1,480 matches
-
un mare efort ce își va lăsa amprenta asupra constituției sale fizice, o viziune complexă despre antichitate, pe care a definit-o, de la bun început, în opoziție cu modernitatea.418 Este vorba despre cunoscută valorizare a epocilor apuse și accentuarea decadentei modernității, idee leopardiană durabilă, dar nu ferita de nuanțări, deci nu imobila, ci modulata în funcție de ritmul în care evolua gândirea să. În concepția să paseista oamenii de atunci erau mai mari, măi generoși și mai puternici decât noi (Zibaldone, 15
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la folosirea metonimica a termenului cu înțelesul de dispariție. În scrierile leopardiene în care dragostea și moartea sunt adevărate protagoniste, impetuozitatea poetului romantic atinge apogeul. Aceasta nu se regăsește însă la Quasimodo, temperat de experiență literară a poeților crepusculari și decadenți cunoscuți de el. Tema antică a dragostei și stingerii, ajunsă în creația quasimodiană de sine stătătoare după ce a trecut prin filtrul traducerilor (Safo) și prin asimilarea lecției leopardiene reflectă metamorfozele poeziei de la romantism la ermetism, de la generalizarea și deschiderea spre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prefață volumului Salvatore Quasimodo, Poesie din 1938; Sergio Solmi în prefață ediției Salvatore Quasimodo, Ed è subito seră din 1942. 6 La sua ispirazione letteraria, se va ricondotta ad una tradizione di gusto, ci porta a quei poeți romantici e decadenți, nei quali la resa musicale è tutt'uno col senso del reale, e ci porta, ancoră più decisamente, a quei poeți veristici la cui vocazione tematico-stilistica è sensibilmente condizionata da una creatività tutta risonanze auditive e musicali. I riecheggiamenti leopardiani
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aparțin Etei Boeriu și au fost publicate în Giacomo Leopardi, Opere, ediție îngrijita de Smaranda Bratu Elian, Editura Fundației Culturale Române, București, 1999. 7 La tradizione più appariscente e più dichiarata, nella quale suole collocarsi la poetica quasimodiana è quella decadente ermetica, șu uno sfondo per così dire leopardiano-pascoliano. E però non la tradizione del Decadentismo malato, sibbene quella ben più sana e producente, di origine anche romantică, che, come é stato recentemente notato per îl Pascoli, raccoglie e accorda lungo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Goffis afirmă: Quasi soltanto per la storia della fortuna del Leopardi și possono ricordare i tentativi, effettuati în fine del secolo da Pascoli, di conquistare îl Leopardi alla propria poetica e alle proprie ideologie; come le simpatie în genere dei decadenți, che îl discorso e dialogato di Leopardi, contrapposero, senza troppa chiarezza critică, alla poesia risorgimentale ed eloquente. Și ebbe così un Leopardi intimista, caro ai crepuscolari, leopardisti senza istanze metafisiche e titanismi; e în fine îl mito leopardiano dei rondisti
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mării de mult nemaivăzute îl transformă în profet al trecutului și salvator fără noroc al aces tuia; întâlnirea cu Ilinca-Wanda, eșuată, îi marchează decisiv destinul în carte, ca, de altfel, și pe al celorlalte personaje. Tot într-o manieră deformată, decadentă, momentul epistemologic al experienței este jucat, pe scena cărții, de Pașadia. Matei Călinescu deduce că studiile diurne ale lui Pașadia erau tot istorice: „Deducem din elogiul naratorului că Pașadia era un memorialist în marea tradiție clasică, tăioasă și neiertătoare.““ El
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
din care adesea verbele lipsesc, astfel încât devine dificil de lămurit dacă poetul respinge cu toată ființa poezia anterioară ("Nu trebuie/ Să-ți spui gândurile/ Dacă regreți/ Trecute scrisele rânduri", Sine die, "Cafeneaua/ Cu visători damnați./ Trecut-au ani,/ Simbolism,/ Curentul decadent./ Broșuri,/ Bijuterii rare/ Paradoxe/ Bizarul,/ Seri./ Nopți,/ Efuzii de parfume/ Și nuanțe./ Orașul damnat.", De artă). Alteori latura socială a noilor versuri este explicită. Nu e, totuși, la Bacovia pură reorientare politică, căci în volumul din 1926, Scântei galbene, Serenada
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
m-am bălăcit douăzeci de ani/ și dezghioc verbul zgrunțuros precum faptele"). Tot acum publică și placheta Pentru libertate (1944) scoasă în colecția revistei "pentru muncitori și intelectuali", Orizont. Probabil se prefigura deja lupta dusă, după 1947, împotriva curentelor considerate decadente (suprarealism, dadaism, futurism etc.). În volumul următor, Plecări fără ancoră (1946), vechea formulă este parțial reluată, pentru ca, în Poeme fără imaginație (1947), poetul să revină la poezia cu caracter social. Influențe ale avangardei se simt și în poezia primului volum
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ecourile romantice au fost remarcate și titlul volumului Noaptea geniului se poate înscrie în această direcție. Noaptea geniului este o exaltare a sfârșitului romantismului cu tot ceea ce poate să însemne acest fapt. Emfaza acestor trăsături conturează un univers halucinant și decadent. Stilul incantatoriu amintește însă mai mult de Blaga decât de romantism. E o mitologizare a lumii, realizată însă prin refacerea sensurilor elementelor arhetipale. Călătoria eului liric are similitudini și cu cea prezentată de imagistica suprarealistă. Se călătorește dincolo de limitele rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sparte care transmit, la infinit parcă, semnele morții ("Cu buze împurpurate, tovarăș morților, de unde vii/ În ceața fiecărei nopți, lunateco?"). Imaginea morții împurpurate amintește de Edgar Allan Poe, dar e lipsită de fiorul groazei. Cotidianul se confundă cu acest univers decadent în care sălășluiește sufletul, întunericul dominant și fantasmaticul sunt părți ale realității. Atunci când spiritul se simte copleșit de invazia umbrelor, feminitatea aceasta tulbure se dovedește adesea salvatoare. Voce fără trup, venind din înalt, dar și din negură, destramă iluzia și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu universul liric al lui Poe. În Morții, ironia se folosește și de alte procedee. Apare aici o secvență inițială, un fel de indicație scenică, "se recită în acordurile marșului funebru de Chopin". Tentația dialogismului, a confruntării cu poezia simbolismului decadent se opune textelor fad funeste. Se prezintă imaginea morților în război, iar, dincolo de aplicarea aceleiași tehnici, a amestecului ludic de elemente, textul are un tragism aparte: "Tăcuți așteptam orizontali Cuvântul de sus/ să ne ridicăm în picioare". Morții reprezentați colectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Williams își construiește și trăiește într-o lume imaginară, dar care, ca și tipicul Southern Gothic literar, este emblematică pentru o stare de spirit specifică sudului uitat de lumea industrială a nordului, marea învingătoare a Războiului Civil. Această ambianță gotică decadentă, la care contribuie și alcoolismul tatălui, accesele de isterie ale mamei, Edwina, precum și starea psihică precară a lui Thomas Lanier și a sorei sale, Rose, au ajuns să creeze terenul pentru decolarea artistică a viitorului dramaturg, mai degrabă decât să
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
numără între cei dintâi „nevrozați” ai literaturii noastre. El este un citadin și orașul îi apare drept un loc blestemat, spațiu al singurătății și căderii, unde oamenii se metamorfozează în soboli (Cetate). Grotescul, închipuirile macabre, hidoase, bizare, toată figurația poeziei decadente pătrunde în poezia erotică și chiar în poezia naturii. Poetul imaginează o Orgie a florilor în care beția înfloririi se amestecă cu exhalațiile descompunerii și, vrând să scandalizeze și să sfideze sentimentalismul poeziei de iubire din epocă, transcrie, într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
Pentru proză, m. -„ca principiu de dizolvare” a epicului tradițional - e pus, după observația lovinesciană, în aplicare mai întâi tot de poeți precum D. Anghel, Arghezi, Minulescu, N. Davidescu, Adrian Maniu, I. Vinea, Mateiu I. Caragiale. Fantezismul, rafinarea estetică, urbanismul „decadent” al acestei tendințe e însă recuzat în favoarea opțiunii ferme pentru epica obiectivă, promovată la „Sburătorul”, prin Gh. Brăescu, Ticu Archip, Hortensia Papadat- Bengescu, dar ilustrată și de Liviu Rebreanu. Momentul 1937 se prezintă, în cea de-a a doua versiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
întreaga activitate a acestuia. Tânărul poet se formase la școala lui Eminescu, Arghezi și Minulescu, la aceea a lui Panait Istrati (declarat „maestru, frate, tată”), însă supremul model pe care îl recunoaște este E. A. Poe, asociat cu descendența lui europeană, decadentă (Baudelaire, Verlaine). Înger condeier e spovedania unei generații cu destin vitreg, iar autorul ciclurilor Mlaștina cu nuferi, Antares, Paznicul florilor, Alcool și Edgar Allan Poe își mărturisește aderența la o poetică a cotidianului, a notației autobiografice, a tristeților provinciale, totul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
colaborarea la revista „La Wallonie”), se va retrage pe poziții romantice și clasice. M., care în 1880 dăduse prima poezie în vers liber (Hinov) într-un moment când acesta nu era utilizat nici în lirica franceză, devenise în 1918 (Versul decadent) adeptul retoricii clasice. Delimitându-se de valul imitațiilor decadente, el identifică versul alb cu nonpoezia și se proclamă precursor al versului simfonic. Prototip, pentru contemporani, al poetului decadent, M. a fost un inamic al decadentismului, al imitației și formelor goale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
poziții romantice și clasice. M., care în 1880 dăduse prima poezie în vers liber (Hinov) într-un moment când acesta nu era utilizat nici în lirica franceză, devenise în 1918 (Versul decadent) adeptul retoricii clasice. Delimitându-se de valul imitațiilor decadente, el identifică versul alb cu nonpoezia și se proclamă precursor al versului simfonic. Prototip, pentru contemporani, al poetului decadent, M. a fost un inamic al decadentismului, al imitației și formelor goale (Decadentismul, 1902), dar nu a ezitat să aducă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
acesta nu era utilizat nici în lirica franceză, devenise în 1918 (Versul decadent) adeptul retoricii clasice. Delimitându-se de valul imitațiilor decadente, el identifică versul alb cu nonpoezia și se proclamă precursor al versului simfonic. Prototip, pentru contemporani, al poetului decadent, M. a fost un inamic al decadentismului, al imitației și formelor goale (Decadentismul, 1902), dar nu a ezitat să aducă în discuție noi criterii de apreciere pentru frumosul literar, pregătind înțelegerea modernă a poeziei. Proza lui M. este prin excelență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
și pe Heine. Revista se susține, în genere, prin publicistică. Astfel, Filomela Brătianu scrie despre Christian Morgenstern, Bernhard Capesius despre Gerhart Hauptmann, I. O. Ștefanovici-Svensk se ocupă de Richard Wagner, Victor Morariu de Jean Paul, Simion C. Mândrescu analizează modernismul decadent și propune o incitantă Introducere în romantismul german, Konrad Richter se oprește asupra personalității lui Martin Luther, Virgil Tempeanu e interesat de Stefan George, dar și de Eminescu în nemțește, lui Victor Morariu îi aparțin însemnările intitulate Un nou roman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289215_a_290544]
-
Scenă de seducere 3 Scenă declarației de dragoste 3 Scenă așteptării 3 Scenă răpirii 3 Scenă căsătoriei 3 Scenă rupturii 3 2.3. Tactici de reușită ale parizienei: palimpsest-ul exprimării 3 2.3.1. Jocul de roluri versus osmoza decadenta 3 2.3.2. Teatralizarea verbalului și nonverbalului 3 2.3.3. Modă că po(i)etică a creației 3 ADNOTARE 3 ANNOTATION 220 ABSTRACT 3 Concluzii 3 Bibliografie selectivă 3 I. Opere literare 3 ÎI. Texte de epocă 3
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
revoluționar, Imperiul al Doilea (1852-1870) al lui Napoleon al III-lea este un climat de "sărbătoare", care succede războaielor. Odată cu proclamarea Republicii a Treia (1871-1940) se intră într-o nouă perioadă. Începând cu Imperiul al Doilea, Franța devine un Imperiu decadent și obscurantist, iar Parisul capătă renumele unei capitale fără moravuri, oraș de pierzanie. Zola este romancierul angajat în reprezentarea acestei epoci febrile: "L'Empire allait faire de Paris le mauvais lieu de l'Europe. Îl fallait à cette poignée d
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Societatea, asemeni lui Nana în românul eponim. Răutăcioasa și de o imoralitate contagioasă, cu o putere nefasta, ea distruge viața bărbatului. De la La morte amoureuse de Téophile Gautier, unde Pariziana este demon și vampir, literatura reprezintă nenumărate Salomee în perioada decadenta. În prefață la volumul sugestiv intitulat Diaboliques (1874), Barbey d'Aurevilly prezintă eroinele sale drept noi Eve, monștri cu aparente de îngeri. Eroinele sunt femei-sfincși, femei dominatoare și virile, reprezentări ale mamei teribile și devoratoare. Diferitele variante ale mitului Parizienei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
demitizare, legată de scoaterea în evidență a părților întunecate, nu în sensul de misterioase, ci în sensul lor infernal și animalic 56. Puțini autori îndrăznesc să pună la îndoială superioritatea bazată pe atributele cele mai venerate ale Parizienelor 57. Perioadă decadenta a făcut ca în capitala tipul de Pariziana să se reducă tot mai mult la burgheza și la midineta, care nu sunt greu de imitat [Dash, p.148-149]. Altfel zis, Pariziana însăși devine, cu timpul, o ființă mai comună. Textele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
viseze viața, este deosebit de evidentă când vine vorba de femei. Personajul flaubertian apare izolat de lume și deziluzionat. Personajul lui Maupassant este caracterizate prin aceeași "incomunicabilitate" [Roy-Reverzy, 1998, p.96]. Dar adevărată ruptură de eroul tradițional se produce în perioada decadenta, în românul lui Huysmans A rebours (1884), în care autorul refuză să reprezinte un personaj ce ar înfrunta societatea, chiar și cu prețul eșecului. El alege personaje retrase, care trăiesc la marginea societății. Importantă demersului naturalist este de a fi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
deviner, pressentir, comprendre mille choses que leș autres ne voyaient point, orgueilleuse de son esprit, que tânt d'hommes supérieurs appréciaient, et ignorante des barrières qui fermaient son intelligence" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Morală sau lipsa ei, în perioada decadenta, îi interesează în mod deosebit pe romancierii timpului 119. Morală Parizienei este una a negarii, incluzând un repertoriu de forme asemănător cu cele ale dandy-ului, care poate fi considerat omolog masculin al mondenei franceze: indiferență, nepăsarea, ignorarea convențiilor, provocarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]