503 matches
-
modalități de reprezentare imagologică a nebuniei: aă Nebunia tragică din antichitatea clasică elină, așa cum apare ea În cazul lui Ahile din Iliada, sau În cel al personajelor in tragediile antice (Aiax, Hercule, Oreste, etc.Ă. Nebunul este imaginea tragică a damnatului care, Împotrivindu-se voinței zeilor, primește pedeapsa nebuniei. bă Nebunul ca personaj comic, sub Înfățișarea bufonului, apare În Renaștere și, odată cu acesta, apare și nebunia, ca „personaj critic”, care arată și comentează defectele caracteriale ale oamenilor, având prin acest rol
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care se opune. Între cele două situații ontologice, trebuie permanent să vedem omul. Antinomia persoanei ni se revelează Între eroic și tragic, considerate ca două ipostaze egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
puternic ancorată în mai multe culturi. S-au și descoperit, în poezia lui Cezar Ivănescu, influențele cele mai diverse: poetul ar fi fost marcat de David și marii mistici creștini (San Juan de la Cruz și Tereza de Avila), de poeți damnați precum François Villon, Charles Baudelaire și Lautréamont, de Bacovia, Blaga, Arghezi și Emil Botta, el "alipind nuclee acuzat romantice (care vizează coborârea în sinele ființei, erosul thanatic și mariajul morbidului cu Witz-ul), sentimente tipice lirismului modern (cultivarea absurdului existențial, a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
are atributul seninătății apolinice. 8. O caracteristică a genului liric este transmiterea în mod nemijlocit a unor idei, reprezentări, sentimente. Astfel, prin poezia Moartea visurilor - XIV, poetul comunică idei și reprezentări despre puterea iubirii de a alunga demonii unei lumi damnate și sentimente, precum tristețea stranie, neașteptată sau nostalgia recuperării purității originare. O altă trăsătură a acestui gen literar este prezența textuală a eului liric/pre zența instanțelor comunicării lirice. De exemplu, în poezia lui Ștefan Petică, eul liric este desemnat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
fără sfârșit pe slippery slope; sau brusc, printr-un act de adeziune, printr-o conversiune, printr-o formă sau alta de oportunism, prin șantaj și sub amenințare, mereu sub presiunea istoriei. Cedând „tiranului interior”, intelectualul se prăbușește asemenea unui înger damnat, subjugat de demonia puterii, apoi de puterea însăși. Căderea sa în plasa tiraniei este ultimul pas într-o tragedie a spiritului. Mai exact: tragedia spiritului nesăbuit, care și-a rupt legăturile cu etica și morala, și-a trădat menirea, optând
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
livrescă, provenită din „singurătatea și tristețea profundă / și calmă a numerelor”. Spirit cartezian bântuit de neliniști abstracte, autorul își potolește setea bând din „spaima exactă și deplină a lucidității”, de unde apariția unor viziuni terifiante, trimițând la tema romantică a poetului damnat: „și sufletul meu a văzut îngerii / sunând dintr-o trâmbiță neagră / peste împărăția deșartă / a cifrelor nopții / și s-a prăbușit asemenea lor / asemenea îngerilor / în prăpastia neagră.” Deși volumele de început stau sub semnul unui lirism de factură eminesciană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
dar și a Luceafărului emiescian”. O altă carte, Răpirea (1978), este prezentată cu căldură de Nichita Stănescu; el vorbește de o conceptualizare a imaginii la C.: „Textul cărții este dur și penetrant ca o lacrimă înghețată”. Poetul se crede un damnat, în veșnic abandon. Solitar insolit, va fi mereu un incomod protestatar în forme poetice voalate, dar care uneori frizează pamfletul: „o mână spălând-o pe cealaltă, / o față acoperindu-se cu alta / și-ntre ele vipera-mi mursecă / irozi ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
principiului natural al inegalității. Egalitatea există numai ca noțiune geometrică, imposibil de înfăptuit în natura esențialmente și iremediabil inegală și ierarhizată. Din acest motiv, încercarea filosofilor politici de a-l împământeni ca bază a organizării sociale este, din capul locului, damnată eșecului, la fel cum este și tentativa geometricienilor de a găsi cvadratura cercului (p. 38). Nici libertatea nu este scutită de ridiculizare. Dacă egalitatea era un postulat al geometriei, acceptabil în sfera ideilor abstracte, libertatea e un postulat al nebuniei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al II-lea a fost o ultimă, disperată încercare de a păstra țara noastră în Europa" (p. 4). Binaritatea, chiar maniheismul "înăuntrul Europei" - "în afara Europei" este aplicat peste cazul României cu atâta ferocitate încât dictatura carlistă este elogiată ca tentativă (damnată totuși eșecului) de salvare a europenismului românesc. Însă în ce Europă ar fi rămas România carlistă? Ne temem că este vorba despre "Europa germană" a cărui prefigurare din ce în ce mai clară îl teroriza pe Thomas Mann care visa în schimb la o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și Tantal, amândoi chinuindu-se pentru eternitate în iad. Durerea pierderii iubitei pare comparabilă cu supliciul celor damnați.”670 Man in Black (cavalerul în negru) trimite și la poezia lui Dante, care se simte cu totul neconsolat în absența Beatricei. Naratorul se trezește din reveria sa, cu povestea nefericiților eroi ovidieni în mână, cea care anticipase narațiunea de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cu vinovăția morală a acesteia. Vinovatul va trebui să pătimească, să sufere, întrucât prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu poate fi ocolită. Persoana tragică este un damnat al soartei. El trebuie să pătimească, să accepte suferința ca pe o împăcare cu soarta. Aceasta este singura, unica speranță a celor care nu mai au ce spera. Acceptarea nenorocirii este primul pas către învingerea acesteia. Prin acceptarea suferinței și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
formula” și de a susține cu argumente științifice „imaginea socială a nebuniei și de a delimita prin aceasta, „rolul social al bolnavului psihic”. În Antichitatea clasică nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizării nebuniei pe care o separă de religie și morală. Nebunul este declarat bolnav psihic. Epoca romantică aduce o notă de separație situând la antipozi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ontologic, inaugurându-se prin aceasta studiile de antropologie psihiatrică (V.E. von Gebsattel, L. Binswanger, R. Kuhn, A. Zutt, E. Minkowski, M. Manfredi, D. Cargnello). Statul însă, dincolo de aspectele menționate, anexează psihiatria intereselor puterii politice. Din nou, bolnavul psihic devine un damnat. El va prelua, într-o formă modernizată, adaptată vremurilor, printr-un proces de socioplastie, „forma” și „rolul” demonizaților Evului Mediu, devenind persoană antisocială. Ereticul posedat de diavol din Evul Mediu este astăzi dizidentul politic paranoic care se opune presiunilor, interdicțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebuniei, dincolo de aspectul lor formal, raportează nebunia la o răsturnare a sistemului de valori moral-spirituale și cultural-religioase. Nebunia ca „posesiune demoniacă” este abaterea de la normă, de la lege. Ea este impurificare și păcat. Nebunul este „un alt fel de om”. Un damnat. În cazul acesta „nebunia” apare ca o pedeapsă pentru păcatele comise de individ, pentru abaterea acestuia de la legea morală și divină, iar terapeutica sa este exorcismul. Epistemologia psihiatrică privește nebunia ca pe o tulburare a vieții psihice, ca expresie a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fii nebun; în boală, nu-ți pierzi natura umană, statutul de om. Continui să fii om. Dar, în cazul nebuniei, natura umană se dizolvă, este pierdută și odată cu aceasta și statutul de om. Nebunul iese din societate. Este un personaj damnat. Aceasta este tema etică a psihopatologiei. Mai exact „imaginea etică” a nebuniei care se generalizează asupra nebunului ca personaj care încarnează nebunia. Pentru societate, nebunia este expresia unei vinovății. Bolnavul psihic este considerat ca fiind un personaj damnat, asupra căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un personaj damnat. Aceasta este tema etică a psihopatologiei. Mai exact „imaginea etică” a nebuniei care se generalizează asupra nebunului ca personaj care încarnează nebunia. Pentru societate, nebunia este expresia unei vinovății. Bolnavul psihic este considerat ca fiind un personaj damnat, asupra căruia sunt proiectate vinovățiile colective. În decursul istoriei sale culturale, nebunia a avut, printre altele și rolul de a „prelua” culpabilitățile colective ale societății. Societatea este cea care proiectează, transferă asupra „nebuniei” propriile sale „probleme” ca în cazul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trandafiriu. De la prima la ultima pagină, Jurnalul transcrie imaginile apocaliptice ale unui spirit care nu se cruță nici pe sine. E conștient că relatările sale se vor constitui În portretul unui „degenerat și al unui decadent”. Mai mult, e un damnat care gândește În termenii degenerescenței și ai decadenței. Astfel surdinizate, aprecierile sale trebuie privite ca aparținând, În egală măsură, unui scriitor și unui personaj. Incomod pentru dușmani, el e la fel de puțin comod pentru puținii prieteni care i-au mai rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Lăpușneanu, Negruzzi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealități. Eroii au un desen uimitor. Cu greu se poate închipui o sinteză mai perfectă de gesturi patetice, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și sociologică. Lăpușneanu e un damnat romantic, osândit de Providență să verse sânge și să năzuie spre mântuire. Melancolia lui sangvinară e colorată cu mizantropie. Dar individualitatea lui e puternică. El e disimulat, blazat, cunoscător al slăbiciunilor umane, hotărât și răbdător. Tăierea boierilor e purtare de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pat de abanosuri, ascuns în bumbac moale, Ș-un jeț de dinți de fildeș cu draperii pe poale, Și-o baie de agat... De-a dreapta se înalță un turn trufaș, gigantic, Zidit de toat-Asia după un plan fantastic, De Iehova damnat; Ș-alăturea cu dânsul a lui Nembrod clădire, Semeață ca și turnul, își dă a ei privire În raiul suspendat. Boliac a fost un jurnalist distins (amator onorabil și în arheologie), cu idei dacă nu profunde, cel puțin limpezi, expuse
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Odobescu (1834-1895) e un "anticar" (istoric, arheolog), și ca atare în nuvele atenția lui merge în direcțiunea reconstrucției. Intuind spiritul facționar al cronicilor muntene, el a evitat să strângă acțiunea în jurul eroului central, insistând asupra atmosferei. Eroul rămâne mereu personagiul "damnat" al romanticilor. Astfel în Mi-hnea-vodă cel Rău, ultimele cuvinte ale agonicului armaș Dracea, erou satanic, sunt comentate sinistru de zângăniturile de cătușe și lanțuri din pivnițele în care zac robii. Pornind de la letopiseț, Odobescu narează cronologic și abstract, romanțând istoria
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prima parte a exilului, Tomisul era un ținut al tristeții prezente, iar Roma un tărâm al fericirii pierdute, în partea a doua a exilului, această polarizare începe să se inverseze. Tomisul devine treptat un spațiu privilegiat, iar Roma un spațiu damnat, amăgitor, desacralizat. Acum poetul își purifică sufletul prin contemplare, dialoghează cu sinele său, golit de vremelnicie, percepe sensul anagogic al existenței, miracolul vieții și revelarea zeului sălășluind în trupul omenesc. Prețuirea valorilor tomitane libertate, iubire, frugalitate este luminată de arcul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
teologului american Jonathan Edwards, care afirmă c] sufletele ajunse în rai privesc spre suferințele celor condamnați la iad („observarea chinurilor celorlalți amplific] sensul bucuriei personale”). Astfel, Bennett este de p]rere c] Edwards pare absolut insensibil la suferință veșnic] a damnaților, fiind deci inferior pan] și lui Himmler, care cel putin manifestase un dram de sensibilitate. Acest subiect dezv]luie un inconvenient frecvent întâlnit în cazul teoriilor care nu se axeaz] pe problema virtuții. În ceea ce privește teoriile asupra principiilor și datoriei, este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de reconfortantă satisfacție. Apropiatele "Zile ale Universității" pot sta, în sfîrșit, sub acest cer clarificator. 19 noiembrie Jurnal apăsător, cel al Norei Iuga, în România literară, nr. 40. Sînt zile consumate recent în Berlin, într-o lumină cvasimalefică, de lume damnată, fără pic de geană senină. Dacă în locul fotografiei autoarei, una decrepit-crepusculară, ar fi stat cealaltă imagine, a scriitoarei tinere, cu încîntătoarea ei față George Sand, atunci notațiile în silnic minor de-acum ar fi părut doar exerciții de orgolioasă bravadă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Producătorii înșiși, prezenți în gală, băieți drăguți, îmbrăcați oț, păreau destinați mai degrabă unor chermeze galante, decît peliculelor răscolind orduri ale unei societăți ce-i drept cam buimace în trena ei comunistă, dar, mă rog, nici chiar atît de programatic damnate. Or mai fi, cerule, și oameni realmente frumoși în țara asta (tristă, plină de umor), or mai fi existînd și încăperi ce să nu semene aidoma celei a domnului Lăzărescu. În fine. Și dincoace, în ieșenimea tulburată în care mă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fantasticul Alexăndriei, imaginarul puterii nu percepe mari diferențe de substanță, el concentrându-se pe afirmarea masculinității și pe miturile corespondente. Tipologia feminină este tratată mult mai fantezist, dat fiind că, în imaginar, ea își găsește locul mai curând în "lumile" damnate, acolo unde au loc metamorfozele spectaculoase. În O samă de cuvinte sau în Istoria ieroglifică, în Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie sau în Viața și petreacerea svinților, imaginarul masculinității este linear, dominator, glorios și de aceea mântuit
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]