539 matches
-
amintindu-și cu nostalgie de niște versuri învățate de la bunica, ocrotitoarea copilăriei lui: Fug pe-un bidiviu focos, Năzdrăvan și credincios... Se grăbi, imprudent, să sară de pe o muchie de beton, pe o alta, mai îndepărtată, semănând cu marginea unui debarcader, transferat de la amplasamentul său firesc, găsindu-se în preajma unui lac de tencuială seacă, cu reflexe în sepia, năpustindu-se, apoi, într-un galop fără frâu spre fundul unui lac de pulbere de ciment și de praf întunecat. Își stopă, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
taxi. Dar vaporul cel verde pe care Tomoe l-a luat drept Vietnam, era vasul petrolier olandez Jepsen Marx. În spatele lui, cargobotul de opt-nouă mii de tone, Santosu-maru, cu steagul arborat la catarg, încărca marfă. — Ești sigur că ăsta-i debarcaderul? — Da, sigur. Așa mi s-a spus ieri la telefon. Tomoe mai fusese la Yokohama de două-trei ori, să-și conducă prietene din facultate, care se duceau la studii în America. Vapoarele plecaseră întotdeauna de la acest debarcader, așa că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că ăsta-i debarcaderul? — Da, sigur. Așa mi s-a spus ieri la telefon. Tomoe mai fusese la Yokohama de două-trei ori, să-și conducă prietene din facultate, care se duceau la studii în America. Vapoarele plecaseră întotdeauna de la acest debarcader, așa că nu se putea să fie o greșeală. Cu toate acestea, Tomoe era neliniștită. — Nu e nici un Vietnam aici, zise ea. — Uite! Takamori arătă cu degetul spre celălalt capăt al debarcaderului, unde începea marea întunecată. Erau vreo patruzeci-cincizeci de bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la studii în America. Vapoarele plecaseră întotdeauna de la acest debarcader, așa că nu se putea să fie o greșeală. Cu toate acestea, Tomoe era neliniștită. — Nu e nici un Vietnam aici, zise ea. — Uite! Takamori arătă cu degetul spre celălalt capăt al debarcaderului, unde începea marea întunecată. Erau vreo patruzeci-cincizeci de bărbați și femei care priveau marea. Se auzeau frânturi de melodii cântate la instrumente de suflat, purtate pe aripile vântului spre locul unde se aflau Takamori și Tomoe. — Acolo trebuie să debarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fluturându-și pălăriile spre cei care priveau de pe chei. Într-un colț se aflau adunate câteva călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au început să se agite. Doar glasul pescărușilor răsuna trist, ei continuându-și baletul deasupra bărcilor-pilot, de care nu mai era nevoie acum. — Heko-chan! Priviți! explodară asurzitor vocile unui grup de fete de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste șlepul părăsit, ancorat în dreptul fostei mori de piatră, peste anafoarele încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri, un fel de răsfăț al plictisului de a curge leneșe în neștire. Se întindeau apoi razele peste malul celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
altar. Stau pe pat și îl fixez pe Patrick. Fotografia nu e destul de mare, dar pentru mine e suficient. Îmi amintește mereu de un moment fericit. Patrick este în costum de baie și lansează la apă un caiac de pe un debarcader din Portugalia. Îmi face cu mâna și mă roagă să las naibii aparatul, doar stabiliserăm că ne petrecem toată vacanța pe o mică insulă și că o putem face acum ori niciodată. Este fotografiat din profil și îi poți admira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
viță de vie. Sunt apoi multe plante din care fabrică licori și le folosesc și pentru săpunuri și ceaiuri. Insula emană un puternic miros de pin și rășină, ceea ce face ca aerul să pară îmbălsămat cu aceste mirosuri plăcute. De la debarcaderul unde aștept vaporașul să mă ducă înapoi la Cannes pentru a-mi relua pelerinajul, privesc atât insula vecină, Margareta, cât și nenumăratele bărci și iahturi, în jurul cărora înoată proprietarii sau oaspeții acestor ambarcațiuni. Parcă-mi dă senzația unei flote care
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Privesc în sus și mă gândesc că, totuși, Dumnezeu îi binecuvântează și pe unii și pe 48 alții. Tocmai a trecut prin fața mea un călugăr alături de o tânără, mergând spre restaurant și discutând calm și senin. Ii văd apoi la debarcader și cred că tânăra aceasta, ca și mine, a venit aici să se roage iar acum așteaptă vaporașul. Surprind faptul că toate ambarcațiunile sunt albe și interpretez aceasta ca un semn că oamenii de pe ele sunt oameni ai păcii. Si
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
golfului este alb și civilizat, iar copacii exotici cu flori stacojii își flutură culorile ca un strigăt pasionat pe azurul cerului. Sunt senzuali cu o violență nerușinată, care-ți taie pur și simplu respirația. Iar mulțimea care se înghesuie pe debarcader când trage vaporul la chei este viu colorată și degajată. E o gloată gălăgioasă, veselă, care gesticulează tot timpul. E o mare de fețe cafenii. Ai impresia unei mișcări colorate pe fundalul albastru scânteietor al cerului. Totul se face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Amália, ori de câte ori venea să-mi schimbe cearșaful înmuiat în apă, îi ceream biletul de tren. Tanti Amália era o femeie corpolentă, în halat albastru, și imaculată, și virgină, și tot conducea, conducea vila Engelhard, iar pe lângă asta și ștrandul, cu debarcader cu tot, iar lumea era dușmanul ei. Fauna, flora, plus umanitatea. Căci pe cabinele ei creșteau lichenii, ei i se pișau turiștii în lac - nu-i vedea, dar îi simțea, îi atenționa cu un fluier de polițist și se răstea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ce bun vecinii, când e loc destul și aici, m-am consolat de unul singur. Am căutat locul cel mai ascuns din munți și, când Guvernatorul a revenit, i-am arătat imediat punctul acesta cât un vârf de ac, de lângă debarcader. „Nu fiți atât de modest. De ce nu veniți în capitală?“ - m-a întrebat el. Dar eu am ținut-o una și bună, că vreau să mă duc acolo unde nici pasărea nu zboară, sunt numai câțiva turiști bolnavi, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vrut să-i pun întrebarea asta. Degeaba s-a dus în cer, nu le știa nici el pe toate, am fost eu de părere mai târziu. Am trăit un an în liniște totală, tot mai departe de morții noștri. La debarcader lucra o femeie posacă, pe nume Gertrúd. Nici nu s-a prezentat, îi știam numele de la alții. Cum a trecut anul? M-am dezvoltat. Mirosul, din ce în ce mai mult. Simțeam vechea duhoare a lacului în timp ce-l sorbeam sau mă scăldam în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Mergeam acolo numai ca să dorm, să mă spăl și după cărți. În rest, doar o observam din Babilon. Priveam pe fereastră turiștii care stăteau descumpăniți în fața porții închise. „Ar trebui să deschidă dimineața la opt“ - i-au reclamat Gertrudei la debarcader. Li s-a dus dracului sejurul, mă gândeam eu cu un pic de rușine în suflet. Artúr nu știa să cânte la pian, iar orchestra de la Babilon nu voia să accepte cu nici un preț. Ei ar fi dispuși să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
măcar simplul fapt că mă avea pe mine ar fi trebuit s-o împiedice să spună asta. Într-un vis care se repeta mereu, cu cine dansam în vals? Cu ea? Nu. Dansam cu tata. Ne aflam amândoi pe un debarcader în formă de U, înconjurat de pădure, închizând între cele trei laturi ale sale un mic golf de apă clipocitoare, ceva mai întins decât un bazin de înot, în care se răsfrângeau în pete instabile de verde coroanele umbroase ale
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sale un mic golf de apă clipocitoare, ceva mai întins decât un bazin de înot, în care se răsfrângeau în pete instabile de verde coroanele umbroase ale copacilor. În vals mă roteam cu tata înaintând către capătul dinspre larg al debarcaderului, el un pic jenat, dar și amuzat totodată să danseze cu fiul său, ca între doi bărbați tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
debarcaderului, el un pic jenat, dar și amuzat totodată să danseze cu fiul său, ca între doi bărbați tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului, fixate de-a curmezișul. Ne învârteam în vals trecând pe lângă provele dănțuitoare ale bărcilor și tata se amuza, în timp ce mama... Ei bine, totul se petrecea fără ea. O vedeam gânditoare, chiar posomorâtă uneori, aș putea spune, arătându-mi fără entuziasm
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și la bătrânețe, poate, în felul său mistic continui s-o cred. Mă amuzam valsând în vis cu tata, cel din ultimii ani, în vreme ce provele bărcilor dănțuiau în contratimp peste vălurele care se spărgeau clipocind pe undeva dedesubt, de picioarele debarcaderului. De fapt nici nu mai era vis. Îmi făcea plăcere să fac din valsul meu cu tata cu el, care iubea atât de mult valsurile și mai ales Dunărea albastră un joc al imaginației în minutele de dinainte de sosirea somnului
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fi atacați). Curierul Gliga, omul viteaz și destoinic caporal, ne-a adus ordinul de evacuare la 12 noaptea, în data de 13-14 Aprilie 1944. Întors la centru operativ, urma să revină la orele 3 noaptea, pentru a ne conduce la debarcader. În scopul desprinderii de inamic prin discreție totală și liniște desăvârșită, am primit ordin să organizez o incursiune formată din 3 voluntari, în poziția inamică, pentru a răpi un soldat cu stea roșie în frunte, de la care să aflăm informații
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cel care era folosit și ca translator de limba rusă. El a fost însoțit de alți doi ostași, de altfel singurii care s-au întors, căci sârbul s-a predat rușilor, noroc că nu știau ora retragerii noastre! Ajungerea la debarcader s-a făcut pe brânci și târâș, până la plaja unde se cronometra timpul. Șoapta plecării trecu de la om la om ca un fior, ca o speranță, dublată de regretul învinșilor. Șanțul de retragere era desigur mai scurt decât distanța de
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
a rămas în minte până azi drept cea mai frumoasă femeie din lume. Sigur că poate splen doarea ei se amestecă acum în mintea mea cu irealul caruselului de pe malul oceanului, cu leii de mare îngrămădiți unii peste alții lângă debarcader, cu omul-statuie încremenit pe posta men tul său (pri mul pe care l-am văzut vreodată, și care mi-a dat ideea unui întreg capitol din Orbitor), cu nesfâr șitele magazine de bijuterii etalându-și lanțurile de aur de-a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de nuntă. Am dat peste cap ce mai rămăsese pe fundul ceștii și mi-am croit drum spre ieșire. Salutul meu adresat tuturor, fără să vizeze pe cineva anume, se pierdu În agitația Înconjurătoare. Am luat-o de-a lungul debarcaderului, am lăsat În urmă primăria situată la capătul extrem al portului și am simțit izbindu-mă În plin șfichiul brutal al oceanului. Mai erau doar vreo trei săptămîni pînă să vină vara și, În ciuda unui soare strălucitor, aerul era Înțepător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plecase luînd cu ea lucrurile recuperate de pe corpul fratelui ei. Tipii de la SRPJ aveau să vină cu bacul de ora 16 pentru a duce corpul la institutul medico-legal. Yves putea face astfel Încît corpul fratelui ei să se afle la debarcader la ora aceea? Putea, firește. Își reținu o Înjurătură prinzîndu-și degetele Într-un sertar. Chiar avea nevoie acum de chiștocul ăla! Dacă nu cumva femeia de serviciu, Coursin, i-l aruncase cînd făcuse curățenie, avea să-i arate el... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dans al Sfîntului Guy. Pe puntea pustie, cîteva plase de pescuit uitate, luate pur și simplu pe sus, străbătură piața și căzură peste mașina Algeco a Companiei L’Iroise, a cărei copertină era coborîtă. Valurile urcau deja, luînd cu asalt debarcaderul. Insula era izolată de continent pe o durată nedeterminată. Pe vreme de furtună, nu era ceva rar să vezi terasa hotelului măturată de valurile pe care hula le mîna departe peste uscat, ajungînd să inunde terenurile situate abia un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]