1,077 matches
-
legării la receptorii µ (miu). Legarea la receptorii k (kappa) determină analgezia de la nivel spinal (mai slabă), disforie, halucinații și depresie respiratorie redusă. Acționarea receptorilor δ (delta)amplifică efectele stimulării µ și k. Este metabolizată destul de rapid în ficat, prin conjugare cu acidul glucuronic, rezultând 2-, 3-, și 6-glucuronid-morfină, dar și prin N-demetilare, însă într-o proporție nesemnificativă. Derivatul 6-glucuronid-morfină (M6G) este mai activ decât morfina, având o afinitate mai mare pentru receptori și mai puține efecte adverse. Morfina este
Morfină () [Corola-website/Science/301482_a_302811]
-
la rândul lor sunt înconjurare de o citoplasmă excretoare numită spongiom . La parameci, reproducerea se realizează atât pe cale asexuată, cât și sexuată. Asexuat prin diviziune transversală și în condiții nefavorabile ale mediului se pot divide sub un chist. Sexuat prin conjugare . La Paramecium caudatum conjugarea are loc în felul următor: 2 indivizi se alipesc prin intermediul peristoamelor, creându-se între aceștia o punte citoplasmatică. Având în vedere faptul că sunt prezenți 2 nuclei în interiorul fiecăruia dintre conjugați, macronucleu și micronucleu, primul dintre
Parameci () [Corola-website/Science/310613_a_311942]
-
înconjurare de o citoplasmă excretoare numită spongiom . La parameci, reproducerea se realizează atât pe cale asexuată, cât și sexuată. Asexuat prin diviziune transversală și în condiții nefavorabile ale mediului se pot divide sub un chist. Sexuat prin conjugare . La Paramecium caudatum conjugarea are loc în felul următor: 2 indivizi se alipesc prin intermediul peristoamelor, creându-se între aceștia o punte citoplasmatică. Având în vedere faptul că sunt prezenți 2 nuclei în interiorul fiecăruia dintre conjugați, macronucleu și micronucleu, primul dintre nuclei nu participă la
Parameci () [Corola-website/Science/310613_a_311942]
-
de sine stătător sînt cele care conțin un verb. Valența este un concept (similar cu acela din chimie) prin care se precizează cîte conexiuni pot lega verbul de alte părți de vorbire. Astfel valența poate fi: ele care servesc la conjugarea altor verbe se numesc auxiliare. În exemplele de mai jos verbele auxiliare sunt subliniate: Când predicatul unei propoziții se exprimă printr-un nume predicativ, cuvîntul de legătură dintre acesta și subiect se numește "copulă". În multe limbi acest cuvînt este
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a rămâne, a părea, a însemna, a reprezenta. În limba română forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcție de persoana, numărul și uneori genul subiectului. De asemenea, prin conjugare, verbul își poate schimba forma în funcție de alți parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza. Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma lor lipsind o parte din forme. În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
În limba română forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcție de persoana, numărul și uneori genul subiectului. De asemenea, prin conjugare, verbul își poate schimba forma în funcție de alți parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza. Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma lor lipsind o parte din forme. În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația de la modul infinitiv în patru grupe, numite "conjugări": Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza. Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma lor lipsind o parte din forme. În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația de la modul infinitiv în patru grupe, numite "conjugări": Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbele "a purta" și "a scurta" se comportă diferit în timpul conjugării — "eu port", dar "eu scurtez
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma lor lipsind o parte din forme. În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația de la modul infinitiv în patru grupe, numite "conjugări": Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbele "a purta" și "a scurta" se comportă diferit în timpul conjugării — "eu port", dar "eu scurtez" — asemănarea formală a infinitivului le pune în
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
infinitiv în patru grupe, numite "conjugări": Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbele "a purta" și "a scurta" se comportă diferit în timpul conjugării — "eu port", dar "eu scurtez" — asemănarea formală a infinitivului le pune în aceeași grupă. Analiza detaliată a fenomenelor morfologice duce la concluzia că verbele limbii române se organizează în circa 11 grupe (numărul precis depinde de tratarea verbelor rare ca
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
distinge în plus față de formele de mai sus viitorul indicativului, mai mult ca perfectul conjunctivului, prezentul condiționalului și imperfectul condiționalului. Menționează de asemenea construcția din latină „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
imperfectul condiționalului. Menționează de asemenea construcția din latină „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j. Exemple: "ạmpărțǫ́ri" „a împărți”, "nărăntšǫ́ri" „a porunci”, "sfărșǫ́
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
încălzi”, "prăjǫ́ri" „a prăji”. Infinitivul cu forma scurtă se folosește fără "a", iar forma sa lungă se utilizează și cu valori verbale: În formă substantivată, infinitivul lung intră de asemenea în unele construcții specifice: Indicativul prezent Verbele de conjugarea I care au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a, verbele cu
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
specifice: Indicativul prezent Verbele de conjugarea I care au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a, verbele cu sufix cu infinitivul în "-ǫ́ri" au vocala ǫ́ și în sufixe: "ạmpărțǫ́s" „împart”, "tușǫ́ș" „tușești” etc. Indicativul imperfect seamănă foarte mult cu cel din română, atât ca formă
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
mai folosit decât în română pentru exprimarea unei acțiuni încheiate în trecut și prezintă față de cel românesc unele particularități de formă asemănătoare cu cele din aromână. La persoanele I și a II-a plural lipsește "-ră-", ceea ce face ca la conjugările I și a IV-a aceste forme să fie identice cu cele de la indicativ prezent. La conjugarea a III-a există și o categorie de verbe cu accentul pe rădăcină, spre deosebire de exemplul de mai sus, care este cu accentul pe
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
unele particularități de formă asemănătoare cu cele din aromână. La persoanele I și a II-a plural lipsește "-ră-", ceea ce face ca la conjugările I și a IV-a aceste forme să fie identice cu cele de la indicativ prezent. La conjugarea a III-a există și o categorie de verbe cu accentul pe rădăcină, spre deosebire de exemplul de mai sus, care este cu accentul pe desinențe. Acestea prezintă o particularitate în plus față română, de asemenea comună cu aromâna. Exemplu (cu marcarea
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
indicativului mai mult ca perfect. Imperativul negativ este identic cu cel pozitiv și la singular. Există o diferență față de forma de conjunctiv prezent persoana a III-a singular, de unde provine forma de persoana a II-a singular a imperativului: la conjugarea a IV-a, la verbele cu sufix, acesta se reduce la "-ea" și desinența este zero : Condiționalul prezent se formează cu verbul auxiliar "vrea" (de la "vreari" „a vrea”) invariabil + conjunctivul prezent: "vrea să cǫ́nt" „aș cânta”. Se mai
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
variantele "-ura" și "-urlea"), a cărui origine este necunoscută. Exemple: "plăngǫ́ndăra" „plângând”, "lăgǫ́ndura" „alergând”, "stinindurlea" „oftând”. Participiul este asemănător cu cel din română (vezi mai sus formele verbale compuse cu participiul). Diferă cel al verbelor de conjugarea a IV-a cu rădăcina terminată în r, ț, tš, ș, z sau j: "urǫ́t" „urât”, "ạmpărțǫ́t" „împărțit”, "nărăntšǫ́t" „poruncit”, "ișǫ́t" „ieșit”, "ạncălzǫ́t" „încălzit”, "prăjǫ́t" „prăjit”. Și sintaxa
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
99, 2 % ( în principal de albumină ) și este constantă în intervalul concentrațiilor atinse la doze de 80 și 120 mg . Legarea metaboliților activi de proteinele plasmatice variază între aproximativ 82 % și 91 % . Metabolizare Febuxostatul este metabolizat în proporție mare prin conjugare prin sistemul enzimatic uridină difosfat glucuronoziltransferază ( UDPGT ) și prin oxidare prin sistemul citocromului P450 10 ( CYP ) . Au fost identificați patru metaboliți hidroxil activi farmacologic , dintre care trei apar în plasma umană . Studiile in vitro cu microzomi hepatici umani au arătat
Ro_25 () [Corola-website/Science/290785_a_292114]
-
99, 2 % ( în principal de albumină ) și este constantă în intervalul concentrațiilor atinse la doze de 80 și 120 mg . Legarea metaboliților activi de proteinele plasmatice variază între aproximativ 82 % și 91 % . Metabolizare Febuxostatul este metabolizat in proportie mare prin conjugare prin sistemul enzimatic uridină difosfat glucuronoziltransferază ( UDPGT ) și prin oxidare prin sistemul citocromului P450 22 ( CYP ) . Au fost identificați patru metaboliți hidroxil activi farmacologic , dintre care trei apar în plasma umană . Studiile in vitro cu microzomi hepatici umani au arătat
Ro_25 () [Corola-website/Science/290785_a_292114]
-
Acest articol tratează sistemul verbului în limba franceză, prezentând conjugarea și principalele funcții sintactice ale formelor temporale folosite în limba vorbită contemporană. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din limba română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
ca și cel din limba română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
numai în vorbire, limitat la verbe cu sens perfectiv, după anumite conjuncții cu sens temporal. Exemplu: "Et quand ils ont eu fini de discuter, ils sont repartis tranquillement" „Și când au terminat de discutat, au pornit din nou liniștiți”. În ceea ce privește conjugarea, în mod tradițional, verbele franceze sunt clasate în trei grupe de conjugare, după sufixul care formează infinitivul lor: În secțiunile următoare se prezintă formele verbale folosite în limba vorbită. În afară de acestea se prezintă și indicativul perfect simplu, pentru că de la acesta
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
cu sens temporal. Exemplu: "Et quand ils ont eu fini de discuter, ils sont repartis tranquillement" „Și când au terminat de discutat, au pornit din nou liniștiți”. În ceea ce privește conjugarea, în mod tradițional, verbele franceze sunt clasate în trei grupe de conjugare, după sufixul care formează infinitivul lor: În secțiunile următoare se prezintă formele verbale folosite în limba vorbită. În afară de acestea se prezintă și indicativul perfect simplu, pentru că de la acesta se formează participiul trecut, folosit și în limba vorbită. Se mai prezintă
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
La modul indicativ, în mod curent se folosesc următoarele forme: Formare: rădăcina infinitivului + desinențe specifice (ultimele cinci verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Reamintim că unele desinențe sunt numai scrise, iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un sufix specific, "-iss-". <nowiki>***</nowiki> Verbele de tipul "attendre" au la persoana a III-a singular desinența zero și în scris. În general, indicativul prezent francez are aceleași
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]