815 matches
-
de identitate. Traim intr-o lume in care istoria nu se va sfarsi. Bigostismul, ignoranta si lipsa unei vieti guvernate de valori vor promova la nesfarsit noi tragedii, iar istoria nu se va opri . Este valabil si pentru defuncta ideologie comunista. Monstrul hidos al unei utopii prin excelenta este privit cu nostalgie. Mai rau este admirat de noile generatii care nu ezita sa acuze capitalismul de „pacate capitale”. Pe monumentul dedicat lui Marx si Engels din Berlin in 1990 era scris
Marele cătun, sau locul unde totuşi se întâmplă ceva. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Marcel Epure () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1211]
-
ANTONIO ELORZA, profesor de științe politice la Universitatea Complutense din Mandrid, specialist în problemele comunismului spaniol, ale Internaționalei Comuniste și ale ETA. A publicat în Spania numeroase lucrări referitoare la aceste domenii • America Latină; Castro; Dimitrov; Războiul civil din Spania; Internaționala Comunistă; Kominform; Revoluția garoafelor. OLIVIA GOMOLINSKI, istoric și specialist în limbi slavice. A susținut o teză despre liderul bolșevic Solomon Lozovski (1878-1952) la Institutul de Studii Politice din Paris. Predă la IEP din Paris și a publicat o serie de articole
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Troțki* sau Che Guevara. Au existat și alte comunisme, înainte de Lenin, precum și comunisme opuse lui Lenin, dar toate revendicau „Ideea” comunității bunurilor. Una din particularitățile comunismului leninist este proiectul său de revoluție mondiale și crearea unui partid comunism mondial, Internaționala comunistă*, cu secții în aproape o sută de țări. S-a încercat implementarea de partide comuniste în societăți foarte diferite - în Europa*, în Asia*, în America Latină* și chiar în Africa* - coloratura specifică fiecăruia constituind dimensiunea sa societală, adică tot ceea ce, în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și apoi în luptele duse în Rezistență sau pentru Eliberare*. Totuși implicarea comuniștilor în lupta pentru apărarea democrației, a progresului social și a independenței naționale, este imaculată de apartenența prioritară la sistemul comunist mondial. Afiliindu-se, în 1920, la Internaționala Comunistă (IC), Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitoare (S.F.I.O.) a acceptat cele 21 de condiții de aderare impuse de aceasta, orientate în mod expres către distrugerea societății „capitaliste” și a democrației „burgheze” prin pregătirea războiului civil. în cursul anilor 1920, bolșevizarea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
STASI sunt accesibile oricărui cetățean din fosta R.D.G., arhivele KGB sovietice rămân încă destul de bine zăvorâte. Punând la dispoziție o cantitate de informații precise asupra funcționării interne a regimurilor și a partidelor comuniste, această revoluție documentară dezvăluie ceea ce masca dezinformarea* comunistă și pune capăt legendelor care structurau memoria comunistă - cea a comuniștilor - și memoria comunismului - cea pe care o întrețineau neocomuniștii despre el. Ea favorizează reconstruirea unor identități naționale postcomuniste luptând contra amneziei colective și a amnistiei cu care numeroși foști
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cărora ni se pare e firesc să le adăugăm puternicele partide comuniste francez* și italian*, ce își exercită tutela asupra sindicatelor* și a organizațiilor de masă*. Astfel, între 1919 și 1943, comunismul a fost organizat într-un partid mondial, Internaționala Comunistă* (IC), curea de transmisie a strategiei* și a tacticii decise de partidul-stat* sovietic. Dar, cu începere din 1945, acesta se structurează într-un sistem comunist mondial - definit și analizat de istoricul francez Annie Kriegel -, format din trei subsisteme: cel al
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
apărut o falie și între comuniștii ruși și cei chinezi: deja opus criticii „cultului personalității”, Mao Tzedun* consideră că opțiunea corectă este accentuarea cursului revoluționar și nu calea „revizionismului”; el prefigurează astfel conflictul chino-sovietic, aflat la originea sciziunii din mișcarea comunistă internațională*. Astfel, anul 1956 înseamnă prima blocare a expansiunii neîntrerupte a comunismului cu începere din 1917, atât pe plan teritorial, cât și pe cel al ideologiei și al opiniei publice. și, mai ales, el scoate la lumina zilei fracturile din
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
într-o regiune sau chiar în fruntea unei țări, în cazul cuceririi puterii printr-o revoluție. De asemenea, ea poate fi rodul unei pasiuni sociale, numeroși aderenți „sugând” comunismul la sânul mamei lor, în cazul unei tinereți petrecute în „contrasocietate” comunistă - cazuri foarte frecvente în PCF* sau în PCI*. Aceste motivații se pot și combina. Totuși, în cea mai mare parte a cazurilor, adeziunea intervine într-un moment politic excepțional care suscită angajamentul unei întregi generații militante: începutul anilor 1920, în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Portugalia și Italia, trăiește încă, aproape netulburată în ritmul ei ancestral, în ciuda structurilor administrative impuse de colonizatori. înainte de 1939 succesele comunismului în Africa sunt limitate, pe ansamblul continentului numărându-se doar 5000 de militanți. Puținele organizații reclamându-se de la Internaționala Comunistă (IC) sunt compuse îndeosebi de militanți de origine europeană; este și cazul PC din Africa de Sud, creat în 1921, sau al secției algeriene a PCF*, creată în 1924, înainte de a-și dobândi o oarecare autonomie în 1936 și de a primi
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
această propagandă despre „viitorul luminos”, ea se impregnează în esența oamenilor, în ritmul lor de viață, în ei înșiși. în mod paradoxal, eficacitatea agit-propului apare adesea mai mare la comuniștii care n-au ajuns la putere. încă din 1922, Internaționala Comunistă* o pune la punct în toate secțiile naționale. Una din axele majore ale sale este propaganda în favoarea URSS iar apoi, după 1945, în favoarea țărilor „socialismului real”. Toate PC preiau marile campanii orchestrate de Moscova, dintre care unele sunt deosebit de reușite
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Kronstadt* înseamnă sfârșitul anarhismului în Rusia și marchează începutul reculului său pe plan internațional. Totuși, seducția exercitată de Revoluția din Octombrie, iar apoi de către Rusia sovietică asupra militanților radicali îi incită pe numeroși anarhiști - îndeosebi anarhosindicaliști - să se ralieze Internaționalei comuniste*, la începutul anilor 1920. Mișcările anarhiste europene sunt slăbite prin aceasta, iar numeroși militanți care au vizitat URSS, sau anarhiști ruși aflați în exil* denunță arbitrarul regimului bolșevic și monopolul lui asupra mijloacelor de exprimare a opiniei politice. Mărturia cea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Până acum, anticomunismul a fost mai ales un antimarxism, ostil doctrinei luptei de clasă și internaționalismului*. De acum înainte, el ia forma antibolșevismului și a antisovietismului, ostil nou-născutului sistem comunist mondial* căruia URSS* îi este matricea și motorul, iar Internaționala Comunistă* (IC) - dispozitivul de difuzare. începând din 1918, bolșevismul provoacă apariția mai multor timpuri de anticomunism. Primul este cel al „Albilor”, bazat pe reacția ofițerilor țariști, amenințați direct cu exterminarea care, în numele Ordinii, a Proprietății, a Patriei și a Bisericii, creează
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și extern va fi întotdeauna una din caracteristicile antiimperialismului sovietic. O vom găsi după 1945, mai cu seamă în Egipt, Siria și Irak, ale căror regimuri vor beneficia de sprijinul sovietic deși îi supun persecuțiilor pe comuniștii locali. Salin, Internaționala Comunistă și antiimperialismul în 1923, URSS inițiază o serie de strânse contacte cu China lui Sun Yat Sen și apoi a lui Jiang Jieshi, și susține pozițiile antiimperialiste ale acestora. în ciuda eșecurilor înregistrate de alianță cu o „burghezie națională” și cu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu un partid - Gomindanul - caracterizat ca „muncitoresc-țărănesc”, modelul chinez va fi aplicat în anii 1920 în numeroase țări - Indonezia, Algeria, Iran, Siria. Alții foarte rapid dezamăgiți, și-au pus speranța în mișcări „național-revoluționare” (Mexic, Brazilia, Nicaragua). în februarie 1927, Internaționala Comunistă* (IC) susține crearea Ligii contra Imperialismului și a Opresiunii Coloniale: două congrese ale acesteia (în 1927 și 1929) adună laolaltă un mare număr de militanți anticolonialiști, comuniști sau nu, printre care Jawaharlal Nehru, liderul aripii de stânga a Partidului Congresului
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prevestită de Lenin, în cursul căreia popoarele din Orient vor juca un rol decisiv pentru viitorul universului”. Izbucnirea conflictului chino-sovietic* la începutul anilor 1960 ruinează această politică „Marea schismă” dintre maoiști* și „revizioniști” se traduce prin divizarea profundă a mișcării comuniste internaționale*, fiecare partid fiind obligat să se alinieze pe pozițiile URSS sau ale Chinei, fapt care provoacă sciziuni în sânul PC din Filipine, Birmania, India și Indonezia. Iar înspre final, un dezastru major: în 1965, acuzat de tentativă de lovitură
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
patrimonială”, expresie care reunește ceea ce teoria deosebește în mod clar: birocrația, care ține de rațional și patrimonial, care ține de un tip de dominație tradițional. și, de fapt, aparatele care au reglementat puțin câte puțin întreaga viață economică și socială comunistă, s-au consolidat datorită unor vaste rețele de supunere și de credință față de persoana cutărui sau cutărui conducător. Departe de a se mulțumi să aplice legea tuturor sau numai unei părți a cetățenilor, regula acestei birocrații a răspuns în mod
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
n-au reușit să știrbească influența social-democrației* asupra clasei muncitoare din țara lor. Dimensiunea mesianică a proletariatului trimite atât la acțiunea angajată în 1917 de către bolșevici pentru a-și legitima puterea, cât și la crearea de partide afiliate la Internaționala comunistă*. în acest context ideologic, proletariatul s-a transformat în obiect revoluționar plecând de la mitul unei clase muncitoare unificate, colportat de leniniști, de staliniști și de maoiști*, dar și de opozițiile comuniste. în schimb, în țările cu regim comunist, distincția teoretică
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
percepută atunci ca un stat sovietic ai cărui conducători cer părerea aliatului lor asupra tuturor chestiunilor importante; iar unii, ca Gao Gang, vorbesc chiar de integrarea în URSS. Totuși intimitatea durează puțin. Mao Tzedun* a avut raporturi complicate cu Internaționala Comunistă*. în timpul negocierii tratatului de prietenie chino-sovietic din februarie 1950, Stalin îl tratează ca pe un subaltern de rând, iar cuantumul ajutorului sovietic decepționează. Modul în care împinge Beijingul în războiul din Coreea* rănește amorul propriu al aliatului chinez lăsat practic
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Conducătorii, și în special, Stalin și Mao, trăiesc într-un fel de clandestinitate, nimeni - cu excepția gărzii lor personale și a adjuncților direcți - neștiind întotdeauna unde se află - la Kremlin, într-o vilă sau alta, sau poate în deplasare. în Internaționala Comunistă* (IC) „munca conspirativă” este impusă ca metodă de organizare, prin cea de-a 3-a din cele 21 de condiții de a fi admis în IC: „Este de datoria comuniștilor să creeze pretutindeni, în paralel cu organizația legală, un organism
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
jocul contrarevoluției, apoi - ca la Kronstadt* - că sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în 1920, Lîon Blum, care a refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este desemnat ca instrumentul sau aliatul contrarevoluției. Odată cu bolșevizarea și apoi stalinizarea PC, termenul „contrarevoluționar” cunoaște unele derapaje, toți comuniștii* fiind adesea asimilați, de la sfârșitul anilor 1920, cu fascismul, fie că sunt autentici fasciști, democrat-liberali, socialiști reformiști - calificați drept „social-fasciști
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
formații de luptă... Votează comunismul!” proclamă Johannes Becher, traducătorul lui Maiakovski. Ieșit din expresionism, Becher - viitor ministru al Culturii în RDG - ilustrează itinerarul acelor scriitori și artiști din avangărzile estetice ale anilor 1920. Expresionismul, dadismul, suprarealismul și futurismul furnizează cauzei comuniste aderenți dintre care mulți o vor lăsa mai moale când URSS va rupe cu ei pentru a adopta „realismul socialist”. Este și cazul suprarealiștilor francezi care, fascinați de violența revoluționară și de distrugerea tradiției, aderă la PCF în 1927 sau
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Thorez, care și-a pierdut astfel susținătorii de la Moscova, împăcându-se cu Hrușciov cu ocazia conflictului chino-sovietic*. în PCI, dimpotrivă, Togliatti profită de climatul creat de „raportul secret” pentru a dezvolta ideea unei anumite diversități de orientare în sânul mișcării comuniste internaționale*. Aprofundarea și apoi eșecul destalinizării Voința de reforme hrușciovistă se izbește atât de inerția structurală a sistemului, cât și de opoziția conservatoare manifestată, în iunie 1957, prin tentativa „grupului antipartinic” reprezentat de Molotov, Malenkov și Kaganovici de a-l
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unde penuriile sunt cronice. în sânul primelor trebuie să apară „omul nou”, loial față de partid, căreia se cuvine să i se atribuie recompense materiale și o recunoștință simbolică. Acest model de industrializare și, într-un mod mai general, de economie comunistă va fi aplicat cu mai mare sau mai mică intensitate, potrivit momentului, în democrațiile populare*, apoi în China* lui Mao* sau în Coreea de Nord* - cu excepția Cambodgiei unde khmerii roșii* mizează pe un fel de autarhie rurală. Economia URSS se bazează pe
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
celui al revoluției din Finlanda, în 1918, celui suferit de Bela Kun care preluase puterea în Ungaria, în 1919, și celui al tentativelor insurecționale din Germania între 1919 și 1923, din Estonia, în 1924, și din Bulgaria, în 1925. Internaționala comunistă și Europa Dacă, după moartea lui Lenin, Troțki* continuă să vizeze la „Statele Unite Socialiste ale Europei” care ar fi „forma politică a dictaturii proletariatului din Europa”, Stalin* optează pentru „construcția socialismului într-o singură țară”. IC se mulțumește, așadar, să
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
strânse între PCF, PCI și PC spaniol. Perioada zisă a „eurocomunismului” - căruia i s-a asociat și PC japonez - se caracterizează, din 1974 până în 1978, printr-o repunere în chestiune a raporturilor cu URSS, vizibilă în 1976 la conferința mișcării comuniste internaționale* care reunește la Berlin PC din Europa de Est și de Vest. Dar episodul nu se va mai repeta. Până în 1985, criza rachetelor din Europa reamintește care-i importanța teatrului european în confruntarea Est-Vest. Dar PCF nu reușește să federeze ansamblul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]