1,170 matches
-
din Fapte a devenit o înșiruire de episoade (circa patruzeci în total, fiecare având cam cincizeci de versuri). Primul cânt este dedicat istoriei lui Petru iar al doilea faptelor lui Pavel, cei doi apostoli care reprezintă trecutul glorios al Romei creștine. Tonul este în mod deliberat triumfal, povestirea vieții apostolilor implicând în același timp glorificarea Romei papale care se regăsește în orice miracol înfăptuit de Petru. Opera lui Arator dovedește că scriitorul citise Poemul închinat Paștelui de Sedulius (p. ???), chiar dacă nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cea față de oricare altă cultură, locație sau instituție politică. Mulți musulmani devotați cred că loialitatea lor fundamentală este față de religie și exprimarea solidarității cu ceilalți musulmani. Loialitatea față de statul-națiune este mult mai puțin importantă În lumea musulmană decât În cea creștină. În perioada ulterioară evenimentelor de la 11 septembrie, descoperirea unor rețele musulmane globale, care canalizau asistența financiară, ajutorul politic și chiar asistența paramilitară rețelelor teroriste, a provocat neliniște. O preocupare crescândă cu privire la posibilitatea atacurilor teroriste În Europa a devenit realitate la
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
și simbolică (în colaborare cu Nicolae Chițescu, Isidor Todoran și Ioan Petreuță), I-II, București, 1958; Teologia dogmatică ortodoxă, I-III, București, 1978; ed. 3, București, 2003; Teologie morală ortodoxă, vol. III: Spiritualitatea ortodoxă, București, 1981; ed. (Ascetica și mistica creștină sau Teologia vieții spirituale), îngr. și introd. Sandu Frunză, Cluj-Napoca, 1993; Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă, Craiova, 1986; Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Craiova, 1990; Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Sibiu, 1991; 7 dimineți cu părintele Stăniloae (convorbiri
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
1. Prima perioadă de formare Augustin s-a născut la Thagaste, în Algeria de azi, în 354, dintr-o familie modestă; tatăl, Patricius, era un creștin moderat pe care Augustin nu-l iubea mai deloc, iar mama, Monica, era o creștină ferventă și poate autoritară, posesivă, însă fiul era legat puternic de ea; cît a trăit, mama a fost o prezență importantă în viața lui. Pentru a se putea dedica studiilor, mai întîi la Madaura și apoi la Cartagina, Augustin a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
constă în lupta cu demonul, care trebuie dusă întru respectul credinței și al preceptelor morale. Texte: CSEL 41, 1900 (De fide et symbolo: I. Zycha); BA 1, 1949 (De agone Christiano, De natura boni: B.B. Roland-Gosselin); alte opere consacrate moralei creștine, chiar dacă scrise în alte perioade: BA 2, 1948 (De bono coniugali; De mendacio; De cura gerenda pro mortuis; De patientia: G. Combès); 3, 1949 (De continentia; De bono viduitatis: J. Saint-Martin); 9, 1988 (De fide et symbolo. Enchiridion: J. Rivière
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se vede din faptul că și animalele respectă anumite legi. Totul însă în mod relativ: pacea și ordinea celor necredincioși sînt în esență false. Adevărata cetate așadar este numai cetatea cerească, organizată pentru a asigura cetățenilor săi adevărata libertate, cea creștină: cetatea pămîntească nu are dreptul să fie numită astfel. De aceea, republica romană, imperiile asirienilor și egiptenilor, care au fost principalele realizări ale cetății pămîntești, făcute de păgîni, nu au fost, în esență, o adevărată cetate, pentru că au fost caracterizate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
încă de pe vremea lui Prudentius, și aparține acelui gen literar cultivat tot în epoca lui Draconțiu, chiar dacă în alte cercuri, de către Sedulius, Claudius Marius Victorius sau Ciprian din Gallia; și în celelalte două cărți există secțiuni „narative”, adică de epică creștină, bazate pe episoade din Scriptură. Dar, pe lîngă această epopee biblică, poate fi sesizată și o a doua sursă de inspirație, importantă, și anume imnul, ca instrument folosit pentru a aduce laude lui Dumnezeu. Tema fundamentală este așadar slăvirea dreptății
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să ajute, pe cît posibil, tradiția romană chiar și prin facilitarea participării cetățenilor romani la politica sa. Atenția acordată populației italice de către puterea ostrogotă dominantă a avut efecte benefice și în cultură, atît în cea profană, cît și în cea creștină. Totodată, relativa stabilitate instaurată în Italia de noul regat barbar, după aproape un secol de tulburări, uzurpări și invazii, a asigurat țării o prosperitate relativă, chiar dacă în operele lui Boetius găsim referiri la acte de samavolnicie comise de goți împotriva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Fapte a devenit o înșiruire de episoade (circa patruzeci în total, fiecare avînd cam cincizeci de versuri). Primul cînt este dedicat faptelor lui Petru, iar al doilea faptelor lui Pavel, cei doi apostoli care reprezintă trecutul glorios al Romei creștine. Tonul este în mod deliberat triumfal, povestirea vieții apostolilor implicînd în același timp glorificarea Romei papale, care se regăsește în orice miracol înfăptuit de Petru. Opera lui Arator dovedește că scriitorul citise Poemul închinat Paștilui de Sedulius (p. 000), chiar dacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și stimulase reflecțiile celor mai sensibile personalități și ale celor mai profunde minți. La fel de indiferentă rămîne cultura greacă și atunci cînd Genseric și vandalii devastează din nou Roma în 455. Problema fundamentală a acestei istoriografii care își propune să fie creștină este lăsată moștenire de Eusebiu: aceea de a aborda în același timp istoria profană și istoria Bisericii, fiindcă nu se poate fi imagina, așa cum, în multe privințe, raționase și Eusebiu, una fără cealaltă; numai că, în cazul grecilor, așa cum am
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care au folosit pentru textele sacre tălmăciri prestigioase și adoptate, completând antologia cu contribuții proprii atunci când sumarul a cerut-o, rezultatul este nu numai o perenă sursă de informare, dar și o reușită stilistică. Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine. De la Apostolul Pavel până la epoca lui Constantin cel Mare. Traducere de Hanibal Stănciulescu și Gabriela Sauciuc. Ediție îngrijită de Ioan-Florin Florescu. Editura Polirom, 2001
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
încheiat prin secolul al V-lea sau cel târziu în secolul al IV-lea î. Hr. I s-au adăugat ulterior unele părți istorice, care însă nu sunt recunoscute ca organice nici de tradiția iudaică, nici de o parte a celei creștine. Versiunile originare au fost redactate în ebraică, iar pe parcurs în arameică - limba uzuală a evreilor după întoarcerea din așa-numita „robie babilonică”, însemnând deportarea lor în Mesopotamia de către invadatorii asirieni și chaldeeni, între secolele VIII-VI î. Hr. A cunoscut
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
volum colectiv), îngr. și pref. Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1983; Casa, București, 1988; Revoluția din apartamentul 114, București, 1998; Crima din magazinul Harmonia Mundi, pref. Anca Delia Comăneanu, București, 2001; Dezertorii, Pitești, 2001. Traduceri: Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, I, îngr. Ioan-Florin Florescu, Iași, 2001 (în colaborare cu Gabriela Sauciuc). Repere bibliografice: Mihai Ungheanu, „Desant ’83”, LCF, 1984, 8, 9; Costin Popescu, O nouă generație de prozatori, REVR, 1984, 2-3; Marian Papahagi, Piese ușoare, exerciții
STANCIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289867_a_291196]
-
ecou în rândul „anticristologilor”. În 1932, B. Rigaux publică o amplă lucrare L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et le Nouveau Testament. Acesta notează în introducere: „Rezultatele cercetării noastre în lumea iudaică și în cea creștină ne îndreptățesc să credem că eforturile nu au fost zadarnice. Pe tema Anticristului exista doar o monografie științifică, cea a lui Bousset. Oricât de meritorie ar fi fost pentru vremea sa, ea e depășită acum” (p. X). De un tratament
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel care îi înșală pe protopărinți, interzicându‑le să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, în timp ce șarpele nu face decât să spună adevărul. Această interpretare antrenează consecințe grave la nivel teologic; șarpele, asimilat de o bună parte a tradiției creștine diavolului (Apoc., Iustin etc.), devine aici prietenul omenirii, iar Demiurgul, principalul său dușman. Irineu respinge această exegeză, negându‑i legitimitatea. În capitolul 27 (1‑2) al cărții a II‑a, el enunță principiul, singurul valabil pentru hermeneutica creștină, potrivit căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
limpede că săvârșirea acestora se va petrece în anul șase mii (după facerea lumii). Într‑adevăr, Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8), s (200), o (70), u (400), s (200) - este exact 888, numărul perfecțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ebraic de „alianță”, și nu cel de „lege” opusă harului, care apare la Pavel; - Commodian nu cunoaște cuvântul baptizare și folosește vechiul mergere („cufunda”); - absența termenului paganus pentru desemnarea păgânilor. 2) De ordin teologic: Teologia lui Commodian reflectă teologia iudeo‑creștină de la sfârșitul secolului al II‑lea împotriva căreia vor lua poziție Ciprian și Tertulian urmând lui Iustin și lui Hipolit. Iată câteva trăsături ale acestei teologii: - monarhianism (transcendență absolută a lui Dumnezeu); - necunoaștere a teologiei Logosului; - viziune pesimistă asupra lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge către o viață veșnică, iar alții către o moarte veșnică. Capitolul VI Anticristul la Chiril al Ierusalimului Chiril și tradiția catehetică 1. Chiril al Ierusalimului (313/315‑387) a rămas în istoria literaturii creștine ca unul dintre cei mai importanți cateheți. Principalele etape ale biografiei sale pot fi reconstituite pe baza informaților furnizate de Ieronim, Socrate, Sozomen și Theodoret al Cyrului. Chiril s‑a născut, se pare, la Ierusalim, într‑o familie de condiție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin nivel, el descrie campania desfășurată de Antiochos în Egipt, împotriva Ptolemeilor; apoi, el anunță domnia Anticristului. În viziunea lui Ieronim, cele două sensuri nu se exclud, cu toate că cel de‑al doilea este mai potrivit, adică mai adecvat tradiției exegetice creștine: Istoricii greci și romani spun că întorcându‑se din Egipt, de unde fusese expulzat, Antiochos vine în Iudeea, adică împotriva alianței sfinte, jefuiește templul, luând o cantitate semnificativă de aur, și se întoarce în țara sa după ce așază în cetatea Ierusalimului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
et eleuabitur et magnificabitur aduersus omnem deum, et aduersum Deum deorum loquetur magnifica et diriget, donec compleatur ira (Dan. 11,36). A treia serie de interpretări redă o situație aparte: interpretarea iudaică a pasajului în discuție coincide parțial cu cea creștină, fără însă ca cei doi „semnificați” să trimită la același „referent” istoric, pentru a vorbi în termeni saussurieni. Ieronim insinuează că exegeza literală nu este de ajuns pentru decelarea adevăratului sens conținut de textul Scripturii și că, în cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L’Anticristo, Florența, 1987, pp. 9‑35. De același autor, capitolul consacrat lui Hipolit în Storia della letteratura cristiana antica greca e latina, redactată în colaborare cu C. Moreschini, Brescia, 1995, vol. I, pp. 338‑344 (trad. rom.: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, Polirom, 2001). În acest capitol, Norelli acceptă ipoteza de lucru propusă de V. Loi și M. Simonetti la colocviul din 1978, ipoteză față de care se arătase reticent într‑o primă fază. O reactualizare, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf., de asemenea, L’Exégèse de Théodoret de Cyr, pp. 281‑320. . Este un topos al apologeticii creștine antiiudaice. Generațiile prezente dețin dovezi istorice care confirmă validitatea profețiilor. Vezi, printre multe alte scrieri, tratatul De Christo et Antichristo al lui Hipolit și Epistola 199 a lui Augustin. Referitor la aceasta, Theodoret notează în Comentariul la Daniel: „Aceste lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
călătoriilor și al științelor populare”, fiind prezent ulterior în numeroase periodice, între care „Junimea literară”, „Azi”, „Familia”, „Pagini literare”, „Societatea de mâine”, „Viața literară”, „Calendarul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Bucovina literară”, „Limba română” ș.a. Redactor la „Glasul Bucovinei” și „Deșteaptă-te, creștine!”, în 1931 va scoate, împreună cu alți colegi, revista șapirografiată „Gâtița calicilor”; în anii următori e în redacția altor publicații: „Pana literară” (1933), „Orion” (1933-1935), „Argonaut” (1934), „Nord” (1938). După 1944 va colabora la „Familia”, „Gaudeamus”, „Crișana”, „Filobiblon”, „Nebănuitele trepte”, „Orizont
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
tip sunt piesele Demiurgul, unde un medic experimentează modificarea firii unor animale, și La pragul minunii, care relevă drama unui tânăr evreu înapoiat de peste Nistru în târgul natal. Nesatisfăcut de răspunsurile date întrebărilor capitale de legea mozaică și de cea creștină, Ițic îmbrățișează ateismul și începe să lupte cu îndârjire împotriva tuturor confesiunilor. Însă în loc de a contribui la eliminarea credinței, redevine credincios el însuși, predicând o religie a înfrățirii universale, înăuntrul căreia să coexiste armonios toate cultele. Cu publicarea în 1966
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
să supraviețuiască și să înfrunte infernul diurn. Dar nu toți au rezistat și au căutat soluții mai sigure. Unii - precum sclavul eliberat Epictet, împăratul Marcus Aurelius și filosoful Seneca - au reînviat stoicismul. O „soluție păgână” - atât de apropiată de cea creștină, încât puteau fi confundate. „Retragerea în sine”, „libertatea interioară”, sustine et abstine, sua (fără) aliena - iată câteva metode de evitare a „nebuniei lumii” de către acești noi admiratori ai Porticului Pictat. Este greu de crezut că renumele de înțelepți ai neostoicilor
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]