930 matches
-
de rușine, de devalorizare a propriei persoane. În mod similar, dependența de serviciile sociale se traduce, adesea, printr-un sentiment de decădere și umilință 35. Angoasei de a nu mai face față datoriilor contractate i se adaugă, la mulți părinți, culpabilitatea de a nu putea oferi o viață decentă și normală copiilor. Cu cât condițiile materiale generale se ameliorează, cu atât subiectivizarea-psihologizarea sărăciei se intensifică. În societatea de hiperconsum, starea de precaritate economică nu generează doar pe scară mare noi experiențe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
fericire rezidă în comparație: în societatea hiperindividualistă, căutarea satisfacțiilor private își este suficientă sieși. Societățile tradiționale au favorizat dezvoltarea invidiei, iar democrațiile moderne în curs de apariție au continuat pe aceeași cale. Lucru prin care „civilizațiile rușinii”, ca și „civilizațiile culpabilității”43 pot fi considerate niște civilizații ale invidiei. Pe acest plan, societatea de hiperconsum marchează o ruptură. Nu numai că teama de invidie nu mai comandă reprezentările sociale și individuale, dar dorința de a-i vedea pe ceilalți privați de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
suntem cu toții victime. Astfel, dreptul la fericire s-a transformat într-un imperativ al euforiei, provocând rușinea sau complexele de inferioritate ale celor care se simt excluși. La ora domniei „despotismului fericirii”, oamenii nu-s doar nefericiți, ci resimt și culpabilitatea de a nu se simți bine8. Această analiză comportă, indiscutabil, și o parte de adevăr: ea subliniază tocmai presiunea nouă exercitată de idealul împlinirii personale asupra modurilor de a percepe și de a ne aprecia viața. Sublinierea nu prea poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Luttwak, op. cit, p. 45. 41. Descartes, Les passions de l’âme, art. 184. 42. Citat de Helmut Schoeck, op. cit., p. 230. 43. Ruth Benedict, Le chrysanthème et le sabre, Philippe Picquier, „Picquier Poche”, Paris, 1995. Asupra resentimentului și a culpabilității în istorie, Nietzsche, La généalogie de la morale, prima și a doua disertație (trad. rom. Genealogia moralei: o scriere polemică, Humanitas, București, 2006). 11. Homo felix: mărirea și decăderea unei utopiitc "11. Homo felix\: mărirea și decăderea unei utopii" 1. Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
convingerile lor politice sau religioase, din motive naționale sau sociale, zeci de mii de oameni deportați În Siberia, condamnați la moarte, la privațiune de libertate, omorâți prin Înfometare sau internați În instituții de psihiatrie. Și dacă această lege a stabilit culpabilitatea regimului comunist sovietic În comiterea unor crime contra umanității, atunci hotărârea parlamentului ales În februarie 1994 nu a Însemnat decât o revenire la concepția sovietică și o reabilitare a expansionismului rus și panslavist. Partidul de guvernământ, susținut de românofobii și
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
Iași, a rămas Într-un stadiu confuz, datorită inimicițiilor practicate de către partizanii universitari de extremă dreaptă. E cazul să rememorăm că, la 29.01.1919, Colegiul universitar ieșean hotăra, În baza Decretului Lege din 21.01 a aceluiași an, cercetarea culpabilității fostului rector și profesor. La 15 aprilie 1921, studenții Facultății de Drept, contestând decizia de suspendare din 26.02.1919, cereau insistent rectorului, reintegrarea celui În cauză. Într-o hotărâre a senatului universității, consemnată În procesul verbal nr. 76/1921
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
reprobabilă moralmente de vreme ce nu aduce nicio reparație. Mai multe decât numărul victimelor (împușcați, încarcerați, persecutați, discriminați, marginalizați), procedurile represive în sine sunt suficiente pentru a califica regimul politic. Responsabilitatea politică a societății române nu e propoțională cu numărul victimelor, așa cum culpabilitatea penală nu e în funcție de datele statistice. Singura întrebare pe care o putem pune referitor la aceste cifre nu are conotații etice și ține mai curând de științele sociale: victimele totalitarismului au fost mai multe sau mai puține decât beneficiarii socialismului
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
trecutului recent marcat de totalitarism, această unanimitate intelectuală, paradoxal, nu este însoțită (așa cum s-a întâmplat în societatea germană sau italiană de după al Doilea Război Mondial) de formularea mai întâi de toate etică și nu neapărat juridico-politică legată de "problema culpabilității" (die Schuldfrage 48), fondată pe certitudinea că "fiecare persoană este coresponsabilă pentru felul în care este condusă"49. De asemenea, modul în care experiența individuală și socială a cincizeci de ani de comunism este reflectată, tratată și valorizată la nivelul
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
într-o primă etapă cu statul național-socialist, înainte de a lua distanță și de a se replia într-o sferă privată, au revendicat după înfrângerea regimului, statutul de victime, sperând să joace astfel un rol social în perioada postbelică. După Jaspers, culpabilitatea acestei categorii de intelectuali, cercetători, artiști și universitari, care afirmau că au creat bunuri spirituale de valoare în domeniul lor de competență și că au păstrat autenticitatea tradiției culturale germane, era aceea de a fi gândit prin refuzul clasificării poziției
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
lui Ceaușescu și a câtorva membri din vârful ierarhiei partidului, niciun român nu pare să se simtă responsabil sau nu este considerat a fi responsabil pentru epurarea și/sau eliminarea elitelor tradiționale. Astfel, nu numai că dezbaterea publică asupra "problemei culpabilității" devine imposibilă, dar politicienii și intelectualii ajung să pună în scenă un mit global al rezistenței și al dizidenței menit să legitimeze atașamentul lor recent față de valorile democrației. Ei se comportă astăzi ca și cum ar fi fost în mod secret democrați
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
alături de tine. - Ca Într‑un coteț uriaș de iepuri, milioane de iepuri, din care iepuroaicele Își aleg mostre de masculi. Dar prima fază a Întâlnirii noastre s‑a consumat rapid. Scopul ei era, evident, să‑mi trezească un simț de culpabilitate și să‑mi injecteze un solvent sau un atenuant mental. - Îmi poți spune unde ne găsim? am Întrebat‑o. Și de ce ne‑am Întâlnit În fața monedelor ăstora? Ce semnificație au? La care bancherul a făcut un pas Înainte și m
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fost, desigur, dezlegat de promisiunea, făcută cu ani Înainte, de a scrie o scurtă prezentare a lui Ravelstein și o relatare asupra vieții lui. Întrucât și eu aproape că mi‑am trăit moartea, nu am motiv să mă tem de culpabilitatea resimțită adeseori de cei vii față de ceilalți - părinți, soții, soți, frați, prieteni - aflați În mormintele lor. La sfârșitul anilor treizeci, când tocmai terminasem colegiul, am lucrat ca asistent cercetător la alcătuirea unui ghid geografic și am descoperit cu acest prilej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
sau trăiri de genul: binele, liniștea interioară, fericirea, starea de echilibru sufletesc, plăcerea oferită de izolare, meditația; b) situațiile-limită sufletești au un caracter brusc și perturbă funcționarea normală a vieții persoanei în totalitatea sa; acestea sunt: frica, angoasa, sentimentul de culpabilitate sau păcatul moral, disperarea, presiunea pasiunilor, impresia de dezorganizare a vieții psihice sau nebunia, melancolia și nostalgia, sentimentul de inferioritate sau de inutilitate proprie, dezgustul de viață, violența; c) infirmitățile sufletești sunt percepute de individ sub formă de complexe sau
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
un Eu puternic. Aceste aspecte se pot observa în schema de mai jos: curaj impuls creator realizări SUCCES recompensă sentiment de onoare hipertrofia Eului (realizare de sine, demnitate, autoritate, sănătate mintală optimă) angoasă inhibiție creatoare erori EȘEC pedeapsă sentiment de culpabilitate autonegarea Eului (sentimentul nerealizării de sine, complexe de inferioritate, fugă, vagabondaj, alcoolism, suicid, boli psihice) Se poate vedea atât rolul Eului, cât și felul în care Eul este influențat de această dinamică de viață a adultului. În ceea ce privește rolul Eului, în
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a activității excesive, a oboselii, a infecțiilor; un regim de viață ordonat, evitarea toxicelor, alimentația adecvată; evitarea consumului de alcool, cafea, a abuzului de medicamente; deturnarea activității către preocupări practice, utile, plăcute, relaxante; prevenirea sau tratarea unor afecțiuni psihice concomitente (culpabilitate, damnație, ruină, izolare, persecuție, gelozie, crize pitiatice, tulburări afective, stări ipohondriace) prin crearea unei ambianțe plăcute, calme, protectoare și antrenante, cu caracter securizant, plimbări și călătorii. Criza de involuție la bărbat este mai puțin dramatică decât la femei și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a posibilităților de a se face util; teama de dependență și de schimbarea rolului familial; pierderea statutului profesional; teama de a fi o povară pentru anturajul său; apariția unor probleme financiare; teama de suferință, de separare, de moarte; sentimentul de culpabilitate, prin rememorarea retroactivă a propriei vieți; grija pentru cei rămași după decesul său. Această suferință dată de încheierea vieții este cu atât mai puternică cu cât societatea, prin modelul socio-cultural promovat, pune mai mult în valoare sănătatea, frumusețea, puterea, autonomia
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
în special a copiilor; situațiile de doliu prelungit patologic, putând deveni un factor patogen care să perturbe atmosfera și relațiile emoțional-afective din grupul familial; acestea produc o criză prelungită caracterizată prin sentimentul abandonului, refuzul acceptării morții celui dispărut, sentimente de culpabilitate, instalarea unor tulburări de tip nevrotic, idei sau tentative de suicid, conduite de refugiu și izolare (alcoolism, toxicomanii etc.). Un grup cu un risc crescut de vulnerabilitate este reprezentat de copii. G. Mauco și P. Rambaud aduc interesante explicații cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
autorității, iar femeia și copiii sunt „supușii” acestuia, care-i datorează ascultare. Această ierarhie a statuturilor și rolurilor în familie îi conferă bărbatului drepturi asupra celorlalți membri. Abaterea acestora din urmă de la datoria ascultării față de „șef” reprezintă un act de culpabilitate care trebuie pedepsit. În acest caz violența apare ca având semnificația de pedeapsă corecțională. Sensul originar al violenței în familie era unul socio-cultural și moral. În decursul evoluției și al transformărilor istorice ale societăților umane, ale modelelor familiale, violența s-
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de următoarele feluri: a) situații generale, tipice; b) situații unice, istoric determinate. K. Jaspers spune că, atunci când o persoană se află într-o situație determinată, unică, ea nu poate trăi fără să lupte și să sufere. Ea își asumă niște culpabilități, știind că va muri. Aceste patru elemente (lupta, suferința, culpabilitatea și moartea) reprezintă, după K. Jaspers, „situațiile-limită”. Ele sunt „momente-cheie” sau „critice” ale existenței umane, în cursul cărora individul, confruntat cu „evenimentele neobișnuite” ale vieții, va reacționa în mod paradoxal
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
istoric determinate. K. Jaspers spune că, atunci când o persoană se află într-o situație determinată, unică, ea nu poate trăi fără să lupte și să sufere. Ea își asumă niște culpabilități, știind că va muri. Aceste patru elemente (lupta, suferința, culpabilitatea și moartea) reprezintă, după K. Jaspers, „situațiile-limită”. Ele sunt „momente-cheie” sau „critice” ale existenței umane, în cursul cărora individul, confruntat cu „evenimentele neobișnuite” ale vieții, va reacționa în mod paradoxal. În acest sens, G. Marcel afirmă că „esența omului este
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Jaspers. Lupta, ca și moartea și suferința, este o situație-limită independentă de voința mea, asupra căreia individul nu poate acționa (K. Jaspers). Ele sunt direct integrate existenței, făcând parte din aceasta. Individul nu poate face nimic împotriva lor. Lupta și culpabilitatea sunt situații-limită numai în măsura în care eu le produc prin activitatea mea. Eu le pot evita, pentru că sunt cel care a contribuit ca acestea să se producă. În ceea ce privește formele luptei, K. Jaspers menționează următoarele: lupta pentru viață implică durata și are un
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
violența sau lupta cu dragostea. Există și aspecte paradoxale sau contrare luptei, cum sunt: iubirea așa cum este ea înfățișată de Iisus, Sf. Pavel, Sf. Ioan („Dumnezeu este iubirea”); nonviolența, ca acțiune de opoziție neangajată, pasivă, așa cum a inițiat-o Gandhi. Culpabilitatea consideră că orice acțiune a omului are consecințe în lume și asupra semenilor săi. Din momentul în care eu accept condițiile acestei vieți care implică moartea, suferința și lupta, eu mă simt vinovat față de mine. Aceasta pentru că eu caut să
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și situația existentă. Mentalitatea socială va fi înlocuită cu miturile sociale. Acestea vor avea un efect negativ, de subliniere a stărilor de fapt, generând o culpabilizare socială colectivă. În aceste „momente de criză” apar „salvatorii”, care preiau „problemele”, „frustrările” și „culpabilitatea” colectivă pentru a restaura ordinea lumii. Ne aflăm într-o atmosferă de delir colectiv. În plan comunitar, asistăm la crize de isterie colectivă, idei de urmărire/pericol, fanatism religios sau de altă natură, culpabilizări ale minorităților, conduite agresive de factură
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
psihice grave, cum ar fi: a) fracturi, osteite, leziuni ale vaselor sau nervilor, rupturi și fibroze musculare, tulburări sexuale, surditate, orbire etc.; b) tulburări de personalitate, depresii, fobii, iritabilitate, labilitate emoțională, tulburări de comportament, distonie neurovegetativă, insomnii, coșmaruri, complexe de culpabilitate, anxietate cronică. În cazul persoanelor supuse torturii se produc modificări patologice importante ale imaginii de sine și ale imaginii corporale, constând din următoarele: - vătămare corporală; - sentimentul de vinovăție impus de izolarea în captivitate și violența fizică; - sentimentul de rușine; - epuizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
capabil de inițiativă, creativitate, flexibilitate în relații și comunicare, egal în activitate. Omul constrâns se va dezvolta dependent de formele instituționalizării, va avea o structură de tip nevrotic (frustrări, carențe afective și emoționale) cu complexe de inferioritate și/sau de culpabilitate, va fi inegal în comportament (timid sau agresiv), lipsit de inițiativă, rigid în relații și comunicare, adesea nemotivat pentru activitatea practică utilă. Instituționalizarea concepută cu cele mai bune intenții produce adesea „tipuri umane” de o mare varietate a „nefirescului”. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]