6,839 matches
-
nici receptarea romanului De două mii de ani nu poate fi încadrată într-o viziune fenomenologică a literaturii (p.23-24), pentru că acest roman nu este ficțiune, ci o confesiune dramatică îmbrăcată în haina „obiectivă” a romanului: este un exemplu excelent al confesiunii abia deghizate într-o proză de tipul „Bildungsromanului”. Tocmai cruzimea cu care autorul atribuie eroului său trăirile cele mai sfâșietoare pentru cineva cu cultul dreptății și al prieteniei arată nu „obiectivitatea”, ci nevoia de a-și striga subiectivitatea ultragiată. Dar
Sebastian și lumea lui by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2379_a_3704]
-
lumină aprinsă/ Să gonească întunericul, dușmanul/ Ce pe mine mereu mă pîndește.// Mi-e sete de vorbe dulci și frumoase,/ Mi-e foame de tot ce nu am gustat” etc. (Iluzii). Pe fir de tristețe, Ana își transformă, aproape regulat, confesiunile în reflecții, dînd meditații de comportament. Așa, în poză meditativă, o și preferă Perpessicius, considerînd, cînd îi recenzează al doilea volum, că „propriul lirei d-sale este mai puțin elegia și mai mult poema sentențioasă, cu versul scurt, aforistic, ca
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
scrisul încărcat de gînduri și de imagini” și de „o sensibilitate modernă”.15 Scrisul ei e încărcat, într-adevăr, și cu unele și cu altele (să zicem), dar asta pentru că acum Ana scrie strict definiții, unele abstracte, altele mai aproape de confesiune. „Temele” alese sunt acum pozitive - sau, oricum, tratate în pozitiv, cum e Sufletul ager, pentru care „Nu se găsesc lanțuri” „Încătușat să-l țină pe stînca de granit”, întrucît el „În setea-i de lumină străbate zidul urii/ Precum, prin
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
modifice poziția poetului în canonul contemporan, ne obligă, totuși, să îi revizuim profilul critic. Pornind chiar de la mult-hulitul element factologic, de natură cantitativă: din patru volume, câte numără ea până acum, numai două conțin poezie. Celelalte două sunt dedicate eseului, confesiunii și publicisticii literare. Factologiei îi putem adăuga și un element cronologic: cel mai vechi text din acest al patrulea volum al ediției datează din 1973 (este vorba de un fragment din Jurnalul de la Dolhasca), iar cel mai consistent „calup” publicistic
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
Sau, dimpotrivă, este o afirmație gravă a unui autor care, fără să fie deranjat de succes, este ușor incomodat de neînțelegere? Cred, așadar, că unul dintre sensurile adâncirii lui Emil Brumaru în dialogul permanent cu cititorul, prin intermediul publicisticii și al confesiunii, este tocmai spargerea barierei solitudinii, ieșirea din solilocviu, despre care este vorba și în poezia din Julien Ospitalierul. Deoarece Brumaru este un solitar nu atât ca ființă socială (deși este și așa, dar e irelevant în raport cu popularitatea sa remarcabilă), cât
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
multe orașe să coopereze, să anunțe când hoțul a operat - și nu are un tipar după care să fie recunoscut ușor, improvizează cu multă ușurință, se adaptează ușor și merge la risc și reușește. Scrisă la persoana I, cartea depășește confesiunea și alunecă discret când spre eseu, când spre thriller, într-o combinație derutantă. John Gilkey este hoțul de cărți care și-a alcătuit o bibliotecă impresionantă, ascunzându-și comoara (unde altundeva decât într-o insulă?!!) adunată cu atâtea strădanii și
Cerneală și cărți – noi mitologii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2398_a_3723]
-
grade de importanță, de la enorm, la foarte mult sau doar mult. De pildă, până pe la 14 ani te-ar putea influența enorm poveștile populare rusești, și mult cele din 1001 de nopți. Între 14 și 20 de ani te copleșesc Confesiunile lui Rousseau și te schimbă foarte mult Evgheni Oneghin și David Copperfield. În plină maturitate, e timpul pentru Anabasis și George Elliot. De la 50 la 63 citești Cartea Genezei (în ebraică!) și Epictet, precum și Cugetările lui Pascal. La 63 de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2419_a_3744]
-
mare rol în ivirea pe lume a Moromeților, Elena, ultima soție, prietenii din lumea literară : Radu Cosașu, Radu F. Alexandru, Sânziana Pop, Petre Anghel și alții, și alții. Toți aceștia vorbesc despre Preda și despre lumea lui, unii venind cu confesiuni patetice (Radu Cosașu: „Marin Preda e norocul vieții mele“), alții reflectând la interacțiunea dintre operă și creatorul ei, la sensurile vieții și ale morții în ce scria Marin Preda, ca în acel extraordinar interviu acordat de Marinică Preda, celălalt nepot
Reconstituirea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2424_a_3749]
-
evidență legătură între ele, despre această chestiune a raportării eului interior la lumea din afară, pledînd implicit fiecare pentru existența unei naturi bune a omului ca semn al unei anumite legături inevitabile cu Celălalt. Cărțile sînt Mărturisirea și iertarea. Dificultățile confesiunii. Secolele XIII-XVIII, un studiu pe cît de doct pe atît de accesibil apartinîndu-i lui Jean Delumeau, si Iertarea, un eseu în de-acum cunoscută (cititorului român) manieră tulburătoare, aforistic-speculativă, si totusi auster argumentativa, a lui Vladimir Jankelevitch. Ambele cărți tratează
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
iertare, izbutește să se deschidă spre Celălalt, să stabilească un soi de punte către lume, fără de care nu ar putea supraviețui. Pe Delumeau l-a inspirat în conceperea studiului sau remarcabilă invitație la cunoaștere de sine pe care o reprezintă confesiunea. "Între al lui Socrate și cel al lui Freud a existat", susține Delumeau, "că liant și multiplicator, aportul enorm al confesiunii, așa cum a fost ea propovăduita și trăită în catolicism". Rostul confesorului era acela de a smulge, că dintr-o
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
Pe Delumeau l-a inspirat în conceperea studiului sau remarcabilă invitație la cunoaștere de sine pe care o reprezintă confesiunea. "Între al lui Socrate și cel al lui Freud a existat", susține Delumeau, "că liant și multiplicator, aportul enorm al confesiunii, așa cum a fost ea propovăduita și trăită în catolicism". Rostul confesorului era acela de a smulge, că dintr-o vizuina întunecată amenințată de păcate, sinele păcătosului, pentru a-l putea mîntui. Dar cartea istoricului francez nu vorbește într-atît despre această
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
absolvi de păcate. Strategia bisericii (și cuvîntul e foarte potrivit, oricît de periculoase ar fi conotațiile sale de manipulare și înșelăciune) a fost axată în primul rînd pe o acreditare în conștiința publică a confesorului ca părinte și medic totodată. Confesiunea, pentru a putea fi obținută, trebuia prezentată că forma de comunicare spirituală cu o ființă iubitoare și bine intenționată, dar în același timp cu un tămăduitor apt de a restitui păcătosului, la finele confesiunii, un sine reparat moral. Confesorul promitea
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
confesorului ca părinte și medic totodată. Confesiunea, pentru a putea fi obținută, trebuia prezentată că forma de comunicare spirituală cu o ființă iubitoare și bine intenționată, dar în același timp cu un tămăduitor apt de a restitui păcătosului, la finele confesiunii, un sine reparat moral. Confesorul promitea înțelegere, iubire și iertare, dar nu de dragul lor pur și simplu, ci ca instrumente menite să obțină dezvăluirea unei identități intime, altminteri în chip firesc șovăielnica și nedispusa să iasă din tainițele spațiului sau
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
blîndețea, încurajarea discretă, ipostazierea confesorului drept părinte care aleargă în întîmpinarea fiului rătăcitor) pînă la unele relativ șocante și bazate în mare măsură pe o persuasiune chiar dubioasă moral (un fel de "păcălire" sau "ademenire" a păcătosului). Pentru a obtine confesiunea, preotul trebuie să fie interlocutorul ideal, cum l-ar numi teorii pragmatice moderne: el trebuie să asculte dînd semne încurajatoare că aude și pricepe ce i se spune, fără însă a sugera vreo clipă că judeca, sau că e tulburat
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
de mari, dramă acestei ieșiri în lume a sinelui atît de tulburătoare, încît absolvirea era dată că recompensă pentru acest travaliu interior, prin esență să expiator. Întrebarea cu care se încheie studiul lui Delumeau este cea firească: ajuta într-adevăr confesiunea celui ce se confesa? Îi aducea acea mult promisă liniște și împăcare oferite prin iertare? Răspunsul: nu totdeauna. De fapt, de multe ori nu. De altfel, după revoluția franceză, de pildă, confesiunea a fost privită cu ostilitate violență, pentru că i
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
lui Delumeau este cea firească: ajuta într-adevăr confesiunea celui ce se confesa? Îi aducea acea mult promisă liniște și împăcare oferite prin iertare? Răspunsul: nu totdeauna. De fapt, de multe ori nu. De altfel, după revoluția franceză, de pildă, confesiunea a fost privită cu ostilitate violență, pentru că i se reproșa , între altele, că intervine în intimitatea căsniciilor, că durează opoziții periculoase între femeie și bărbat, religie și politică, școala confesionala și școala laică. Un motiv serios pentru care confesiunea nu
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
pildă, confesiunea a fost privită cu ostilitate violență, pentru că i se reproșa , între altele, că intervine în intimitatea căsniciilor, că durează opoziții periculoase între femeie și bărbat, religie și politică, școala confesionala și școala laică. Un motiv serios pentru care confesiunea nu putea cu adevarat liniști se leagă de anumite efecte secundare pe care le presupunea: crearea de scrupule, grea capcană demonica, pe care medicină ecleziastica nu o putea ocoli, crede autorul, date fiind normele sale de desăvîrșire, plasate undeva dincolo de
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
încerci, ca preot, să formezi conștiințe drepte, capabile să iși gestioneze singure responsabilitățile morale și să ia pe cont propriu decizii. Nu e de mirare, deci, ca în Anglia protestanta nu se mai practică, în secolul al XVIII-lea, deloc confesiunea. Firește că putem interpreta concluziile și de altfel toate afirmațiile lui Delumeau în diverse chipuri. Pentru mine, însă, morală acestei istorii a confesiunii este una tulburătoare: mărturisirea, ca ieșire a sinelui din sine, este nu doar greu de obținut (unii
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
de mirare, deci, ca în Anglia protestanta nu se mai practică, în secolul al XVIII-lea, deloc confesiunea. Firește că putem interpreta concluziile și de altfel toate afirmațiile lui Delumeau în diverse chipuri. Pentru mine, însă, morală acestei istorii a confesiunii este una tulburătoare: mărturisirea, ca ieșire a sinelui din sine, este nu doar greu de obținut (unii ar putea merge pînă la a o declară imposibilă, oricît ar dezminți o asemenea pesimista abordare valul de pacienți ai cabinetelor psihiatrilor), ci
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
cu publicul? Poate că pe undeva dihotomia nu e aparentă, ci reală, si inca profund ireductibila. Soluția unei asemenea dileme o aflăm pe larg la Jankelevitch, dar și la Delumeau, în chip neașteptat, pe ultimele pagini ale studiului sau: rostul confesiunii, sugerează indirect istoricul, poate că nu este (doar) acela de a acorda absolvire păcătosului, ci de a permite confesorului să iși exerseze o anumita funcțiune, un organ ar spune biologii moderni, al iertării. Înțeleg cît de absurdă pare o asemenea
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
ajunge la aceeasi concluzie cu un istoric al unei experiențe esențial religioase, cum e Delumeau, si anume ca iertarea este forma cea mai umană, nu neapărat bună, a felului nostru de a ne purta. Jean Delumeau - Mărturisirea și iertarea. Dificultățile confesiunii. Secolele XIII-XVIII, traducere de Ingrid Ilinca, Editura Polirom, Iași, 1998, 161 pagini, preț nemenționat. Vladimir Jankelevitch - Iertarea, traducere de Laurențiu Zoicas, nota bio-bibliografică de Valeriu Gherghel, Editura Polirom, Iași, 1998, 200 pagini, preț nemenționat.
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
să pălească de invidie, conferindu-i astfel primarului Sibiului imaginea unui om care poate să schimbe peisajul politic în România", mai spune publicația franceză. Le Monde notează că prezidențiabilul Alianței Creștin Democrate este un saș de religie protestantă, fiind de confesiune luteran. "Stramoșii mei au venit acum 850 de ani în Transilvania, s-au așezat în zona Sibiului și de atunci tot acolo trăim. Nu am niciun strămoș care să fi venit din altă parte. Pentru țara noastră, totuși, 850 de
Le Monde, despre Iohannis: Simbolul reușitei administrative by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/21770_a_23095]
-
cărui precursor, fie și modest, a fost, C. Beldie dă frîu liber fluxului vitalist al ființei sale predipuse la o erotică exaltată, la un sibaritism al simțirii ce se reflectă în oglinda unui intelect analitic. C. Beldie e un hedonist. Confesiunea sa senzuală, de "mare berbant", așa cum singur se recunoaște, e fără ocol, luminată de luciditatea specifică seducătorului de vocație: "Am fost iubeț de felul meu o viață întreagă și n-am fost un gelos". Condamnarea geloziei apare convingătoare din perspectiva
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
în percepția mea, să-și impună convingerile confesionale. Tonul lui von Schönborn, deși nu se poate desprinde, desigur, de anumite inflexiuni și ecouri de amvon, este însă unul cât se poate de firesc și de sincer apropiat cititorului de orice confesiune și chiar fără. Autorul nu se arată nici măcar tolerant (toleranța, după cum observa Henri Wald, reprezintă - cel puțin în raport cu vreo oarecare minoritate - expresia încă a condescendenței); încearcă în schimb să înțeleagă lumea în nemărginita ei complexitate și să fundamenteze o anume
Soluții neortodoxe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16732_a_18057]
-
subiectul, cartea lui Aciman, rezultatul unei serii de prelegeri ținute la biblioteca publică a orașului New York, oferă mai mult decît o lectură agreabilă. Există ceva profund personal și emoționant în eseurile incluse în acest volum, nu atît în sensul de confesiune intimă, căci narațiunile imigrației sînt relativ schematizate, cît mai degrabă de interpretare a sensului exilului ca mod de descoperire și afirmare a sinelui. Povestea emigrantei Eva Hoffman este deja cunoscută cititorilor români, din volumul O viață într-o altă limbă
Pașapoarte spre noi înșine by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16758_a_18083]