1,200 matches
-
contactului cu „străinii” rezidenți în țara făgăduită. În timpul perioadei monarhice, poporul evreu ar fi trăit forma aceasta de conflict religios între cei care nu respectau religia mozaică și cei care, în special profeții, protestau împotriva a ceea ce părea să fie „decadență” religioasă, atrăgând atenția poporului și casei domnitoare să fie coerenți cu ceea ce trebuia să fie yahwismul pur al originilor. O descriere asemănătoare a istoriei religiei lui Israel și Iuda, în care yahwismul originar subzista deja pur și realizat de la începutul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
dintre cei care teoretizau dezvoltarea monoteismului după modelul evoluționist (politeismul înțeles ca primul pas spre monoteism) împotriva celor care susțineau însă existența monoteismului originar în Israel de la Moise și de la primele grupuri de „nomazi” yahwiști, politeismul fiind un fel de „decadență” religioasă. Această opinie, teoretizată ferm în termeni religioși de Wilhelm Schmidt (1868-1954), a fost bine primită din prima jumătate a secolului al XX-lea până la sfârșitul anilor ’70, când unii cercetători - între care Bernhard Lang și Morton Smith - au lansat
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
el nu va mai fi între vii, și ia otrava chiar în noaptea când trimisese curierul către domnul său, nelăsând în mâinile lui Decebal decât un cadavru, care nu-i mai putea sluji la nimic. Așa știau Romanii, chiar în timpul decadenței lor, să-și împlinească datoria! Dar și Decebal chiar când năimia ucigași sau trăda credința datorită vorbitorului de pace, ce făcea el alta decât tot împlinirea datoriei ? O datorie poate încă mai sfântă decât acea de a lupta pentru glorie
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
era înfometat. Era hrănit dimineața ca un animal. În fiecare noapte, dormea tremurând, cu gândul la singura lui masă, cea de dimineață. Nu uita că era Ashargin moștenitorul, dar se spunea că vechile familii dominatoare aveau tendința spre subțiere, slăbire, decadență. În astfel de perioade, cele mai mari imperii cădeau de obicei în mâinile unor stăpâni energici ca Enro cel Roșu. Șareta ocoli un mănunchi de pomi care împodobea o parte centrală a grădinilor și brusc ieșiră în fața unui aerobuz. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
era înfometat. Era hrănit dimineața ca un animal. În fiecare noapte, dormea tremurând, cu gândul la singura lui masă, cea de dimineață. Nu uita că era Ashargin moștenitorul, dar se spunea că vechile familii dominatoare aveau tendința spre subțiere, slăbire, decadență. În astfel de perioade, cele mai mari imperii cădeau de obicei în mâinile unor stăpâni energici ca Enro cel Roșu. Șareta ocoli un mănunchi de pomi care împodobea o parte centrală a grădinilor și brusc ieșiră în fața unui aerobuz. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
uita că există martori în favoarea lui Kent, așa cum există și martori împotriva lui. Kent îi săgetă cu o privire rea pe cei din jur. - Avea dreptate Korita să spună că trăim într-o epocă de înaltă civilizație. Ba chiar de decadență! Dumnezeule! Exclamă el cu glas pătimaș. Nu există printre noi nimeni care să-și dea seama de întreaga grozăvie a situației? Jarvey a murit de nici câteva ore, iar monstrul ăsta, pe care-l știm cu toții vinovat de moartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
gândurile altuia ți-ar da impresia că-l cunoști perfect. Pe această bază, se poate dezvolta un sistem de certitudini absolute. Cum să te mai îndoiești, când știi? Asemenea ființe ar parcurge rapid toate etapele civilizației, pentru a ajunge la decadență. Arheologul îi descrise cu însuflețire lui Grosvenor modul cum diferite civilizații de pe Pământ și de pe alte planete se epuizaseră, sărăcind și decăzând până la acea stare, afirmă el, când deveneau dușmanii oricărei schimbări. - Nu cumva tocmai teama de schimbare i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
urmărit de energumenii fasciști, Corto aterizează, inopinat, în mijlocul întrunirii unei loje masonice. Fabula lui Pratt exploatează, din acest acest moment de debut al narațiunii, tensiunea dintre istoria terestră și istoria sacră. Ca oraș ce sfidează timpul, încremenit în piatră și decadență, Veneția lui Pratt este punctul în care se reunesc tradițiile hermetice ale creștinătații, iudaismului și islamului, spațiul saturat de prezența gnozelor ce se nasc pe trunchiul lor. Călătoria venețiană a lui Corto este, ca și acel straniu voiaj asiatic, o
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
un animal favorit, mormăi Ignatius. Ce mai descoperire! — Ar’ să deschidă peste vro trei zile. Tre’ să vii și tu. E număru’ cel mai grozav pe care l-am văzut. — Îmi pot imagina, spuse respectuos Ignatius. Vreo satiră strălucită despre decadența Vechiului Sud, prezentată în fața porcilor neavizați care frecventează Bucuria Nopții. Sărmana Harlett! Spune-mi, ce fel de animal favorit are? — De, asta nu po’ să-ți spun. Tre’ să vezi tu singur. Harla are și ceva de spus. Da’ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pot câteodată să dea impresia, în ochii persoanelor superficiale sau insuficient cultivate, de realizări cauzate de un real talent. Unele publicații în care se afirmă anumite doctrine ”mistice” sunt atât de superficiale încât lectorul, oricât de neavizat ar fi, constată decadența intelectuală a autorilor. Unele din aceste scrieri pretind că pot instrui cititorul și îl pot iniția în diverse practici ce îi pot conferi obținerea de diverse aptitudini magice sau descriu într-o formă poetică deliruri ce în mod normal fac
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
în revista Le Figaro în 1890, Max Nordau, op.cit., p. 427 footnote> , ne ilustrează efectele negative reflectate în artă, și implicit în cultură, ale misticismului fals și pretențios adoptat de unii diletanți care prin rea intenție și ignoranță contribuie la decadența artelor și a literaturii. 1.4. Psihologia ego-ului Fascinanta lucrare a lui Max Nordau ne subliniează faptul că una dintre cauzele degenerării artelor este exacerbarea ego-ului. Autorul face distincția între egotism/egocentrism și egoism. În concepția sa egoismul, care nu
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
justifica depravarea, sau va utiliza o retorică convenabilă în vers și în proză pentru a o sărbători, a o înveșmânta, și a o prezenta sub o formă pe cât posibil de seducătoare. Ne vom găsi deci în prezența diabolismului și a decadenței literare. Diabolicii și decadenții se disting de criminali prin faptul că aceștia se mulțumesc să viseze și să scrie pe când ceilalți au hotărârea și forța acțiunii. Dar ei au această legătură comună de a fi ființe antisociale. 1.5. Parmasianismul
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
să opună rezistență lui Big Mac? De la experiența lui cu micronațiile pline de ură din Wintry City, nu mai simte nici un fel de sentimente față de acest anti-progres, această apărare a trecutului. Lui Îi place (intelectualicește) mittel-Europa pentru dramul ei de decadență, pentru iluminismul ei și pentru Mozart, dar ar lua el apărarea unei ciocolate calde mult supraevaluată și a unei cafenele vieneze plină de putti Împotriva unui restaurant MacDonald’s? Nici vorbă. Unde ai mai multe șanse să găsești un neonazist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sub denumirea generică de avangarde. Diferența dintre mediul de formare academică al lui Maiorescu și cel al lui Mihail Dragomirescu dă măsura unei schimbări de paradigmă: între atmosfera culturală dominată de pozitivism și atmosfera postromantică marcată de spiritul nietzscheano-wagnerian al Decadenței, distanța este marcată. Postjunimistul dogmatic va deveni, în deceniile care vor urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători ai lui Ion Minulescu și - după încă două decenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mimetic la rîndu-i, primul romantism românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea fusese revoluționar, cosmopolit, progresist și francofil; prin Eminescu și prin filtrul junimist devine metafizic, conservator și germanofil, impunînd o ontologie lirică, un limbaj omogen și prefigurînd - deja - spiritul Decadenței. „Liniile de forță ale vocației poetice eminesciene” - observă același V. Ivanovici - vor determina „în dublu sens evoluția ulterioară a literelor românești. Cu alte cuvinte, au constituit, pe de o parte, o tradiție «tare» și, pe de altă parte, punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
akmeismul rus trimite la un „punct de maxim” al spiritului (cf. gr. akme), iar adamismul - la ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa civilizației industriale și a emancipărilor revoluționare, progresist-demofile (pe care o resimțea acut, la noi, Mihai Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artei internaționale”), anarhia spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vorba de un gînd adevărat închis într-o formă originală, critica se sperie ca de roșu și, ațîțată că s-a trecut peste puterea ei de pricepere, caută, oftînd după nimicurile ușor digestibile, să insinueze că literatura ar fi în decadență. (...) Există totuși o literatură decadentă la noi. Ea se îndeletnicește, sub pretext de tradiție, cu exhibarea cotidiană a muzelor dospite de vreme. În locul poeziei lui Eminescu, ni se dă limonadă de clar de lună, în locul unui Odobescu, unui Hajdeu, unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ni se dă... citiți vă rog ce se publică de obicei. Imitația în literatură mai are însă și neajunsul că trivializează pe cei imitați încît îi faca de nemaicitit”. De remarcat conflictul terminologic dintre categoria pozitivă și cea negativă a Decadenței: pentru tradiționaliști, cuvîntul „decadent” are conotații patologizante: „boală”, „degenerescență”, „sminteală”; polemic, Davidescu transferă accepțiile negative asupra literaturii adversarilor. Tonul insurgent, „purificator” al manifestului se prelungește în două interviuri imaginare cu caracter pamfletar semnate Nae&Mitică (corespunzînd celor mai tineri insulari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Schimbînd ce e de schimbat - și sînt multe de schimbat! - am putea compara influența informală/catalitică a lui Bogdan-Pitești cu cea exercitată asupra tinerei generații din anii ’30 de către Nae Ionescu, și el un „geniu oral”, produs controversat al culturii Decadenței, risipit în gazetărie și rutinat în combinații oculte. Figură de boier cabotin și cinic, libertin prematur consumat de excese (luxură, apoi pederastie și narcomanie), amoralist cu nostalgia moralei, conviv seducător și cult, cu o conversație pitorească și licențioasă (stilul Mateiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paris entre 1900 et 1914. Repertoire descriptif, Corti, 1956. Alături de mai vechea Mercure de France (1890), La Revue Blanche, La Plume, Vers et prose, L’Ermitage, La Nouvelle Revue, Les Cahiers de la Quinzaine oferă indicii elocvente cu privire la „tranziția” de la cultura Decadenței la Avangardism. În 1911 apare cea mai importantă și mai longevivă revistă simbolistă ieșeană. O publicație neexclusivistă, aflată în treptată - și discretă - evoluție spre modernism: Versuri, devenită de la al șaptelea număr Versuri și proză (1911-1916), după modelul publicației omonime franceze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modernistul B. Fundoianu consideră că „arta lui Marinetti sau a lui Dada care o continuă” sînt „în afară de artă” (nu neapărat și cubismul lui Bracque și Metzinger), iar promisiunea versului liber a ruinat disciplina necesară a versului clasic („Probleme de poetică: Decadența“, în Sburătorul literar, 10 iunie 1922). Către 1927, Dadaismul începe să fie însă privit ca un fenomen istoricizat, iar contribuția conaționalului Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul parizian către „periferie” (țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să propovăduiască noul sistem de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu va trece niciodată dincolo de această limită. Ca și prozopoemele antebelice ale lui Adrian Maniu („Prințesa Limonata“) sau Emil Isac („Protopopii familiei mele“), textele de față arată - dacă mai era nevoie - faptul că prima avangardă este un „mutant” al culturii Decadenței. Nu-i mai puțin adevărat că nici Vinea, nici Arghezi, și cu atît mai puțin „frondeurii” Adrian Maniu sau Emil Isac, nu au rezistat prea mult timp pe aliniamente radicale, repliindu-se pe coordonatele unui modernism heterodox, reconciliat cu tradiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
influențată de cinema”. Despre criza poeziei s-a scris destul și în publicistica românească a epocii. Într-un articol intitulat „Roman și cinematograf” apărut în Adevărul literar și artistic, III, nr. 308, 31 octombrie 1926, p.7, D.I. Suchianu deplîngea „decadența poeziei lirice” în fața concurenței cinematografului: „Lirismul, refugiat în romanul jurnal și în romanul confidență își face stagiul în așteptarea poeziei celei nouă, care nu este încă, dar pe care o așteptăm cu toții”. Oricum, Fondane va continua să publice, sporadic, poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]