465 matches
-
dat de Pavel Oprea 1519"". Conscripțiile întocmite în sec. al XVIII-lea confirmă existența bisericii, la 1733 în conscripția întocmită de către episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein satul având biserică și doi preoți uniți: Iuon și Iuon junior, apoi la 1750 în conscripția vicarului episcopesc Petru Pavel Aron satul este menționat cu o biserică deservită de un preot unit. În statistica românilor ardeleni întocmită de către generalul Buccow între anii 1760-1762, localitatea Rus este înregistrată ca având o biserică ortodoxă și doi preoți neuniți
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
Despre Vima Mare se știe că la anul 1553, alături de încă 53 de sate făcea parte din domeniul cetății Ciceului, stăpânită la acel moment de către domnii Moldovei. La începutul secolului al XVII-lea, satul Vima Mare aparținea domeniului Gherlei. În conscripția întocmită în anul 1603 satul, care ținea de ținutul Lăpușului figura ca fiind ars. După 34 de ani, în 1637, satul Vima Mare este înscris cu 51 de supuși (iobagi) și 106 fii. În 1717, satul făcea parte tot din
Biserica de lemn din Măleni () [Corola-website/Science/324646_a_325975]
-
pustii. Trebuie menționat că domeniul Gherlei, alături de domeniul Oltețului (Beșimbac) și domeniul Sâmbetei de Jos au fost domeniile cu care a fost dotată Episcopia greco-catolică de Alba-Iulia și Făgăraș în urma propunerii de canonizare făcute de împăratul Carol al VI-lea. Conscripțiile bisericești și recensămintele făcute în secolul al XVIII-lea aduc primele referiri concrete cu privire la viața bisericească din Vima Mare. Astfel, în 1733 în localitate sunt atestați doi preoți: Matei, bigam și Ioan, amândoi uniți. La acea dată în Vima Mare
Biserica de lemn din Măleni () [Corola-website/Science/324646_a_325975]
-
XVIII-lea aduc primele referiri concrete cu privire la viața bisericească din Vima Mare. Astfel, în 1733 în localitate sunt atestați doi preoți: Matei, bigam și Ioan, amândoi uniți. La acea dată în Vima Mare era o singură biserică. În 1750, în conscripția făcută de către Petru Pavel Aron este precizat faptul că satul are o singură biserică, doi preoți și un cantor. Statistica românilor ardeleni întocmită între 1760-1762 de către generalul Buccow surprinde următoarea situație: o singură biserică - neunită, cu 147 familii neunite. La
Biserica de lemn din Măleni () [Corola-website/Science/324646_a_325975]
-
secolul al XVI-lea, transferul edificiului către nemeșimea locală calvinizată trebuie neapărat luat în calcul, dovada constituind-o tencuirea suprafeței pictate a zidurilor; durata înstrăinării bisericii nu se cunoaște. Revenit în posesia obștii sătești, lăcașul este menționat atât în tabelele conscripțiilor din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831, cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
Vienei. Edificiul a fost construit între anii 1782-1787, ca urmare a edictelor iozefine de toleranță religioasă. Lăcașul a fost renovat și extins la mijlocul secolului al XIX-lea pe cheltuiala baronului Gheorghe Sina, ocazie cu care a căpătat înfățișarea actuală. La conscripția de la 1767 au fost înregistrați la Viena 79 de greci ortodocși, originari aproape în exclusivitate din Macedonia și din nordul Greciei (doar câte doi din Constantinopol, respectiv insulele grecești). Primele liturghii grecești au avut loc la Viena în spații închiriate
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]
-
de timp cuprins între cele două repere cronologice. În sprijinul acestei ipoteze a fost adusă și atestarea târzie a bisericii în documente, anume la 16 octombrie 1666, printr-un preot român („ola pap”) slujitor la altarul acesteia, rămas anonim. Abia conscripțiile anilor 1733, 1750, 1761-1762 și 1829-1831 și harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă, explicit, existența.
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
După 1701, potrivit datelor cuprinse în tabelele comisiilor de catagrafiere din anii 1733 și 1750, lăcașul a fost preluat de uniți, rămânând în această situație până la izbucnirea cunoscutei mișcări de redeșteptare religioasă (1759-1761), condusă de călugărul Sofronie de la Cioara. În conscripția ordonată de generalul austriac Niccolaus Adolph von Buccow în anii 1761-1762, lăcașul, închinat la acea dată ”Sfintei Treimi”, reapare ca unit, statut confesional păstrat cu scurte întreruperi, până în 1948. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și conscripția din anii 1829-1831 îi
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ostrov () [Corola-website/Science/327259_a_328588]
-
Sofronie de la Cioara. În conscripția ordonată de generalul austriac Niccolaus Adolph von Buccow în anii 1761-1762, lăcașul, închinat la acea dată ”Sfintei Treimi”, reapare ca unit, statut confesional păstrat cu scurte întreruperi, până în 1948. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și conscripția din anii 1829-1831 îi atestă, de asemenea, existența. Ca urmare a multiplelor calamități abătute asupra ei - distrugerile provocate de pustiitoarele invazii turcești din secolele XV-XVIII și de incendiile din anii 1883 și 1905 au fost semnificative -, biserica a suferit, în
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ostrov () [Corola-website/Science/327259_a_328588]
-
Sfinților” și nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice. Biserica din cătunul depopulat Valea Mare de Criș (în 2009 mai erau doar patru locuitori) prezintă ca planimetrie un dreptunghi, cu terminația răsăriteană nedecroșată, poligonală, cu trei laturi. Întrucât nici conscripțiile epocii moderne și nici harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) nu atestă existența vreunui lăcaș de cult în dreptul acestei localități, se poate presupune că biserica, cea dintâi a obștii, a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea; prezența
Biserica de lemn din Valea Mare de Criș () [Corola-website/Science/327270_a_328599]
-
înalță biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", construită între anii 1944 și 1946, în timpul păstoririi preotului David Tămaș, pe locul unei ctitorii de "lemn, nesfințită" (descriere făcută în 1755), din secolul al XVIII-lea, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", înregistrată în tabelele conscripțiilor din anii 1761-1762 și 1829-1831, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1733); de la aceasta a moștenit cinci icoane vechi, executate, în tehnica "tempera", de un artist anonim. Înfățișând aceeași planimetrie dreptunghiulară, des întâlnită în părțile zărăndene, anume un altar pentagonal
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Obârșa () [Corola-website/Science/329311_a_330640]
-
vreme de pace, în mod excepțional au și misiunea de a asigura menținerea ordinei și siguranței interne." În § 14 al Legii apărării din 1889, contingentul anual de recruți al "Forțelor de apărare" a fost stabilit la 10.000 de băbați. Conscripția pentru k.k. Landwehr se făcea în rândul băbaților cu o vâstă cuprinsă ître 21 și 32 de ani și era urmată de doi sau trei ani de serviciu activ în cadrul trupelor.
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
de circa 13 cm. Steagurile erau de mătase și aveau dimensiunea de 132 × 176 cm. Steagurile erau alcătuite din două bucăți cusute laolaltă, ceea ce înseamnă că reversul steagului galben nu era imaginea în oglindă a aversului. Din 1866 a existat conscripție generală și obligatorie. Infanterie: Cavalerie: Diferența dintre cavaleria grea (ulani) și ușoară (husari, dragoni) mai exista doar la nivelul uniformelor și a denumirilor care se dădeau pe criterii ce țineau strict de tradiție. Artilerie: Logistică: Trupe tehnice: Întăririle în caz
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
nou lăcaș de cult calvin, pe locul fostei biserici ortodoxe, a cedat obștii sătești un teren situat în afara localității, pe care s-a ridicat, în 1769, actualul edificiu de piatră, menționat pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și în tabelele conscripției din anii 1829-1831. În 1883 a avut loc un amplu șantier de restaurare, grație căruia lăcașul de închinare, acoperit integral cu tablă, s-a păstrat, în condiții bune, până astăzi; ultima reparație s-a desfășurat în 1991. Pereții săi înscriu
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ponor () [Corola-website/Science/334657_a_335986]
-
finele acestei perioade. Biserica pare să fi trecut, în această perioadă, în posesia cultului reformat. În primele decenii ale secolului următor, lăcașul a fost preluat de uniți, calvinii ridicându-și, la o dată neprecizabilă, actuala biserică de zid reformată din localitate; conscripțiile anilor 1733, 1750, 1761-1762 și 1829-1831 confirmă această aparență. Lăcașul, menționat și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769 -1773), a revenit, în 1948, Bisericii Ortodoxe.
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Peșteana () [Corola-website/Science/334726_a_336055]