121,069 matches
-
bucură atât de rar și de puțin... Și ninge. Doi tineri strică "gaudeamus"-ul domnului președinte Iliescu acuzându-l de mineriada din 1990 - minte de copii - în timp ce fulgii execută un balet superb, suplinind în acest fel apropiata dispariție a celebrului corp de balet de la Teatrul "Fantasio" din Constanța, după cum se înțelege din emisiunea "Artă vs Artă" de pe TVR Cultural. Foarte bine, că și ăla nu era decât o reminiscență comunistă stricătoare de fazon democratic, așa că, decât să ne urecheze vreun "bruxellez
"A venit iarna drăguța ..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12270_a_13595]
-
aproape de realitate vor fi și profilurile altora, care, ei, nu s-au frămîntat la rîndul lor prea mult!". în raport cu Mircea Zaciu, evantaiul aprecierii se restrînge, aparent minimalizator, însă în favoarea indicării unui specific temperamental-moral al aportului nu mai puțin prețios decît corpul textual puțin satisfăcător al operei. în vederile d-lui Lefter, criticul clujean a propus, în succesiunea Școlii ardelene, o operă pedagogică laboriosă, tenace în afirmarea ei nu doar ideală, ci și de un pragmatism istoric, cu mijloacele apostolatului livresc (oare
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
parvenit pe cale orală dar și scrisă și este un sistem bine Închegat care oferă omului o metodă spre libertate. Libertatea căutată și cucerită este definită În yoga, ca În toate celelalte religii sau spiritualități, ca eliberarea individului (spirit jiva) de corp (materie prakrti) prin dizolvarea tuturor condiționărilor cu efect negativ dar și pozitiv asupra omului. Eliberarea se produce prin practicarea asiduă (abhyasa) a unor tehnici de autoobservare și dizolvare a conflictelor. Pornind de la principiul că suferința umană e generată de modificări
Yoga - de la suferință la libertate. In: Editura Destine Literare by Dan Vulpe () [Corola-journal/Journalistic/75_a_301]
-
atenționarea de a nu le folosi datorită posibilității de a pierde beneficiile acumulate, yoga este un drum lung ce poate dura o viață Întreagă. Yoga se oprește atunci când practicantul, după stări prelungite de transă (samadhy), reușește să se desprindă de corp și să Încheie procesul de autocunoaștere prin starea de eliberat În viață (jivanmukta). Starea finală (kaivalya) este una de grație absolută (turya) și nimic nu-l mai poate impresiona pe practicant În viața curentă după ce o experimentează. Măcar și prin
Yoga - de la suferință la libertate. In: Editura Destine Literare by Dan Vulpe () [Corola-journal/Journalistic/75_a_301]
-
una de grație absolută (turya) și nimic nu-l mai poate impresiona pe practicant În viața curentă după ce o experimentează. Măcar și prin lipsa dependențelor, acesta se poate considera un eliberat. Stările de samadhy se caracterizează printr-o ușurință a corpului, practicantul experimentează o lumină vie și orbitoare În jurul său și Întregul subconștient Îi apare În față. Este momentul În care el poate efectua operații de dizolvare, acceptare, etc. Prin introversiunea simțurilor, Întreaga experimentare se produce În planul cunoașterii. Tot ce
Yoga - de la suferință la libertate. In: Editura Destine Literare by Dan Vulpe () [Corola-journal/Journalistic/75_a_301]
-
surogatul de moarte, mica statuie nesimțitoare, deși fragilă, cu trăsături familiare, ca ale tale, și totuși atît de stranie. Este, de fapt, deosebirea dintre tihna anilor de răsfăț vrednică, peste timp, de ultima milă și o anume precocitate necontrolată a corpului foarte tînăr care-și consumă vîrstele în avans. Despre amestecul lor, al bucuriei lipsite de răspundere, dar întrucîtva condamnabile și al transferurilor de energie printr-o comunicare cu ceilalți aproape mediumnică scrie Sonia Larian în Bietele corpuri. Cartea, republicată de
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
precocitate necontrolată a corpului foarte tînăr care-și consumă vîrstele în avans. Despre amestecul lor, al bucuriei lipsite de răspundere, dar întrucîtva condamnabile și al transferurilor de energie printr-o comunicare cu ceilalți aproape mediumnică scrie Sonia Larian în Bietele corpuri. Cartea, republicată de curînd la editura Polirom, apărea într-o primă ediție imediat după jumătatea anilor �80, într-o perioadă "experimentală", în sens oarecum neoavangardist, de inovație care nu stă niciodată pe loc, nu eșuează, la un moment dat, într-
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
inovație care nu stă niciodată pe loc, nu eșuează, la un moment dat, într-o structură închegată și imitabilă. Într-o rețetă. Romanul, "bătrîna doamnă cam bolnavă", ale cărei beteșuguri le discută frumos Adriana Babeți în prefața la reeditarea Bietelor corpuri, e condamnabil pentru doza lui de previzibil, pentru clișeele neasumate ironic, pentru o anume decrepitudine sîcîitoare și, în fine, pentru trista neputință de-a se mai transforma. Nu moartea, scrie Sonia Larian, e opusul viului, ci mineralul, pietrificarea. Sigur, pentru că
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
pentru trista neputință de-a se mai transforma. Nu moartea, scrie Sonia Larian, e opusul viului, ci mineralul, pietrificarea. Sigur, pentru că noi dispărem, contează prea puțin că materia moartă se mai schimbă neîncetat, dar pentru o "biografie" extinsă, precum Bietele corpuri, care începe cu "memoria" moleculelor ce ne compun, mișcarea aceasta e importantă. Cîtă viață rămasă, atîta energie de-a muri. Cîtă putere de moarte, atîta dorință de-a scrie, în fond de-a așeza etichete într-un mic "bestiariu" de
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
morți într-un naufragiu, cu tante Lucy și cîinele ei, Monco, un fel de Bendico al lui Lampedusa, cu vărul Putregaiul, cu colegele mai copile sau mai babe și așa mai departe. E, într-un fel, confesiunea sacadată a unui corp lucid, în alt fel decît creierul, care se luptă cu anchiloza cum se zbate să scape mintea cuprinsă de amnezie. Memoria corpului este o gîndire "epidermică", expusă, o plastilină în care lasă godeuri toate experiențele. Siluită apoi, prin scris, ca
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
colegele mai copile sau mai babe și așa mai departe. E, într-un fel, confesiunea sacadată a unui corp lucid, în alt fel decît creierul, care se luptă cu anchiloza cum se zbate să scape mintea cuprinsă de amnezie. Memoria corpului este o gîndire "epidermică", expusă, o plastilină în care lasă godeuri toate experiențele. Siluită apoi, prin scris, ca printr-o autodenunțare, se destramă în fraze grave, neduse pînă la capăt, ca de Carte a Morților. Copii bolnăvicioși, cu corpurile lor
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
Memoria corpului este o gîndire "epidermică", expusă, o plastilină în care lasă godeuri toate experiențele. Siluită apoi, prin scris, ca printr-o autodenunțare, se destramă în fraze grave, neduse pînă la capăt, ca de Carte a Morților. Copii bolnăvicioși, cu corpurile lor străvezii, albicioase ca fantomele, bîntuiți de gînduri nefirești, de senzația morții apropiate, de frica de spital, de boala care diseminează necontrolat, populează o proză care-l amintește pe H. Bonciu, cel din Pensiunea doamnei Pipersberg. Lumea de păpuși a
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
schimbată din loc în loc într-o gravitate ciudată, în spaima puiului de sălbăticiune care simte capcana. Mai împarte cu microromanul interbelic materialitatea grea, cleioasă, a excrescențelor, a tumorilor, a vieții care se divide haotic, aberant. Este, în rizibilul orgoliu al corpurilor care nu sfîrșesc mojarate într-un creuzet aseptic, ci consumate de o boală care crește mai repede decît ele un dispreț al oricărei ordini preexistente. Viața, ca proces antientropic, dezorganizează din mers tot ce-ar părea că vrea să se
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
ci consumate de o boală care crește mai repede decît ele un dispreț al oricărei ordini preexistente. Viața, ca proces antientropic, dezorganizează din mers tot ce-ar părea că vrea să se adune, să dureze sub forma unei structuri neschimbătoare. Corpul încremenește într-un mulaj doar după ce viața l-a părăsit, așa că orice ordine este una postumă. De aici, ca artificiu prozastic purtat în epocă, ideea "dublului calendar", a exfolierii timpului, a torsiunii lui în așa fel încît evenimentele de seamă
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
fel, îmbinările "impresioniste" de cuvinte, făcute de un nou Cratil ce vrea să stăpînească lumea numind-o, au o înțepenire mortuară: " Die Leiche (cadavrul) ne e decît - și asta parcă se și aude în felul cum sună cuvîntul - der Leib (corpul, corpul viu), dar consumat pînă la capăt, epuizat prin Leid și leiden (prin suferință). Trecînd la forma neanimată (die Leiche), corpul (der Leib) își schimbă deodată genul, ca și cum ar trece de la masculinul viguros, de dinainte, la femininul cel mai lipsit
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
îmbinările "impresioniste" de cuvinte, făcute de un nou Cratil ce vrea să stăpînească lumea numind-o, au o înțepenire mortuară: " Die Leiche (cadavrul) ne e decît - și asta parcă se și aude în felul cum sună cuvîntul - der Leib (corpul, corpul viu), dar consumat pînă la capăt, epuizat prin Leid și leiden (prin suferință). Trecînd la forma neanimată (die Leiche), corpul (der Leib) își schimbă deodată genul, ca și cum ar trece de la masculinul viguros, de dinainte, la femininul cel mai lipsit de
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
Die Leiche (cadavrul) ne e decît - și asta parcă se și aude în felul cum sună cuvîntul - der Leib (corpul, corpul viu), dar consumat pînă la capăt, epuizat prin Leid și leiden (prin suferință). Trecînd la forma neanimată (die Leiche), corpul (der Leib) își schimbă deodată genul, ca și cum ar trece de la masculinul viguros, de dinainte, la femininul cel mai lipsit de puteri, cel mai lipsit de orice vlagă. Ca sonoritate pură, to like pare mult mai aproape de leiden decît de lieben
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
Viețile, în schimb, comunică, așa încît nici una, chiar sfîrșită fizic, nu se poate încheia pînă nu s-a spus în celelalte ultimul cuvînt. Așa apare, frumos reluat în carte, mitul păsării Phoenix, cea care, cît trăiește, își învie tatăl, purtîndu-i corpul inert spre soare. Chiar dacă trec printr-o răscolitoare agonie sau pur și simplu se șterg deodată, fără explicații, părinții și bunicii revin măcar în vis, păstrați într-o "arhivă" a corpului de copil îmbătrînit fără veste care, cumva, îi conține
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
Phoenix, cea care, cît trăiește, își învie tatăl, purtîndu-i corpul inert spre soare. Chiar dacă trec printr-o răscolitoare agonie sau pur și simplu se șterg deodată, fără explicații, părinții și bunicii revin măcar în vis, păstrați într-o "arhivă" a corpului de copil îmbătrînit fără veste care, cumva, îi conține. Pînă ajunge la ultima filă, a embrionului zbîrcit, începutul-sfîrșitul vieții, corpul învață deja să se teamă de bătrînețea lui trecută, care se întoarce, de vechile întîmplări pe care nu va putea
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
pur și simplu se șterg deodată, fără explicații, părinții și bunicii revin măcar în vis, păstrați într-o "arhivă" a corpului de copil îmbătrînit fără veste care, cumva, îi conține. Pînă ajunge la ultima filă, a embrionului zbîrcit, începutul-sfîrșitul vieții, corpul învață deja să se teamă de bătrînețea lui trecută, care se întoarce, de vechile întîmplări pe care nu va putea, nici acum, să le evite. În destinul lui se înscriu faptele și vorbele, prinse în "roman", ale oamenilor renumiți, ca
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
ceață parazitară. În care gata, se îneacă totul. Prin care gata, nu mai răzbate nimic. În care totul se năclăiește." Privind lumea fără ochelari, ca să nu poată distinge altceva decît informe, schimbătoare pete de lumină, Sonia Larian scrie, în Bietele corpuri, despre renunțare și despre ancorarea în lectură, despre o "polifagie" a textelor. Și, pînă la urmă, despre demnitate. A păpușii cu nume atît de neînțeles, Paralipomena, a "structurii" Maradenbone, un fel de flogistic al alchimiștilor, prezent în toate lucrurile, și
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
despre ancorarea în lectură, despre o "polifagie" a textelor. Și, pînă la urmă, despre demnitate. A păpușii cu nume atît de neînțeles, Paralipomena, a "structurii" Maradenbone, un fel de flogistic al alchimiștilor, prezent în toate lucrurile, și, în final, a corpurilor. A bietelor corpuri sfîrșite, sfîșiate, plutind în aerul închis al unei camere cu jucării ce, împrejurul lor, se strînge ca un giulgiu.
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
lectură, despre o "polifagie" a textelor. Și, pînă la urmă, despre demnitate. A păpușii cu nume atît de neînțeles, Paralipomena, a "structurii" Maradenbone, un fel de flogistic al alchimiștilor, prezent în toate lucrurile, și, în final, a corpurilor. A bietelor corpuri sfîrșite, sfîșiate, plutind în aerul închis al unei camere cu jucării ce, împrejurul lor, se strînge ca un giulgiu.
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
Or, Fondane pune accentul tocmai pe libertatea individuală a scriitorului, pe actul creator ca ținând mai degrabă de planul existențial decât de cel rațional, de trăirea "irațională" decât de "doctrină" și exigențele "etice": "în spatele statului comunist (se află) un întreg corp de doctrine infinit respectabile, însă care, născute dintr-o exigență etică, operează o confuzie ucigătoare între valorile etice și valorile estetice și culturale", eticul fiind limbajul rațiunii, esteticul - al iraționalității lirice. Incompatibilitatea dintre "etic"- în înțelesul specific de "doctrinar" și
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
în moment. Oricum, accentele sociale ale filmului britanic în genere sunt constante, definitorii aproape. Aceste două filme explorează subiecte tipic britanice; în contrast, documentarul Bodysong aspiră la universalism. Nu e, cum greșit te informează programul festivalului, un "montagne-rousse experimental prin corpul omenesc", ci o frescă mozaicală a vieții omenești, cuprinzând - necronologic! - elemente fundamentale: naștere, vise, sex, moarte, violență... Acestea sunt ilustrate prin calupuri de imagini de arhivă juxtapuse pe un fundal sonor (compus de Jonny Greenwood de la Radiohead). Desigur, postmodern, experimental
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]