9,031 matches
-
nu le mai văd niciodată. Și iată-i pistruii rotunzi, care, din câte zice ea, în copilărie îi acopereau toată fața și pe care nu i-aș mai fi văzut niciodată. Și iată-i ochii căprui-roșcați, ochii ei de culoarea cojii checului cu miere, sunt încă deschiși, încă mă privesc iubitori. Iată sucul de ghimbir - și, deși mi-a fost sete, nu m-am putut sili să-l beau! Așa că mi-am luat picioarele la spinare, am întins-o de la spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria era fie lăcuită În alb lucios, fie lustruită Într-o culoare Închisă, precum coaja de nucă. Practic, nu te puteai mișca pe vas fără să vezi cafeniu și alb: era ca și cum ai fi fost În interiorul unei Înghețate cu cafea. Erau și halate din prosop cafenii care aveau monograma H cu alb, care se asortau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
seamănă izbitor cu cele două fire crețe care mi-au rămas lipite în palmă după ce am dat mâna. Mâna lui Helen se retrage în manșetă; se duce la consolă, ia o portocală de pe altar și începe s-o curețe de coajă. Sosește un bărbat pe nume Bursuc, cu un papagal adevărat pe umăr. Sosește o femeie pe nume Clopoțel. Sosește Campanulă. Sună la ușă Sticlete. Pe urmă Oposum. Pe urmă sosește cineva pe nume Linte sau cineva aduce niște linte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tuturor capul cu aceleași rahaturi. Îmi închipui că se credea deștept, la fel ca toți cei care se cred deștepți. Îi spun să încerce cu „parola“. Capitolul 25 Mona îmi trage șoseta de pe picior. Interiorul șosetei elastice, firele, îmi jupoaie cojile. Sângele închegat cade pe jos ca o ninsoare. Piciorul e umflat și neted; toate zbârciturile sunt întinse. Piciorul meu, un balon cu buline galbene și roșii. Ținând dedesubt un prosop împăturit, Mona toarnă spirtul. Durerea e atât de fulgerătoare, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit-o Stridie - nu avem cum să le mai ascundem. Au trecut douăzeci de ani, dar iată-mă ajuns într-un punct unde n-am visat niciodată că voi mai ajunge - și zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Afară, Lazăr și țăranul taie pe rînd trunchiul unui stejar mai subțire. Țăranca și tatăl copiilor caută pe sub zăpada ferită cu piciorul, reușind cu greu să adune cîteva ghinde. Merg apoi în bucătărie, cer un cuțit și le curăță de coajă. Le prăjesc eu; dumneavoastră mergeți la copii spune femeia, făcînd un semn cu capul spre sală, unde băieții, de cum l-au zărit pe tatăl lor, țipă întruna. Pá-pa, pá-pa plîng într-un glas, cînd tatăl se așază pe un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de vină boala aceasta cumplită, drăguțo... Mișcarea era inteligentă. Acuratețea cu care Dave 2 pusese acest diagnostic de ordin spiritual o uimise chiar și pe Carol. Împărtășind ceea ce simțise, el dăduse la o parte indiferența lui Carol ca pe o coajă pe care o smulgi de pe o rană pentru a scoate la iveală locul dureros de dedesubt. Evident, Dave 2 nu avea cum să-și dea seama că anxietatea lui Carol, de altfel foarte deranjantă, nu era determinată de Dan sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
oului, Pangu s-a deșteptat în cele din urmă. A deschis ochii, dar n-a văzut altceva decât o beznă desăvârșită și n-a simțit nimic în afară de o căldură înăbușitoare. A vrut să se ridice în picioare, dar înconjurat de coaja oului, n-a putut să-și întindă brațele și picioarele. Înfuriat, Pangu a luat un baltag și a spart oul uriaș, moment în care s-a auzit un zgomot asurzitor. Conținutul limpede și ușor al oului a început să se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
fie ea și o grădină sau un sanctuar, are nevoie pentru a supraviețui poate nu chiar de cămăruțe cu atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta și pulsa încet de pe coaja copacului, în ritmul globulelor invizibile de tăcere asurzitoare. S-ar fi zis că eram înghițit de un chit străveziu prin care, dacă eram atent, puteam să întrezăresc lumini aprinse, umbre de oameni alunecând ușor prin apartamente sau chiar câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o înghețată Polar, de vanilie, se topește pe biroul elevului Filip și zeama se prelinge peste cărți, caiete, foi mâzgălite și fotografii, dacă sub pat zac laolaltă un ciorap roșu, o minge de tenis, o riglă, un cotor de măr, coji de alune, o insignă de pionier, un creion cu vârful tocit și un extensor (între corzile căruia păianjenii țes ca la gherghef), în fine, dacă toate sunt așa cum sunt, nu înseamnă că lucrurile se petrec alandala. Dezordinea e una, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de umbrele picăturilor de ploaie, se aflau Împrăștiate rămășițele mai multor mese pe care mi le procurasem de afară, bucățele și fărîmițe de mîncare amestecate cu măruntaie și resturi ale vieții de șobolan - un ambalaj uleios, o fîșie unsuroasă de coajă de costiță, coji de alune, blat crocant de pizza. Bărbații se opriseră din lucru din cauza ploii, huruitul mașinilor Încetase și el, iar acum nu se mai auzea decît mugetul ploii. Mă simțeam agitat și deprimat și mi-am petrecut toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de ploaie, se aflau Împrăștiate rămășițele mai multor mese pe care mi le procurasem de afară, bucățele și fărîmițe de mîncare amestecate cu măruntaie și resturi ale vieții de șobolan - un ambalaj uleios, o fîșie unsuroasă de coajă de costiță, coji de alune, blat crocant de pizza. Bărbații se opriseră din lucru din cauza ploii, huruitul mașinilor Încetase și el, iar acum nu se mai auzea decît mugetul ploii. Mă simțeam agitat și deprimat și mi-am petrecut toată dimineața plimbîndu-mă tîrșîit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
blîndețe, că Anglia se află În război. Acum putea zăbovi În pat, rezemat confortabil pe cîte trei perne, pentru a citi pe Îndelete știrile: „Bombardamentele aeriene au făcut numai 255 victime În săptămîna aceasta...“ După ce sorbea din cafea și spărgea coaja oului fiert, citea despre „Bătălia Atlanticului“... Ouăle erau totdeauna fierte exact cum Îi plăceau lui: cu albușul tare și gălbenușul cleios. Ziarul spunea: „Amiralitatea comunică cu regret că Întreg echipajul a pierit“... Digby primea totdeauna o bucățică de unt, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la butonieră și la pălărie. „Eu am găsit leacul nemuririi”, te-oprește și te prinde de mânecă. „Așteaptă, nu pleca. Stai... Nerăbdarea e cel mai pernicios viciu... Așteaptă... E-aici, în petalele astea, totul e în sucul lor, dacă înghiți coajă pisată, colocasia cu mustul ei... să nu mai spui, dacă vrei, ți-l dau... Ai văzut? Azi s-au scuturat azaleele, săptămâna viitoare o să se deschidă cactusul uriaș, ca un sex de femeie. Agavele, după treizeci de ani, vor face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ăia! Ce prostii îți mai trec prin cap? - Zi bogdaproste și vino la baba... ia de-aici. Tu cruce nu știi să faci? Nu te-a învățat mă-ta? Nu mergi la biserică? Nu te-ai spovedit? Sparg oul, las cojile roșii pe jos, fărâmițate, ca o dâră dacă mă pierd, mănânc jumătate din gălbenuș, dar mi se face greață. Cozonacul nu e bun, parcă e pâine ceva mai crescută, scot numai nuca din mijloc și-arunc restul sub o tufă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de la rond. - Stai, trebuie să cobor, nu se deschide decât pe-afară. Urc, mă așez în față, pe scaunul proptit cu trei cărămizi, dau să-nchid portiera și rămân cu mânerul în mână. Din bord se scurg fire. - Mai merge coaja asta? - Râșnița? Mai merge... Am rămas ieri pe linia de tramvai, nu mai voia să pornească și-mi era că mă duce cinciul la gară direct. Dar nu asta mă preocupă acum... Leonard a mai slăbit de când nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Am intrat în cartierul de blocuri, parcăm undeva pe o străduță. De ani de zile n-am pus piciorul în zonă și adunătura asta de cutii de chibrituri îmi strânge stomacul. În fața scărilor murdare, lumea mănâncă semințe, sunt movilițe de coji, joacă barbut. Câte-un bătrân pe scăunel stă acolo și așteaptă pensia sau moartea, una tot trebuie să vină până la urmă. Am ajuns, biserica îngrămădită între blocuri încă nu e terminată pe dinafară, cărămizile deja s-au înnegrit. Parcă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mult spre mijlocul insulei și dădu, În cel mai Îndepărtat ungher, peste un mic grup de stalactite din care picura apă curată, cu un gust ușor amărui, care mai apoi se pierdea Într-un sol buretos, precum și peste găinaț și coji sparte de ou, deci nu mai Încăpea nici o Îndoială că În locul acela Își făcuseră ciub, de-a lungul mai multor veacuri, milioane și milioane de păsări marine. Rămase pe gînduri o bună bucată de vreme, observînd totul cu o atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lanțurilor de călcîie, ca să nu zornăie și să nu-l deranjeze la mers, și se furișă În cele din urmă, tiptil, spre coasta dinspre apus, cea mai sălbatică de pe insulă. Bău pe săturate apă dintr-o băltoacă, umplu ochi o coajă mică de bostan, singurul obiect pe care Oberlus le Îngăduia să-l aibă, intră În mare și, croindu-și drum, cu apa pînă la brîu, Împiedicîndu-se și căzînd, dar străduindu-se să nu lase nici o clipă din mînă securea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
face tot ce-mi vei cere... Îți voi da viața mea! Mă voi Închide Într-o mănăstire pentru tot restul zilelor mele... Iguana Oberlus nu-și putu stăpîni rîsul la auzul acestor cuvinte, deși Îl dureau teribil buzele acoperite de coji uscate: - Călugăriță! exclamă el. Ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea Întîmpla Bisericii, de la Nero Încoace... Călugăriță! Fecioara ar prefera să scufunde vaporul decît să ne vadă ei. I-ai cere duhovnicului tău ca, În loc de penitență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și oribilă. Încă încordată și debusolată de aerul rece al nopții în jurul parbrizului. Cu capotul de baie încă târât pe asfalt, prins în portieră. Fața mea, dacă-mi atingi fața spulberată, o uriașă cicatrice, ai jura că atingi bucăți de coajă de portocală și piele. Mergând spre est, nu sunt sigură de ce anume fugim. De Evie sau de poliție sau de domnul Baxter sau de surorile Rhea. Sau de nimeni. Sau de viitor. De soartă. De înaintarea în vârstă, de îmbătrânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
putere, așa cum o armă încărcată e putere. Iar Manus, cu înfățișarea lui frumușică, maxilarul pătrățos și pomeții înalți, ar putea apărea pe un afiș pentru recrutarea naziștilor. Pe când Manus încă lupta împotriva criminalității, într-o dimineață l-am găsit tăind coaja de la o felie de pâine. Pâinea fără coajă m-a dus cu gândul la copilărie. Totul era așa încântător, dar am crezut că prăjește pâine pentru mine. Apoi Manus se duce în fața unei oglinzi din apartamentul pe care-l împărțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Manus, cu înfățișarea lui frumușică, maxilarul pătrățos și pomeții înalți, ar putea apărea pe un afiș pentru recrutarea naziștilor. Pe când Manus încă lupta împotriva criminalității, într-o dimineață l-am găsit tăind coaja de la o felie de pâine. Pâinea fără coajă m-a dus cu gândul la copilărie. Totul era așa încântător, dar am crezut că prăjește pâine pentru mine. Apoi Manus se duce în fața unei oglinzi din apartamentul pe care-l împărțeam, îmbrăcat în slipul lui alb, și întreabă, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Trebuie să dau de urma javrelor ălora, pentru că niciodată nu iese fum fără foc. Poate nu se vede de la început, poate e un foc înăbușit, ăsta e cel mai periculos, arde totul pe dinlăuntrul lucrurilor și nu rămîi decît cu coaja, cu povestea. Mai vorbim noi, mai vorbim." Și a țîșnit pe ușă dintr-un salt, fără să mai bocăne pe mozaicul roșcat ce dădea o oarecare căldură holului înalt, cu pereți dezgoliți, doar pendula ticăind semn de viață, semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un anarhist!" Arăta ca un funcționar de bancă, nimic mai mult, dar șleampăt. Costumul stătea rău și pe Bîlbîie, așa că Popianu se resemnă. "Și ce facem acum?" Bîlbîie îl așeză în fața mesei după ce strînse la repezeală hîrtia de ambalaj și cojile de mezelicuri, nu se mai ostenea să-și întindă masa, de fapt nu mînca, ci doar se hrănea, îl bătu ușor pe umerii căzuți "uite ce e, dom'le adjutant, te apuci și așezi totul pe hîrtie. E absolut necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]