1,598 matches
-
identifice cât mai multe alternative. Uneori, el de-abia reușește să formuleze o soluție care pare să fie adecvată. Alteori, este capabil să formuleze mai multe soluții alternative între care trebuie să aleagă. 3. Evaluarea și ierarhizarea soluțiilor alternative. Chiar dacă decidentul a reușit să formuleze doar o singură soluție, înainte de a o adopta, el trebuie să o evalueze: să determine dacă ea rezolvă sau nu respectiva problemă, să identifice posibilele consecințe secundare ale ei. Dacă este în fața mai multor soluții alternative
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de tip probabilist și decizia în condiții de incertitudine persistentă, la care se poate adăuga un al patrulea model nedecizional - modelul cibernetic. Decizia certă într-o lume strict deterministătc "Decizia certă într‑o lume strict deterministă" Acest model presupune că decidentul poate, la sfârșitul procesului decizional, să identifice soluția care este cu siguranță cea mai bună. Pentru aceasta este nevoie de două presupoziții, și anume: 1. Reductibilitatea completă a incertitudinii: în procesul decizional, incertitudinea inițială cu privire la problema de soluționat, cât și
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
identifice soluția care este cu siguranță cea mai bună. Pentru aceasta este nevoie de două presupoziții, și anume: 1. Reductibilitatea completă a incertitudinii: în procesul decizional, incertitudinea inițială cu privire la problema de soluționat, cât și la soluțiile posibile este redusă complet, decidentul reușind să identifice soluția cea mai bună. Această presupoziție se fundează, la rândul ei, pe trei presupoziții mai particulare: a) Caracterul dat, neproblematic al formulării problemei. Problema care urmează a fi soluționată este dată în mod natural sau formularea ei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
exhaustiv înainte de decizie. Această presupoziție este esențială. Să presupunem o problemă X care are soluțiile posibile Xi, X2, X3 și X4. O decizie rațională care selectează soluția cea mai bună trebuie să aleagă din mulțimea completă a soluțiilor posibile. Dacă decidentul nostru reușește să formuleze numai primele trei soluții posibile, ignorând-o pe cea de-a patra, nu mai există principial nici o garanție că va fi aleasă soluția cea mai bună: soluția neformulată nu are principial nici o șansă să fie aleasă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
într-o modalitate clară. Lipsa unor criterii sau cunoștințe suprimă automat garanția selectării soluției celei mai bune. 2. Universul este strict determinist. Prima presupoziție se referă la completitudinea cunoștințelor. Cea de-a doua este de ordin ontologic. Universul în care decidentul urmează să utilizeze decizia este guvernat de legi stricte, fiind în consecință previzibil în mod absolut. Această presupoziție se referă la interacțiunea dintre decizie și univers. Valoarea diferitelor soluții depinde până la urmă de o mulțime de evenimente care urmează a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
critic, pot să identific direct traseul cel mai scurt, ignorând mulțimea celorlalte trasee posibile. Construirea directă a celei mai bune soluții nu este însă posibilă decât în anumite condiții bine precizate. Acest model al deciziei certe asigură o raționalitate completă, decidentul fiind sigur că a ales soluția cea mai bună posibil. Să mai facem observația că, în acest model, orice problemă are pentru decident o singură soluție corectă, și anume soluția cea mai bună pentru condițiile date, restul soluțiilor fiind inadecvate
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
însă posibilă decât în anumite condiții bine precizate. Acest model al deciziei certe asigură o raționalitate completă, decidentul fiind sigur că a ales soluția cea mai bună posibil. Să mai facem observația că, în acest model, orice problemă are pentru decident o singură soluție corectă, și anume soluția cea mai bună pentru condițiile date, restul soluțiilor fiind inadecvate, incorecte. Decizia certă de tip probabilisttc "Decizia certă de tip probabilist" Teoriile actuale ale deciziei au abandonat ideea că procesul de decizie ar
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
probabilitatea cea mai ridicată de succes. Gândirea probabilistă reprezintă deci modalitatea de a fi rațional și de a lua decizii certe într-o lume parțial nedeterministă. În deciziile noastre, doar în mod excepțional lucrăm cu incertitudini ontologice. În situațiile curente, decidentul nu deține o cunoaștere completă, absolută, fapt care l-ar pune în situația de a lucra cu probabilități ontologice; în marea majoritate a cazurilor, cunoștințelor noastre sunt incomplete, aproximative, nepermițându-ne, tocmai din cauza acestei incompletitudini, decât predicții aproximative, probabiliste asupra
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Noi lucrăm în fapt cu incertitudini cognitive. Incertitudinea cognitivă nu exprimă deci limite ontologice ale determinabilității, ci limitele pe care fragilitatea cunoștințelor noastre de la un moment dat ni le impune. Pe baza cunoștințelor sale limitate, care pot fi mereu îmbunătățite, decidentul atribuie probabilități de întâmplare diferitelor evenimente. În fapt, teoria actuală a deciziei probabiliste utilizează ceea ce curent este desemnat ca probabilități de tip bayesian și care sunt probabilități subiective, estimări probabiliste ale subiecților, și nu probabilități obiective. Indiferent dacă lumea, în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
într-un sens probabilist. Atribuirea de probabilități reprezintă o modalitate de „îmblânzire” a incertitudinii, de absorbție a ei într-un calcul rațional cert. După ce probabilitățile au fost atribuite, indiferent prin ce metodă și cât de sigură este o asemenea atribuire, decidentul lucrează cu ele în aceeași manieră ca în primul model. Calculul cu probabilități este tot atât de riguros ca și calculul cu variabile strict deterministe. Din acest motiv, modelul deciziei probabiliste se fundează pe presupozițiile primului model (caracterul neproblematic al formulării problemei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
identifica soluția cea mai bună în mod efectiv. Cum putem evalua modelul analitic sau computațional, indiferent dacă el este de tip strict determinist sau probabilist? Din punct de vedere normativ, el este înalt dezirabil, descriind situația de raționalitate absolută. Un decident, dacă vrea să fie înalt rațional, trebuie să tindă să folosească una dintre cele două variante ale acestui model, în funcție de tipul de cunoștințe de care dispune și de presupozițiile pe care le face asupra universului în care urmează să funcționeze
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care dispune și de presupozițiile pe care le face asupra universului în care urmează să funcționeze decizia sa. Acesta trebuie să aspire spre realizarea condițiilor în care ar putea lucra acest model. Modelul analitic reprezintă deci o stare-limită de care decidentul încearcă să se apropie. El caută să-și mărească bagajul de cunoștințe astfel încât să fie capabil să se comporte în acord cu cerințele modelului. Este necesar însă să ne întrebăm dacă un asemenea model, dincolo de dezirabilitatea sa, este și realist
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Charles McClintock (1967) conclud că modelul analitic nu poate să explice satisfăcător comportamentul la jocurile de noroc, caz tipic al unor decizii probabiliste relativ simple. Limitele explicative ale acestui model de decizie nu se datoresc, cel mai adesea, necunoașterii de către decidenții reali a tehnicilor recomandate, ci mai mult faptului că presupozițiile pe care se fundează el nu corespund condițiilor reale ale deciziei. Iată câteva dintre cele mai importante limite ale aplicabilității modelului analitic sau computațional. În primul rând, se pune o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
importante limite ale aplicabilității modelului analitic sau computațional. În primul rând, se pune o problemă de complexitate. Modelul analitic presupune adesea un proces de prelucrare a informației atât de sofisticat, încât arfiabsurd să presupunem că el poate fi utilizat de către decidenții reali (Steinbruner, 1976). Capacitatea mentală naturală a persoanei (capacitatea de receptare a informației, de memorare și rememorare, de prelucrare) este limitată. De aici, o concluzie esențială: un model realist al raționalității umane trebuie să ia în considerare particularitățile psihologice ale
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pentru un Dumnezeu omniscient sau chiar pentru un computer ale cărui inputuri sunt deja schematizate într-un mod înalt definit”. Nu este întâmplătoare, din acest motiv, dezvoltarea rapidă în ultimii ani a psihologiei cognitive. Mai mult. Procesele cognitive intuitive, caracteristice decidenților reali, nu mai sunt privite ca exerciții de cunoaștere primitive în raport cu cele ale calculatorului, întruchiparea perfectă a raționalității computaționale, ci dimpotrivă. Calculatorul are de învățat de la om. Se cristalizează tot mai clar ideea că oamenii utilizează în mod real tehnici
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
clasic de raționalitate pot fi satisfăcute perfect de idioți cognitiv și moral. Fernand Vandamme (1987) sugerează o distincție între comportamentul inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A. Simon (1957, p. 198) în celebrul său principiu al raționalității limitate: „Capacitatea minții umane de a formula
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dat, indiferent de completitudinea și de gradul lor de incertitudine, sunt integrabile într-un calcul rațional riguros. În termeni mai generali, se presupune caracterul cumulativ neproblematic al cunoștințelor. Pentru a fi utilizate într-un calcul rațional, cunoștințele de care dispune decidentul la un moment dat trebuie să prezinte însă o coerență interioară pe care rațiunea să o scoată în evidență. În fapt, cunoștințele incerte și parțiale de care dispune decidentul nu formează neapărat o structură coerentă naturală. Unele cunoștințe sunt „izolate
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a fi utilizate într-un calcul rațional, cunoștințele de care dispune decidentul la un moment dat trebuie să prezinte însă o coerență interioară pe care rațiunea să o scoată în evidență. În fapt, cunoștințele incerte și parțiale de care dispune decidentul nu formează neapărat o structură coerentă naturală. Unele cunoștințe sunt „izolate”, fiind imposibil de determinat în ce raporturi se află unele față de altele; există, de asemenea, contradicții între diferitele cunoștințe. Dacă, din punctul de vedere al unor cunoștințe, o soluție
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în legătură cu integrarea noilor cunoștințe. Din acest punct de vedere, John D. Steinbruner (1976) formula următoarea presupoziție pe care se fundează modelul analitic: presupoziția senzitivității la informația pertinentă. Se consideră că noile cunoștințe pot fi cumulate neproblematic cu cunoștințele deja existente, decidentul realizând mereu un proces de actualizare a calculului, prin integrarea noilor cunoștințe. Acestea nu sunt însă neapărat integrabile în vechea imagine cognitivă, făcând-o mai exactă și mai coerentă, ci pot crea adesea mai multă incoerență. Metodele analitice clasice sunt
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care apare în aceste condiții nu stă în calculul propriu-zis, ci în configurația cunoștințelor care urmează să fie luate în calcul. Presupoziția integrabilității logice a cunoștințelor actuale și potențiale stă la baza unui postulat fundamental al modelului clasic al raționalității: decidentul are capacitatea să identifice deciziile cele mai bune la nivelul cunoștințelor de care dispune la un moment dat. În finalul fiecărei secvențe decizionale, decidentul poate afirma: aceasta este în mod cert decizia cea mai bună pe care o puteam lua
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a cunoștințelor actuale și potențiale stă la baza unui postulat fundamental al modelului clasic al raționalității: decidentul are capacitatea să identifice deciziile cele mai bune la nivelul cunoștințelor de care dispune la un moment dat. În finalul fiecărei secvențe decizionale, decidentul poate afirma: aceasta este în mod cert decizia cea mai bună pe care o puteam lua la nivelul cunoștințelor de care dispun. Or, așa cum se va argumenta în continuare, tocmai o asemenea presupoziție este înalt discutabilă. În fine, presupozițiile mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o nouă alternativă care nu a intrat în calcul sau chiar la gândul că ar putea să mai existe o asemenea alternativă. În cazul deciziilor reale, doar în mod excepțional se poate presupune că lista soluțiilor posibile de care dispune decidentul este completă. Completitudinea evaluării soluțiilor alternative reprezintă o altă exigență a modelului analitic. Această cerință înseamnă mai multe lucruri: • Decidentul deține un set complet de criterii de evaluare a soluțiilor. Cu alte cuvinte, el poate determina toate tipurile de semnificații
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
că valorile sunt incomensurabile (în principiu, sau deocamdată, lucru mai puțin important pentru acest tip de critică), neexistând nici o procedură obiectivă acceptabilă de a le compara și ierarhiza. În practică, ierarhizarea criteriilor (a valorilor) este lăsată să fie realizată de către decidenți, cu mijloacele intuiției lor (Steinbruner, 1976). Un al doilea argument se referă la identificarea unor paradoxuri ale agregării preferințelor, formulate în teoriile logico-matematice ale deciziei. Este cazul, de exemplu, al celebrei teoreme a lui Arrow, care demonstrează imposibilitatea principială a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
procesului decizional, interacționând cu ceilalți parametri ai acestuia. Incertitudinea generează o serie de probleme psihosociale a căror soluționare este de natură să modifice sensibil însuși procesul decizional. În cele ce urmează, intenționez să argumentez că, în condiții de incertitudine persistentă, decidenții reali recurg la strategii de decizie diferite de cele presupuse de modelul analitic, care sunt explicabile tocmai prin factorul incertitudine. Decizia în incertitudine persistentătc "Decizia în incertitudine persistentă" Acest model se bazează pe o cu totul altă presupoziție decât modelul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în condiții de incertitudine persistentă care, datorită importanței lor speciale, vor fi formulate ca propoziții distincte ale modelului nostru: PROPOZIȚIA 1.2: Incertitudinea face ca, în anumite condiții care vor fi specificate ulterior, metodele analitice de decizie să fie inaplicabile, decidentul trebuind să recurgă parțial la metode nonanalitice. PROPOZIȚIA 1.3: Nu există principial nici o garanție că, în condiții de incertitudine, decidentul va identifica soluția cea mai bună, nici în mod obiectiv, nici subiectiv, relativ la nivelul cunoștințelor de care dispune. Dacă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]