549 matches
-
o colectă; cu banii strânși se cumpărau vite cornute, care erau tăiate, iar carnea lor era împărțită săracilor. Acest obicei, numit Madach, era o jertfă adusă zeiței păgâne Anahit, înainte de convertirea armenilor la creștinism, dar a fost păstrat și după creștinarea armenilor. Recensământul din 1930 a numărat în această localitate doar 11 armeni dintr-o populație de 6.042 persoane. Nemaifiind armeni în oraș, lăcașul de cult armenesc din Gura Humorului a fost folosit pentru o scurtă perioadă de timp de către
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Gura Humorului () [Corola-website/Science/309550_a_310879]
-
trace romanizate din Balcani, menționate de Theofilact din Simocatta, în "Istoriile" sale din 587, și de Teofan Mărturisitorul în "Cronografia" sa din jurul anului 800. Ulterior, proto-Bulgarii, de origine irano-turcică, au creat în acest bazin un întins Hanat, ulterior Țarat (prin creștinare în 864), ce s-au amestecat cu slavii și tracii romanizați și au adoptat limba slavă. În cadrul acestui stat care se întindea pe ambele maluri ale Dunării, slavii și „vlahii” (care apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
împărat, anume acela de romani ("Ρωμάνοι"), în vreme ce pentru bizantini el folosește denumirea de romei ("Ρωμάιοι"): acești "romani" îmbrățișaseră deja creștinismul după introducerea sa în imperiul Roman de către Constantin cel Mare (325 e.n.), adoptând latina ca limbă religioasă; în schimb, după creștinarea bulgarilor, limba bisericească și de stat a fost cea slavonă. Aristocrația minoritară, dar dominantă militar, a proto-bulgarilor irano-turcici, parțial și de origine hunică, provenită din regiuni apropiate de munții Ural și Volga, puternic influențați de cultura persană și de substratul
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
nu este echivalentă cu asimilarea culturală a nerușilor (rusificare). Exemplul cel mai vechi de rusificare a avut loc în secolul al XVI-lea în Hanatul Kazanului după cucerirea acestuia de către ruși. Cel mai important element al acestui proces a fost creștinarea tătarilor și impunerea limbii ruse ca singură limbă folosită în administrație și biserică. După dezmembrarea Uniunii statale polono-lituaniană și ocuparea a unei părți a Poloniei și a Lituaniei și Belarusului în secolul al XIX-lea, s-a început înlocuirea limbilor
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
feroeză consoana fricativă dentală surdă /ț/ s-a transformat în /t/. Numele nordic Țórshöfn mai există în islandeză. Tórshavn este deseori numit de feroezi "Havn" [], care înseamnă port. Stema orașului arată "ciocanul lui Thor", Mjolnir, indicând astfel întemeierea orașului înainte de creștinare. Tórshavn se află în centrul arhipelagului, pe coasta sud-estică a celei mai mari insule Streymoy. Insula Nólsoy, care se situează la est, protejează portul orașului. Se zice că dezvoltarea Tórshavn-ului ca oraș cu port maritim ar fi fost imposibilă, dacă
Tórshavn () [Corola-website/Science/309122_a_310451]
-
celui înviat la figura celui torturat pe cruce. Acestui accent pe suferință și violență, corect interpretat, susține Schnädelbach, arată că ideea umanizării lumii păgâne de către creștinism este un mit. Al treilea defect este convingerea că toată lumea trebuie să devină creștină. Creștinarea este o "misiune". De aici decurge, după Schnädelbach, imposibilitatea de a tolera cu adevărat pe cei care nu cred. Iudaismul, adaugă Schnädelbach, este tolerant, în măsura în care nu este animat de un spirit misionar. Chiar Islamul, în ciuda ideii sale de război sfânt
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
literaturi naționale ruse. Începuturile unei tradiții literare rusești coincid cu activitatea misionară a călugărilor Kiril și Metodiu în secolul al X-lea, care au creștinat popoarele slave din răsăritul Europei și au introdus limba veche slavă în scrierile bisericești. Prin creștinarea slavilor a pătruns și influența culturii bizantine. În limba slavă veche s-au scris evangheliare (Evanghelia din "Ostromir", 1056-1057), liturghii, predici, "Viețile sfinților", și s-a tradus epopeea populară ""Alexandria"". În secolul al XI-lea apare colecția de predici ale
Literatura rusă () [Corola-website/Science/305066_a_306395]
-
față de multele care au urmat — care și-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului. Originile cruciadelor în general și al primei cruciade în special, se află în evenimentele evului mediu timpuriu. Descompunerea Imperiului Carolingian, împreună cu relativa stabilizare a granițelor europene după creștinarea vikingilor și maghiarilor, a dat naștere unei noi categorii de războinici, care în principal se luptau între ei. Între timp, armatele muslumane ocupaseră Africa de Nord, Egiptul, Palestina, Siria și cea mai mare parte a Spaniei, regiuni predominant creștine înainte. Reconquista din
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
templului este destul de neclară, este posibil să fi fost renovat, dar a intrat în declin după incendiul din 268 care l-a distrus în mare parte și după indiferența împăraților și a cetățenilor cauzată de declinul cultelor păgâne și de creștinarea imperiului. Se știe că multe dintre coloanele vechiului templu au fost transportate la Constantinopol pentru construirea catedralei Sfintei Sofia. După săpăturile arheologice din secolul al XIX-lea, respectiv secolul XX, multe dintre comorile vechiului templu printre care statui, vase și
Templul zeiței Artemis din Efes () [Corola-website/Science/304776_a_306105]
-
unguri, aceștia fiind aduși definitiv din anul 1000 în sfera catolică. De-a lungul secolului al X-lea, după multe expediții, ungurii s-au sedentarizat și au adoptat practici agricole de la populațiile care conviețuiau în Pannonia. Sedentarizarea, evoluția socială și creștinarea au fost premisele infintarii regatului maghiar în anul 1000, când Ștefan I al Ungariei a fost încoronat ca rege . În cronică sa "Faptele Ungurilor"-Gesta Hungarorum, notarul anonim al regelui maghiar Bela al III-lea a relatat contactul ungurilor cu
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
origine slavă, care amintește de perioada năvălirii slavilor în teritoriile românilor este explicată în felul următor: slavii păgâni i-au alungat pe protoromâni din șesuri și văi și aceștia s-au retras în zonele împădurite și spre munți dar, după creștinarea slavilor, românii au revenit în locurile de baștină (aproximativ secolul al X-lea) și a început simbioza româno-slavă ; toponimele importante au fost transmise de protoromâni slavilor și mai târziu au fost transmise de slavi iar românilor după revenirea acestora la
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
India antică și antica civilizație greacă în Sudul Italiei și în Grecia în secolul al VI-lea î.e.n.. În ambele cazuri, dieta a fost corelată cu ideea non-violenței față de animale și a fost promovată de grupuri religioase și filozofi. Urmând creștinarea Imperiului Roman în antichitate, vegetarianismul a dispărut practic din Europa. Câțiva călugări din Europa Medievală au interzis consumarea cărnii din motive ascetice, dar niciunul dintre ei nu excludeau peștele. ul a reapărut în Europa în timpul epocii Renașterii. A devenit o
Vegetarianism () [Corola-website/Science/313096_a_314425]
-
lui Lestek; tatăl primului rege polonez încoronat Boleslau I cel Viteaz; de asemenea tatăl probabil al reginei Świętosława (Sigrid), o regină nordică, și bunicul fiului ei, Knut cel Mare. a fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh. Creștinarea Poloniei a început în această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave păgâne. Primul domnitor istoric al Poloniei, Mieszko I este considerat creatorul de facto al statului polonez. El a continuat politica atât a tatălui său cât
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
la Poznań (Ostrów Tumski), Gniezno și Ostrów Lednicki. Ostrów Lednicki era un fort în formă de inel, cu o circumferință de aproximativ 500 de metri, care reprezenta reședința ducelui, fiind un palat din piatră și prima arhitectură monumentală a țării. Creștinarea a condus, de asemenea, la unele schimbari politice. Structurile de putere emergente erau independente de bătrânii tradiționali ai triburilor și le-au limitat puterea. Clericii care au ajuns în țară au contribuit la dezvoltarea educației și culturii, precum și a administrației
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
puterii în care s-a aliat cu Otto al III-lea, împăratul Germaniei, în 995 ajutându-l pe Sfântul Împărat Roman în expediția sa împotriva regiunii Luzația. Încercând să-și extindă influența asupra teritoriului prusac, Boleslav a încurajat misiunile de creștinare a ținuturilor prusace. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost misiunea lui Vojtech din clanul princiar Slavník din Boemia, fost episcop al orașului Praga. Cunoscut sub numele de Adalbert din Praga la moartea lui Adalbert de Magdeburg în 981, misiunea
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
insuleispre regiunile periferice din Scoția și din Țara Galilor( unde prinții celtici și-au păstrat independența până în secolul XIII), formându-se așa-numita "graniță celtică", anglo-saxonii devenind predominanți în teritoriile Angliei moderne, denumirea țării provenind de la anglii, unul dintre popoarele cuceritoare. Creștinarea Angliei anglo-saxone a început în jurul anului 600, sub influența creștinismului celtic din nord și vest și a Bisericii Romano-Catolice din sud-est. În 597, Papa Grigore I cel Mare l-a trimis pe misionarul Augustin în Kent să-i convertească pe
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
Marea Neagră, iar prin porturile sale, de Marea Mediterană, drept care rând pe rând s-au perindat aici nenumărate flote și armate : ale grecilor care în secolele VI - IV î. Chr. întemeiază coloniile Histria, Callatis și Tomis, ale perșilor, ale romanilor deveniți prin creștinare bizantini, iar mai târziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stăpânirea otomană. După alipirea la România în anul 1878, litoralul a cunoscut din nou o perioadă de pace și dezvoltare, din care trei ultime valuri de umbră au avut
Litoralul românesc () [Corola-website/Science/313374_a_314703]
-
al III-lea a pus bazele organizării ecleziastice a Țării Bârsei, în scopul înființării unui nou episcopat neafiliat episcopatului Transilvaniei, numind un decan propriu. În plus a fost înființată Episcopia Milcoviei, pusă sub protecția cavalerilor teutoni, a căror inițiativă era creștinarea cumanilor așezați pe aceste pământuri. A urmat înființarea de capituli și decanate în toate teritoriile săsești cuprinzând în administrare mai puține sate decât districtele și scaunele. Prea puțini capituli erau afiliați prepoziturii Sibiului, majoritatea lor aparținând de episcopatul Transilvaniei. Țara
Șapte Scaune () [Corola-website/Science/313803_a_315132]
-
sine stătătoare. Frontierele diocezei erau reprezentate de dioceza de Utrecht în nord, de cea de Köln în est, de cele de Trier și Reims în sud și de cea de Cambrai în vest. Dioceza a jucat un rol activ în creștinarea francilor, aceasta încheindu-se dupa martirul Sfântului Lambert la Liège, la începutul secolului VIII. Episcopii ce i-au urmat lui Lambert au pus bazele unei catedrae în locul martiriului acestuia, capitala diocezei mutându-se treptat spre Liège. Spre sfârșitul secolului al
Principatul episcopal Liège () [Corola-website/Science/314978_a_316307]
-
săi și de alți creștini și îngropate în Cetatea Tomisului. Bisericile creștine îl comemorează în ziua de 3 ianuarie. Gordian i-a urmat lui Țiț în scaunul episcopal al Tomisului, continuând cu o și mai mare râvna eforturile acestuia de creștinare a daco-romanilor din Dacia Pontica. Văzând reușitele strădaniei sale, împăratul Liciniu a ordonat întemnițarea episcopului, urmând, ca în timpul persecuțiilor sale împotriva creștinilor din anii 320-323 să i se taie capul împreună cu alți cinci martiri creștini, Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian și
Tit și Gordian, episcopi ai Tomisului () [Corola-website/Science/319408_a_320737]
-
97.000 de sclavi evrei aduși în peninsula Italică. Cercetări genetice recente indică proveniența unei majorități a evreilor așkenazi din comunitatea evreiască a Romei antice. Din peninsula Italică, evreii s-au răspândit în zonele centrale și apusene ale Europei. După creștinarea europenilor, capii bisericilor au inițiat persecuții și prigoane împotriva evreilor, intenționând să-i constrângă pe această cale să accepte botezul. Participanții la diverse cruciade s-au dedat la masacre prin comunități evreiești aflate în calea cruciaților spre Ierusalim. Monarhi creștini
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
Bruce, care a vizitat Etiopia în anul 1770, în căutarea izvoarelor Nilului, a scris că aceste comunități evreiești se numeau "Beit Israel" ("Casa lui Israel") încă din secolul al IV-lea, nume pe care îl purtau evreii care au refuzat creștinarea. După secolul al XV-lea, când un rege creștin a legiferat ca numai creștinii să poată fi moștenitori de terenuri, acești evrei au fost porecliți falași, termen folosit pentru indivizii neposesori de pământ, nomazii. Evreii falași convertiți la creștinism în
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
cunoscut al locului, Parentus, a fost menționat în secolul al IV-lea. Tradiția însă îl consideră pe Sfanțul Ovidiu (+135 d.H) drept unul din cei dintâi episcopi din localitate. Orașul Braga a jucat un rol cheie în procesul de creștinare al Peninsulei Iberice. La începutul veacului al V-lea a trăit aici Paulus Orosius din Braga, prieten al Sfanțului Augustin și autorul mai multor cărți însemnate în domeniul teologiei și istoriei. În secolul al VI-lea o personalitate de prim
Braga () [Corola-website/Science/297300_a_298629]
-
bisericii catolice. În secolul al VI -lea aici s-au ținut două sinoduri cu prilejul cărora vizigoții au renunțat și ei în mod solemn la „erezia” ariana și la cea prisciliană. În afara câtorva evenimente deja menționate,legate de procesul de creștinare a locuitorilor regiunii, se știu puține lucruri despre istoria orașului în vremea vizigoților și în epoca cuceririi mauro-arabe musulmane. În anul 714, în cadrul campaniei sale victorioase pe meleagurile actuale ale Portugaliei, comandantul maur Abd al-Aziz Ibn Musa a cucerit și
Braga () [Corola-website/Science/297300_a_298629]
-
cronicile lui Einhard începând cu anul 818. Înregistrarea reprezintă primul document despre pământurile croate, state vasale ale Franciei la acea vreme. Suzeranitatea francă a luat sfârșit în timpul domniei lui Mislav două decenii mai târziu. Conform lui Constantin al VII-lea, creștinarea croaților a început în secolul al VII-lea, dar afirmația este contestată și în general creștinarea este asociată cu secolul al IX-lea. Primul conducător croat băștinaș recunoscut de Papă a fost ducele Branimir, pe care Papa Ioan al VIII
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]