternice daco-romane la Costești, Goranu, Inătești, Ioneștii Govorii și Lăcusteni. În zona Vâlcea s-a aflat în secolul al XIII-lea cnezatul lui Farcaș. Din traducerea numelui său în slavonă a rezultat numele "Vâlcea". Pe teritoriul județului Vâlcea, în Țara Loviștei la Perișani, este unul din locurile unde este posibil să se fi dat bătălia de la Posada, între 9-12 noiembrie 1330, în
Județul Vâlcea () [Corola-website/Science/296672_a_298001]
-
Trebuie de asemenea menționate vestigiile dacice scoase la lumină în zona Pantelimon, Snagov, Măgurele și Bragadiru. Bogăția descoperirilor arheologice (relicve, inscripții etc.) este dovada locuirii neîntrerupte a zonei de către daco-romani, care mai tarziu au format Principatul Țară Românească, prin unirea cnezatelor și voievodatelor (primele organizări statale) în secolele XII-XIV. Încă de la întemeire, la sfârșitul secolului al XIV-lea, sub domnia lui Basarab I, multe așezări și orașe au prins viața până în secolul XVI, cum ar fi Snagov, Chitila, Afumați sau Tâncăbești
Județul Ilfov () [Corola-website/Science/296881_a_298210]
-
conducătoare românească (boieri și domnitori) chiar dacă unii dintre aceștia, precum dinastia Basarabilor, erau de origine cumană. În Transilvania, deși a existat o majoritate românească în majoritatea comitatelor, clasa conducătoare (grofii și voievozii) era maghiară. Înainte de întemeiere statelor medievale românești, nici cnezatele prezente pe viitorul teritoriu al României și Republicii Moldova, nici Țaratul Vlaho-Bulgar condus de dinastia Asenizilor, nu pot fi considerate ca fiind „state medievale românești” deoarece atât populația lor, cât și pătura conducătoare erau multinaționale, slavii (ziși „șchei”) fiind în general
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
toponime slave precum Bistrița, Crasna, Ialomița, Prahova, Săvădisla, Slatina ș.a., limba și scrierea slavonă oficiale în liturghia bisericească și în principatele române, sau denumiri precum Blahnița, Vlăhița, Vlăsia sau Vlașca pentru zonele cu comunități protoromâne înconjurate de populații slave). Micile cnezate slavo-române erau de altfel vasale ale puterilor vecine precum Ungaria, Galiția, Tătarii sau Bulgarii. Toate aceste formații statale prevoievodale pot cel mult fi denumite „state medievale pre-românești”. Despotatele Vidinului, Tărnovei și Dobrogei, provenite din destrămarea Țaratului Vlaho-Bulgar, erau deasemenea multinaționale
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
a încercat să rupă uniunea între Polonia și Lituania, alegând independent mari duci din dinastia Jagiellonă. Dar, la sfârșitul secolului al XV-lea, Lituania a fost obligată să caute o alianță mai strânsă cu Polonia după ce puterea crescândă a Marelui Cnezat al Moscovei a început să amenințe principatele slave ale Lituaniei și a declanșat o serie de războaie lituano-moscovite și Războiul Livonian. Uniunea Polono-Lituaniană a fost înființată în 1569. Ca membră a Uniunii, Lituania și-a menținut instituțiile, inclusiv o armată
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
viața pentru loialitatea lor, conform „legii ostaticilor”), dar și în numele continuității statului și salvării țării amenințate cu anarhia și dezmembrarea. Aceștia erau flancați de comisari politici bolșevici care le monitorizau acțiunile. „Roșiii” nu controlau decât un teritoriu de dimensiunile Marelui Cnezat al Moscovei, înconjurat din toate părțile, dar ei aveau avantajul disciplinei și organizării superioare, poziției centrale, al faptului că formau un bloc coerent, că dețineau cele două capitale, cele mai bune drumuri și căi ferate. lui Kolceak, Iudenici, Denikin sau
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
teritoriul Panoniei și păstrează controlul lui timp de două secole, până la sfârșitul secolului al VIII-lea. Urmează o perioadă de dominare (sub controlul francilor) la vest de Dunărea de Mijloc (sub controlul francilor) a regatului slav Moravia Mare și a cnezatului vest-dunărean slav al Balatonului până la sfârșitul secolului al IX, când "maghiarii" au intrat prin Carpații Nordici pe traseul Nistru - Tisa în Panonia și au pus bazele statului lor ungar. "Maghiarii" stabiliți în "Etelköz" (Teritoriul dintre râuri), un teritoriu situat la
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
până la o înălțime de 372 m, mamelonul vulcanic Mocrea. Istoria medievală a Ineului se suprapune cu istoricul cetății, situată pe Calea Traian, operă a arhitecturii Renașterii târzii. Aici încă din 1295 este atestată documentar o fortăreață ridicată în centrul unui cnezat românesc. Mai târziu importanța cetății crește, devenind centrul unui mare domeniu feudal, compus din 51 de sate. Adevărata importanță o capătă însă după 1541, odată cu constituirea Transilvaniei ca principat autonom și când, alături de Caransebeș, Lugoj și Oradea, devine o verigă
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
cunoscută apartenența confesională. Arheologii au scos la lumina vestigii aparținând neoliticului (topoare cu gaură, silexuri, ceramică), civilizației dacice, perioadei de ocupație romană (linii de fortificații, podoabe, arme, pietre de moară), izvoare ce atestă continuitatea locuirii acestor meleaguri. Reședință a unor cnezate românești, Ineul este cunoscut ca un puternic centru fortificat. Cetatea Ineului este menționată ca și fortificație încă din anul 1295. Având o poziție strategică pentru apărarea Transilvaniei, cetatea Ineului a avut o istorie extrem de zbuciumată. A făcut parte din fortificațiile
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]