994 matches
-
cărămidă cu temelie de piatră, alte două pavilioane de lemn, chioșcuri cu "„lavițălele lor trebuitoare”", pietruirea drumurilor cu "„pietricele de apă curgătoari, și cu nâsâp roșu”", precum și udarea ocazională a șoselii din drumul Copoului "„încât să nu să poată râdica colbul”". De asemenea, Privileghie se angaja să înconjoare laturile dinspre est, sud și nord ale grădinii cu "„parmaclâcuri de lemn pe temelie de piatră, iar spre apus fiind dos va rămâne cu șanțu, care să vor începi a să faci de la
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
de copaci pe podișul Copoului”". De asemenea, "„drumul tuturor trăsurilor boierești ce se duc la vii vara”" a fost îndreptat, căci "„mai înainte împănau câmpul întreg și făceau o pulbere nesuferită cât era primblarea, de nu se putea răsufla de colb”". În ciuda acestor eforturi, incidentele legate de furt au continuat, iar la 1 noiembrie 1852 se arată că înșiși soldații care patrulează în Copou iau lemne din gardul parcului și le folosesc pentru foc, fapt care permitea ulterior vitelor să pătrundă
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
bătrîni și nu mai au nici putere nici ajutor de la alții. Dar trebuie făcut ceva că-i mare păcat. Dom’le, pămîntul dacă-l lași, moare că și omul! Nu-l întreții, nu-i dai suflet, te alegi doar cu colbul neroditor“. Aceeași dragoste pentru pămînt și pentru munca am găsit-o și la Iacob Cucu, din Pogana. Acum în vîrstă de 57 de ani, omul a muncit timp de 30 de ani în domeniul zootehnic. Declinul CAP-urilor, după ‘89
Comuna Pogana, Vaslui () [Corola-website/Science/301906_a_303235]
-
ipingele ostășești," Scuturi, paloșe, pumnale, arcurile-împărătești," lănci și prăștii și arcane și-aripatele săgeți, " șesuri, văi, poduri, oceane și cetăți și călăreți," zugrăvii dușmanii noștri. Pe prieteni zugrăvii" Zugrăvii toți șahii, prinții duși în lumea celor vii" Slava lor e colb... Mormântul li-i tăcut, tăceri se cern." Din morminte înviară doar prin versul meu etern...” Materia operei o constituie luptele, duelurile, scenele de vânătoare, de ospețe, de petreceri, dar și scenele de dragoste, de un lirism neîntrecut. În special însă
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
o busolă care nu greșește niciodată: învățătura marxist-leninistă. Partidul ne-a făcut stăpînii unei metode științifice de creație: metoda realismului socialist. Partidul ne-a învățat încă din anii ilegalității să iubim, să prețuim comoara literaturii sovietice. Partidul a scos de sub colbul uitării tezaurul literaturii noastre clasice". Se alătură lui Zaharia Stancu și se declară la rîndu-i vîndut comunismului și nu doar el, ci toți: Dacă a-ți iubi cu o patimă sfîntă patria, dacă a avea încredere în destinul istoric al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
prezențe și motive folclorice precum cel al ielelor, al paparudelor, al meșterului Manole, sunt inundate de „miresme puzderii și seve florale”, plante de toate soiurile, „gâze - în gri pastelat, albastru lăptos și galben ca paiul” -, toate cufundate în abur, ceață, colb, rotocoale de fum, căci nu sunt altceva decât tablouri evanescente ale aducerii-aminte: „tot mai stins opal e/ albu-acelor vremi în spulber de petale”. A tradus din Hugo von Hofmannsthal și Henrik Ibsen; este coautor al volumelor Antologia poeziei franceze de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285390_a_286719]
-
de afirmare și consacrare. Modernul nu doar afirmă actualul, ci, odată cu acesta, consacră „vechiul”, „tradiționalul” sau chiar „arhaicul”. Desigur, pe această cale se poate întâmpla ca modernul să scoată și „tradiția” din lada istorică a vechiturilor, să o scuture de colbul ce a anonimizat-o pentru a o face din nou vie și „modernă”. Contemporanii noștri cu orientări „retro” știu bine cum să orienteze și să consacre o astfel de aventură. Intenția clară și distinctă este însă de a moderniza tradiția, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
se vadă cât e cerneală și cât, ca să zic așa, hârtie: "Cum trece o negreala/ peste suflete cuprinse/ de pioșenie,/ s-ar putea să fim văzuți de un personaj/ cu totul ignorat, la baza caselor și pe propoziția scrisă/ (un colb foarte fin și o umbră, nu a cititorului,/ nici a autorului) afli dovezi/ că există intenții paralele,/ ele nu răspund/ la nici o întrebare, ele înaintează,/ e recomandabil să-ți memorezi/ fiecare parte a corpului/ și ele se știu pe de
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
O singură dorință o stăpânește: să vină Oreste, să aducă salvarea; gândul neîmplinirii actului justițiar o umple de revoltă, revoltă îndreptată împotriva zeilor înșiși: „De-o fi ca răpusul meu tată Sărmanul să zacă pe veci Morman de țărână și colb Și ucigătorii să fie Scutiți de pedeapsa dorită, Să piară din lume rușinea, Să piară credința în zei!” Ultimul vers, care probabil a impresionat mult mai mult publicul de atunci decât pe cititorul/spectatorul de azi, își găsește justificarea în
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
pentru știința celor ce se vor ridica și acționa după noi”. Autoarea scrisorii încheia cu ceva care, întrucâtva, mă privea și pe mine: „Îți mulțumesc pentru această carte și conținutul ei cât și pentru munca ta de a scoate din colbul vremii, spre știința celor de azi și din viitor, oameni și vremuri trecute...” Scrisoarea doamnei (Constanța, str. I. G. Duca 81, bloc L.41) i-am expediat-o consăteanului meu Alexandru Mânăstireanu, ca să-i fac o bucurie în plus. În
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
știe din multa-i muncă, din tot ce a făcut bun și de folos pentru știința celor ce se vor ridica după noi. Îți mulțumesc pentru această carte și conținutul ei - cât și pentru munca ta de a scoate din colbul vremii, spre știința celor de azi și viitor, oameni și vremuri trecute... Vă îmbrățișez cu drag, Margareta Șerban La aceste rânduri am răspuns cu următoarea scrisoare: Bârlad, 30 septembrie 2009 Distinsă doamnă Șerban, Personal nu ne cunoaștem, dar valurile vremii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pentru știința celor ce se vor ridica și acționa după noi”. Autoarea scrisorii încheia cu ceva care, întrucâtva, mă privea și pe mine: „Îți mulțumesc pentru această carte și conținutul ei cât și pentru munca ta de a scoate din colbul vremii, spre știința celor de azi și din viitor, oameni și vremuri trecute...” Scrisoarea doamnei (Constanța, str. I. G. Duca 81, bloc L.41) i-am expediat-o consăteanului meu Alexandru Mânăstireanu, ca să-i fac o bucurie în plus. În
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
lumina, mișcarea, viața de afară năvălea așa de impetuos în monotonia orei, încât străin de tot ce se petrecea în jurul meu, absent la murmurul pe care-l domina vreun "horum-harum", plictisit și plicticos, "amețit de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii...", aveam impresia că sala cu pereții albi, în care mă aflam, era o încăpere de închisoare, era carcera noastră cu care se și asemăna așa de bine. Sentimentul acesta, la care se asocia, fatal, dorința de evaziune, lua uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
trebuie să fi fost. Așa se-ntâmplă totdeauna în împrejurări de felul acesta. Parcă văd deci că, reîntorși la realitatea actuală din peregrinările noastre, va trebui, ca și intrepidul gascon, să scuturăm de pe noi, de pe mâini, din păr, de pe haine, colbul miraculos căruia, în particular, lucrurile acestea își datoresc patina și deci poezia... Căci, între călătoria lui Cyrano și a noastră sunt asemănări impresionante și multe puncte comune. A călători în Lună sau în Marte, sau în Trecut, sau în Viitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
idee pe care chiar Eminescu o subliniaz? În versurile „Scrisorii I"): „ Poate vreun pedant cu ochii cei verzi, peste un veac, Printre tomuri l? cuite a?ezat ?i el, un brac, Aticismul limbii tale o s?lpun? la cânt?ri, Colbul ridicat din carte-? i l-o sufla din ochelari ??i te-o strânge-n dou???iruri, a?ez?ndu-te la coad?, În vro not? priz?riț? sub o pagin? neroad?". [...] „Astfel Inc?puț pe mâna a oric?rui, te va
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
iar sferele oficiale ale celei dentîi, voind a lovi negoțul de esport al Rusiei, au dat cazului, îndealtmintrelea adevărat, din satul Vetlianca, o însemnătate atât de generală încît la moment toate granițele se închiseră pentru Rusia. Profesorii de istorie suflau colbul de pe documente și arătau pustiirile făcute de ciuma neagră în secolii trecuți, medicii arătau imposibilitatea de-a o întîmpina cu arta vindecării, presa făcea un zgomot amețitor și centrele mari ale Europei tremurau de spaimă. În diplomație acela e mai
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
sultan, care sperase că va găsi grâne și pășuni bogate. Cronicarul turc Sa'adeddin scria că „oastea victorioasă [otomană], necăjită de secetă și foamete, a rătăcit multe zile în acele ținuturi pline de primejdii. Veșmintele ostașilor s-au acoperit de colb și de cenușă, iar nasul și nările lor s-au umplut de praf și de scrum”. Înaintarea s-a făcut cu multă greutate, iar când „ajungeam la popas eram cu toții negrii la față și de asemenea și hainele noastre de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot pleacă la oaste?" numai ce-am zărit, mai întâi un nor de colb, care se ridica și se târa deasupra șoselei, apoi am deslușit ca printr-o sită rară, coloana de militari; și, pe măsură ce se apropiau, ni se păreau învăluiți în mantale de colb. Veneau în pas de voie, cu ranițele și puștile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
numai ce-am zărit, mai întâi un nor de colb, care se ridica și se târa deasupra șoselei, apoi am deslușit ca printr-o sită rară, coloana de militari; și, pe măsură ce se apropiau, ni se păreau învăluiți în mantale de colb. Veneau în pas de voie, cu ranițele și puștile în spate, cu bidoanele agățate la șold, lângă teaca baionetei... Când s-au apropiat de noi, i-am văzut și la chip: slabi, nerași, asudați, nedormiți, epuizați, plini de colb din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de colb. Veneau în pas de voie, cu ranițele și puștile în spate, cu bidoanele agățate la șold, lângă teaca baionetei... Când s-au apropiat de noi, i-am văzut și la chip: slabi, nerași, asudați, nedormiți, epuizați, plini de colb din cap până-n picioare. Abia își târau opincile. Unora li se desfăcuseră moletierele de la picioare și le atârnau și fluturau capetele, ca niște cârpe cenușii, murdare, zdrențăroase. Când li s-a dat repaus, nu mai mult decât vreo jumătate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ne căuta bărbații. După câteva minute de învălmășeală, omul meu, Vasile, ne-a recunoscut și-a venit spre noi. Era slab și tras la față, cu ochii duși în fundul capului și-avea pe obraz câteva șiroaie de sudoare, îmbibate cu colb, și se tot ștergea și nu mai prididea să bâiguiască și încerca să zâmbească, rușinat, emoționat, ca și când nu-și credea ochilor că suntem noi, în carne și oase: eu, Mărioara lui, și cu cele trei fetițe. Vai de mine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Basarab, a căror îndoită coroană împodobește astăzi fruntea augustă a lui Carol I. A reaminti faptele trecutului ar însemna să ațâțăm și mai mult mândria națională, atinsă pîn' acum în mod destul de violent de Turcia. Din contra, vom lăsa încă colbul așezat pe cronicele noastre și vom atrage atenția cetitorilor în altă parte de unde ni se pare a veni adevăratul pericol. Nouă ni se pare că Turcia joacă azi față cu noi rolul unui agent provocator. Căci, într-adevăr, ce interes
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și tendințe au fost numai cuceriri și năvăliri deprădătoare, fără a găsi un colț în lume în sânul căruia să plînteze sâmburele fecund al unei vieți strălucite în viitor, zicem toate acele neamuri s-au șters de pe fața pământului ca colbul suflat de vânt. Dar dacă prima condițiune a constituirei și consolidărei unui popor este patria, nu mai puțin important pentru dânsul și pentru traiul său sânt luptele și frământările ce trebuie să susție în fața sămînțiilor străine cari îl încungiură și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
apa era bună și rece, pește din belșug... Totul până într-o zi. Mai bine zis, pe-nserat. Era ca acum sau, poate, ceva mai înspre toamnă: era ziua în care tot ce există (animale, case, pământ, ape, pietre, chiar și colbul drumului) poate vorbi cu Domnul. În ziua aceea, Domnul promisese că va împlini orice dorință a celor care au trudit la ceva bun, în folosul tuturor în anul care trecuse. Și cine putea să ducă mai bine dorințele decât îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înșelaseră, regele vroia un cal. Ce-o să se întâmple cu mine ? Mergeam, dar începusem să mă las mai greu dus înainte. Cel care ținea mâna pe grumazul meu, mă îndemna : acuș-acuș, hai, aproape am ajuns. Mă uitam în jos, la colbul drumului, și-mi era tot mai frică. Apoi s-au oprit. Înțelesesem că am ajuns. Erau mulți oameni acolo, dar s-au dat cu toții deoparte să ne facă loc. Abia îmi mișcam picioarele de frică. Ei mă îndemnau, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]