1,399 matches
-
prejudiciezi serios douăsprezece titluri de pe lista companiei. Mă întreb ce părere ar fi avut Vivian despre chestia asta. Lulu a întors capul. În ochi i se citea groaza. — Verifică-ți lista cu adresele de e-mail ale angajaților, i-am spus cotind-o spre biroul meu. Din clipa aia, aveam să-mi păzesc spatele, dar furia aproape că-mi dispăruse. Phil avea dreptate: într-adevăr, mă descurcasem bine. Mimi s-a grăbit să parcurgă încăperea restaurantului micuț, ca să mă cuprindă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vilei. Mareea lunii. Lungi lungi tăceri, ți se usucă limba de așteptare. Într-o după-amiază, urcând cotitura asfaltată spre oraș... Mâinile înălțate spre umerii bărbatului. Nu uitase întâmplarea, deși trecuseră o mie de ani. O clipăanapoda, acolo, în stradă, unde cotea șoseaua asfaltată spre oraș. Acolo se răsuciseră, brusc, unul spre celălalt. Un fel de stânjenire, apoi, de parcă după-amiaza s-ar fi rupt și atârna sleita în marginea orei leneșe. O liniște obeză, otrăvită, te scufundă în mâlul ei verde, pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar mimează că închide din nou robinetele, dulapurile, fereastra, ventilul aragazului. Zăpăcit și pedant, perfect în rol. Privește stânga dreapta, traversează. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE. Sunt toate aici, alături. „Ca la începutul lumii. Dacă ne-am putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe o străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
împăturește, cum cere regula, bilet dus-întors. Dar când coboară din tramvai îl aruncă, nepăsător. Traversează strada, ia autobuzul până la fabrica de pâine. Coboară din autobuz, se întoarce vreo sută de metri, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO. Magazinul e închis: Inventar. Străduța cotește la dreapta. Blocul vechi, cenușiu. Etajul doi. Bâjbâie, cauta comutator, apasă. Se aprinde un filament. Un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul. Soneria sună, sunetul năvălește în apartamentul de după ușă. Nimic. Încă o dată. Așteaptă, nici o mișcare. Mai sună o dată. Pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai rămăsese din Connecticut și întregul Massachusetts, până am ajuns la granița sudică a statului Vermont. Modalitatea cea mai rapidă de a ajunge în Burlington ar fi fost să rămânem pe I-91 până la White River Junction și apoi să cotim spre vest pe I-89, dar, când am ajuns la periferia orașului Brattleboro, Tom a declarat că s-a plictisit de superautostrăzi și preferă să le schimbe pe drumuri mai mici, mai goale, de țară. Și astfel s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
McNally și am studiat harta statului Vermont. — Ia-o pe la ieșirea 3, i-am spus lui Tom. Căutăm Route 30, care merge pe ocolite, în diagonală spre nord-vest. După vreo șaizeci de kilometri, o să începem să ne hurducăm și să cotim până ajungem la Rutland, unde găsim Route 7, pe care mergem drept până la Burlington. De ce insist asupra acestor detalii banale? Pentru că adevărul poveștii stă în amănunte și nu am de ales, trebuie să spun povestea exact așa cum s-a petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în afacere? Este oare genul de om care să înțeleagă ce încearcă Tom să realizeze? Decid că va trebui să îl cunosc mai bine, că trebuie să petrec cât mai mult timp în compania lui. După vreo douăzeci de minute, cotim și ne întoarcem spre casă. Stanley intră în garaj, să ne aducă niște șezlonguri și, odată instalați, se scuză și dispare înăuntru. Are treabă de făcut, dar primii oaspeți plătitori din istoria lui Chowder Inn sunt liberi să trândăvească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aud un ciocănit ușor la ușa lui Tom. Glasul lui Honey întreabă: „Dormi?“. Tom zice că nu și, când Honey întreabă dacă poate să intre, băiatul nostru spune că da, iar odată cu acest da, țelul ascuns al faptului că am cotit de pe autostradă pe Route 30 este pe cale să se împlinească. Zgomotele îmi sunt limpezi, nu-mi e deloc greu să urmăresc toate detaliile activităților care se desfășoară de partea cealaltă a peretelui. — Să nu-ți faci cine știe ce idei, spune Honey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ne Îndreptăm cu toții spre scări, pe care le folosesc mereu ca alternativă la mersul la sală. Plus că, din fericire, marketingul e la etajul Întâi. Tocmai am ajuns pe palier, când Jane țipă: — Uite ! O, Doamne ! El e ! Pe stradă cotește, cu un tors egal, maiestuos, o limuzină care oprește exact În fața ușilor de sticlă de la intrare. Nu-nțeleg deloc ce e cu mașinile astea. Sunt atât de strălucitoare și de lustruite, de parcă ar fi făcute din cu totul alte metale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dacă se poate. Mă trage mai spre ușă, departe de mulțime, iar eu Îl urmez, ușor agasată. N-am mai vorbit aproape deloc cu Connor din ziua cu interviul TV al lui Jack. Asta poate din cauză că, ori de câte ori Îl zăream, o coteam repede În altă direcție. — Da ? spun, Întorcându-mă spre el. Despre ce anume ? — Emma. Connor Își drege glasul, de parcă s-ar pregăti să-mi țină un discurs oficial. Am sentimentul că n-ai fost Întotdeauna... extrem de sinceră cu mine, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și simplu, nu pot să recunosc că valijoara mea nu e decât vârful aisbergului. Nu după ce m‑am dat atât de mare cu chestia asta. Va trebui să... improvizez, mă gândesc cu viteza fulgerului, cum dăm un colț și o cotim pe alt coridor cu mochetă de pluș. O să‑i port hainele lui, ca Annie Hall sau... o să sfâșii draperiile și o să caut o mașină de cusust... o să învăț repede să cos... — Ești bine? mă întreabă Luke și eu îi arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mama. Excelent. Acum pot cu adevărat să mă duc la cumpărături! În clipa în care ies, mă simt liberă și fericită, ca un copil căruia i se dă pe neașteptate drumul acasă de la școală. O iau pe Broadway și o cotesc pe un drum lateral, trecând pe lângă tarabe cu poșete contrafăcute, accesorii colorate pentru păr și un tip care cântă la chitară, dar cam aiurea. Curând mă trezesc mergând pe o străduță pietruită superbă, apoi pe alta. De fiecare parte, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
există baftă. Doar putere de muncă, hotărâre și iar putere de muncă. — OK, zic neîncrezătoare. O să încerc să țin minte asta. Indicațiile pe care le‑am primit despre Lorenzo’s se referă la o stradă din Soho, însă, când o cotesc pe ea, nu văd nici urmă de restaurant. Sunt doar clădiri de birouri, câteva chioșcuri de ziare, o cafenea și o... Stai așa. Mă opresc și mă holbez la tăblița de deasupra cafenelei. LORENZO’S, CAFENEA ȘI SANDWICH BAR. Zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Felicitări, îmi șoptește Yu Qiwei. Îl urmez pe bărbat, cu inima săltându-mi în piept de frică precum un iepure într-un sac. Mergem cu pas vioi către un părculeț cu tufișuri dese. Omul o ia pe alee. Înainte să cotim, se uită în urma lui. Nu ne urmărește nimeni. Peste o jumătate de oră, sunt declarată membră a Partidului Comunist. Tocmai mi-am depus jurământul și m-am înscris. În timp ce Yunhe își ridică pumnul drept deasupra capului, cu fața la un steag roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în față să-i spună taximetristului. Dându-se înapoi, îmi oferă o țigară. E surprins când refuz. Toată lumea fumează în Shanghai, zice el. Ai multe de învățat și voi fi onorat să-ți fiu ghid. Intrăm într-un cartier sărac, cotim pe o stradă dărăpănată și ne oprim în fața unei case cu două etaje. Clădirea pare înclinată într-o parte, ca și cum s-ar sprijini pe ea însăși, și e năpădită de funingine. Domnul Shi plătește tricicleta și îmi ia bagajele. Intrăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
calde încă, în geantă. Nu va mai trebui să-și prepare cina diseară. Poate ca s-ar putea folosi de timpul ăsta ca să prindă a doua parte a operei ei preferate de la Teatrul Mare, care îi e în drum. Când cotește pe o stradă întunecată, observă deodată că e urmărită de doi bărbați. Se îngrijorează și începe să meargă mai repede. Însă bărbații se țin după ea ca niște umbre. Înainte să poată scoate un sunet, i se pun cătușe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe câlcâie. Când o ia la vale, trage de mânere și se lasă pe vine. Greutatea corpului ei acționează ca o frână. Uneori, merge lăsată pe vine tot drumul, și fundul îi atinge pământul. Spre deosebire de ea, Fairlynn se răstoarnă atunci când cotește brusc la coborârea de pe deal. Lan Ping începe să simtă distanța. Distanța dintre ea și rolul pe care vrea să-l joace. Nu reușește să pună mâna pe el. Se întreabă când va cunoaște oameni care au importanță. Dacă ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Bisericii Sfanțul Mihail, Dinspre magazinele înșiruite pe margine rèsunè, când se deschid ușile de sticlè, frânturi de colinzi, traversèm din nou prin fața Hotelului Continental și, dând colțul Librèriei Universitèții, fèrè sè ne vorbim, ne îndreptèm înspre perimetrul ocupat de Universitate, cotim pe lângè cinematograful Artă, ne înțelegem din priviri asupra traseului, apoi, prin spatele Universitèții, ne amestecèm printre studenții care ies de la cursuri și ieșim în fațè la arhivele naționale, Trecem prin fața Bibliotecii Academiei, aruncèm o privire înspre zidurile masive și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
arhivele naționale, Trecem prin fața Bibliotecii Academiei, aruncèm o privire înspre zidurile masive și austere ale Bisericii Reformate, sfanțul Gheorghe, netulburat de glasurile elevilor care rèzbat dinspre curtea liceului alèturat, se luptè în zale noi, de zèpadè, cu balaurul, dar noi cotim la dreapta, dând colțul bibliotecii Academiei și o luèm înainte, Ea mè previne zâmbind cè vom trece pe lângè vechiul ei liceu, toți anii de școalè i-a petrecut acolo, atât primii opt ani de școalè generalè, cât și ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
aminti că era ziua în care trebuiau să prindă maimuțele. Fără-ndoială, erau înșiși cei care aveau să prindă maimuțele, în drum spre livadă, exact ca el! — Dă-te din drum, țipau la el. Dă-te din drum. Încercă să cotească rapid pe altă stradă, dar aceasta era foarte îngustă și dubița i se înțepeni. Astfel de lucruri sunt menite a se întâmpla în momente cruciale din viață, desigur, astfel că dură destul până întoarse în altă stradă lăturalnică și porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pe un altul care ducea afară din oraș, dar mult mai lung. Până vor ajunge în cele din urmă în livadă, era clar că maimuțele vor dispărea și vor fi nevoiți să repete tot circul acela ridicol în altă zi. Cotiră pe noul drum și, imediat ce înaintară puțin pe traseul plin de găuri, acolo, în fața lor, observară forma dărăpănată și marginile pictate ale dubiței Hungry Hop. — Pinky sau domnișoara Budincă și Tort... Un val de oboseală murdară se înălță și răbufni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
nici măcar să-și mănânce liniștit micul dejun. Pinky zări dubița apărând la cotitura drumului, care șerpuia în jos pe panta dealului și ridică de jos pachețelul cu lucrurile pe care le luase cu ea. — În sfârșit! Dar apoi, o văzu cotind din nou, în mod misterios, pe un drum de fermă neasfaltat și dispărând iarăși. Nu și-ar fi imaginat așa ceva, nu? Din cauza lipsei de somn? Dar nu-i stătea deloc în fire. Trebuia să fie de vină prostul ăla de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
a liniștit repede la gândul că David nu știa, de fapt, care e motivul fericirii ei. Da, zilele însorite întotdeauna mă binedispun, a spus ea arătând cu mâna către fereastra de unde norii se vedeau adunându-se pe cer. A, a cotit-o ea. Ei, acum un minut era soare. — Cum zici tu, a oftat David. Apoi bărbatul a luat cana oferită de Fiona. —Mulțumesc. Ce-ai vrea să faci azi? — Păi, a răspuns ea veselă, m-am gândit c-am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cazacii se străduiau să o transforme Într-o tabără fortificată. Nu mi-am făcut griji. Cum veneam dinăuntru, puteau presupune că șeful lor era acela care mă lăsase să ies. Am trecut, așadar, de grilaj, Îndreptându-mă spre străduța care, cotind la dreapta, ducea către Bulevardul Ambasadorilor și, În zece minute, la legația mea. La intrarea pe străduță erau postați trei soldați. Aveam să trec prin fața lor? La stânga, am observat o altă străduță. Am crezut că era mai bine s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rămân deschise, dar străzile sunt animate, bărbații transformă răspântiile În salon, cercuri de scaune cu fundul din Împletitură de pai, cercuri de kalyan al căror fum alungă, Încetul cu Încetul, mirosurile zilei. Îl urmam, pas cu pas, pe Howard. O cotea de pe o străduță pe alta fără urmă de șovăială; din când În când, se oprea să salute vreun părinte de școlar, pretutindeni puștii Își Întrerupeau jocurile, făcându-i loc să treacă. Am ajuns, În cele din urmă, În fața unei porți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]