1,070 matches
-
aceeași misiune. Și pe Dudley Smith. Poate chiar și pe Loew. Mal îi privi pe cei trei cum toastau împreună, bând whisky Glenlivet din pahare de cristal. Își luă carnețelul, așezându-se la capătul îndepărtat al mesei. Meeks și Dudley conversau vioi, iar Ellis îi aruncă o privire încruntată, care se traducea prin „Să trecem la treabă”. Încuviințarea lui Loew îi semnala că răceala lor era doar temporară. Mal se gândi: ar trebui ca el să-mi fie îndatorat, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și-l sili să-i promită că o să meargă să doarmă. Danny se duse acasă, amețit o vreme, apoi iarăși agitat. În cele din urmă oboseala îl copleși și, ca să rămână treaz, se gândi la dialogul dintre Ted și Claire. Conversând cu vioiciune, ajunse direct în pat, renunțând la sticla de la Mal Considine. Folosind haina de piele a lui Krugman pe post de pătură, adormi imediat. I se alăturară niște femei ciudate și EL. 1939. Banchetul de absolvire de la liceul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o mare iubitoare de mexicani. Buzz o urmărise de la sediul grupului ei până la o întâlnire la cafea a Sindicatului Studenților UCLA. Se topea de drag și ciripea toată pe lângă un mâncător de taco frumușel pe nume Ricardo. Cei doi au conversat exclusiv în spaniolă și tot ce înțelese Buzz au fost cuvinte ca felicidad și corazón, chestii amoroase pe care le știa din muzica de la tonomatele din restaurantele mexicane. De acolo nepoata cu față de gogoașă a lui Dudley Smith se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a portretului unui personaj care intra sau ieșea din palat. Stinsul ei cu scuturatul mâinii Însemna apropierea unei patrule. În restul timpului, nici unul din ei nu se comporta altfel decât de obicei. Pictorul realiza peisaje, admirate de trecători, iar bătrânul conversa cu clienții obișnuiți ai tavernei din colț. În acea dimineață, Însă, În apropierea palatului sosise un personaj nou. Era un cerșetor. Fața Îi era ascunsă de glugă, straiele sărăcăcioase și Îndelung peticite. Întindea, din când În când, o mână zbârcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și care o asemănau așa de perfect cu mama lui Hallipa, încît portretul bunicei, luat drept al Elenei, era una din distracțiile de căpetenie propuse vizitatorilor. De îndată Elena rugase pe Lina să treacă un moment la mamă-sa și conversase cu ele două cu o sforțare, în timp ce li se servea laptele bătut. Propusese apoi o plimbare, dar Mini, care nu putea suferi situațiile falșe, le lăsase singure pe Nory și Elena, pentru a putea să-și facă mărturisirile amicale. Nory
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
să-i zică lui Doru "dumneata". Era nebună. . . Așa crezuse și Doru, că s-a smintit, și nu avusese liniște până nu o vor vedea doctorii iarăși. La Viena, timp de zece zile, Lenora însă se plimbase cu Coca-Aimee, târguise, conversase plină de grație cu doctorii. O găsiseră mai bine, dar nu se putea garanta nimic. Boala avea surprize. Totuși nu era nevoie să rămână în sanatoriu. De când se întorsese nu mai era așa de rea, dar plină de capricii. Acum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pentru a fi vizitați. Acești bunici se află în situația imposibilă a cloștii care, după ce a scos pui de rață, când îi scapă pe baltă emite chemări disperate de pe mal, chemări pe care bobocii nici nu le aud. Am putea conversa despre sănătate. Dar mai bine nu! De ce? Pentru că ar fi prea mult de povestit dacă fiecare și-ar prezenta, cu lux de amănunte, bolile cu care s-a pricopsit, suferințele provocate de acestea și dietele ce le urmează. Despre vreme
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
aproape de lacuri și celelalte doamne europene își ocupă emoționate locurile, ea nu comentează, în timp ce soțul ei mai trage câte o gură de whisky cu un colonel aflat în vizită, de la Hodson’s Horse. În schimb, strânge din dinți, încearcând să converseze cu Zia Begum și Amina Begum, tinerele soții ale nababului. Nici una nu are o părere în privința vremii. Nici una nu vorbește engleza fluent. Charlie se teme că va fi pentru ea o zi lungă. Pran este cam speriat de acea memsahib
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dacă aș dori ca Fujin să-mi arate grădina. Îi răspund că aș prefera să rămân, dacă asta nu-l deranjează. Se arată surprins, dar nu zice nimic. Cu permisiunea împăratului Hsien Feng, rămân la locul meu. Frații încep să converseze: prințul Kung se concentrează complet asupra fratelui său, de parcă eu nici n-aș fi în cameră. Nu am mai văzut niciodată pe cineva care să vorbească atât de direct și de pasionat ca prințul Kung. Rostește cuvintele în mare grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ședeau ca niște cloște îmbufnate în paie. Singura care își da silința, întocmindu-și în cancelarie planurile de lecție, era domnișoara Cașcaval care rotea doi ochi rotunzi de huhurez rotofei. Cu fruntea bombată și plină de neurastenii, nevasta lui Michea conversa doar despre felul în care avea de gînd să-și aranjeze dormitorul. Soțul ei era mecanic și făcea tot felul de servicii celor de la școală. Distrofic, cu capul mare și păros înșurubat pe-un trup pipernicit, Michea adresa zîmbete neroade
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
castelul va cădea, iar eu îmi voi afla sfârșitul pe câmpul de luptă, sper să nu râdeți de intensitatea iubirii părintești. E încă atât de nevinovat și de naiv. Era generalul inamic, comandantul Castelului Miki, Goto Motokuni. El și Kanbei conversau acum ca doi prieteni căci, nu mai înainte de sfârșitul toamnei de anul trecut, Kanbei se dusese la castel ca trimis al lui Hideyoshi, cerând capitularea. Cu acea ocazie, discutaseră amical. — L-ai adus, la urma urmei? Vreau să-l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceea, erau deosebit de supărători. Focul încălzea și mai mult atmosfera deja înecăcioasă, dar cel puțin afuma și țânțarii. Ce fum e aici, comentă Kanbei, tușind. Șonticăi pe lângă paji și intră, neanunțat, în camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al ploii de vară timpurie șiroind de pe streșinile colibei înjghebate în grabă. — E o problemă de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakamoto, n-am făcut nici o călătorie pe munte. Așadar, m-am gândit că azi ar fi o ocazie foarte bună să vizitez locurile. Ei bine, Genemon, ia-o înainte. Dând pinteni calului, Mitsuharu își continuă drumul pe lângă Mitsuhide, începând să converseze ca și cum s-ar fi temut ca Mitsuhide să nu se plictisească. Discută despre plantele și florile pe care le vedeau de-a lungul drumului, explica obiceiurile diverselor păsări, pe care le recunoștea după glas, și se purta cu solicitudinea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mine, dar e puțin cam neștiutor, așa că l-am lăsat să aștepte afară. Rezervele de soiul ăsta mă plictisesc îngrozitor, bombăni Nobunaga. Când îi ceruse guvernatorului să-și aducă și fiul, o făcuse în chip vădit cu scopul de a conversa după pofta inimii, nu de a avea o întrevedere oficială între senior și vasal. Totuși, nu-i ordonă lui Nagato să-și cheme fiul înăuntru. — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu musafirii noștri din Hakata, spuse el. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobunaga încă îi mai era foarte foame. Devoră felurile de mâncare puse în fața lui, bău vin - care părea să fi fost preparat din rubine topite - și, din când în când, lua câte o prăjitură europeană de pe un platou bine garnisit, conversând neîntrerupt. — Aș dori să fac o excursie prin ținuturile de la miazăzi, cu dumneata și Sotan drept călăuze. Cu siguranță, ați călătorit de mai multe ori prin acele locuri. — Mă gândesc la asta tot timpul, dar n-am putut merge, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fără să umble aproape deloc și rugându-se, cu evlavie, pentru victoria copilului ei. Oricât de haotică devenea lumea, credea cu desăvârșire, că fiul căruia îi dăduse naștere n-avea să se abată de la Marea Cale. Chiar și acum, când conversa cu Nene, încă îi mai revenea vechiul obicei de a-l numi pe Hideyoshi „băiatul ăsta“. „De s-ar întoarce învingător, fie și de-o fi în schimbul acestui trup bătrân.“ Aceasta era singura ei rugăciune, repetată cât era ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
faptul că dușmănia lor se bazase, în întregime, pe propria lui suspiciune și timiditate. Așadar, Katsuie își reconsideră poziția. — Acum, când marele nostru senior nu mai e, Hideyoshi va fi omul căruia trebuie să-i acordăm încrederea. În noaptea aceea, conversă cordial cu Hidekatsu. A doua zi, traversă Fuwa împreună cu tânărul și intră în Nagahama, rămânând cu aceleași calde impresii. În Nagahama, însă, după ce vasalii săi superiori îl însoțiră pe Hidekatsu până la poarta castelului, fu iarăși zguduit, când află că Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
timp să-i explice toate acestea lui Nobuo, așa că Ieyasu se răsuci și arătă cu degetul, vorbindu-le, de astă dată, propriilor lui vasali. Începeți imediat să construiți fortificații pe Muntele Komaki. De cum dădu ordinul, porni la trap, pe lângă Nobuo, conversând amiabil cu el până ajunseră înapoi la Kiyosu. Pe atunci, toată lumea credea că Hideyoshi se afla în Castelul Osaka, dar acesta venise în Castelul Sakamoto în ziua a treisprezecea din Luna a Treia, ziua când Ieyasu stătea de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
obișnuia ca Nene să le dea atenție unor asemenea oameni și vasalilor lor, precum și tuturor subordonaților ei. Mai ales după acea zi, se bucura să le mulțumească pentru serviciile lor și să-i vadă schimbând veseli cești cu sake și conversând cu spectatorii. Hideyoshi stătuse așezat singur, de la bun început, și, de vreme ce nimeni nu părea să-l ia în seamă, părea cam ursuz. — Nene, cred că n-ar fi nici o problemă dacă beau și eu o ceașcă. — Crezi că e cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
m-a încolțit Miguel. Spre surpriza mea, nu reușeam deloc să scap de el. Era micuț, dar pe fază. Ochii îi ajungeau cam la nivelul sfârcurilor mele, iar privirea i-a rămas în zona aia cam tot timpul cât am conversat. —Rachel, mi-a cântat el aruncându-mi un zâmbet măsliniu strălucitor, din cer lipsesc două stele: cele două stele din ochii tăi. —Miguel..., am început eu. —Tomas, m-a corectat el râzând. —... OK, Tomas sau cum te-o chema, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
apropiat, Helen și-a făcut apariția alături de mama și tata. Din păcate, nu se vedea nici urmă de Anna. Tata continua să vorbească folosind accentul de Oklahoma. Când am prins-o singură pe Helen - mama și tata erau ocupați să converseze cu părinții lui Chris, iar eu mă îngrozeam numai gândindu-mă la ce puteau să discute - i-am pasat scrisoarea în care îi ceream Annei să vină în vizită și să-mi aducă narcotice. I-am spus lui Helen: Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Salut, Lulu! Ce mai faci? Ai o bluză foarte drăguță. Lulu a apăsat butonul de parter și a continuat să privească drept înainte. — Claire, a pronunțat ea rar și pe un ton scăzut. și asta a fost tot. N-am conversat prietenește pe drumul până la parter - Lulu nu mi-a spus nici măcar bună! Nu mi-a rostit decât numele. Nici un alt sunet nu s-a auzit ieșind dintre buzele ei perfect rujate. S-o lăsăm baltă. De ce m-oi mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
o joacă de copii. Numai dacă l-ar lăsa să doarmă puțin și va continua să-i amețească așa, cu lucruri nesemnificative. — La un moment dat am crezut că l-am prins, îi spuse sergentul lui Flint în timp de conversau pe coridor. îl prinsesem la faza cu dinții. — Cu dinții? se miră inspectorul. — îi explicam că putem identifica orice cadavru după fișele sale dentare și-atunci aproape c-a recunoscut că femeia e moartă. După aia a scăpat iar. Dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de hârtie o bomboană. Lungă, paralelipipedică, roz. Apoi, alta, cafenie, cilindrică, lucioasă. Dulciuri, zaharicale, bomboane! Se auzi un chicotit scurt. Gina se apucă să ronțăie, cu frenezie, otrăvurile. Tovarășe Orest, L-am abordat, în sfârșit. Palavragiul nu prea vrea să converseze cu mine, se pare. Răspunde politicos și încearcă să se retragă cât mai repede. Narcis? Zilele și nopțile or fi și pentru el, știu asta, împărțite în ore de mâncare și căcare și spermă, filme, somn, policlinică, asta-i tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care tocmai vrea să dea mâna cu mine când atenția îi e distrasă de sosirea unei femei cu turban împodobit cu bijuterii. Elinor mă prezintă unei doamne Parker, unui domn Wunsch și unei domnișoare Kutomi, apoi se îndepărtează, iar eu conversez cum mă pricep mai bine, deși se pare că toată lume pare să creadă că sunt o prietenă apropiată de‑a prințului William. — Spuneți‑mi, zice doamna Parker curioasă, cum se simte bietul băiat după... marea pierdere pe care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]