KorAP: Find »[drukola/base=deconstrucție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...35 >

851 matches

Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

Eu caut/ Și-s obosit de moarte și de mers,/ Silit să port rigid în mine punctul/ de sprijin pentru univers". (Întoarcere). Interesant este cum, aici, expresionismul blagian și oboseala existențială îmbracă o formă originală la Ana Blandiana, simbol al deconstrucției canonului paradigmatic. Fluiditatea construiește un spațiu nesigur, într-un mers invers dinspre moarte spre viață, timpul confundându-se cu spațiul, realizând aceeași dedublare cu care autoarea obișnuiește. Privit în oglindă, cu totul inversată forța explozivă a poemelor blagiene, încărcată de

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
primatul imaginii, în câteva poeme incantatorii Flux, Concert, Din când în când, Elegie de dmineață"75. Alcătuită din opoziții de tipul zăpadă neatinsă/ pământ impur, etenrul neprihănit/văzduhul viu, să nu te naști/ te îngropi etc. această poezie reprezintă o deconstrucție canonică și la nivelul construcției versului. Deși la început impresia este aceea a unei prozodii de tip clasic, cu ritmicitate, cu rimă și cu măsură regulată, pe parcurs, poemul se dezice de la aceasta, în favoarea unui vers alb, cu păstrarea sporadică

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
sus. Marcând începutul unui timp al degradării, care cuprinde ca o apocalipsă bacoviană totul, acest al doilea volum atrage atenția asupra obiectului central al volumelor ce vor urma, aducând, în prim-plan, pentru prima dată, tema morții. Este, totodată, începutul deconstrucției vârstei prime și fericite a copilăriei: Va veni o vreme,/ Când voi simți nevoia frunzelor/ Și-o să mă vindec cu iarbă,/.../ fiți liniștiți, va veni o vreme/ Când nu voi putea trăi fără toate acestea,/ Când voi fi obligat să

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
final a femeii de a reînnoda fragmente din viața copilului de odinioară. Ca un film redat în pași lenți, introspecția imagistică pe care autoarea o realizează nu este altceva, decât, în alți termeni, analiza de detaliu pe care o propune deconstrucția ca metodă critică. Disperarea de a nu mai înțelege alfabetul preschimbat în semne al unei lumi necunoscute devine disperarea morții întrebărilor căutătoare de răspunsuri. Umbra cuvintelor capătă consistență obținând formă, fiind pusă în strânsă legătură cu somnul sau cu visul

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
mecanicul vuiet de zbor"). Promovând un timp al viitorului, poezia Condiție este construită aproape în întregime prin intermediul versului-cuvânt, identificarea cu trecerea timpului realizându-se prin intermediul versurilor: "Sunt/ Asemenea/ Nisipului clepsidrei/ Care/ Poate fi timp/ Numai/ În cădere". Vorbeam despre manifestarea deconstrucției la nivelul limbajului, precum și despre legătura indisolubilă care se creează între sens și text. Dacă sensul deconstructivist există doar în text, în afara lui lipsind cu desăvârșire, atunci căderea ar fi o dărâmare a oricăror certitudini și instaurarea altora noi. Volumul

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
doar în text, în afara lui lipsind cu desăvârșire, atunci căderea ar fi o dărâmare a oricăror certitudini și instaurarea altora noi. Volumul Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972, pare să regăsească o ultimă evadare, în iubire, care este, însă, o altă iubire, deconstrucție a celei originare: cea de sfârșit. Astfel încât, s-ar putea spune că acest volum este "o abordare metafizică panteistă a iubirii, în care erosul se intensifică cu sacralizarea prin moarte a unui univers ritual. Ceea ce este tulburător, acum, vine din

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
volum în parte, regăsindu-se pretutindeni și generând, continuu, altele noi. Deși metaforele succesive se întretaie, pe alocuri, cu metaforele deschise și cu metaforele opace, totuși, ele devin stigmatul acestor volume de început, pe care le-am numit și volumele deconstrucției. În consecință, autoarea deconstruiește, pe parcursul lor, metafora tradițională, fiind deconstruite, odată cu ea, și toposurile poetice, temele, motivele care caracterizează marea tradiție a scrisului interbelic. Dizolvarea vechilor sensuri se suprapune dizolvării canonului paradigmatic neomodernist și chiar dizolvării propriului canon. Desigur, Ana

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
echilibrarea mișcărilor interioare, legitimând astfel permanenta construcție și reconstrucție a creației"106. Reinvestirea cu sensuri noi, în legătură sau nu cu constantele liricii neomoderniste, fac din poetica Anei Blandiana o poetică distinctă, care își câștigă individualitatea tocmai prin această permanent deconstrucție și reconstrucție a diferitelor tipuri de canon. Interesantă este, însă, deconstrucția individuală, pe care Ana Blandiana o va realize în interiorul propriului canon, demolând sensurile proprii instaurate inițial și stabilind altele noi. Despre toate acestea ne vom ocupa în a doua

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
106. Reinvestirea cu sensuri noi, în legătură sau nu cu constantele liricii neomoderniste, fac din poetica Anei Blandiana o poetică distinctă, care își câștigă individualitatea tocmai prin această permanent deconstrucție și reconstrucție a diferitelor tipuri de canon. Interesantă este, însă, deconstrucția individuală, pe care Ana Blandiana o va realize în interiorul propriului canon, demolând sensurile proprii instaurate inițial și stabilind altele noi. Despre toate acestea ne vom ocupa în a doua parte a studiului nostru, pe care o intitulăm sugestiv etapa reconstrucției

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă cu clipă, o lună". (Elegie) Ruptura de copilărie echivalează cu ruptura de natură, dovadă a suprapunerii inițiale perfecte între cele două elemente, când timpul și spațiul erau totuna. Deconstrucția propriului canon se realizează chiar în interiorul creației poetice, autoarea devenind neputincioasă de a se mai reconstitui și de a se mai regăsi pe sine, odată cu îndepărtarea de vârsta copilăriei: Nu pot împiedica ziua să aibă douăzeci și patru de ore./ Pot doar

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
este binefăcător, având, întotdeauna, efecte constructive: "Adormi,/ Nu te speria,/ Pletele noastre vecine/ Răsfirate în iarbă/ Au început să prindă rădăcini". (Adorm, adormi) Amprentă a neomodernismului, cuvântul capătă la Ana Blandiana valențe speciale. Astfel, el este cel care ajută la deconstrucția ca reconstrucție, susținând premisa criticii deconstructiviste a textului. Căpătând semnificații doar în interiorul textului, scos din context el pierzându-și substanța, cuvântul, îmbărcat în primele volume într-o haină ca o umbră, capătă consistență și concretețe, în ultimele volume. În altă

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
liber vacarm/ Trebuie să fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi haosul primordial sau demolarea, ruptura, neputința evadării din aerul exterior sufocant, acest simbol guvernând întreaga poetică blandiană. Cum demolarea presupune reasamblare, așa cum deconstrucția presupune reconstrucție, nici țipătul acestor versuri nu este încărcat cu conotații negative. Dimpotrivă, vacarmul produs de o grupare de voci este liber, în interiorul somnului din somn, "poziția fiind privilegiată, prin așezarea în față, substantivul deplasând atenția de la zgomot spre calitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
diafan pe care nu îl suprapune primăverii, nici toamnei, ci unui început cald de septembrie, autoarea încearcă o sacralizare a unui spațiu oarecum banal, printr-o alternare a elementelor cadrului natural cu cele onirice. Pendularea aceasta permanentă între construcție și deconstrucție, între facere și desfacere se realizează împrumutând elemente din universul copilăriei și al maturității sale, precum fructele, frunzele sau mirosul de prune urcând spre alcool, autoarea le transpune într-un cadru vrăjit, în care fericirea se confundă cu o plutire

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Nu-i poate face să dispere,/ Când zările descresc, anume/ Merii îngână veșnic mere.// Oh, pomii frați de cruce și de țară, / Legați ca noi de vânt și de pământ,/ Când timpul singură-l măsoară/ Bătaia fructelor căzând... (În livezi) Deconstrucția prin reconstrucție este realizată la nivel universal, până și legile basmelor se schimbă, iar necuvintele lansează o limbă nouă, inaccesibilă oricui ("Legile basmelor se schimbă/ zadarnic prin paradise,/ În doar de ei știuta limbă"). Este vorba despre necuvintele instaurate de

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
fericit că vremea îl coace trecând/ Și-l face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele mirate timid". (Imn) Deconstrucția la Ana Blandiana ia naștere, totuși, prin demolarea universului văratic, blagian, plin de căldura și de armonia dragostei spiritualizate, și înlocuirea acestuia cu un univers tomnatic, dezgolit, care conduce spre moarte. Întoarcerea spre vârsta copilăriei și a fericirii, în oglindirea

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
O țară e făcută și din păsări,/ Cum o biserică e făcută/ Și din viața de apoi". (O țară e făcută și din păsări) Plecarea păsărilor, cauzată de venirea toamnei, de instalarea frigului și de amenințarea iminentă a iernii este deconstrucție, adică demolare a oricărei speranțe, în timp ce venirea lor este reconstrucție ("Recunoscătoare/ Streașinei că nu s-a mutat"). Deținătoare ale motivului central al iernii sunt poemele: Iarna stelele, Ninge cu dușmănie, Ca și cum luna. Iarna și zăpada maturității sunt corespunzătoare ploilor copilăriei

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
e-acasă,/ Când unul altuia ne spunem țară" (Țară). Întoarcerea către sine se confundă cu întoarcerea către o altă țară, diferită de cea a vidului existențial a acelui prezent și asemănătoare uneia de basm, aproape ireale. Parțial demolare, parțial reconstrucție, deconstrucția se menține și în această a doua etapă a creației blandiene fiind, de data aceasta, așa cum am mai spus, raportată la ideologie în mare parte. Autoarea este constrânsă să își demoleze toate idealurile, toate speranțele, toate certitudinile primelor volume, întrucât

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
fel de interioritate În munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca autorul, înțelege informația transmisă, trecând-o prin filtrul propriu, și reconstruind-o apoi într-un mod unic și diferit de un alt potențial cititor. Deconstrucția prin reconstrucție, ca mod de lectură, îi este comună și autorului de text literar. Realitatea înconjurătoare, receptată într-un anumit fel de către acesta, desigur depinzând de influența factorilor ereditari, familiali, de mediu și de educație, este interiorizată, transformată și apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
ochii mei/ Nu mai contenesc să mă văd// Sub raza cea verde în care mă scaldă/ Privirea din frunză/ Ca din adâncul unui somn etern răbdător,/ Fără să spună nimic,/ Pregătindu-mă doar/ Pentru mai aspre și mai lungi învieri". Deconstrucția canonului universal se realizează și prin intermediul ochiului întors spre interior imagine romantică asemănătoare ochiului de greier. Autoarea, neputând suporta universul sufocant care o înconjoară, dominat de persecuția frumosului, a culturii, a sufletului și chiar a spiritualității, hotărăște construirea unei noi

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
mult cu cât ea capătă o nuanță mai mult profană decât sacră. Desacralizarea sacrului sau descompunerea spiritualității este redată prin substantivul hohotul, care se regăsește încă din titlu, devenind simbol al poeziei, pus în legătură cu substantivul zeu, conduce, totodată, către o deconstrucție a canonului paradigmatic stănescian. Zeul lui Nichita Stănescu era Vasile Pârvan, omul care, mai presus de Eminescu, de Blaga, de Arghezi, îl copleșește pe poet, prin integritatea, prin noblețea și prin erudiția spiritului. Zeul Anei Blandiana sunt oamenii de rând

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
se diminuează, totuși, în fața sensului generator de mesaj poetic. * Poezia Anei Blandiana are nevoie și merită o cercetare analitică amănunțită, din unghiuri diferite, care să contribuie la o reîntregire a sferei de cunoaștere a poeticii sale. Abordarea nouă, din perspectiva deconstrucției canonului, a avut în vedere studiul metaforei din poezia Anei Blandiana, a cărei semnificație a fost urmărită evolutiv, odată cu o cronologie a volumelor, culminând cu modul în care aceasta este deconstruită în interiorul poeticii sale. Pentru a realiza o ordonare analitică

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
este deconstruită în interiorul poeticii sale. Pentru a realiza o ordonare analitică, am cercetat metafora din prisma încadrării sale în volumele de poezie. În acest sens, am împărțiti etapele de creație poetice, având în vedere atât prezența/absența metaforei, cât și deconstrucția/reconstrucția canoanelor paradigmatic și individual la care acestea au contribuit. Astfel încât, am numit cele două momente de creație ale Anei Blandiana: etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției și etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției. Desigur, noutatea unei astfel

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
de creație poetice, având în vedere atât prezența/absența metaforei, cât și deconstrucția/reconstrucția canoanelor paradigmatic și individual la care acestea au contribuit. Astfel încât, am numit cele două momente de creație ale Anei Blandiana: etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției și etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției. Desigur, noutatea unei astfel de încercări analitice nu este absolută. Poezia Anei Blandiana, deși în general abordată din punct de vedere clasic, în cadrul unor studii monografice, cunoaște, totuși, încercări minime de studii

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
peisaje în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți" (Autoportret cu palimpsest), i-am cercetat poetica dintr-un unghi diferit, pe care îl considerăm corect, fiind susținut parțial de alte încercări anterioare, de cercetare a operei sale. Premisa deconstrucției canonice pornește de la studiile Ioanei Em. Petrescu, care încearcă o atribuire a conceptului de deconstructivism primei etape a postmodernismului, pe care aceasta o identifică neomodernismului. Neomodernismul, care are în centru Generația '60, curent de tranziție, totodată, între două paradigme majore

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
că, oricum, este greu de pătruns la semnificația originară a textului poetic, având în vedere că rolul poeziei este acela de a încifra și nu de a descifra. 3.2. Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu două modele de poetică a deconstrucției Fără pretenția de a construi și de a impune un model paradigmatic individual, ne propunem să realizăm un studiu stilistic comparativ, între poezia a două autoare Ana Blandiana și Ileana Mălăncioiu -, unite, nu prin palierul ideologic, în care sunt incluse

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]