1,040 matches
-
avangardelor belgiană, poloneză, maghiară. A dezvoltat o întreagă rețea de relații și colaborări cu numeroși reprezentanți ai avangardelor europene și nu numai europene, promovînd creațiile și mișcările artistice înnoitoare din întreaga lume. În ciuda schimbărilor de formulă și a inconstanței aparițiilor, Contimporanul a fost nu numai un seismograf al efervescenței înnoitoare din anii ’20, ci și un diseminator al acestui spirit în arta românească a vremii. Arhitectura nouă. Articolele lui Marcel Iancu despre arhitectură, reproducerile unor texte programatice aparținînd liderilor arhitecturii noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în arta românească a vremii. Arhitectura nouă. Articolele lui Marcel Iancu despre arhitectură, reproducerile unor texte programatice aparținînd liderilor arhitecturii noi și foarte numeroasele prezentări de publicații constructiviste din Germania, Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Cehoslovacia „dau tonul” liniei avangardiste la Contimporanul. Artistul plastic semna, în paralel, și la revista Punct articole teoretice semnificative: „Arhitectura“, în nr. 9, sau T.S.F. Dialogue entre le bourgeois mort et l’apôtre de la vie nouvelle, text bilingv (franco-german), apărut în nr. 11 al revistei. (Potrivit lui Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
11 al revistei. (Potrivit lui Ion Pop - apud.. Avangarda în literatura română, 1990, - textul, de un fantezism umoristic aparte, ar fi servit drept model pentru textul-dialog al lui Vinea dintre Hamlet și Polonius, „Promisiuni“, una dintre profesiunile de credință nonfigurativiste din Contimporanul). Un alt text semnificativ este „Stil nou: arhitectura“ (nr. 48) în care Iancu stabilește, peste timp, o legătură cauzală între constructivism și mișcarea Dada (asumată drept tradiție internă). De fapt, autorul trage mișcarea züricheză înspre constructivism, trecîndu-se - cu de la sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget al mișcării Dada) este direcția pe care, asemenea unui Hans Arp autohton, Iancu ar fi imprimat-o Contimporanului. Articolele acestuia din urmă: „Însemnări de artă“ (nr. 45), „Arhitectura de planșetă“ (nr. 60), „Arhitectura de mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și artiști. (...) Artele populare: cele mai puternice exemple de standard ale sensibilității. Toporul creiază mereu din început pe tabula rasa”. Regăsim aici, deopotrivă, obsesia autenticității „adamice” și a esențialității/universalității „antropologice” proprii modernismului radical. Un prim număr tematic notabil al „Contimporanului“ este cel consacrat arhitecturii moderne. Competența în domeniu a lui Marcel Iancu își spune, o dată în plus, cuvîntul. Pe prima copertă - schița unui „atelier la țară pentru I. Vinea” de M. Iancu. Construcția va fi ridicată mult mai tîrziu, servind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cinema la/pentru la munte (M. Iancu), Studiu pentru vilă și cinema (M. Iancu), Casă futuristă, Italia (Virgilio Marchi) și celelate propuneri: Vitrină (Milița Petrașcu), Panou de reclamă (I. Peteers), Machetă pentru Arlequinada lui Evreinof (M. Iancu). Teatru, cinematograf. Contimporanul publicase, în prima sa serie, articole și note despre teatrul modern european semnate de B. Fundoianu și, sporadic, de Felix Aderca; în seria a doua predomină informațiile despre teatrul futurist italian, despre teatrul german și despre experimentele lui Mayerhold sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
impostură în plus. (...) Hai la Circ. Maximum de varietate, minimum de efort cerebral. Reconfortat după spectacolul de circ, cobori ancora la cabaret... Feriți-vă de teatru... Atențiune...” Sinteză între expresionism, tehnolatria futuristă și purismul constructivist, concepția despre teatru a grupării „contimporane” are în centru personalitatea actorului. Marcel Iancu vede - virtualmente - în cinematograf arta-pilot a vremii, „din cauza mijloacelor de mecanizare, tipizare, viteză, ubicuitate”, militînd pentru regăsirea identității „esențiale” a tuturor artelor: „eri încă în teatru se făcea literatură, în cinematograf teatru, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și-a spus ultimul cuvînt și azi din toate colțurile lumii se frămîntă o imensă operă de refacere”), recunoscînd condiția ingrată a pionieratului: „Desigur noi trăim de-abea începuturi modeste de artă”. Ulterior, într-un articol intitulat „Între scenă și ecran“ (Contimporanul nr. 96-97-98), Sandu Eliad se întreabă, la rîndul său, dacă nu cumva concurența cinematografului va conduce la „moartea teatrului”. Răspunsul e negativ, pledînd pentru regăsirea diferenței specifice a teatrului în raport cu filmul: „Rafinarea și încercuirea tehnicei dramatice pure, nu cursa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
măestrită multicolor și biomecanic pentru epuizarea unei tridimensionalități absente cinematografului”. Arte decorative. Numărul 53 al revistei (consacrat lui Constantin Brâncuși) salută inițiativa dr. Fischer-Galați și a artistului plastic Andrei Vespremie prin care Academia de Arte Decorative „se solidarizează cu ideile Contimporanului” și cu tendințele europene vizînd „coborîrea” artistului în societate și a „experiențelor artei în viață”. Din nou, publicația lui Vinea și Iancu își afirmă rolul inițiator și precursoratul. Mai mult însă decît Contimporanul, o preocupare susținută în acest sens a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Arte Decorative „se solidarizează cu ideile Contimporanului” și cu tendințele europene vizînd „coborîrea” artistului în societate și a „experiențelor artei în viață”. Din nou, publicația lui Vinea și Iancu își afirmă rolul inițiator și precursoratul. Mai mult însă decît Contimporanul, o preocupare susținută în acest sens a avut-o revista Integral, al cărei atelier — sub conducerea lui M.H. Maxy, Victor Brauner și Corneliu Mihăilescu — executa „decoruri interioare, mobilă, covoare, ceramică, decoruri și costume teatrale, construcții scenice, afișe teatrale și cinematice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din perioada 1924-1927, o dominantă constructivistă, abstracționistă și nonfigurativă, trebuie să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez, versurile lui Tristan Tzara (Port, în limba franceză), în fine - un articol urmuzian al lui Jacques G. Costin despre muzică și literatură („Criza sacîzului“). Informațiile cu privire la domeniul artelor decorative sînt totuși numeroase la Contimporanul. În nr. 73 este prezentată o convorbire a lui Marcel Iancu cu pictorul și decoratorul cubist Robert Delaunay. În nr. 77, este rîndul Miliței Petrașcu să o prezinte pe soția acestuia, creatoarea de modă Sonia Delaunay. În același număr, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inclusiv prin intermediul unor schițe) relația profundă dintre realizarea artistică - avînd la bază elaborarea inconștientă, intuitivă, prerațională - și cea tehno-științifică, bazată pe calcul și utilitate funcțională. Se vede bine (și) aici că punctul de întîlnire dintre constructivism și „mașinismul” futurist la Contimporanul este dat de atitudinea pozitivă față de tehnică, urbanistică și industrie, așa cum punctul de întîlnire dintre constructivism și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932) În 1928, Contimporanul își încetează apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe acum cea de-a treia fază - și ultima - a revistei. Reapar comentariile „de actualitate” pe teme politice și sociale. Opiniile exprimate în paginile revistei devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în volumul aflat în pregătire). Barbu Brezianu prezintă o importantă expoziție de artă armeană, iar congenerul său Lucian Boz publică un amplu eseu despre Ulysses al lui James Joyce. Orficul, „barbianul”, puristul Dan Botta este prezent în ultimul număr al Contimporanului cu un eseu platonizant despre pictura lui Vermeer - „Vermeer din Delft și aridele idei“. Articolele lui Ion Vinea (prezent, în 1927, doar cu proză: fragmente din Victoria sălbatecă) abordează într-o manieră ambiguă, amuzat-ironică, teme aflate în atmosfera tinerei generații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca victorie a publicației. Documentul cel mai relevant în acest sens îl constituie o „Scrisoare către Marcel Iancu“, semnată de reputatul arhitect G.M. Cantacuzino (nr. 99-100). Sub presiunea evidenței, autorul s-a convertit; a ajuns, în fine, la vorba liderului „contimporan”, pe care - deși îl simpatizează - declară că nu-l cunoaște personal: „În orașul nostru haotic, de un haos balcanic și mediocru, de o ticăloșie mică, cum zice Tudor Arghezi, casele dumitale sănătoase apar ca premisele sănătoase ale unui viitor sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
receptate, probabil, ca tendințe „novatoare” de către Vinea & Co, pe fondul creșterii seducției orientalismelor și arhaismelor (consonante cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în paginile revistei. Pe linia vechilor preocupări ale „contimporanilor” pentru imaginea culturii române în străinătate, în numărul 100 este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în paginile revistei. Pe linia vechilor preocupări ale „contimporanilor” pentru imaginea culturii române în străinătate, în numărul 100 este reprodus un text al prințesei franco-române Martha Bibescu (Les Transylvains, apărut în revista La grande Roumanie și tradus sub titlul „Iuliu Maniu“) despre „simbolul moșiei părinților” și despre „viața idealistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grande Roumanie și tradus sub titlul „Iuliu Maniu“) despre „simbolul moșiei părinților” și despre „viața idealistă a lui Iuliu Maniu”. Textul va provoca reacția violentă a revistei unu, marcînd ruptura definitivă dintre cele două publicații. Atitudinea tot mai oscilantă a Contimporanului (marcînd o evidentă criză/căutare de identitate) este dublată de o tendință de repliere pe poziții „elitiste” în fața ofensivei „plebee” a primilor suprarealiști autohtoni. La rubrica „Note-cărți-reviste” a numărului 79, Romulus Dianu semna un text fulminant („Provocarea cititorilor“) împotriva noilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de o tendință de repliere pe poziții „elitiste” în fața ofensivei „plebee” a primilor suprarealiști autohtoni. La rubrica „Note-cărți-reviste” a numărului 79, Romulus Dianu semna un text fulminant („Provocarea cititorilor“) împotriva noilor contestatari de la unu, denunțați drept insurgenți semidocți: „Noi la Contimporanul croisem începutul unei opere de nivelare a terenului literar ancombrat în morminte false (...). În toată țara, toți ignarii, toți inculții, toți suficienții ce nu puteau să scandeze un vers din Virgiliu sau unul de Homer, toți debilii intelectuali au văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
compromită mișcarea (s.a.)”. Iar în numărul 82, același Romulus Dianu va chema la ordine „o seamă de reviste de «avantgardă» pe care nu le recunoaștem plăsmuite din substanța noastră”. O atitudine de superioritate „elitară” a existat, de altfel, dintotdeauna la Contimporanul. Cunoscutul (anti)manifest „Vorbe goale“ pe care Vinea îl publica în revista Punct (nr. 13, 14 feb. 1925) denunța cu mijloace avangardiste (mai exact: futuriste) mecanica goală a „revoluției de cuvinte” și mentalitatea aferentă: C’est une mentalité de garçon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vede, un complex de superioritate artistică a „întemeietorilor” a existat dintotdeauna, însă în ultimii ani, el începe să fie orientat cu precădere împotriva tinerilor revoluționari de la unu. Recapitulativ și triumfalist, editorialul „Noi...“ din numărul 100 este cîntecul de lebădă al Contimporanului: „Din capul locului... nume pe care le găsiți aici au sunat alături de cei care au făcut în străinătate primele începuturi. Nu am răspuns nici unui apel, am fost, în Europa, dintre cei care au ridicat steagul. (...) nu sîntem răspunzători de victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Creangă și G.M. Cantacuzino) și estomparea potențialului său „revoluționar” odată cu intrarea în prim-plan a suprarealismului (perceput de-acum, pe plan internațional, ca singura mișcare avangardistă eficientă, cu caracter ferm revoluționar și antifascist), coabitările ideologice și estetice „imposibile” din interiorul Contimporanului, accentuarea eclectismului său neavangardist și estomparea caracterului „de direcție”, autoelogierea inerțială și replierea elitistă, intrarea lui Vinea în Parlament, ca deputat pe listele Partidului Național Țărănesc, prezența unor „moderniști moderați”, unii dintre ei minori, sau a unor autori din zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu prețul cultivării unor foști avangardiști fasciști, între timp academizați, precum Marinetti (în noul context politic, futurismul italian e respins chiar de foștii săi admiratori de la Integral, St. Roll și M. Cosma), toate acestea vor duce la ruptura - anunțată - dintre Contimporanul și unu. Sfîrșitul primei avangarde va fi parafat însă abia prin ruptura intervenită în interiorul revistei conduse de Sașa Pană, mai precis, prin „excomunicarea” lui Ilarie Voronca și prin victoria opțiunii lui Roll pentru o hardline ideologică bolșevizantă, antimodernistă, bref, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru o „avangardă politică” în locul celei „estetice”, denunțată ca „emasculată”, „sterilă”, „mistică”, făcînd „jocurile burgheziei decadente și profasciste”. Același tip de argumente la adresa suprarealismului vor fi vehiculate, de altfel, și în perioada dictaturii preletariatului... În numărul 47 (septembrie 1924) al Contimporanului este publicată următoarea notiță: „Marinetti și Prampolini ne scriu: Scumpi amici, așteptînd marea plăcere de a vă vedea la București, lansăm o mie de urări fervente, oțel, vitessă, originalitate, lumină întinsă, eleganță spirituală, splendoare plastică muzicală și verslibristă. Vouă, Nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]